Deliberând asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 09.02.2009 sub nr. 835/327/2009, astfel cum a fost modificată, creditoarea ……….. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să someze debitoarea ………….. la plata către creditoare a sumei de 7997,40 lei reprezentând contravaloarea prestări servicii- închiriere spaţiu, la plata sumei de 1.583,01 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, la plata dobânzii legale de la scadenţă şi până la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, creditoarea a arătat, în esenţă, că a asigurat debitoarei folosinţa unui spaţiu proprietatea societăţii creditoare, emiţând facturile anexate cererii în valoare de 7997,40 lei, aceasta din urmă având obligaţia de a achita folosinţa spaţiului conform facturilor.
În drept, creditoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile OG 5/2001 şi OG 9/2000.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 39 lei în conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. o din Legea nr. 146/1997 şi timbru judiciar de 0,3 lei conform art. 3 alin. 1 din O.G. nr.32/1995.
În dovedirea acţiunii, creditoarea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri în cadrul căreia a depus la dosarul cauzei, în copie certificată:
1. factură fiscală seria TL WCC nr. 8806545/16.02.2007 (f. 5),
2. factură fiscală seria TL WCC nr. 8806639/01.03.2007 (f. 7),
3. factură fiscală seria TL WCC nr. 8806648/17.04.2007 (f. 9),
4. factură fiscală seria TL WCC nr. 8806641/15.03.2007 (f. 10),
5. ordinul de plată 020148/28.02.2007 (f. 6),
6. ordinul de plată 30/29.03.2006 (f. 6)
7. ordinul de plată 41/09.05.2008 (f.8).
Debitoarea, deşi legal citată, nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a depus întâmpinare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În fapt, între creditoare şi debitoare s-au stabilit relaţii comerciale având ca obiect închiriere spaţiu în baza unui contract încheiat în formă simplificată, conform art. 36 C.com.
Creditoare, în calitate de proprietar, i-a asigurat debitoarei, în calitate de locatar, folosinţa unui spaţiu, pentru care a emis facturile fiscale indicate mai sus, semnate la rubrica semnătură de primire de reprezentantul societăţii debitoare.
În drept, potrivit art. 1 din OG 5/2001 procedura somaţiei de plată se desfăşoară la cererea creditorului, în scopul realizării creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris, ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori prin alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.
Potrivit art. 379 alin.3 Cod procedură civilă, creanţa are un caracter cert atunci când existenţa sa rezultă din însuşi actul de creanţă sau/şi din alte acte, chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa constată caracterul cert al creanţei în valoare totală de 7997,40 lei, rezultând din facturile fiscale indicate mai sus şi care poartă semnătura de primire a delegatului societăţii debitoare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 379 alin. 4 Cod procedură civilă, creanţa este lichidă când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă.
În cauză, câtimea creanţei este determinată şi rezultă din înscrisuri însuşite de părţi, respectiv facturile fiscale enumerate mai sus care potrivit art. 46 Cod comercial fac dovada şi împotriva debitoarei în măsura în care sunt acceptate.
Potrivit art. 46 Cod comercial, obligaţiile comerciale se probează şi cu facturi acceptate, iar în cauza dedusă judecăţii acceptarea este expresă, făcându-se prin depunerea semnăturii destinatarului.
Caracterul exigibil al creanţei rezultă din faptul neplăţii preţului de către debitoare la scadenţă, termenul scadent rezultând din cuprinsul facturilor fiscale.
Întrucât creanţa solicitată de creditoare prin prezenta cerere este certă, lichidă şi exigibilă, pentru suma de 7.997,40 lei, reprezentând o obligaţie de plată a unei sume de bani şi este determinată potrivit facturilor acceptate de către debitoare, având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse şi constatând întrunite condiţiile cerute de art. 1din OG 5/2001, instanţa va admite acţiunea şi va obliga debitoarea să plătească creditoarei, suma de 7.997,40 lei, reprezentând contravaloare marfă neachitată.
În ceea ce priveşte plata penalităţilor de întârziere debitoarea nu urmează a fi obligată la plata acestora, întrucât au fost calculate de către creditoare în lipsa unei clauze penale însuşite de debitoare prin semnătura reprezentantului legal al societăţii şi care putea angaja în mod valabil partea.
Instanţa reţine că în lipsa unui contract care să prevadă expres clauza penală, simpla pretenţie a penalităţilor nu face dovada întrunirii acordului de voinţă al părţilor potrivit dispoziţiilor art. 46 Cod comercial, art. 969 şi art. 970 Cod civil.
Asupra capătului accesoriu privind obligarea debitoarei la plata dobânzii legale de la data scadenţei obligaţiilor şi până la data plăţii efective, instanţa reţine că raportul juridic obligaţional din care a izvorât prezentul litigiu s-a stabilit între două care îndeplinesc cerinţele normei legale- art. 7 din Codul comercial pentru a avea calitatea de comercianţi, iar obligaţiile născute în cadrul acestui raport juridic au natura unor obligaţii comerciale, lichide potrivit considerentelor de mai sus şi plătibile în bani, astfel că în cauză devin incidente disp. art. 4 C.com. care reglementează faptele subiective de comerţ raportat la art. 7 C.com. şi respectiv art. 43 C. com., potrivit cărora datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
Sub aspectul datei la care obligaţiile de plată au devenit exigibile, instanţa va reţine că pentru factura nr. 8806648 din cuprinsul acesteia rezultă că data scadenţei obligaţiei de plată este la 5 zile de la emiterea facturii fiscale, respectiv de la data de 22.04.2007, astfel că aceasta este data de la care urmează să se calculeze dobânda legală conform art. 1 din OG 9/2000. Pentru facturile nr. 8806639 şi nr. 8806641, instanţa reţine că acestea nu poartă menţiuni cu privire la data scadenţei obligaţiei de plată, astfel că scadenţa obligaţiei de plată este la data naşterii raportului juridic obligaţional, respectiv la data facturii în cauză.
Pentru aceste considerente, instanţa în temeiul art. 4 raportat la art. 43 C.com. urmează a admite capătul de cerere şi a obliga debitoarea la plata dobânzii legale de la data scadenţei obligaţiilor şi până la data introducerii acţiunii.
În baza art. 1 din O.G. 5/2001, constatând că pretenţiile creditoarei sunt justificate în ceea ce priveşte suma de 7.997,40 lei, reprezentând contravaloare folosinţei spaţiului închiriat, instanţa va admite acţiunea şi va fixa un termen de plată de 10 de zile de la data comunicării prezentei ordonanţe.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga debitoarea şi la plata sumei de 1539,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat ales), pe temeiul culpei sale procesuale.
