C. proc. civ., art. 10. art. 340, art. 343 Legea nr. 335/2007, art. 29 alin. (5)
în soluţionarea excepţiei de necompetenţă a arbitrajului. Tribunalul arbitral a avut în vedere dispoziţiile art. 340 C. proc. civ.. conform cărora persoanele carc au capacitatea deplină de exerciţiu al drepturilor pot conveni să soluţioneze pe calca arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelca carc privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie. Textul citat este reprodus şi de Regulile de proccdură arbitrală ale acestci Curţi de Arbitraj, emise, în forma 2008. în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 335/2007 a camerelor de comerţ din România.
Soluţionarea pe calea arbitrajului este condiţionată de închcicrca unei convenţii arbitrale scrise care, aşa cum prevede art. 343 C. proc. civ., se poate prezenta fie sub forma unei clauze compromisorii. înscrisă în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare, denumită compromis, in materie de arbitraj, este esenţială convenţia arbitrală, înţelegerea părţilor de a soluţiona litigiul pe calea arbitrajului, cu excluderea, pentru litigiul care face obiectul ei, a compctenţci instanţelor judecătoreşti. Fără convcnţic arbitrală valabilă nu se poate recurge la arbitraj. Acordul de voinţă al părţilor trebuie să fie cert, având în vedere că o atare convenţie arc efectul de a sustrage litigiul de la jurisdicţia de drept comun, de la competenţa generală a instanţelor judecătoreşti.
In cazul de faţă. Tribunalul arbitral a reţinut că aşa-numitul contract din 15 decembrie 2007 este semnat valabil de reprezentanţii reclamantei, dar nu este semnat de reprezentantul pârâtei, SC B. SRL, iar actul adiţional cu acelaşi nume este, de asemenea, semnat de reprezentanţii reclamantei, dar nu este semnat de reprezentantul RF.G RC. Nescmnarea reflectă dezacordul de a încheia contractul, situaţie în carc, neexistând contract pe anul 2008, nu există nici convenţie arbitrală.
în lipsii unei convenţii arbitrale, a unei acceptări de către ambele părţi a soluţionării litigiului pe calea arbitrajului, excepţia de necompetenţă ridicată de pârâtă a fost admisă ca întemeiată.
Având în vedere natura comercială a litigiului. Tribunalul arbitral, pentru a lăsa deschisă posibilitatea reclamantei de a recurge la competenţa alternativă prevăzută de art. 10 C. proc. civ., în condiţiile prevăzute de acest text, nu şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei T., aşa cum a cerut pârâta, ci a închis proccdură arbitrală, urmând ca, la cererea instanţei judecătoreşti competente, să îi trimită dosarul privind acest litigiu.
Sentinţa arbitrală nr. 227 din 27 noiembrie 2008
