Invocarea textului deciziei de impunere şi redarea unor texte din O.G. nr. 92/2003, cu menţiunea că nu s-a comunicat expertiza tehnică – contabilă la care a făcut referire contestatorea, considerată a fi necesară la soluţionarea obiectivă a contestaţiei, nu justifică respingerea „ca neîntemeiată” şi echivalează cu o lipsă de analiză a fondului contestaţiei.
Instanţa de contencios administrativ nu se poate substitui obligaţiilor organului de soluţionare a contestaţiei şi atribuţiilor legate de procedura administrativ jurisidicţională. Soluţionarea contestaţiei implică o analiză efectivă şi indicarea a motivelor de fapt şi de drept pe baza cărora actul contestat este legal întocmit şi sumele contestate sunt reale sau dimpotrivă se impune a fi desfiinţate.
Prin Sentinţa nr.279 din 3 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Mureş Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2448/102/2008, s-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC M.C. SRL Târgu Mureş, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş.
Instanţa de fond a fost sesizată cu o acţiune în contencios administrativ, având ca obiect anularea Deciziei nr.2/25.03.2008 şi a Deciziei nr.65957 din 10.12.2007, exonerarea de la plata sumei de 30.056 lei majorări de întârziere şi penalităţi.
Prin Decizia nr.65957/17.12.2007 emisă de A.F.P. Târgu Mureş s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii de plată accesorii în sumă totală de 30.056 lei, în baza deciziilor nr. 1-18 din 15.12.2007, pentru debitele constând în impozit pe veniturile din salarii, pe profit, TVA,CAS, asigurări de şomaj, de sănătate, contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii de la persoane fizice sau juridice, arătându-se că suma de plată s-a individualizat în baza declaraţiilor depuse de contribuabili,la dosar fiind depusă şi fişa sintetică.
S-a reţinut că reclamanta a formulat contestaţie împotriva Deciziei de Impunere, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr.22/25.03.2008, şi că s-a invocat faptul că reclamanta nu datorează debitele principale, astfel că nu pot fi stabilite în sarcina sa nici obligaţii de plată accesorii.
Instanţa a constatat că somaţiile şi titlurile executorii depuse la filele 221-230 dosar şi dovezile de achitare a sumelor cuprinse în acestea, nu se regăsesc între cele avute în vedere la emiterea deciziei contestate, iar din ordinele de plată, chitanţele şi extrasele de cont nu rezultă fie natura sumelor plătite, fie perioada la care se referă şi titlul în baza cărora au fost stabilite, pentru a se determina dacă au fost sau nu avute în vedere la emiterea deciziei.
Nu a fost luat în considerare nici procesul verbal de distribuire a preţului din 17.01.2008, pe considerentul că a fost ulterior emiterii deciziei atacate, iar reclamanta a formulat contestaţie la executare, iar hotărârile judecătoreşti depuse de reclamantă, s-a constatat că se referă că alte titluri executorii decât cele care au stat la baza emiterii deciziei atacate în prezenta cauză.
Instanţa de fond a conchis că reclamanta nu a făcut dovada caracterului nedatorat al sumelor imputate, deşi îi revenea sarcina probei, potrivit art.1169 şi nu a dovedit nici un alt motiv de nelegalitate sau netemeinicie a actelor administrative contestate.
Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu recurs de reclamanta SC M.C. SRL Târgu Mureş, care a solicitat modificarea în sensul anulării deciziilor atacate şi exonerarea de la plata sumei de 30.066 lei, cu cheltuieli de judecată efectuate în prima instanţă şi recurs.
În motivarea recursului s-a învederat că hotărârea atacată este insuficient motivată, nu lămureşte cauza, mărginindu-se la a aprecia că nu rezultă fie natura sumelor plătite, fie perioada şi titlul în baza cărora au fost stabilite, în condiţiile în care tocmai acesta era obiectul cauzei pe care instanţa trebuia să-l lămurească, şi anume dacă existau sau nu debite principale care să producă accesorii.
Recurenta a făcut trimitere la Ordinele de plată nr. 12006, 22006, 32006,42006, 52006, 62006, 72006, 82006, 92006 din 26.09.2006, individualizate în Somaţia nr. 26/30/1/2006/29836, la Decizia de rambursare TVA din17.05.2010, cea din 23.02.2010 şi din 27.07.2010, organele fiscale stabilind în cele din urmă că societatea nu datora către bugetul de stat sumele reprezentând TVA, precum şi la un număr de 15 facturi fiscale anulate prin Sentinţa nr. 483/26.02.2002 şi nr. 380/04.05.2005. De asemenea, s-au invocat efectele Sentinţei civile nr. 1236/24.11.2004, irevocabilă prin Decizia nr. 309/R/16.09.2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş, prin care s-a desfiinţat procesul verbal nr. 4539/24.01.2003 al Gărzii Financiare, precum şi cele ale Sentinţei civile nr. 7221/15.12.2004, irevocabilă prin nerecurare, de anulare a popririi înfiinţate de D.G.F.P. Mureş în baza Titlului executoriu nr. 4539/2002, pe motiv că titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită, nu mai este în fiinţă. S-a mai făcut referire şi la Titlul executoriu nr. 670/2005, desfiinţat prin Sentinţa civilă nr. 1448/2006, irevocabilă prin Decizia nr. 1360/2006 a Tribunalului Mureş, precum şi la Sentinţa civilă nr. 2703/2008 şi nr. 2480/2008, irevocabile.
S-a subliniat că, în pofida faptului că prin hotărâri judecătoreşti, irevocabile, sumele plătite cu titlu de TVA şi impozit pe profit, stabilite suplimentar, au fost anulate, organele fiscale au continuat că calculeze accesorii.
Recurenta a mai precizat că este greşită concluzia primei instanţe că actele depuse la dosar se referă la alte titluri executorii, deoarece baza asupra cărora s-au calculat accesoriile reprezentând TVA îşi are punctul de plecare în procesul verbal al Gărzii Financiare, anulat irevocabil, iar în ceea ce priveşte obligaţiile reprezentând contribuţii de angajator sau reţinute de la angajaţi (CAS, şomaj, sănătate, concedii, etc.) acestea au fost achitate, fapt dovedit prin Ordinele de plată depuse la dosar, ordine datate din 26.09.2006.
Recurenta a subliniat şi faptul că s-a emis Decizia nr. 22/2008 şi s-a respins contestaţia, fără a se analiza susţinerile contestatoarei, în contextul în care s-a invocat tocmai că în fişa fiscală a societăţii, ţinută de A.F.P. Târgu Mureş, nu au fost operate hotărârile judecătoreşti şi nici corecturile în fişa plătitor de la A.F.P.
Intimata D.G.F.P. Mureş a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei, motivând că nu se aduc critici pertinente care să ducă la modificarea sau casarea sentinţei, iar susţinerile reclamantei-recurente potrivit cărora nu datorează suma cu titlu de debite principale, şi prin urmare nici accesorii, sunt simple afirmaţii, fără suport legal.
S-a precizat că suma de 396.585,5342 lei la care reclamanta a fost obligată prin procesul verbal al Gărzii Financiare, nu a fost încărcată pe fişa de plătitor, iar aşa cum rezultă din adresa nr. 26176/20.05.2008 emisă de AFP Târgu Mureş, în evidenţa fiscală privind-o pe SC M.C. SRL nu există înregistrate debite provenind din acte administrativ fiscale, cu excepţia deciziilor de calcul accesorii. S-a subliniat că toate sumele existente în evidenţa fiscală provin din declaraţiile iniţiale şi rectificative întocmite pe propria răspundere, depuse la A.F.P. Târgu Mureş, de reclamantă.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prev. art.3041 Cod procedură civilă, instanţa a constat următoarele:
În motivarea acţiunii în contencios administrativ, reclamanta invocă faptul şi subliniază că practic, contestaţia formulată în căile administrative de atac împotriva Deciziei nr. 65957/17.12.2007 este nesoluţionată.
Instanţa de contencios a fost investită cu verificarea temeiniciei şi legalităţii Deciziei nr. 22/25.03.2008 emisă de D.G.F.P. Mureş, în procedura de soluţionare a unei contestaţii întemeiate pe prev. art.205, 206 şi 209 din O.G. nr. 92/2003 rep., iar pentru a-şi executa aceste atribuţii este nevoie şi de indicarea motivelor de fapt şi de drept care au determinat soluţia contestaţiei.
La pct. A din Decizia nr. 22/25.03.2008 se reţine că în contestaţie s-a invocat faptul că obligaţiile de plată accesorii stabilite în decizia de impunere nu sunt raportate la situaţia contribuabililor şi relativ la achitarea debitului principal, care afirmativ generează penalităţi, că în condiţiile în care principalul este stins în termenul de plată, accesoriul este lipsit de obiect, solicitând a se accepta în probaţiune şi expertiza tehnico-contabilă.
După ce a reţinut starea de fapt, doar prin invocarea existenţei Deciziei nr. 65957/17.12.2007 şi dispozitivul acesteia, iar starea de drept prin redarea textelor din O.G. nr. 92/2003 privind sumele datorate bugetului general consolidat şi majorările de întârziere, organul de soluţionare a contestaţiei a redat conţinutul adresei nr. 4348/366/8.02.2008, comunicată de „organul fiscal”, potrivit căruia, din analiza efectuată asupra fişei sintetice a plătitorului editată la data de 8.02.2008, rezultă faptul că SC M.C. SRL din Târgu Mureş figurează cu obligaţii fiscale neachitate în sumă totală de 176.308 lei.
Mai mult decât atât, s-a invocat şi faptul că prin adresa nr. 4970/18.02.2008, Biroul de Soluţionare a Contestaţiilor i-a solicitat SC M.C. SRL ca în termen de 5 zile de la data primirii adresei, să comunice expertiza tehnico-contabilă invocată în susţinerea contestaţiei, considerată a fi necesară la soluţionarea obiectivă a acesteia.
Întrucât contestatoarea nu a dat curs acestei solicitări, şi nici nu a depus alte documente care să facă dovada plăţii la termenele legale de plată a obligaţiilor datorate, contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată.
Este evident că organul de soluţionare a contestaţiei nu a făcut nici un fel de analiză pe fondul contestaţiei, de altfel nici nu a respins-o ca nefondată, iar respingerea ca neîntemeiată este greşită, deoarece nu se poate susţine că societatea contestatoare nu are temeiuri pentru formularea contestaţiei împotriva deciziei de impunere.
Este aberand să solicite contestatoarei să depună în probaţiune o expertiză tehnică contabilă şi dovezi de plată a obligaţiilor bugetare, câtă vreme cel chemat să soluţioneze contestaţia, instituţia din care face parte, este tocmai cea care stochează toate informaţiile legate de plăţile efectuate la bugetul de stat.
Faptul că s-a făcut trimitere la conţinutul adresei nr. 4348/366/8.02.2008, nu echivalează cu o cercetare a fondului contestaţiei, dimpotrivă, denotă superficialitatea cu care s-au îndeplinit atribuţiile administrativ jurisdicţionale.
Acceptând o asemenea metodă de soluţionarea contestaţiei, ar însemna că fişa sintetică a plătitorului, conţinutul acesteia, are valoare de probă absolută şi nu mai este necesar nici o verificare a realităţii sumelor înscrise şi a documentelor care au stat la baza înscrisurilor.
În plus, faptul că în cuprinsul contestaţiei s-a solicitat a se încuviinţa în probaţiune expertiza tehnico contabilă,a fost înţeles de organul de soluţionare a contestaţiei în sensul că, societatea contestatoare deţine un raport de expertiză pe care ar dori să-l depună în probaţiune. În realitate, contestatoarea a solicitat încuviinţarea unei probe în sensul admiterii unei asemenea probe, tocmai pentru că trebuie verificate mai multe documente, acte fiscale în vederea constatării realităţii plăţii debitului principal.
Prin urmare este cel puţin nejustificată solicitarea adresată contestatoarei de a se comunica „expertiza tehnico-contabilă invocată în menţinerea contestaţiei”, după cum şi aceea de depunere a altor documente, de exemplu ordine de plată, fişe de vărsământ etc, documente care, dacă n-ar fi corect evidenţiate inclusiv în evidenţele instituţiilor financiare nu ar avea nici o eficienţă juridică.
Instanţa de contencios administrativ nu avea cum să verifice, în lipsa unor argumente pertinente şi a unor concluzii rezultate ale unor verificări efective de documente fiscale, dacă în mod justificat, fondat, s-a respins contestaţia.
Dacă instanţa ar analiza în mod nemijlocit temeinicia şi legalitatea deciziei de impunere care a făcut obiectul contestaţiei administrative în lipsa unei analize pe fond a contestaţiei ar însemna că se poate substitui organelor de soluţionare a contestaţiei şi întregii proceduri administrativ jurisdicţionale ceea ce ar contravine dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, precum şi Legii nr. 554/2004 rep., deoarece pot forma obiectul acţiunii în contencios administrativ numai deciziile emise în procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei împotriva actului de natura celui contestat. Soluţionarea contestaţiei nu poate fi considerată o simplă etapă procedurală intermediară,ci implică o analiză efectivă şi o indicare a motivelor de fapt şi de drept pe baza cărora actul contestat este legal întocmit şi sumele contestate sunt reale, sau, dimpotrivă, se impune a fi desfiinţate.
În lipsa acestor elemente instanţa nu poate să îşi exercite atribuţiile nici de primă instanţă şi nici de control judiciar, contestaţia practic neprimind o soluţie pe fond, ci una sumară, superficială, în contextul în care sunt implicate sume cu diferite destinaţii. Trebuiau clarificate aspecte legate de existenţa fiecărui debit principal la care s-au calculat accesoriile, data scadentă, plăţi efectuate, perioada concretă pentru care s-au calculat accesoriile, ţinându-se cont de actele contabile şi documentele de plată aflate în evidenţe contabile, respectiv fiscale, precum şi de hotărârile judecătoreşti invocate, pentru a se stabili realitatea şi exactitatea sumelor înscrise în fişa sintetică a debitoarei.
În condiţiile în care contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată şi motivată în maniera arătată, instanţa constată că nu s-a făcut o analiză a fondului pretenţiilor contribuabilului şi având în vedere prev. art.312 alin.3 Cod procedură civilă, va admite recursul, modificând sentinţa atacată în sensul anulării deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 22/2001şi obligarea organului de soluţionare a contestaţiei să emită o nouă decizie,în care să analizeze fondul deciziei de impunere, care a făcut obiectul contestaţiei.
În baza art. 274 Cod procedură civilă instanţa va obliga intimata să plătească recurentei cheltuieli de judecată, în cuantum de 800 lei, potrivit dovezilor depuse la filele 508 – 509 din dosarul de fond.
