Dosar nr- – contestație decizie de concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1504
Ședința publică din 03 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Maierean Ana
Grefier – –
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta“”, cu sediul în municipiul B,-, județul B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr.534din24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat numiții, în calitate de șefă a serviciului personal economic și, în calitate de director economic, ambii pentru recurenta “” B și reclamanta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanții pârâtei recurente au depus la dosar delegații de reprezentare și au precizat că nu au primit întâmpinarea depusă la dosar de către reclamanta intimată.
Reclamanta a susținut că numiții și nu au calitatea de a reprezenta unitatea recurentă.
Instanța, lasă cauza la a doua strigare, pentru ca reprezentanții recurentei să i-a cunoștință de conținutul întâmpinării.
La a doua strigare, curtea, constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta unității recurente, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, respingerea acțiunii ca nefondată, precizând că instanța de fond nu a luat în calcul varianta A din raportul de expertiză efectuat în cauză, care are la bază contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care constituie legea părților. Totodată depune la dosar concluzii scrise.
Reclamanta intimată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței Tribunalului Botoșani ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Apreciază că nici unul din motivele invocate de societatea recurentă nu sunt întemeiate, prima instanță analizând ambele variante propuse în raportul de expertiză, reținând în mod legal varianta propusă de intimată ca fiind optimă și utilă pentru acordarea corectă a tuturor pretențiilor bănești solicitate. Depune la dosar concluzii scrise și cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată, conform bonurilor fiscale și facturii nr. – din 11.09.2009, atașate la dosar.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3203/40/27.06.2007 la secția civilă a Tribunalului Botoșani, completată și precizată ulterior, contestatoarea a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 18/28.05.2008 emisă de angajatorul ei “” B și obligarea acesteia să-i plătească:
– zilele de preaviz neacordate;
– 3 salarii compensatorii;
– diferențele salariale până la salariul minim lunar de 1380 lei pentru perioada octombrie 2007 – iunie 2008;
– sporul de vechime conform pct. 3;
– ziua legală liberă de 29.04.2008 să fie plătită dublu;
– plata contravalorii deplasărilor în interes de serviciu;
– plata cheltuielilor de judecată;
– plata de daune morale;
– plata pentru cele 9 zile de concediu de odihnă neefectuate;
La data de 22.09.2008 la primul termen de judecată înțeles să-și modifice din nou acțiunea solicitând ca intimata să fie obligată să-i plătească:
– contravaloarea drepturilor pentru 5 zile de preaviz neacordate respectiv suma de 361,43 lei;
– acordarea sumei de 4554 lei reprezentând 3 salarii compensatorii;
– plata diferenței de indemnizație de concediu neefectuat în sumă de 652,05 lei;
– plata diferențelor salariale pentru lunile octombrie – decembrie 2007 în sumă de 924 lei și pentru intervalul ianuarie. iulie 2008 în sumă de 328 lei;
– suma de 64 lei reținută ilegal din salariul pe luna aprilie 2008;
– indemnizația echivalând cu 75% din salariul de bază individual pentru perioada 8.01. – 11.01.2008 în sumă de 216,87 lei;
– drepturile pentru activitatea desfășurată la 21.04.2008, zi de legală;
– sporul de vechime în cuantum de 10% din salariul de bază;
– c/valoarea cheltuielilor de transport făcute în interesul serviciului de 100 lei;
– dobânda medie bancară pentru depozitul la termen calculată la sumele reprezentând drepturile bănești restante;
– 7000 lei cu titlu de daune morale.
A mai cerut ca intimata să fie obligată să viteze și contribuțiile la bugetul de stat, respectiv să-i efectueze mențiunile necesare în carnetul de muncă pentru drepturile acordate.
În motivare a arătat că în urma desființării locului de muncă datorită reorganizării activității societății la nivelul direcției generale, intimata îi datorează drepturi bănești neîncasate ce i se cuvin ca urmare a prestării muncii la societate în perioada 2.10.2007 – 2.06.2008, având funcția de . A arătat că deși raporturile de muncă dintre ea și societate nu au încetat niciodată, din motive imputabile angajatului totuși societatea intimată refuză să-i achite drepturile bănești ce i se cuvin.
Că astfel, conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel ramură construcții pe anii 2008 – 2010, preavizul este de 30 de zile calendaristice și trebuie calculat începând cu 2.06.2008, când a primit decizia de concediere.
Ca urmare, a fost privată de un preaviz de 7 zile calendaristice prin acordarea a doar 20 de zile lucrătoare de către intimată.
Conform Legii nr. 53/2003 și a CCM 225/2006 angajatorul trebuia să-i mai plătească o compensație egală cu 3 salarii pe care le-a avut în afara drepturilor cuvenite la zi. În plus, atâta timp cât nu a efectuat un număr de 9 zile de concediu de odihnă trebuia să primească și o indemnizație compensatorie.
În ceea ce privește drepturile salariale neachitate a precizat că în baza art. 164 alin. 1 din CCM pe ramură construcții 2005 – 2007 pentru funcția de consilier juridic trebuia să i se asigure un salariu minim de 1080 lei la care trebuia să se adauge și sporul de vechime de 10%.
Or, angajatorul i-a acordat doar 880 lei lunar ca salariul de bază până la sfârșitul anului 2007. Începând cu 1.01.2008 salariul de bază trebuia să fie de 1380 lei la care trebuia să se adauge sporul de vechime de 10%. Angajatorul i-a plătit în continuare doar 880 lei cu titlu de salariu de bază, până la încetarea raporturilor contractuale.
A mai precizat că deși în contractele colective de muncă și în Constituția României se garantează plata drepturilor salariale în fapt în luna aprilie 2008 i-a reținut suma de 65 lei chiar dacă în calitate de consilier juridic trebuia să fie plătită în regie și nu în acord.
În ceea ce privește cele 4 zile din luna ianuarie 2008 în care a fost pontată în concediu fără plată apreciază că trebuia să primească o indemnizație de 75% din salariul de bază avut în raport cu prevederile art. 43 din CCM 2895/2006. Pentru zilele lucrate pe care Legea nr. 53/2003 le stabilește ca fiind sărbători legale, trebuia să primească drepturile salariale cât și un spor de 100% din salariul de bază.
În ceea ce privește sporul de vechime în muncă acesta trebuia să fie acordat într-un procent de 10% având o vechime în muncă mai mare de 5 ani.
transportului se impune deoarece ea s-a deplasat la instanță la alte instituții publice pentru a susține interesele societății.
Pentru diferențele salariale ce urmează a fi acordate trebuie ca angajatorul să plătească contribuțiile la bugetul de stat conform Legii nr. 387/2007 și a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Pentru aceste drepturi trebuie făcute mențiuni și în carnetul de muncă.
În vederea reflectării întocmai a drepturilor salariale de care trebuia să beneficieze consideră că i se cuvin și daunele morale cerute prin acțiune, atâta timp cât i-a fost știrbită demnitatea, dreptatea și corectitudinea ce o caracterizează punând-o în ochii celorlalți angajați pe un nivel salarial inferior.
A mai solicitat aplicarea art. 274 Cod procedură civilă în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1088 Cod civil, prevederile Legilor nr. 14/1991, nr. 130/1996, OG nr. 9/2000, Codul muncii, CCM la nivel de ramură construcții de mașini și la nivel național.
În dovedirea acțiunii, a depus înscrisuri și a cerut administrarea probei cu interogatoriul scris al intimatei.
La data de 20.02.2008 a depus întâmpinare SC SA B prin care a solicitat respingerea acțiunii. Concedierea reclamantei a fost dispusă în temeiul art. 65 alin. 2 ca urmare a desființării postului de consilier juridic la nivelul societății. de 20 de zile lucrătoare a fost acordat în baza CCM 2895/2006 iar în CCM la nivelul societății nu există nici o dispoziție privind acordarea salariilor compensatorii. Fostei angajate i s-a acordat salariul minim prevăzut de lege pentru persoanele cu studii superioare de 880 lei iar în baza art. 41 alin. 2 din CCM 2895/2006 sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază.
A mai cerut a se avea în vedere că în ziua de 29.04.2008 nu este zi de legală iar în ceea ce privește contravaloarea deplasărilor în interes de serviciu reclamanta nu a depus nici o probă.
A arătat că în ceea ce privește cele 9 zile de concediu de odihnă a precizat că în fapt salariata trebuia să beneficieze de 15 zile de concediu și a efectuat doar 8 zile. Pentru diferență i s-au plătit drepturile compensatorii la lichidarea lunii iunie.
A susținut că societatea nu are cunoștință despre eventualele rețineri din salariu și în raport cu faptul că drepturile salariale au fost stabilite în raport cu dispozițiile legale în vigoare și cu dispozițiile CCM a apreciat că nu a prejudiciat în nici un fel reclamanta.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată a solicitat să se aibă în vedere disp. art. 285 din Codul muncii referitoare la scutirea de plată a taxei de timbru.
Prin sentința nr. 534/24.04.2005 Tribunalul Botoșani – secția civilă admis în parte acțiunea reclamantei, în sensul că:
– a modificat decizia de concediere nr. 18 din 28 mai 2008 emisă de pârâta SA B,l în sensul că la art. 2 se va înscrie o perioadă de preaviz de 30 de zile lucrătoare în perioada 3.06.2008-2.07.2008;
– a respins capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 18m din 28 mai 2008 emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să plătească reclamantei diferență drepturi salariale aferente sporului de vechime pentru perioada 2.10.2007 – 31.12.2007 de 272 lei brut; diferență drepturi salariale aferente salariului minim pe ramură, a sporului de vechime, indemnizației de conducere și preavizului pentru perioada 1.01.2008 – 2.07.2008 de 4171 lei brut și a indemnizației de conducere de 1380 lei brut;
– a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000 pentru sumele acordate prin sentință, calculată de la 27.07.2008 până la data plății efective;
– a obligat pârâta să vireze la bugetul statului contribuțiile aferente salariului, respectiv CAS, CASS, șomaj și impozit;
– a obligat pârâta să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei în raport cu drepturile acordate prin sentință;
– a respins capetele de cerere privind plata drepturilor salariale pentru ziua de 29.04.2008, plata deconturilor, plata zilelor pontate în concediu fără plată, daunele morale, plată diferență drepturi salariale aferente salariului minim pe ramură pentru perioada 2.10.2007 – 31.12.2007;
– a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 504,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată;
– a obligat reclamanta să restituie Ministerului Justiției suma de 100 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut în primul rând că a fost angajată la unitatea intimatei începând cu data de 2.10.2007, iar că la 28.05.2008 a fost concediată în baza art. 65 Codul muncii, în contextul real al desființării locului său de muncă la oficiul juridic, încât cererea de anulare a Deciziei de concediere nr. 18/28.05.2008 nu este fondată.
A reținut, însă, că preavizul pe care societatea intimată trebuia să-l acorde reclamantei este de 30 de zile, conform art. 172 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură construcții de mașini, încât se cuvine modificarea deciziei de concediere în sensul înscrierii acestui termen, în loc de cel de 20 de zile menționat.
De urmare, a reținut că pentru durata corectă de preaviz reclamanta ar mai trebui să primească în brut suma de 1591 lei.
Pe de altă parte, a reținut că reclamanta era îndreptățită să primească pentru intervalul 2.10.2007 – 31.12.2007 un salariu de bază de 880 lei, în baza CCM nr. 2895/2006, la care se adaugă sporul de vechime în procent de 10%, în respectarea art. 41 din același CCM și art. 65 lit. d din Contractul 9523/2005 încheiat la nivel de ramură, iar pentru perioada 01.01.2008 – 02.07.2008, aflată sub incidența CCM la nivel ramură nr. 710/2008, un salariu de bază de 1380 lei, calculat în baza art. 63 alin. 2 din noul Contract, cu același spor de 10% pentru vechime în muncă.
De asemenea, Tribunalul a reținut că reclamanta trebuie să primească și o indemnizație de concediu de odihnă pentru 8 zile, respectiv 578 lei brut, precum și o indemnizație de concediu de 1380 lei, în raport de art. 175 din CCM nr. 710/2008.
Tribunalul a reținut că reclamantei i se cuvine dobânda legală pentru sumele acordate, calculată de la data introducerii acțiunii, 27.07.2008.
De asemenea, că în baza art. 40 alin. 2 lit. f angajatorul va fi obligat să vireze la bugetul statului contribuțiile aferente drepturilor salariale stabilite prin sentință iar în baza Decretului nr. 92/1976 angajatorul va fi ținut să efectueze cuvenitele mențiuni în raport cu aceste drepturi salariale.
Capetele de cerere privind plata drepturilor salariale pentru ziua de 29.04.2008, plata deconturilor, plata zilelor pontate în concediu fără plată și daune morale au fost respinse ca nefondate pentru următoarele considerente:
– ziua de 29.04.2008 nu a fost zi liberă în condițiile Legii nr. 53/2003 ci a fost zi lucrătoare, astfel că reclamantei nu i se cuvine sporul de 100% prevăzut de art. 137 alin. 2 din Legea nr. 53/2003;
– în ceea ce privește deconturile pentru cheltuielile de transport se constată că nu a fost administrată nici o probă din care să rezulte că reclamanta a efectuat asemenea cheltuieli în folosul angajatorului.
Pe de altă parte potrivit CCM nr. 2895/2006 art. 43 alin. 5 angajatorul poate acorda concediu fără plată pentru un interval de maximum 15 zile pe an cu acordul sindicatelor. Așa cum s-a precizat în întâmpinarea depusă de către angajator în intervalul 8.01. – 11.01.2008 datorită lipsei comenzilor toți salariații SA B au beneficiat de concediu de odihnă fie de concediu fără plată existând acordul reprezentanților salariaților în acest sens.
În ce privește daunele morale solicitate de reclamantă, instanța de fond a reținut că unitatea pârâtă nu a fost în măsură să stabilească în mod corect toate drepturile salariale cuvenite, dată fiind rapida a actelor normative în materie, încât nu are o culpă în calculul eronat al acestora.
În final Tribunalul a făcut aplicarea art. 274 Cod procedură civilă, respectiv art. 502din OUG nr. 51/2008.
Împotriva acestei hotărâri “” Bad eclarat recurs în care a invocat:
1. Că termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare acordate reclamantei la desfacerea contractului de muncă este cel legal, prevăzut în CCM unic la nivel național pe anii 2007 și 2010, în timp de incidența CCM la nivelul ramurii construcții de mașini nu este reală, pentru că nu există vreun sindicat în întreprindere care să fie afiliat la Federația Sindicatelor din Construcții de Mașini.
2. Că reclamantei i s-au acordat corect drepturile salariale la care era îndreptățită, ca și consilier juridic debutant stagiar, pe care nici nu le-a contestat în perioada în care a avut statut de angajat, ci numai după concedierea ei, precum și că aceasta nu putea să beneficieze de spor de vechime corespunzător vechimii de 10 ani câtă vreme din cartea ei de muncă rezultă că a lucrat numai 8 ani, 9 luni și 9 zile.
Că în mod neîntemeiat instanța de fond oscilat între aplicarea în ce o privește pe reclamantă a CCM unic la nivel național și CCM la nivel de ramură de construcții de mașini.
3. Că raportul de expertiză întocmit în cauză nu a emis concluzii concludente, ci mai mult creat confuzie, în condițiile în care a formulat obiecțiuni ce au fost respinse nejustificat, precum și în contextul nerespectării dispozițiilor art. 208 alin. 1 Cod procedură civilă care obliga pe expert să procedeze la convocarea părților.
Că varianta raportului de expertiză ce trebuia valorificată în cauză este varianta A, care s- bazat în mod corect pe contractul individual de muncă al reclamantei și pe CCM la nivel de unitate.
Intimata reclamantă depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând în esență că dispozițiile CCM la nivel de ramură este obligatoriu chiar dacă în unitatea corespondentă nu există sindicat, prevăzând niveluri minime ale drepturilor salariale.
Recursul este nefondat încât va fi respins ca atare, pe temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce succed.
Astfel, după cum corect a reținut prima instanță, drepturile salariale ale angajaților din ramura construcții mașini sunt guvernate atât de prevederile Legii nr. 53/2003 cât și de cele ale Legii nr. 130/1996, raportat la contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel național, ori contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de activitate.
Atât contractul la nivel de unitate cât și fiecare contract individual muncă trebuie să pornească de la clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de ramură de activitate, ce se completează când este cazul cu cele ale contractului colectiv la nivel național precum și cu dispozițiile Codului muncii.
Drept urmare, Curtea reține că în mod întemeiat a fost aplicată în cauză dispoziția art. 172 alin. 2 din CCM la nivel de ramură construcții de mașini nr. 710/2008, în sensul acordării preavizului de 30 de zile lucrătoare, pentru situația desfacerii contractului individual de muncă al reclamantei din inițiativa unității, precum și dispoziția art. 175 alin. 1 din același CCM, cu privire la indemnizația de conducere.
Pe de altă parte, aceleași condiții minimale stipulate în Contractele Colective de muncă la nivel național/ la nivel de ramură de activitate trebuiau îndeplinite și în ce privește salarizarea reclamantei, inclusiv în ce privește acordarea sporului de vechime, încât Curtea apreciază că prima instanță a făcut o corectă aplicare a art. 40 din CCM nr. 2895/2006 în ce privește salarizarea la angajare, respectiv a art. 63 alin.4 și art. 64 din CCM la nivel de ramură nr. 710/2008 pentru salariul de bază stabilit cu data de 01.01.2008, precum și a art. 65 lit. d din Contractul 9523/2005 la nivel de ramură în ce privește acordarea unui spor de vechime de 10%.
În fine, Curtea constată că unitatea intimată a depus la 21.04.2009 obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză, dar că prima instanță le-a analizat și a apreciat că acestea nu reprezintă decât concluzii cu privire la aplicarea uneia dintre variantele prezentate de raport, încât nu se impunea refacerea acestuia.
Pe de altă parte, în mod întemeiat a precedat Tribunalul când a respins cererea de constatare a nulității raportului de expertiză, formulată pe considerentul că nu s-ar fi respectat prevederile art. 208 alin. 1 Cod procedură civilă raționând că o convocare a părților nu era necesară pentru că în speță nu era vorba despre o cercetare la fața locului.
În ce privește varianta din raportul de expertiză care a fost valorificată de instanța de fond Curtea reține că aceasta este cea corectă, justificată și prezentată cu atenuările necesare în considerentele sentinței, conformă aplicării prioritate în speță a Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură de activitate și a Contractului colectiv de muncă la nivel național.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta“” SA, prin reprezentant legal, împotriva sentinței nr.534din24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă (dosar nr-).
Obligă recurenta SA B să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 25 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond:
Dact.. 2 ex. 22.12.2009
