MATERIE PENALĂ
Sentinţa penală nr. 502/25.09.2007
Indeplinirea dispoziţiilor art.260 alin.2 C.p. Retragerea mărturieimincinoase are ca efect nepedepsirea făptuitorului dacă, în cauzelepenale intervine mai înainte de a fi pronunţată o hotărâre sau de a sefi dat o soluţie ca urmare a acelei mărturii ( în speţă trimiterea înjudecată a inculpatului prin rechizitoriu).
Prin sentinţa penală nr.502/25.09.2007 a Judecătoriei Tecuciîn baza art.11 pct.2 lit.b din C.p.p. în ref. la art.10 lit.i din C.p.p. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului O.S., pentrucomiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art.260 din C.p.
S-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate în cauză sărămână în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinuturmătoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecucila data de 12.07.2007, a fost trimis în judecată penală în stare de libertateinculpatul O.S., pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. deart.260 din C.p.
S-a reţinut că inculpatul a fost audiat într-o cauză penală, înfaza de urmărire penală a spus adevărul cu privire la situaţia de fapt, dupăcare în faza de judecată în aceeaşi cauză a revenit asupra declaraţiilor dateprecizând că nu ştie nimic de conflictul dintre familiile B. şi A., deoareceîn perioada acestui conflict el nu se afla de faţă, fiind plecat în judeţulTulcea.
Inculpatul a mai arătat că retrage declaraţiile date laurmărirea penală în dosarul cu nr.2433/2006, deoarece a declarat fals întrucâta fost sfătuit de unele persoane din familia A. să declare neadevăruri.
Instanţa de fond a mai reţinut că inculpatul nu poate fipedepsit deoarece şi-a retras declaraţia mincinoasă anterior pronunţării uneihotărâri de condamnare şi prin urmare operează cauza de nepedepsire prev.de art.260 alin.2 c.p. şi art.10 lit.i indice 1 din C.p.p.
Situaţia de fapt a fost reţinută de instanţa de fond pe bazadeclaraţiilor date de inculpatul O.S., a declaraţiilor date de martori,coroborate cu celelalte probe administrate în cauză.
Impotriva sentinţei penale nr.502 din 25.09.2007 aJudecătoriei Tecuci în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângăJudecătoria Tecuci apreciind că instanţa de fond a pronunţat o hotărârenelegală şi netemeinică.
In motivarea cererii de apel, Parchetul a arătat că inculpatultrebuia condamnat, pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasăprev. de art.260 din c.p. deoarece acesta nu ş-a retras nicio declaraţie, ci purşi simplu declaraţiile date după urmărirea penală au un conţinut fals, carenu reflectă adevărul şi intră sub incidenţa disp.art.260 din C.p.
Prin decizia penală nr.52/A/04.02.2008 Tribunalul Galaţi aadmis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci,desfiinţând sentinţa dată de instanţa de fond.
In rejudecare, a fost condamnat inculpatul OS la 6 luniînchisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.260 alin.1 C.p. rap. laalin.3 al aceluiaşi articol.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interziceriidrepturilor prev. de art.64 lit.a,b C.p.
In baza art.81 şi art.71 alin.5 C.p. s-a dispus suspendareacondiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe duratatermenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art.82 c.p.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. deart.83 c.p.
In motivarea soluţiei, instanţa de apel a apreciat că în modgreşit s-a considerat că inculpatul şi-a retras declaraţia întrucât o astfel deretragere nu există în disp.art.260 alin.2 C.p.
S-a reţinut că cele două declaraţii date de inculpat diferă şi căla urmărirea penală când a fost audiat nu a declarat că nu-şi mai menţinedeclaraţia, declaraţia dată la 30.03.2007.
Impotriva acestei soluţii, în termenul prevăzut de lege adeclarat recurs inculpatul O.S.
Prin motivele de recurs susţinute oral de apărătorul ales searată că inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de mărturiemincinoasă întrucât declaraţia sa nu ar fi produs efecte, urmare a retrageriideclaraţiei iniţial date.
Prin decizia penală nr.530/R/06.10.2008 a Curţii de ApelGalaţi s-a respins ca nefundat recursul declarat de inculpat şi a fost obligatla plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs areţinut următoarele:
S-a constatat potrivit probelor că în cauza ce-l priveşte peinculpatul OS nu sunt incidente disp.art.260 alin.2 C.p.
Declaraţia dată de inculpat în calitate de martor în faza deurmărire penală a constituit probă forte şi a stat la baza trimiterii înjudecată a persoanei ce avea calitate de inculpat sau persoană urmărită încalitate de învinuit ce a primit calitatea de inculpat urmare a declaraţieidate de martorul O.S.
Rezultă aşadar că urmare a declaraţiei date de inculpatul -recurent în calitate de martor a avut drept urmare trimiterea în judecată apersoanei vătămate, devenind din făptuitor – învinuit – inculpat, procurorulurmare declaraţiei date a dispus, a luat o hotărâre şi anume aceea de a trimitepe învinuit în judecată, urmare a declaraţiei mincinoase producându-se şiconsumându-se odată cu înaintarea la instanţă a cauzei pentru a fi judecat.
Pe de altă parte din declaraţia dată la 30.03.2007 inculpatul încalitate de martor nu a arătat de ce nu-şi mai menţine declaraţiile date în fazade urmărire penală.
Prin declaraţia inculpatului dată în instanţă la 30.03.2007 încalitate de martor a urmărit schimbarea situaţiei de fapt în alterarea adevăruluişi prezentarea unei noi situaţii de fapt diferită de cea din faza de urmărirepenală, încălcându-se disp.art.85 C.p.p. Consumarea infracţiunii de mărturiemincinoasă producându-se când, după ascultare şi sub prestare de jurământ arecunoscut declaraţia în faţa completului de judecată.
Retragerea mărturiei mincinoase poate fi considerată că ar firetrasă când martorul din proprie iniţiativă şi înainte de a fi audiat în fazade judecată, o face.