Dosar nr- – contestație în anulare –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr.1464
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Bratu
Grefier
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de SA B, cu sediul în municipiul B,-, împotriva deciziei 821 din 9 iunie 2009 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA – în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns avocat, pentru contestatoarea-recurentă și intimata .
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, avocat, pentru contestatoarea-recurentă a depus la dosar un certificat constatator cu nr- din 28 octombrie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție din care rezultă că s-a formulat cerere de strămutare cu termen de soluționare la data de 5 martie 2010 și s-a respins cererea de suspendarea judecării cauzei.
Instanța, constatând contestația în anulare în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru contestatoarea recurentă a depus copia deciziei de încetarea a contractului individual de muncă nr.322/17.06.2009, adresa nr.1902 din 11 iunie 2009 de invitare la sediul societății, copia deciziei nr.1890 din 11.06.2009 privind punerea în a dispozitivului sentinței civile nr.411/25.03.2009 a Tribunalului Botoșani.
Precizează că temeiul contestației în anulare îl reprezintă dispozițiile art. 318 alin. 1 Teza II-a și art. 319 alin.2 din Codul d e procedură civilă solicitând admiterea contestației în anulare desființarea deciziei atacate și admițând recursul a se modifica sentința instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.
Intimata a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, deoarece a fost în incapacitate temporară de muncă.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Botoșani – Secția civilă și înregistrată la data de 6.07.2009, contestatoarea, în contradictoriu cu intimata “”SA Baf ormulat contestație împotriva deciziei nr. 840/21.12.2007 emisă de intimată, prin care a solicitat constatarea netemeiniciei, nelegalității și nulității absolute a deciziei cu consecința reintegrării sale pe postul avut anterior sau pe un post similar și a plății despăgubirilor cuvenite începând cu 1.01.2009 și până la reintegrarea efectivă, în conformitate cu dispozițiile art. 78 din Codul muncii.
În motivarea contestației, cea în cauză a arătat a fost angajată la intimată în baza unui contract individual de muncă începând cu data de 24.06.1996, ocupând succesiv diferite funcții, ultima ca director tehnic. De asemenea, că în perioada 1.01.2008 – 31.12.2008 i s-a impus de către conducerea societății prestarea activității de manager – conform contractului cu nr. 5882/20.12.2007 – stipulându-se totodată că în aceeași perioadă se suspendă contractul său individual de muncă. Aceeași mențiune, precizează contestatoarea, se regăsește în art. 2 alin. 3 al deciziei nr. 784/23.11.2007 precum și în decizia nr. 790/14.12.2007, ambele emise de intimată.
La expirarea contractului de manager, mai arată contestatoarea, a solicitat repunerea în postul ocupat până la 31.12.2007, însă a primit răspunsul nr. 2/5.01.2009 prin care i s-a oferit funcția de șef birou tehnologic – fară a se specifica de ce nu este reintegrată pe postul avut anterior suspendării contractului de muncă.
Ca urmare a solicitărilor repetate de reintegrare, intimata i-a comunicat decizia contestată, nr. 840/2.12.2007, prin care a dispus încetarea de drept a contractului său de muncă începând cu data de 1.01.2008. Această decizie, arată contestatoarea, nu i s-a comunicat în termen de 5 zile de la emitere, ceea ce a împiedicat-o să evalueze în cunoștința de cauză situația raporturilor sale de muncă și să decidă neacceptarea mandatului de manager în aceste condiții. Contestatoarea apreciază că decizia nr. 840/2007 este netemeinică și nelegală, întrucât nu a avut niciodată calitatea de administrator al societății și deci, nu i se pot aplica dispozițiile OUG nr. 82/2007.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat contestația pe disp. art.78 din Codul muncii și disp. OUG nr. 82/2007.
Intimata “” SA Baf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.
Intimata a arătat că în baza contractul individual de muncă nr. 25935 din 24.06.1996, contestatoarea a fost salariata sa în funcția de inginer, ulterior fiind avansată în funcția de director tehnic. A prestat această funcție până pe data de 31.12.2007 când, datorită modificărilor legislative ale Legii nr. 31/1990, societatea a fost obligată să renunțe la contractul individual de muncă și să încheie cu directorii contracte de management. Astfel, prin art. 92 din Legea nr. 441/2006, se modifică art. 143 care prevede, printre altele, că în cazul societății pe acțiuni ale cărei situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare financiară, delegarea conducerii societății unuia sau mai multor directori este obligatorie.
Ca urmare a acestor modificări, în data de 23.11.2007 a fost convocată Adunarea Generală a Acționarilor SC. SA (convocare publicată în partea a IV a, nr. 2664/5.10.2007), care a avut ca obiect al ordinii de zi, la primul punct, propunerea directorului general al societății de delegare a unor atribuțiuni către directorii de resort, în conformitate cu prevederile art. 143, 143/1, 143/2 din Legea 441/2006 de modificare a Legii 31/1990 a societăților comerciale, în MO a României, partea a IV a, nr. 940/18.02.2008 a fost publicat un extras din procesul – verbal din data de 23.11.2007 al Adunării generale extraordinare acționarilor SC. SA, iar la deciziile luate cu unanimitate de voturi este prevăzută încheierea a câte unui contract de mandat pentru delegarea conducerii societății între SC SA și cinci directori ai societății pe termen de un an, cu începere de la 1 ianuarie 2008.
Conform art. 2 din decizia nr. 784/23.11.2007, publicată în al României, partea a IV nr. 940/18.02.2008, pentru ocuparea funcției de director tehnic a fost delegată d-na. Prin urmare, începând cu data de 1.01.2008, societatea a încheiat cu d-na un contract de management cu nr. 5882/20.12.2008, prin care i-au fost delegate atribuții de conducere pe segmentul tehnic.
Ca urmare a acestei decizii, contractul individual de muncă al contestatoarei a fost inițial suspendat, însă având în vedere modificările survenite prin OUG nr. 82/2007, care prevede, la art. V că, prin derogare de la prevederile art. 56 din Codul muncii, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director încetează de la data acceptării mandatului, a fost emisă decizia contestată.
Intimata a susținut că încetarea contractului individual de muncă nu a fost decisă de angajator, ci este o încetare în temeiul legii. Angajatorul poate doar emite un act de constatare care să întemeieze mențiunea încetării în carnetul de muncă și în registrul de evidență a salariaților.
La data de 31 decembrie 2008, contractul de management încheiat între SC. “” SA și numita, a încetat, conform art. VII pct. 7,1 lit. a prin care se stipulează că respectivul contract încetează prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu au negociat prelungirea lui.
Pentru data de 7.11.2008 a fost convocată Adunarea Generală a Acționarilor, convocare publicată în Monitorul Oficial al României, partea a IV a nr. 5628/8.10.2008, care are ca obiect al ordinii de zi, la primul punct, reorganizarea activității pe trimestrul I 2009, aprobarea statutului de funcțiuni și a organigramei. Ca urmare a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din 7.11.2008, începând cu data de 1.01.2009, se înființează postul de director de fabricație, în baza deciziei nr. 4/6.01.2009, care are în subordine și serviciul tehnic, iar postul de director tehnic nu se mai regăsește în organigrama pentru anul 2009.
Prin sentința nr. 411 din 25.03.2009 a Tribunalului Botoșani – Secția civilă, s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziei nr. 840 din 21.12.2007 emisă de intimata ” “SA
S-a anulat decizia nr. 840/21.12.2007 și a fost obligată intimata să reintegreze contestatorul în funcția de inginer.
A fost obligată intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi în care ar fi beneficiat contestatoarea în funcția de inginer, de la data de 1.01.2009 până la reintegrarea efectivă.
Împotriva susmenționatei sentințe civile, au declarat recursuri atât contestatoarea, cât și intimata.
Prin recursul declarat, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, contestatoarea-recurentă, în esență, a criticat sentința recurată, pentru că prin dispozitivul acesteia a fost reintegrată la unitatea pârâtă în funcția de inginer, deși la data de 1.01.2008, când a fost obligată să fie manager, deținea funcția de director tehnic, post ocupat de la data de 1.10.1999.
Prin recursul declarat, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, intimata-recurentă a susținut că, contestatoarea a fost angajată la “” SA B din data de 24.06.1996, conform contractului individual de muncă nr. 25935 înregistrat la ITM B la data de 21.06.1996, în funcția de inginer, ulterior fiind avansată, ajungând ca începând cu data de 1.10.1999 să ocupe funcția de director tehnic. Că, inițial, contestatoarea a fost angajată ca inginer, însă, ulterior, aceasta a promovat progresiv, ajungând în anul 1999 director tehnic, prin delegare, iar prin decizia nr. 325/31.03.2000, aceasta a fost numită în calitate de director tehnic. Astfel, acesta este momentul în care, cu caracter permanent, a început să exercite funcția de director tehnic.
Aceeași recurentă apreciază că interpretarea naturii juridice a acestui act dată de prima instanță, este una greșită, tribunalul reținând că aceasta nu tinde să modifice contractul individual de muncă în ceea ce privește felul muncii.
Astfel prin decizia menționată anterior, contestatoarea a fost promovată în funcția de director tehnic (funcție deținută anterior în baza unei delegări). Promovarea, prin natura ei, reprezintă trecerea cu caracter permanent a salariatului într-o altă funcție, superioară în grad celei deținute anterior. De esența promovării este schimbarea felului muncii, după caz, ea constând în trecerea dintr-o funcție de execuție în una de conducere sau dintr-o astfel de funcție în una superioară.
Așadar, 31.03.2000 este momentul în care contestatoarea a fost numită în funcția de director tehnic, iar prin prisma funcției anterioară (șef serviciu proiectare tehnologică și prototipuri) acesta este momentul în care are loc modificarea contractului individual de muncă al acesteia în sensul schimbării felului muncii. Acesta este și momentul în care societatea angajatoare a înțeles să încheie cu reclamanta un contract individual de muncă pentru exercitarea funcției de director tehnic (prin modificarea celui existent, cu acordul contestatoarei). Având în vedere acordul angajatului și al angajatorului cu privire la modificarea contractului individual de muncă, decizia din data de 31.03.2000 are caracterul unui act adiționai ia contractul individual de muncă. Este de remarcat faptul că la această dată nu erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 441/2006 la care face referire prima instanță, aplicabilitatea, prin analogie a nr.OUG 79/2001 reținută de către instanță nefiind posibilă (această normă specială guvernează stric raporturile speciale ale agenților economici cu capital majoritar de stat).
Această funcție a fost prestată în baza contractului individual de muncă până pe data de 31.12.2007, când din cauza modificărilor legislative la Legea nr. 31/1990 – privind societățile comerciale, societatea a fost nevoită să renunțe la contractul individual de și să încheie cu directorii contracte management. Astfel, potrivit art. 92 din Legea nr. 441/2006, se modifică art. 143, care prevede, printre altele că în cazul societății pe acțiuni ale cărei situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare financiară, delegarea conducerii societății unuia sau mai multor directori este obligatorie.
Conform art. 2 din decizia nr. 784/23.11.2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 940/18.02.2008, pentru ocuparea funcției de Director Tehnic a fost numită dna. Prin urmare, începând cu data de 01.01.2008, societatea a încheiat cu dna un contract de management cu numărul 5882/20.12.2008, prin care i-au fost delegate unele atribuții de conducere.
Ca urmare a acestei decizii, contractul individual de muncă al contestatoarei a fost inițial suspendat, insă având în vedere modificările survenite prin nr.OUG 82/2007, care prevede, la art. V că, prin derogare de la prevederile art. 56 din Codul muncii, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director încetează de la data acceptării mandatului.
Prevederile acestui articol se referă deci, și la directori, nu doar la administratori, așa cum a apreciat contestatoarea prin cererea de chemare in judecată.
Deși inițial contractul individual de muncă a fost suspendat prin Decizia nr. 790/4.12.2007, ulterior, prin Decizia nr. 840/21.12.2007, contractul individual de muncă a încetat de drept, in baza art. V din nr.OUG 82/2007, fiind anulată Decizia nr. 790/4.12.2007. Ca urmare a acestei situații s-au făcut modificările corespunzătoare și în carnetul de munca al numitei, anulându-se operațiunea de suspendare și fiind înscrisă operațiunea de încetare a contractului individual de muncă.
În ceea ce privește interpretarea regimului juridic aplicabil contestatoarei, consideră că aspectele reținute de prima instanță sunt nelegale, peste textul de lege reținut.
Astfel, chiar și dacă ar îmbrățișa punctul de vedere al primei instanțe potrivit căruia, pentru încetarea contractului individual de muncă era posibilă doar dacă reclamanta ar fi încheiat un contract de muncă numai în scopul exercitării funcției de director, iar în condițiile în care aceasta a avut un contract individual de muncă ca inginer (deci salariat al societății) acest contract trebuia doar suspendat, este de remarcat că reclamanta a avut un contract individual de muncă în scopul îndeplinirii atribuțiilor de director încă din data de 31.03.2000.
Astfel, inițial, potrivit art. 137/1 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, s-a dispus suspendarea de drept a contractelor individuale de muncă ale administratorilor/directorilor desemnați dintre salariații societăților pe durata mandatului lor (cum este cazul contestatoarei), urmând ca aceștia, pe durata respectivă să-șl desfășoare activitatea în temeiul unui contract de mandate sau de administrare, etc.
Articolul V din nr.OUG 82/2007 dispune, așadar, nu doar încetarea de drept a contractelor individuale de muncă încheiate ulterior (care-i vizează nu doar pe administratorii societăților comerciale, ci și pe directorii acestora), ci și încetarea de drept ale contractelor individuale de muncă ce trebuiau suspendate anterior. În aceste condiții, concluzionăm că textul legal invocat face referire și la situația când contractul de management pentru funcția de director este semnat de către un salariat al societății (cum este cazul contestatoarei).
O asemenea concluzie este firească de vreme ce raporturile dintre administratori/directori șl societățile comerciale sunt guvernate de regulile prevăzute pentru mandat, iar între calitatea de administratori/directori și cea de salariat există incompatibilitate, ce decurge din caracterul antitetic al raporturilor juridice pe care le implică fiecare dintre cele două activități.
Așadar, încetarea de drept a contractului individual de muncă al contestatoarei a fost legală.
Prin decizia nr. 821/09.06.2009 a Curții de APEL SUCEAVA – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr-, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta și de pârâta SA B împotriva sentinței nr. 411 din 25 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă – în dosarul nr-.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Referitor la recursul contestatoarei, este de observat că în considerentele sentinței recurate corect s-a reținut că deși contestatoarea a solicitat reintegrarea pe funcția de director tehnic, instanța de fond a constatat că această pretenție nu poate fi primită întrucât nu s-a dovedit încheierea unui contract individual de muncă pentru această funcție, iar deținerea ei în baza altor prevederi legale (Legea nr. 31/1990) nu poate fi supusă controlului instanței de dreptul muncii.
Referitor la recursul unității-intimate, curtea a constatat că instanța de fond, în baza actelor dosarului, a reținut că prin art. 1 al deciziei nr. 840/21.12.2007, intimata “” SA Bad ispus: ” contractul individual de muncă al doamnei inginer, cu numărul matricol 1539, încadrată în funcția de director tehnic, încetează în drept începând cu data de 1.01.2008″.
S-a mai reținut că, potrivit preambulului deciziei, la emiterea acesteia, intimata a avut în vedere dispozițiile art. 143 alin. 1 și 4 din Legea nr. 31/1990, art. 17 din Actul constitutiv, hotărârile AGA din 28.02.2007, 24.08.2007 și 23.11.2007 și decizia CA nr. 784/23.11.2007, și a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 56 din legea nr. 53/2003 Codul muncii și art. V din nr.OUG 82/2007.
După ce a respins prevederile art. V din nr.OUG 82/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și a altor acte normative incidente, corect instanța de fond a conchis că acest text impune încetarea de drept a contractelor de muncă ale directorilor încheiate pentru îndeplinirea mandatului de director și, ca urmare, întrucât în cauză nu s-a probat că un asemenea contract ar fi fost încheiat între contestatoare și intimată, nu sunt aplicabile celei dintâi dispozițiile art. V din OUG nr. 82/2007, așa încât decizia nr. 840/2007 este nelegală.
Instanța de fond a reținut, de asemenea, că decizia nr. 840/2007 are în vedere contractul individual de muncă al contestatoarei or, conform contractului de muncă nr. 25935/21.06.1996, la data de 24.06.1996 între părți s-a încheiat un contract individual de muncă cu durată nedeterminată, contestatoarea urmând să presteze munca în funcția de inginer; că prin decizia nr. 325/31.03.2000, contestatoarea a fost numită în funcția de director tehnic începând cu data de 1.04.2000.
Corect s-a reținut că însă numirea contestatoarei în această funcție nu are semnificația modificării definitive a contractului individual de muncă în ceea ce privește felul muncii, chiar dacă mențiunea din decizie este că ing., numită cu delegație în funcția de director tehnic, este încadrată definitiv în acest post. Aceasta întrucât folosirea termenului de încadrare ” definitivă” a avut drept scop descrierea caracterului cert al numirii în această funcție, prin apoziție cu situația anterioară datei de 1.04.2000, când contestatoarea ocupa aceeași funcție, dar ” cu delegație”.
Corect s-a mai reținut că această interpretare rezultă și din dispozițiile incidente ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, astfel cum au acestea începând cu anul 2000 și până în prezent.
În considerentele sentinței – recurate se reține, corect de asemenea, că singurul contract de muncă încheiat de contestatoare cu intimata este cel pentru funcția de inginer și care trebuia suspendat, conform art. 152 alin. 1 rap. la art. 137/1 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, la intrarea în vigoare a Legii nr. 441/2006 – până la această dată neexistând o reglementare expresă cu privire la situația juridică a acestui contract ca urmare a numirii salariatului într-o funcție de conducere.
S-a mai reținut că, cu toate acestea până la intrarea în vigoare a Legii nr. 441/2006, pot fi aplicate prin analogie dispozițiile OUG nr. 79/2001 (abrogate prin OUG nr. 79/2008) care prevedeau conducerea agenților economici la care statul era acționar majoritar, de către persoane fizice în baza unui contract de performanță anexă la contractul individual de muncă – considerându-se că funcția de director tehnic a fost exercitată de contestatoare în baza unui contract ca urmare a numirii de mandat, anexă la contractul individual de muncă.
Că, întrucât contractul de management nr. 5882 din 20.12.2007 încheiat între părți a încetat la data de 31.12.2008, la aceeași dată a încetat și suspendarea contractului individual de muncă al contestatoarei care, începând cu data de 1.01.2009, trebuia să presteze activitatea de inginer pentru care este încheiat acest ultim contract.
Drept urmare, întrucât contestatoarei nu-i erau aplicabile dispozițiile art. V din OUG nr. 82/2007, corect instanța de fond a reținut că în mod nelegal intimata constatat încetarea de drept a contractului său individual de muncă.
Față de cele de mai sus și cum sentința recurată este legală, curtea având în vedere prev. art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea a respins ca nefondate recursurile declarate în cauză.
Împotriva deciziei nr. 821/09.06.2009 a Curții de APEL SUCEAVA – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr-, a formulat contestație în anulare, solicitând desființarea acesteia și pe fond, admiterea recursului său.
În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a arătat, în esență, că nici unul din motivele de recurs formulate de către nu a fost analizat de către instanța de recurs, aceasta reținând doar că prima instanță a reținut corect starea de fapt și a interpretat corect dispozițiile legale în materie.
Astfel, contestatoarea a arătat că în ceea ce privește interpretarea prevederilor nr.OUG 82/2007, instanța de recurs nu a analizat susținerile sale potrivit cărora art. V din nr.OUG 82/2007 dispune nu doar încetarea de drept a contractelor individuale de muncă încheiate ulterior ( care-i vizează pe administratorii societăților comerciale și pe directorii acestora), ci și încetarea de drept ale contractelor individuale de muncă ce trebuiau suspendate anterior. În aceste condiții, textul legal invocat face referire și la situația când contractul de management pentru funcția de director este semnat de către un salariat al societății (cum este cazul contestatoarei). De asemenea, contestatoarea a susținut prin recurs faptul că încetarea contractului individual de muncă nu a fost decisă de angajator, ci este o încetare în temeiul legii. Angajatorul poate doar emite un act de constatare care să întemeieze mențiunea încetării în carnetul de muncă și în registrul de evidență al salariaților. Concluzionând, decizia nr. 840/21.12.2007 are natura juridică a unui act constatator care nu este menit “să dispună” încetarea contractului individual de muncă, ci doar să constate că s-a produs una din cauzele care atrag încetarea de drept a contractului statornicite prin dispoziții legale imperative. În literatura de specialitate și practica judiciară s-a statuat că, fiind vorba de o încetare în virtutea legii, contractul este reziliat în chiar momentul apariției cauzei de încetare, fără să mai fie nevoie de vreo formalitate ori să intervină un act al angajatorului. Asupra acestui aspect instanța de recurs nu s-a pronunțat.
În drept, contestatoarea a invocat disp. art. 318 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă.
În susținerea contestației în anulare, contestatoarea a depus la dosar o serie de înscrisuri.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 17.11.2009, intimata a invocat excepția tardivității introducerii contestației în anulare, iar contestatoarea a precizat că temeiul de drept al contestației în anulare îl reprezintă disp. art. 318 al. 1 teza a II-a și art. 319 al. 2 Cod procedură civilă.
Deliberând cu prioritate asupra excepției tardivității introducerii contestației în anulare, astfel după cum impune art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta nu este dată în cauză, întrucât a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 319 Cod procedură civilă, având în vedere data redactării deciziei împotriva căreia s-a formulat contestația în anulare – 07.07.2009 și data introducerii contestației în anulare – 17.07.2009.
Analizând contestația în anulare, în conformitate cu prevederile art. 317 și următoarele din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că aceasta este nefondată.
Astfel, potrivit disp. art. 318 al. 1 Cod procedură civilă, “Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Deși contestatoarea a invocat dispozițiile art. 318 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, precizând că nici unul din motivele de recurs formulate de către nu a fost analizat de către instanța de recurs, aceasta reținând doar că prima instanță a reținut corect starea de fapt și a interpretat corect dispozițiile legale în materie Curtea constată că instanța de recurs a făcut o amplă analiză a motivelor de recurs invocate de către recurenta
Astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Instanța de fond, în baza actelor dosarului, a reținut că prin art. 1 al deciziei nr. 840/21.12.2007, intimata “” SA Bad ispus: ” contractul individual de muncă al doamnei inginer, cu numărul matricol 1539, încadrată în funcția de director tehnic, încetează în drept începând cu data de 1.01.2008″.
S-a mai reținut că, potrivit preambulului deciziei, la emiterea acesteia, intimata a avut în vedere dispozițiile art. 143 alin. 1 și 4 din Legea nr. 31/1990, art. 17 din Actul constitutiv, hotărârile AGA din 28.02.2007, 24.08.2007 și 23.11.2007 și decizia CA nr. 784/23.11.2007, și a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 56 din legea nr. 53/2003 Codul muncii și art. V din nr.OUG 82/2007.
După ce a respins prevederile art. V din nr.OUG 82/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și a altor acte normative incidente, corect instanța de fond a conchis că acest text impune încetarea de drept a contractelor de muncă ale directorilor încheiate pentru îndeplinirea mandatului de director și, ca urmare, întrucât în cauză nu s-a probat că un asemenea contract ar fi fost încheiat între contestatoare și intimată, nu sunt aplicabile celei dintâi dispozițiile art. V din OUG nr. 82/2007, așa încât decizia nr. 840/2007 este nelegală.
Instanța de fond a reținut, de asemenea, că decizia nr. 840/2007 are în vedere contractul individual de muncă al contestatoarei or, conform contractului de muncă nr. 25935/21.06.1996, la data de 24.06.1996 între părți s-a încheiat un contract individual de muncă cu durată nedeterminată, contestatoarea urmând să presteze munca în funcția de inginer; că prin decizia nr. 325/31.03.2000, contestatoarea a fost numită în funcția de director tehnic începând cu data de 1.04.2000.
Corect s-a reținut că însă numirea contestatoarei în această funcție nu are semnificația modificării definitive a contractului individual de muncă în ceea ce privește felul muncii, chiar dacă mențiunea din decizie este că ing., numită cu delegație în funcția de director tehnic, este încadrată definitiv în acest post. Aceasta întrucât folosirea termenului de încadrare ” definitivă” a avut drept scop descrierea caracterului cert al numirii în această funcție, prin apoziție cu situația anterioară datei de 1.04.2000, când contestatoarea ocupa aceeași funcție, dar ” cu delegație”.
Corect s-a mai reținut că această interpretare rezultă și din dispozițiile incidente ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, astfel cum au acestea începând cu anul 2000 și până în prezent.
În considerentele sentinței – recurate se reține, corect de asemenea, că singurul contract de muncă încheiat de contestatoare cu intimata este cel pentru funcția de inginer și care trebuia suspendat, conform art. 152 alin. 1 rap. la art. 137/1 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, la intrarea în vigoare a Legii nr. 441/2006 – până la această dată neexistând o reglementare expresă cu privire la situația juridică a acestui contract ca urmare a numirii salariatului într-o funcție de conducere.
S-a mai reținut că, cu toate acestea până la intrarea în vigoare a Legii nr. 441/2006, pot fi aplicate prin analogie dispozițiile OUG nr. 79/2001 (abrogate prin OUG nr. 79/2008) care prevedeau conducerea agenților economici la care statul era acționar majoritar, de către persoane fizice în baza unui contract de performanță anexă la contractul individual de muncă – considerându-se că funcția de director tehnic a fost exercitată de contestatoare în baza unui contract ca urmare a numirii de mandat, anexă la contractul individual de muncă.
Că, întrucât contractul de management nr. 5882 din 20.12.2007 încheiat între părți a încetat la data de 31.12.2008, la aceeași dată a încetat și suspendarea contractului individual de muncă al contestatoarei care, începând cu data de 1.01.2009, trebuia să presteze activitatea de inginer pentru care este încheiat acest ultim contract.
Drept urmare, întrucât contestatoarei nu-i erau aplicabile dispozițiile art. V din OUG nr. 82/2007, corect instanța de fond a reținut că în mod nelegal intimata constatat încetarea de drept a contractului său individual de muncă.
Curtea constată că din considerentele deciziei nr. 821/09.06.2009 a Curții de APEL SUCEAVA, pronunțată în dosarul nr- rezultă care este motivul pentru care în cauză nu îi sunt aplicabile contestatoarei (intimata din prezenta cauză) dispozițiile art. V din nr.OUG 82/2007, precum și motivul pentru care decizia nr. 840/21.12.2007, emisă de, este nelegală.
Prin urmare, în cauză nu este dat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, motivele invocate în contestația în anulare fiind, în fapt, aspecte ce țin de fondul cauzei.
Or, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, comună și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.
Această cale de atac poate fi exercitată doar în cazurile și în condițiile expres prevăzute de art.317 – 321 Cod procedură civilă.
Motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă se referă la omisiunea cercetării unui motiv de recurs invocat în termen de către recurentă, iar nu la argumentele de fapt sau de drept invocate de parte care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină.
Pe calea contestației în anulare, legiuitorul nu a urmărit să deschidă părților recursul la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-a stabilit în mod eronat situația de fapt.
De altfel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, deși dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu, motivarea hotărârilor, acest drept nu este absolut, judecătorul nefiind ținut să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, ci doar argumentelor decisive, care trebuie să își găsească reflectare în hotărâre (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, der Hurk Olanda, hotărâre din 19.04.1994, seria A nr. 288, par. 61; Comisia Europeană a Drepturilor Omului, dec. din 2 aprilie 1973, plângere nr. 5460/72, de la Convention, vol. 16, p. 152).
Or, prin decizia nr. 821/09.06.2009 a Curții de APEL SUCEAVA, pronunțată în dosarul nr-, s-a răspuns la argumentele decisive invocate de către recurenta, astfel încât contestația în anulare formulată de către aceasta apare ca fiind nefondată.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.317 – 321 cod procedură civilă, Curtea va respinge excepția tardivității introducerii contestației în anulare și, de asemenea, va respinge, ca nefondată, contestația în anulare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge excepția tardivității.
Respinge contestația în anulare formulată de SA B, cu sediul în municipiul B,-, împotriva deciziei 821 din 9 iunie 2009 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA – în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 17 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
-pentru jud.- -,
-aflată în semnează
-președintele instanței,
Red.
Jud.fond.
Ex.2/15.12.2009
