Legea nr. 31/1990, art. 260 alin. (1)
Articolul 260, teza a ll-a din Legea nr. 31/190, prevede ca o situaţie de excepţie posibilitatea celui îndreptăţit să solicite prelungirea perioadei cu încă 2 ani, cel mult atunci când, din cauza unor motive temeinice, în 3 ani de la data dizolvării, lichidatorul nu a finalizat operaţiunea de lichidare.
Dovada motivelor temeinice trebuie să o facă cel interesat, în speţă recurenta. Cum nu s-a făcut această dovadă, recursul se vădeşte a fi neîntemeiat.
C.A. laşi, Secţia comercială, decizia nr. 208 din 19 ianuarie 2009, Jurindex
Prin sentinţa comercială nr. 1639/COM din 12 septembrie 2008 a Tribunalului laşi s-a respins cererea formulată de D.G.F.P. a jud. I -Administraţia Finanţelor Publice I. a municipiului I. în contradictoriu cu pârâtul SC U. SRL prin lichidator.
S-a reţinut că reclamanta are calitate procesuală activă din moment ce este creditoarea societăţii pârâte şi are interes să recupereze sumele datorate bugetului statului.
Pe fond, instanţa reţine că, potrivit art. 260 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, lichidarea trebuie finalizată în termen de 3 ani de la data dizolvării şi numai pentru motive temeinice se mai poate prelungi cu cel mult 2 ani. Or, în cauză nu s-a făcut dovada unor motive temeinice care să impună prelungirea în sensul celor menţionate, care au caracter de excepţie. Pe de altă parte, procedura de recuperare a creanţelor trebuie examinată prin raportare la operaţiunile prevăzute de art. 255 alin. (1) lit. b)-e) din Legea nr. 31/1990 pe care lichidatorii sunt obligaţi să le efectueze pentru societatea dizolvată şi care pot determina, de principiu prelungirea duratei lichidării.
împotriva acestei sentinţe, în temeiul art. 260 din Legea nr. 31/1990, a declarat recurs D.G.F.P. a jud. I, Administraţia Finanţelor Publice a municipiului I., susţinând, ca şi în cererea introductivă, prelungirea perioadei de lichidare deoarece de la momentul dizolvării şi până în prezent lichidatorul nu a finalizat această operaţiune, deşi organul fiscal a efectuat numeroase demersuri, cerând respectarea termenului de 3 ani.
Analizând global criticile prin prisma dispoziţiilor legale se
constată că recursul nu este întemeiat. Intr-adevăr, textul citat, teza a Il-a, prevede ca o situaţie de excepţie posibilitatea celui îndreptăţit să solicite prelungirea perioadei cu încă 2 ani, cel mult atunci când, din cauza unor motive temeinice, în 3 ani de la data dizolvării lichidatorul nu a finalizat operaţiunea de lichidare.
Dovada motivelor temeinice trebuie să o facă cel interesat, în speţă recurenta. Cum nu s-a făcut această dovadă, recursul s-a vădit a fi neîntemeiat, celelalte aspecte consemnate în criticile formulate sunt irelevante, neimpunându-se analizarea lor.
In consecinţă, a fost respins recursul şi a fost menţinută sentinţa recurată fiind temeinică şi legală.
