C. proc. pen., art. 317
Excluderea unor acte materiale nu determină scindarea unitătii
infracţionale şi nici schimbarea încadrării juridice, ci constituie o dezlegare corectă şi completă a situaţiei faptice cu care a fost învestită instanţa, conform art. 317 C. proc. pen.
Decizia penală nr. 149 din 23 septembrie 2010
Prin sentinţa penală nr. 634 din 27 octombrie 2009, Tribunalul Iaşi i-a condamnat pe inculpaţii: M.D., C.D. şi A.I. pentru săvârşirea a patru infracţiuni de: trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), cu aplicarea art. 74 lit. a), c) şi art. 76 C. pen.; constituirea unui grup infracţional orga
nizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003; aderarea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Prima instanţă a reţinut în sarcina inculpaţilor comiterea a opt acte materiale de trafic de persoane, pentru faptele reclamate de patru dintre cele opt părţi vătămate fiind pronunţată de către prima instanţă soluţia de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., soluţie criticată ca nelegală prin apelul promovat de procuror.
In ce priveşte procedeul folosit de prima instanţă de a pronunţa o soluţie de achitare pentru cele patru acte materiale nedovedite, respectiv o soluţie de condamnare pentru celelalte patru acte materiale de traficare a căror existenţă şi vinovăţie a inculpaţilor în comiterea lor au fost probate cu certitudine în cauză – modalitate considerată nelegală de parchet -, Curtea a constatat următoarele:
Scopul judecăţii în primă instanţă este soluţionarea în concordanţă cu
legea şi adevărul, a acţiunilor penale şi civile exercitate în faţa sa. In realizarea acestui scop prima instanţă are obligaţia de a constata, în baza cercetării pe care o efectuează şi a concluziilor puse de procuror şi de părţi, dacă acţiunea penală şi acţiunea civilă deduse în faţa sa sunt sau nu întemeiate şi în raport de convingerea pe care şi-o face, să dea soluţiile corespunzătoare celor două acţiuni.
Prin urmare, rezolvarea cauzei începe prin adoptarea unei soluţii în ce priveşte latura penală, iar instanţa are posibilitatea să pronunţe una din următoarele trei soluţii: condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal (art. 345 C. proc. pen.).
Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată cumulativ că: fapta există, constituie infracţiune, a fost săvârşită de inculpat.
In speţă, inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în forma continuată, reţinându-se, prin actul de sesizare a instanţei, că au săvârşit la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, 8 acte materiale ce realizează fiecare, în parte conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Aceste acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii continuate sunt ele însele fapte penale, astfel că este necesar a fi verificate de către instanţă sub aspectul îndeplinirii celor trei condiţii: să existe, să constituie infracţiuni, să fie săvârşite de inculpat.
In urma cercetării judecătoreşti efectuate, prima instanţă a constatat că în cauză nu a fost probată existenţa faptelor reclamate de părţile vătămate
O. M., T.M., S.E. şi M.E. şi pe cale de consecinţă, a pronunţat o soluţie de achitare, rezolvând astfel fondul cauzei cu respectarea dispoziţiilor
art. 317 C. proc. pcn. ce prevăd obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra faptelor arătate în actul de sesizare a instanţei.
Referirea doar în considerentele hotărârii, în contextul motivării, la actele materiale constatate ca nefiind dovedite, nu constituie o rezolvare a fondului cauzei câtă vreme dispozitivul hotărârii cuprinde o soluţie de condamnare pentru comiterea infracţiunii continuate cu care instanţa a fost învestită. Or, prima instanţă a dat o dezlegare corectă şi completă situaţiei faptice cu care a fost învestită prin pronunţarea unei soluţii de condamnare şi a uneia de achitare, cea din urmă pentru parte din situaţia de fapt cu care a fost învestită şi asupra căreia era obligată să se pronunţe prin dispozitivul hotărârii.
Nu se poate susţine că în acest mod s-a produs o scindare a unităţii infracţionale prev. de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) întrucât nefiind probată existenţa acelor acţiuni componente, ele nu fac parte din conţinutul infracţiunii continuate, reţinute în actul dc sesizare.
Nici soluţia schimbării încadrării juridice în concursul de infracţiuni nu este corectă întrucât o asemenea schimbare intervine atunci când se constată existenţa în cauză şi săvârşirea de către inculpaţi a unor acţiuni, în baza unor rezoluţii distincte şi nu a unei rezoluţii unice, astfel cum impun dispoziţiile C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) Or, cum, în speţă, nu s-a probat existenţa actelor materiale, nu se justifică a se dispune o schimbare dc încadrare juridică.
In raport cu cele expuse anterior, Curtea a constatat că prima instanţă a procedat corect, dispunând soluţia de achitare pentru cele patru acte materiale de traficare a căror existenţă nu a fost dovedită în cauză.
