Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău înregistrat sub nr. 32/D/2008 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi trimis în judecată inculpatul T.F. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 2 al.1 şi art. 4 al.1 din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 al. şi art. 33 lit. a şi art. 99 şi următoarele C.pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată şi reţine următoarele:
Inculpatul T.F. este un tânăr care la vârsta de 17 ani , din dorinţa de a da dovadă de teribilism şi motivat de faptul cu nu avea suficiente resurse financiare, a luat hotărârea să vândă planta de canabis.
Practic, inculpatul a observat pe malul răului Asău o suprafaţă de teren pe care era crescută cânepă sălbatică fără ca această cultură de cânepă să fi fost cultivată de inculpat sau de altcineva în scopul traficării de droguri , ci pur şi simplu a crescut în acea zonă în mod natural , fără intervenţia altor persoane.
Astfel că, inculpatul T.F. , aflându-se prin zonă şi observând cânepa şi ca urmare a faptului că a citit pe internet despre efectele pe care le poate avea , a smuls câteva tulpini de cânepă şi a hotărât să le valorifice, însă nu a mai reuşit ca urmare a faptului că a fost denunţat.
Deşi actul de sesizare al instanţei rezultă fapta inculpatului ca încadrându-se într-o activitate specifică comercializării de droguri de risc , a rezultat un grad de pericol social extrem de ridicat, tribunalul apreciază că activitatea inculpatului nu prezintă grad de pericol social al unei infracţiuni pentru considerentele ce vor fi expuse.
Caracterul penal al faptei este înlăturat dacă fapta concretă nu prezintă gradul de pericol necesar al unei infracţiuni.
Pericolul social al infracţiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei trebuia să existe, să se verifice prin fiecare faptă săvârşită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracţiune.
Este posibil ca în concret fapta săvârşită, deşi formal să îndeplinească toate trăsăturile pentru a fi caracterizată ca infracţiune, adică este prevăzută de legea penală, este săvârşită cu vinovăţia cerută de lege, dar pericolul social să nu evidenţieze o periclitare a valorilor sociale ocrotite, să fie minim, să nu fie suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune.
Cu alte cuvinte, este posibil ca, în concret, fapta săvârşită să fie lipsită de importanţă prin pericolul social minim pe care-l prezintă, iar pentru combaterea ei, nu este necesară aplicarea unei pedepse. În astfel de situaţii, când pericolul social concret al faptei săvârşite este minim, când nu este suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune – este înlăturat caracterul infracţional al faptei şi, pe care de consecinţă, este înlăturată şi răspunderea penală. Cum însă, la incriminarea unei fapte, legiuitorul ia în considerare printre altele şi pericolul social ce-l reprezintă fapta, tot legiuitorul trebuie să prevadă în ce condiţii fapta concretă nu are gradul de pericol social necesar al unei infracţiuni.
În art.18 Cod penal, se prevede că “nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Prin aceste dispoziţii, aşa cum s-a arătat mai sus, se stabileşte pentru organul de aplicare al legii sarcina de a stabili pe baza unor criterii legale prevăzute de art.18/1 al.2 Cod penal, dacă fapta săvârşită prezintă sau nu gradul de pericol social necesar pentru caracterizarea acesteia ca infracţiune.
Când pericolul social concret nu este suficient pentru caracterizarea faptei, ca infracţiune, caracterul penal al faptei este înlăturat, iar făptuitorului i se aplică o sancţiune cu caracter administrativ prevăzut de art.91 Cod penal.
Fapta prevăzută de legea penală, care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, potrivit art.18/1 Cod penal, este o faptă lipsită în mod vădit de importanţă, concluzie ce rezultă din atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de legea penală şi din conţinutul ei concret.
Aşadar, fapta prevăzută de legea penală lipsită de pericol social are ca trăsături caracteristice o atingere minimă adusă valorii sociale ocrotite penaliceşte şi prin aceasta reliefează o lipsă vădită de importanţă.
Instituţia prevăzută în art.18/1 Cod penal, are un caracter general, în sensul că este aplicabilă în principiu în cazul tuturor faptelor prevăzute de legea penală, indiferent de natura lor şi de pedeapsa prevăzută pentru ele.
Înlăturarea caracterului penal al faptei prevăzute de legea penală ca urmare a constatării lipsei de pericol social concret are loc cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
Prevederea condiţiilor în care fapta prevăzută de legea penală nu are caracter penal asigură cadrul legal în care organele de aplicare a legii penale evaluează pericolul social concret cu evitarea arbitrariului, subiectivismului, abuzurilor.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social – potrivit dispoziţiilor art.18/1 al.2 Cod penal – se ţine seama de: modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit de făptuitor de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana şi conduita făptuitorului.
Criteriile prevăzute în lege se folosesc împreună pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise şi necesitatea ori inutilitatea pedepsei în cazul concret.
a) Modul şi mijloacele de săvârşire pot reliefa un pericol social concret suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune, când au fost folosite mijloacele de săvârşire periculoase (explozii, otrăvirea apei ori a alimentelor care urmează să fie servite mai multor persoane) ori prin numărul mare de acte comise.
b) După scopul urmărit de făptuitor, pericolul social poate fi scăzut când fapta a fost comisă pentru satisfacerea unei trebuinţe (cumpărarea unui medicament pentru cineva bolnav din familie cu banii sustraşi din gestiune). Când infracţiunea a fost comisă pentru înlesnirea ori acoperirea altei infracţiuni, pericolul social, de data aceasta, este ridicat şi suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune.
c) Împrejurările în care fapta a fost comisă sunt relevante pentru cunoaşterea pericolului social al acesteia şi al periculozităţii făptuitorului. Dacă fapta a fost comisă în împrejurări agravante (noaptea ori profitând de situaţia creată de o calamitate, pericolul social este ridicat, iar fapta poate fi infracţiune. Dimpotrivă, fapta comisă în împrejurări nefavorabile pentru făptuitor (o suferinţă, starea de ebrietate în care a ajuns întâmplător, etc.) pot reliefa un pericol social scăzut.
d) După urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. Când prin faptă s-a produs un prejudiciu foarte mic, fapta după acest criteriu nu are pericolul social suficient al unei infracţiuni. Dacă prin faptă s-ar fi putut produce prejudicii mari, fapta are pericolul, social al unei infracţiuni.
e) Persoana şi conduita făptuitorului este examinată, de asemenea, pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise de acesta. Se ţine seama, fără îndoială de atitudinea făptuitorului înainte de săvârşirea faptei, după săvârşirea acesteia, de antecedentele penale, de orice circumstanţe personale ale acestuia.Ori, pornind de la aceste criterii, obligatorii pentru instanţa în aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, tribunalul apreciază că aceste dispoziţii se regăsesc în mod expres în atitudinea şi urmarea activităţii inculpatului T.F.
Într-un mod cu totul exagerat se încearcă de către reprezentanţii parchetului să prezinte activităţile inculpatului ca făcând parte dintr-o activitate intensă de trafic de droguri , când în realitate este vorba practic de un impuls al tânărului specific vârstei de 17 ani , de un act de teribilism care nu se poate circumscrie nici pe departe unei activităţi de natură să răstoarne bunul mers al societăţii civile.
Întreg actul de sesizare rezultă practic o supradimensionare a realităţii , datelor existente şi care rezultă din întreaga economie a actelor şi lucrărilor dosarului , se încearcă în mod nerealist să se prezinte activităţile inculpatului ca fiind una de proporţii uriaşe când în realitate , acest tânăr inconştient nu face altceva decât să culeagă câteva tulpini de cânepă pe care le găseşte pe albia unui râu pentru ca ulterior să încerce să le comercializeze.
Practic, aşa zisa acţiune concertată de trafic de droguri a inculpatului şi consum de droguri se materializează în recoltarea câtorva tulpini de cânepă în încercarea de a le valorifica unor tineri de aceeaşi vârstă.
Nici unul din actele dosarului nu relevă obţinerea în vreun mod a unor foloase materiale de către inculpat şi mai mult decât atât depoziţiile martorilor din lucrări respectiv a persoanelor cu privire la care se presupune că inculpatul ar fi încercat să comercializeze droguri relevă cu prisosinţă acest aspect.
Că actul de sesizare încearcă să prezinte activitatea inculpatului ca una extrem de periculoasă, deşi rezultă clar că bunul mers al societăţii civile şi relaţiile sociale acordate de lege nu au fost periclitate prin activitatea inculpatului o relevă şi modul în care încearcă să prezinte conţinutul analizei cânepei ca urmare a verificării specialiştilor , aducându-se practic în prim plan o situaţie care frizează ridicolul.
Deşi inculpatul este prezentat ca un tânăr liniştit cu o conduită socială morală bună, fapt de altfel confirmat şi de referatul de evaluare imediat prezentării sale într-o lumină favorabilă de către însăşi reprezentantul parchetului, se încearcă într-un mod pueril să se arate cât de periculos este un tânăr de 17 ani care culege cânepă şi încearcă să o comercializeze ca şi drog, în pofida evidentului şi a unui probatoriu care să arate cu certitudine şi fără echivoc că se află în prezenţa unui inculpat a cărei activitate nu se poate încadra în sfera pericolului social cerut de lege pentru săvârşirea unei infracţiuni.
De asemenea, avându – se în vedere şi persoana şi conduita inculpatului, atitudinea acestuia pe întreaga durată a procesului penal, circumstanţele reale şi personale de natură să caracterizeze fapta şi pe inculpat, tribunalul apreciază că în raport de cele expuse , că faptele reţinute în sarcina inculpatului nu prezintă grad de pericol social al unei infracţiuni aşa încât în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b 1 în referire la art. 181 C.p. va dispune achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare.
În temeiul art. 91 lit. c C.p.p. va aplica inculpatului sancţiunea amenzii administrative , iar în temeiul art. 17 din Legea 143/2000 modificată prin legea 522/2004 va dispune confiscarea de la inculpat a cantităţii de 16, 8 gr. canabis şi care se află în camera de corpuri delicte a I.G.P.R. Bucureşti.
