Dosar nr- – cont dec. de concediere –
ROMÂNIA
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Sas
Grefier
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de contestatoarea, cu domiciliul în orașul G H,-, împotriva sentinței nr. 1441 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă – în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns contestatoarea-recurentă, asistată de avocat și avocat S, pentru intimata GENERALE SA
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța i-a înmânat un exemplar de pe întâmpinarea depusă de intimată, avocatului.
Avocat, pentru recurentă, a depus delegație de reprezentare în instanță și copiile unui interogatoriu și a unui ziar local – Obiectiv de
Avocat S, pentru intimată, a depus la dosar delegație de reprezentare în instanță și copii jurisprudență, un exemplar de pe acestea i-a înmânat apărătorului contestatoarei.
Instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru contestatoare, dezvoltând pe larg motivele de recurs a cerut admiterea recursului așa cum a fost formulat. A arătat că decizia contestată este nulă întrucât au fost încălcate prevederile 267 alin. 1 și 268 din Codul muncii, comunicarea primită în vederea cercetării disciplinare prealabile fiind făcută la modul general, fapt ce a împiedicat-o să-și formuleze apărări, iar decizia nu cuprinde elementele prevăzute în mod obligatoriu. De asemenea, a mai arătat că au fost sancționați doar salariații de la – Sucursala G H nu și celelalte persoane de la P N; că la instanța de fond s-au adus probe, înscrisuri din care rezultă că nu s-a creat nici un prejudiciu nimănui.
Avocat S, pentru intimată a cerut respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar. A arătat că cei 5 salariați ai – Agenția G H au avut avantaje plătite din banii societăților – clienți, depunându-se dovezi în acest sens. De asemenea, a mai arătat că cele 51 carduri cu PIN-urile aferente găsite în sertarul contestatoarei apar ca predate clienților; că au fost emise două decizii de gestiune a cardurilor și a PIN-urilor, decizii care nu au aceeași dată.
În replică, apărătorul contestatoarei a arătat că au fost dați afară doar cei care au procesat datele și că cele două decizii emise nu au fost revocate.
Tot în replică, apărătorul intimatei a arătat că prejudiciul este 80 miliarde lei vechi.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
CURTEA
CURTEA
Din lipsă de timp pentru deliberare,
În temeiul dispozițiilor art. 260 Cod procedură civilă, amână pronunțarea la 20 octombrie 2009, ora 12,00.
Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Președinte, Judecători, Grefier,
Dosar nr- – concediere dec. de concediere –
DECIZIA NR. 1255
Ședința publică din 20 octombrie 2009
Președinte – –
Judecător – – –
Judecător –
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea, cu domiciliul în orașul G H,-, împotriva sentinței nr. 1441 din 29 iunie 2009 a Tribunalului Suceava – secția civilă – în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 13 octombrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, cauza s-a amânat pentru astăzi, 20 octombrie 2009.
După deliberare,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr.1406 din 24.02.2009, contestatoarea în contradictoriu cu pârâta SC Generale a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a deciziei nr.40 din 12.02.2009 emisă de pârâtă, reintegrarea în funcția avută, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor salariale începând cu data suspendării contractului de muncă în vederea efectuării cercetării disciplinare și până la reintegrarea în funcție și la daune morale în sumă de 15.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost angajata pârâtei începând cu data de 1.07.2006 și că și-a desfășurat activitatea mai întâi la sucursala S iar apoi la Agenția G
A susținut reclamanta că în luna ianuarie 2009 s-a efectuat un control intern la – Agenția GHv izând activitatea desfășurată de șeful de agenție și a operatorilor și Graul, ocazie cu care s-a dispus concedierea întregului personal ca urmare a constatărilor făcute.
Consideră reclamanta că decizia contestată este nulă întrucât au fost încălcate prevederile art.267 alin.1 și 2 din Codul muncii, comunicarea primită în vederea cercetării disciplinare prealabile fiind făcută la modul general, fapt ce a împiedicat-o să-și formuleze apărări în mod corespunzător.
Reclamanta a arătat că decizia este nulă întrucât nu cuprinde elementele prevăzute în mod obligatoriu de dispozițiile art.268 alin.2 din Codul muncii.
Astfel, nu menționează data exactă când s-au săvârșit faptele ce constituie abateri disciplinare și nici nu se indică în concret în ce constau.
A arătat că aceleași carențe prezintă decizia contestată și în ceea ce privește indicarea normelor încălcate care sunt prezentate în mod generic și că nu se arată motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate iar cele arătate sunt contradictorii și nesusținute de probe.
Cât privește faptele menționate în cuprinsul deciziei și reținute ca fiind abateri disciplinare, reclamanta a susținut că nu a încălcat nici o normă și practica uzuală la nivelul băncii și le contestă caracterul ilicit.
A mai arătat că în situația în care instanța va reține săvârșirea de către ea a vreunei abateri, sancțiunea aplicată prin decizia contestată să fie înlocuită cu una mai blândă, ținându-se seama de modul în care și-a îndeplinit atribuțiile în cadrul societății pârâte și de faptul că nu a debutat în această profesie de mult timp.
De asemenea, reclamanta a mai arătat că prin daunele morale solicitate înțelege să compenseze deficitul de prestigiu profesional care i-a fost afectat prin măsura luată.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând că faptele menționate în cuprinsul deciziei încalcă normele interne ale băncii, că justifică sancțiunea aplicată reprezentând abateri grave și că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale ce o reglementează.
Prin sentința civilă nr. 1441 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- a fost respinsă contestația ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a încălcat Instrucțiunea nr.4.154 “Convenții” și procedura aferentă N 41.54, atunci când a alimentat conturile de salarii ale unor clienți pe bază de fișier furnizat de responsabilul de agenție și nu pe baza unui fișier predat de către reprezentantul angajatorului.
În nota explicativă cu nr.3 (51), reclamanta recunoaște că pentru firmele și a primit prin e-mail fișierele de alimentare a salariilor.
Totodată ca urmare a verificărilor făcute de către comisia de control s-au descoperit în dulapul din biroul reclamantei 23 de CEC-uri care trebuiau păstrate în tezaur, ordine de plată operate în sistem dar nearhivate la actele zilei și fără a avea ștampila și semnătura clienților, formulare de retrageri de numerar nesemnate de clienți, precum și 3 carduri împreună cu pin-urile aferente, fără a exista vreo decizie internă de acordare a competenței în favoarea reclamantei pe carduri sau pe pin-uri,
Reclamanta a procedat la închiderea a 2 -uri acordate fără solicitarea scrisă din partea clienților pe conturile SV – și SV – ci a celei telefonice din partea responsabilului de agenție în perioada cât acesta se află în concediu de odihnă 13.08. – 27.08.2008 fără a putea indica de unde s-au luat bani pentru acoperirea celor 29400 lei.
Deși avea obligația de a efectua operațiuni de deschidere conturi curente persoane fizice doar în baza unor documente obligatorii și cu autorizarea scrisă a clienților și să urmărească lunar alimentarea cu salarii a contului clientului pentru care s-a aprobat descoperirea de card, reclamanta nu a respectat-o încălcând Instrucțiunea N 3.124 și procedura N4.167.P4
Reclamanta a încălcat și procedura, întrucât a păstrat în biroul său un număr de 51 de carduri aparținând salariaților societății comerciale împreună cu prin-urile, deși acestea figurau ca fiind predate titularilor.
Deși reclamanta recunoaște în mare parte abateri prin răspunsurile la interogatoriu, instanța nu a putut ține cont de explicațiile oferite, cum că ordinele de plată au fost uitate în biroul său sau că normele prevăd închiderea -urilor fără cererea expresă a clienților sau că acele carduri găsite în birou și nepredate au fost confirmate de o altă colegă ca fiind predate clienților, ele nefiind în măsură să o exonereze pe reclamantă de obligațiile ce și le-a asumat prin normele interne și de a căror respectare era ținută.
Cât privește solicitarea reclamantei de a se înlocui sancțiunea aplicată cu una mai ușoară, tribunalul a apreciat că dispozițiile art.263 alin.1 din Codul muncii sunt explicite și că potrivit lor angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de următoarele:
Instanța reține niște incertitudini, constatând o încălcare aal egii în ceea ce privește încadrarea în timp a faptelor pentru care a fost sancționată petenta “deși nu se menționează pentru fiecare din fapte data când a fost săvârșită în preambului deciziei se indică perioada ca fiind mai-decembrie 2008.” pe care consideră că nu este necesar să o lămurească, deși își dă seama de importanța acestora “De altfel, menționarea datei la care a fost săvârșită fapta este necesară pentru a se verifica dacă sancțiunea a fost aplicată în termenul prevăzut de art.268 alin.1 din Codul munci i” mulțumindu-se să considere în mod greșit că, “reclamanta nu a ridicat vreo excepție în acest sens.”
Cu privire la arătarea în cuprinsul deciziei a paragrafelor și articolelor
din normele încălcate instanța reține că “nu este posibilă scoaterea din context unei etape, aceasta nefiind individualizată pe puncte sau articole, pentru a fi indicată expres în decizie”. Arată recurenta că în apărările formulate precum și în concluziile scrise a indicat expres articolele și paragrafele din norme care permiteau anumite operațiuni, elemente de care nu se amintește nimic în hotărârea recurată.
S-au încălcat prevederile art.267 alin. 1 și 2 și 268 alin.2 din Codul
muncii.
Deși atât decizia de sancționare cât și convocarea la conciliere se referă la fapte generale, vagi – “ați efectuat mai multe operațiuni neautorizate”, “ați deschis mai multe conturi”, “ați păstrat cardurile unor clienți”, având o încadrare generală în timp, respectiv perioada “mai-decembrie 2008” – care fac imposibilă formularea unor apărări concrete în materialitatea faptelor, și trebuiau sancționate cu nulitate absolută, instanța de fond consideră că “nu se poate reține că cercetarea disciplinară s-a efectuat formal și că au fost încălcate prevederile art.267 alin.1 și 2 Codul muncii.”
Instanța de judecată a depășit cadrul legal pentru care a fost investită și încălcând prevederile art 77. Codul muncii, a luat în considerare niște mențiuni făcute de intimată în notele de ședință depuse la data de 28.04.2009 (respectiv “s-au descoperit în dulapul din biroul reclamantei 23 de CEC uri care trebuiau păstrate în tezaur ordine de plată operate în sistem dar nearhivate la actele zilei și fără a avea ștampila și semnătura clienților, formulare de retrageri de numerar nesemnate de clienți, precum și 3 carduri împreună cu pinurile aferente, fără a exista vreo decizie internă de acordare a competenței în favoarea reclamantei pe cârduri sau pe pinuri”) care în
temeiul menționat trebuiau înlăturate.
În continuare recurenta și-a prezentat apărările în legătură cu abaterile disciplinare reținute în sarcina sa.
În hotărârea recurată se arată că “reclamanta nu se poate apăra că faptele au fost săvârșite ca urmare a dispozițiilor responsabilului de agenție, întrucât acestea sunt obligatorii pentru angajat sub rezerva legalității lor, iar față de nivelul de pregătire aceasta avea posibilitatea să le aprecieze”. Nu este de acord cu această motivare deoarece, caracterul ilegal al solicitărilor șefului de agenție reprezintă o incertitudine și pentru intimată, care până la momentul de față nu a dovedit nici o activitate ilegală a acestuia.
Potrivit Instrucțiunii nr.54 Convenții pct.8 pag.9 “Eliminarea contului din cadrul Convenției se poate face atât la inițiativa Angajatorului cât și la inițiativa Băncii”, astfel încât consideră că a procedat conform normelor închizând conturile la solicitarea șefului ierarhic (fila 83 din dosar).
Într-adevăr nu își mai aduce aminte și nu știe de unde s-au luat banii pentru acoperirea sumei de 29400lei, acest lucru putând fi explicat de către intimată, prin vizualizarea unui extras de cont, însă este foarte posibil ca aceste sume să nu fi fost niciodată ridicate din bancă, deci nefiind nevoie să fie acoperite.
Instanța a omis să se pronunțe cu privire la una din faptele reținute în
sarcina sa respectiv “a procesat ordine de plată între diferiți clienți, fără autorizarea acestora, prin păstrarea în biroul personal de ordine de plată semnate în alb de diferiți clienți persoane juridice ai agenției”.
Referitor la deținerea celor 51 de carduri, care așa cum recunoaște și
intimata că erau sigilate, precizează recurenta că se aflau la ea în vederea efectuării stocurilor de carduri pentru a fi predate la, dar datorită faptului că acestea erau confirmate în sistem de o colegă ca fiind predate utilizatorilor (fapt care se poate constata de către
intimată prin verificarea sistemului informatic), colegă care se afla la cursuri de pregătire, recurenta substituind-o pe această perioadă, a așteptat ca aceasta să se întoarcă pentru a clarifica situația acestora.
ecizia de sancționare are un caracter discriminator, încălcând principiul egalității de tratament față de toți salariații, consfințit de către art.5 din Codul muncii.
Astfel, deși în raportul de control ce a stat la baza emiterii deciziei, au fost menționate 10 persoane, dintre care 5 salariați ai Agenției G H și 5 salariați ai zonalei Grup P N, doar salariații cu funcții mai mici, cei ai agenției G H, au făcut obiectul unei cercetări disciplinare soldată cu concedierea acestora, față de ceilalți salariați neluându-se nici o măsură.
În ceea ce privește cererea subsidiară formulată, de a se analiza faptele potrivit prevederilor art. 266 Codul muncii și să se constate că în concret gravitatea acestora nu ar fi justificat oricum aplicarea sancțiunii de desfacere a contractului de muncă pe motive disciplinare (care este cea mai gravă sancțiune prevăzută de legislația muncii) și a se dispune înlocuirea sancțiunii cu alta mai blândă prevăzută de art. 264 Codul muncii, instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel apreciind doar că potrivit disp art.263 alin. 1 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii sancțiuni disciplinare.
Din hotărârea recurată rezultă că atât susținerile recurentei cât și probele administrate nu au fost înlăturate cu o motivare din care să rezulte convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată.
Prima instanță nu a analizat probatoriul administrat în apărare, cu privire la operațiunile de deschideri de conturi efectuate fără a avea o documentație, cu toate că a aflat în concret care ar fi acele conturi abia în urma interogatoriului luat angajatorului, a arătat prin probele administrate (declarațiile persoanelor în cauză filele 215-216 că această faptă nu există, mai mult la data când s-a deschis contul numitului, așa după cum a arătat chiar și intimata era la cursuri de pregătire profesională.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii de recurs a depus la dosar înscrisuri, respectiv decizia nr. 112/24.03.2008 ( 3), decizia nr. 223/18.07.2008 ( 9), jurisprudență (10-11-12), articol apărut într-un ziar local.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Arată intimata că a săvârșit contestatoarea abaterile disciplinare reținute în sarcina sa, fapt care justifică aplicarea sancțiunii disciplinare prin decizia contestată.
În dovedirea susținerilor din întâmpinare a depus la dosar jurisprudență-comentarii.
În ce privește facturile și înscrisurile emanând de la agenții de turism depuse în copie de intimată la dosar, reține Curtea că aceste probe nu sunt pertinente și concludente întrucât nu au legătură cu obiectul procesului și se referă la împrejurări care nu sunt de natură să ducă la rezolvarea pricinii, astfel încât nu vor fi avute în vedere la soluționarea cererii de recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 40 din 12.02.2009 emisă de intimată, a fost sancționată contestatoarea recurentă cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Prin decizia contestată s-a reținut că abaterile disciplinare au fost săvârșite în perioada mai – decembrie 2008.
Conform art. 268 al. 2 Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptelor care constituie abateri disciplinare.
Articolul 62 al. 2 din Codul muncii prevede că, sub sancțiunea nulității absolute, decizia de concediere trebuie să fie motivată în fapt și în drept, iar art. 74 al. 1 din același act normativ, dispune ca aceasta va conține, în mod obligatoriu, motivele care determină concedierea.
Prin urmare, decizia trebuie să cuprindă motivarea în fapt, adică ce anume determina concedierea și anume, abaterea gravă sau abaterile repetate, data comiterii și, cea a luării la cunoștință de cel în drept să emită decizia.
Se impun menționate datele respective având în vedere că, potrivit art. 268 al. 1 din Codul muncii, decizia de sancționare trebuie emisă în 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterilor disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptelor.
În speța de față, fiind vorba de abateri repetate, abateri disciplinare cu caracter continuu, doctrina și practica sunt de acord în sensul că, termenul pentru aplicarea sancțiunii disciplinare se socotește de la ultimul act de săvârșire.
De asemenea, trebuie reținut faptul că intimata a luat cunoștință la data de 29.01.2009 de abaterile săvârșite de contestatoarea recurentă, în urma Raportului de Misiune Specială nr. 26 întocmit de.
Față de aceste considerente reține Curtea că decizia de sancționare a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 268 al. 1 din Codul muncii.
S- reținut în sarcina contestatoarei că a alimentat conturile de salarii ale unor clienți pe bază de fișier fals furnizat de responsabilul de agenție sau creat de către el și nu pe baza unui fișier predat de către reprezentantul angajatorului, a acordat -uri individual cu documentația incompletă (fără adeverință de salarii de exemplu) și nu a urmărit existența alimentărilor de salarii lunare după acordarea -urilor.
Instrucțiunea nr. 54/ cuprinde la pct. 10 regulile de acordare ( 85-89 dosar fond).
La pct. 10 se prevede clar: acordarea/ actualizarea ulterioară a pe conturile curente ale salariaților se face în funcție de opțiunea angajatorului:
a) la inițiativa sa
b) la solicitarea punctuală a fiecărui salariat în parte.
Angajatorul trimite băncii un fișier care va cuprinde veniturile nete ale salariaților și date referitoare la contractul de muncă; anexa 1.d la Convenția semnată de angajator, care cuprinde: datele de identificare a salariaților, tipul relației de muncă (contract pe perioadă determinată/nedeterminată) și drepturile bănești lunare ale salariaților – anexa 1.d are rol de adeverință de salarii; cererile individuale de acordare a completate și semnate de salariați (2 exemplare).
Aceste este conținutul normelor invocate de recurentă în apărarea sa.
Curtea constată că aceste norme nu pot fi reținute în apărarea părții, ci dimpotrivă, din conținutul acestora reiese clar și neechivoc că a săvârșit contestatoarea abaterea reținută în sarcina sa.
Prin urmare, cine trebuie să trimită fișierul, anexa 1. care are rol de adeverință de salariu și cererile individuale de acordare – angajatorul și nu responsabilul agenției.
În continuare, prin decizie, s-a reținut în sarcina recurentei că a procedat la închiderea a 2 -uri acordate, fără solicitare scrisă din partea clienților, la cererea responsabilului de agenție.
Invocă contestatoarea Instrucțiunile nr. 54 Convenții pct. 8 pag. 9.
La acest punct se prevăd următoarele ( 83 dosar fond):
Eliminarea contului din cadrul Convenției se poate face atât la inițiativa Angajatorului cât și la inițiativa Băncii.
– în urma negocierii condițiilor între Bancă și Angajator, o parte/toate condițiile derogatorii pot fi revizuite în sensul renunțării/modificării lor.
– salariatul poate renunța la condițiile derogatorii aferente Convenției pentru o ofertă mai bună de comisioane/dobânzi de la Bancă (contul curent rămâne însă pe același ID de Convenție).
Ce rezultă din aceste norme: că eliminarea contului din cadrul convenției se poate face, este adevărat, atât la inițiativa angajatorului cât și a băncii, însă în urma negocierii condițiilor între bancă și angajator, ținându-se seama de rezultatul acestor negocieri sau în urma unei cereri a salariatului, însă nicidecum în urma unei cereri venite unilateral din partea responsabilului de agenție.
Astfel, nici aceste dispoziții nu sunt în măsură să fie reținute de C în favoarea contestatoarei recurente.
Acestea sunt dispozițiile din Norme invocate de contestatoare în fața instanței de fond ( 226 – 227 dosar fond).
Așa cum mai sus s-a arătat, în aplicarea dispozițiilor art. 62 al. 2, art. 74 al. 1 și art. 268 al. 2 Codul muncii, decizia de sancționare trebuie să cuprindă motivarea în fapt, adică ce anume determină concedierea.
Or, în cuprinsul deciziei atacate sunt descrise punctual faptele ce constituie abateri disciplinare, sunt indicate clar abaterile reținute în sarcina contestatoarei, cu respectarea dispozițiilor legale mai sus arătate.
De altfel două din aceste abateri au fost mai sus analizate de instanța de recurs, urmând ca restul să fie cercetate pe măsură ce se va răspunde în continuare la motivele de recurs invocate.
Articolul 77 din Codul muncii dispune ca, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt decât cele precizate în decizia de concediere.
Față de aceste dispoziții imperative ale legislației muncii, instanța de recurs nu va reține în sarcina contestatoarei recurente, ca abateri disciplinare, păstrarea în dulapul din biroul părții a 23 de cec-uri care trebuiau păstrate în tezaur, ordine de plată operate în sistem dar nearhivate la actele zilei și fără avea ștampila și semnătura clienților, întrucât aceste abateri nu se regăsesc în cuprinsul deciziei de sancționare.
Celelalte abateri insă invocate de recurentă se regăsesc și în decizia contestată, respectiv: procesarea de ordine de plată între diferiți clienți persoane juridice fără autorizarea acestora, prin păstrarea în biroul personal de ordine de plată semnate în alb de diferiți clienți persoane juridice ai agenției și depozitarea în biroul personal a unui număr de 51 de carduri aparținând salariaților unei societăți, deși acestea figurau în aplicații de gestionare ca fiind predate titularilor; o parte din acestea au fost păstrate împreună cu PIN-urile aferente.
Reține Curtea că recurenta contestatoare trebuia să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu potrivit normelor și dispozițiilor care-i reglementează activitatea, așa cum mai sus s-a arătat, și nu în funcție de solicitările șefului de agenție.
Instanța nu poate reține declarațiile depuse la filele 221, 222 dosar fond, prin care administratorii a două societăți comerciale arată că ordinele de plată din datele de 21.08.2008 respectiv 22.04.2008, au fost operate la solicitările lor exprese.
În primul rând solicitarea expresă a acestor clienți persoane juridice trebuia să intervină la data procesării acestor ordine de plată și nu la mai bine de un an de la această dată.
În al doilea rând administrarea propriu-zisă a probelor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel (art. 169 al. 1 Cod procedură civilă).
Astfel, procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilității, dacă reclamanta considera că aceste persoane, străine de interesele în conflict, pot relata instanței de judecată despre faptele referitoare la pricina care se judecă, fapte ce ar putea servi la rezolvarea ei, trebuia să propună administrarea probei cu declarațiile acestora, ca martori.
acestora trebuia făcută oral în fața instanței de judecată, întrucât administrarea probelor este guvernată de principiul nemijlocirii iar instanța și părțile trebuie să aibă posibilitatea de a pune întrebări.
Așadar, declarațiile scrise ale unor terțe persoane, chiar autentificate nu au valoare probatorie. Aceeași este situația și cu declarațiile depuse la filele 215 – 216 dosar, în legătură cu deschiderile de cont pe numele unor persoane juridice.
Instrucțiunea nr. 24 ce reglementează gestiunea riscului și prevenirea fraudei în operațiunile cu carduri prevede la pct. 4.4 procedura de înmânare a cardurilor și PIN-urilor către posesori ( 124-125 dosar fond).
Potrivit acestor norme, responsabilii cu gestiunea cardurilor și PIN-urilor vor consemna predarea cardurilor și Pin-urilor posesorilor în aplicația, pe baza confirmărilor semnate.
și PIN-urile care nu au fost predate posesorilor vor fi păstrate, separat în spații speciale de depozitare a valorilor de la unitatea băncii (tezaur, seif, casierie).
nedistribuite posesorilor vor fi predate zilnic pentru păstrare în tezaurul unității și înregistrate în Registrul pentru evidența numerarului din casa de circulație și a altor valori.
În intervalul de 60 de zile de la confirmarea de primire a cardurilor în unitate, vor fi returnate / spre distrugere. PIN-urile corespunzătoare vor fi distruse la sediul unității pe bază de proces verbal.
Astfel, indiferent că era responsabilă cu gestiunea PIN-urilor, potrivit deciziei nr. 112/24.03.2008 ( 8 dosar recurs) sau cu gestiunea cardurilor, potrivit deciziei nr. 223/18.07.2008 ( 9 dosar recurs), contestatoarea recurentă nu avea cum să depoziteze în biroul personal un număr de 51 de carduri aparținând salariaților unei societăți, o parte din acestea fiind păstrate și cu PIN-urile aferente.
Trebuie reținut faptul că aceste carduri figurau în aplicații de gestionare ca fiind predate titularilor, deși se aflau depozitate în biroul recurentei, iar din conținutul normelor prezentate pe larg mai sus, coroborate cu situația de fapt reținută, rezultă în mod neechivoc că a săvârșit contestatoarea și această abatere reținută în sarcina sa.
Concedierea disciplinară poate interveni atunci când salariatul săvârșește o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplina muncii.
Așadar, pentru aplicarea acestei sancțiuni, trebuie să se facă dovada încălcării obligațiilor generale și specifice ale salariatului legate de prestarea muncii.
În speță, această dovadă a fost făcută așa cum mai sus s-a arătat iar abaterile reținute în sarcina contestatoarei justifică, prin ele însele, sancțiunea disciplinară aplicată.
Contestatoarea nu poate veni în fața instanței și să invoce faptul că față de alți salariați care au fost cercetați nu s-a luat nici o măsură deoarece, în primul rând nu s-a făcut dovada că și în sarcina altor salariați au fost reținute aceleași abateri disciplinare, săvârșite în același context, iar în al doilea rând natura sancțiunii disciplinare aplicate este determinată de gravitatea abaterilor săvârșite, reținute în sarcina contestatoarei, factori externi, de natura celui invocat de recurentă, neputând să șteargă în vreun fel gravitatea faptelor contestatoarei, gravitate ce justifică aplicarea sancțiunii.
O problemă controversată privește posibilitatea organului de jurisdicție a muncii de a înlocui sancțiunea aplicată cu o alta mai ușoară, atunci când constată că totuși cel în cauză a săvârșit o abatere disciplinară dar de o gravitate mai redusă care nu justifică sancțiunea maximă.
Curtea reține că nici un text de lege nu interzice instanței acest drept.
Nu poate fi vorba de o imixtiune a organului de jurisdicție în prerogativele disciplinare care prin natura lor, aparțin exclusiv angajatorului. Într-adevăr, prerogativa lui de a dispune sancționarea încetează odată cu aplicarea acesteia. Din acest moment intră în joc prerogativele organelor investite de lege cu controlul jurisdicțional al actului de soluționare.
Acest control, în lipsa oricărei limitări exprese, este devolutiv și include dreptul organului jurisdicțional de a pronunța o soluție proprie.
Curtea reține că ar avea posibilitatea să înlocuiască sancțiunea cu o alta mai ușoară dacă ar constata că este prea severă, față de gravitatea faptelor, a împrejurărilor în care au fost săvârșite, de gradul de vinovăție al salariatului.
Or, tocmai raportat la aceste criterii, reține instanța că desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, ce reprezintă sancțiunea disciplinară maximă, cea mai severă, este pe deplin justificată în cauză, față de toate aspectele identificate mai sus de
Mai reține instanța că hotărârea instanței de fond cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părții, cu respectarea dispozițiilor art. 261 al. 1 pct. 5 Cod procedură civilă.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea, împotriva sentinței nr. 1441 din 29 iunie 2009 a Tribunalului Suceava – secția civilă – în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex./28.10.2009
