Dosar nr- contestație decizie de concediere
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 438
Ședința publică din 16 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Apetroaie Eufrosina
Grefier: – –
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurenta – SRL R, cu sediul în municipiul R,-, județul S, împotriva sentinței nr. 349 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, au răspuns administratorul societății recurente G, asistat de avocat și contestatorul intimat asistat de avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând că în cauză nu sunt chestiuni prealabile, recursul fiind în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru societatea recurentă, dezvoltând pe larg motivele invocate în scris la dosar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, considerând că prima instanță a soluționat cauza pe excepție și nu pe fond. A precizat că decizia contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale și după efectuarea cercetării prealabile, contestatorul consumând în mod repetat băuturi alcoolice la locul de muncă, acesta fiind atenționat de mai multe ori în acest sens de către conducerea societății. A precizat că nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat pentru contestatorul intimat, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței atașate la dosar nr. 36 din 1.04.2009.
Apreciază că nici unul din motivele invocate de societatea recurentă nu sunt întemeiate, prima instanță reținând în mod legal că cercetarea prealabilă nu a fost efectuată corect, ci a fost pur formală, contestatorul trebuind să răspundă la 4 întrebări care nu erau menite să stabilească faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite precum și orice date pe baza cărora se putea stabili existența sau inexistența vinovăției.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 7079//86/2008, la data de 8 octombrie 2008, petentul a chemat în judecată pe intimata “” R, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 356/15.09.2008 emisă de intimată și reintegrarea sa în funcția avută anterior.
Ulterior, la termenul din data de 22.01.2009 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat și obligarea intimatei să-i plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate sau recalculate de la data emiterii deciziei de concediere și până la reintegrarea sa în funcție.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că decizia de concediere nr. 356/15.09.2008 a fost emisă de intimată fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. În acest sens, contestatorul a arătat că nu a fost convocat pentru efectuarea cercetării prealabile în condițiile art. 267 alin. 2 din Codul muncii arătând că înștiințarea pe care a primit-o de la intimată arăta că este invitat la sediul societății pentru a răspunde la întrebările puse în scris de conducerea unității, aceste precizării fiind de ordin general, astfel încât în convocare nu se precizează obiectul cercetării.
De asemenea, a arătat contestatorul, că întrebările puse de conducerea societății și demersurile făcute de intimată au fost generale și formale.
A mai arătat contestatorul că măsura luată împotriva sa nu respectă nici dispozițiile art. 268 alin.2 lit. a) și c) din Codul muncii, arătând în acest sens că decizia de sancționare nu descrie fapta pentru care a fost sancționat, mențiunile cuprinse în aceasta fiind prea generale, fără a se arăta împrejurările în care a fost săvârșită abaterea și nici data comiterii acestor abateri.
A mai precizat petentul că în decizia de sancționare se arată că a încălcat dispozițiile capitolului M punctul 2 lit. a – e din Contractul individual de muncă, însă aceste prevederi se referă la obligațiile de a realiza norma de muncă, de a îndeplini atribuțiile potrivit fișei postului, de a respecta disciplina în muncă, fapte pentru care el nu a fost sancționat.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 267 alin. 1, 2 și 4 și art. 268 din Codul muncii.
Legal citată, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării, intimata a arătat că decizia de concediere ca sancțiune disciplinară a petentului a fost dispusă potrivit prevederilor legale și după efectuarea cercetării prealabile.
A mai precizat intimata că decizia contestată conține toate elementele legale de fond și de formă.
Intimata a mai arătat că petentul a săvârșit abateri repetate constând în consumul de băuturi alcoolice la locul de muncă fiind atenționat de mai multe ori în acest sens de către conducerea societății.
Prin sentința civilă nr. 349 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, a fost admisă contestația, anulată decizia nr. 356 din 15 septembrie 2008 emisă de intimată și s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior emiterii deciziei anulate.
A fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariul și celelalte drepturi majorate, indexate și reactualizate de care contestatorul ar fi beneficiat de la data concedierii – 15.09.2008 și, până la reintegrarea efectivă în funcție.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Înștiințarea petentului pentru a răspunde la întrebările conducerii societății ( 20 dosar fond) nu corespunde exigențelor legale pentru a reprezenta o convocare pentru efectuarea unei cercetări disciplinare. În acest sens, instanța a reținut că în cuprinsul înștiințării nr. 352/10.09.2008 nu este precizat expres obiectul convocării, cu alte cuvinte în cuprinsul acesteia nu se menționează că scopul convocării este efectuarea cercetării disciplinare și nici nu sunt arătate, în mod concret, ca dată și loc de săvârșire, faptele ce se vor cerceta.
Din analiza întrebărilor adresate petentului în nota explicativă ( 27 dosar fond) instanța a reținut că acestea au un caracter general și privesc conduita generală a unui șofer și chiar a oricărei persoane, la care oricine ar fi răspuns în sensul că nu este bine să se consume băuturi alcoolice. Prin urmare, s-a reținut că prin întrebările respective nu s-a urmărit clarificarea unei fapte determinate și nici împrejurările de comitere a unei asemenea fapte.
Totodată, instanța a apreciat că decizia de concediere a salariatului petent nu conține toate elementele prevăzute imperativ de Codul muncii.
În acest sens, tribunalul a reținut că decizia contestată nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, lipsuri care atrag nulitatea absolută a deciziei de sancționare.
Astfel, tribunalul a apreciat că motivarea cuprinsă în decizia de sancționare, în sensul că “luând cunoștință de abaterile repetate săvârșite de salariatul încadrat în meseria de șofer prin consumul de băuturi alcoolice în timpul serviciului”, are un caracter prea general, este superficială și, în consecință, echivalează cu lipsa descrierii faptei.
Drept consecință, cum intimata nu a înscris în decizia de sancționare toate elementele obligatorii enunțate prin art. 268 alin. (2) din Codul muncii, în baza art. 76 și art. 78 din Codul muncii, s-ă dispus anularea deciziei emise, nemaifiind necesară analizarea motivelor privind fondul cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata “” R, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
– convocarea cuprinde toate elementele necesare conform prevederilor legale în vigoare. Scopul convocării este mai mult decât evident din formularea folosită: “abateri disciplinare”, “desfacerea disciplinară a contractului de muncă”;
– atitudinea salariatului contestator a fost cea care a determinat imposibilitatea lămuririi cauzei sub toate aspectele, având în vedere refuzul acestuia de a răspunde la întrebări. Acesta nu a negat nici o clipă în timpul cercetării faptul că a consumat alcool în mod repetat în timpul serviciului;
– decizia de concedierii cuprinde expres faptele pentru care salariatul a fost sancționat: consumul repetat de băuturi alcoolice. Este la aprecierea fiecărui angajator realizarea unei descrieri amănunțite sau a uneia în linii mari, întrucât legea nu face nici o distincție.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat intimatul că intimata recurentă nu a respectat dispozițiile imperative ale art. 267 și art. 268 din Codul muncii, privind cercetarea disciplinară prealabilă și conținutul deciziei de sancționare, ceea ce atrage nulitatea absolută a deciziei.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Art. 267 alin. 1 din Codul muncii stabilește că nici o sancțiune disciplinară, cu excepția avertismentului scris nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile. În caz contrar, sancțiunea va fi nulitatea absolută a măsurii respective.
Punctul de pornire în efectuarea cercetării îl constituie convocarea în scris a salariatului de persoana împuternicită de către angajator să realizeze această operațiune, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii (art. 267 alin. 2 din Codul muncii ).
Or, prin adresa nr. 352/10.09.2008, contestatorul este invitat să se prezinte în ziua de 12.09.2008 ora 7,00la sediul societății, pentru a răspunde la întrebările puse în scris de conducerea societății.
În cuprinsul acestei adrese nu se menționează deloc că ar fi vorba de o convocare în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile.
De asemenea art. 75 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 – 2010 dispune că, pentru cercetarea abaterii disciplinare și propunerea sancțiunii, angajatorul constituie o comisie. Din comisie va face parte fără drept de vot, în calitate de observator, și un reprezentant al organizației sindicale al cărei membru este salariatul cercetat.
Comisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte (art. 75 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă).
În cauză nu a fost desemnată o asemenea comisie sau persoană care să efectueze cercetarea disciplinară prealabilă.
De asemenea adresa a fost înaintată contestatorului la data de 11.09.2008, așa cum rezultă din confirmarea de primire depusă la fila 22 dosar fond, iar invitația a fost făcută pentru data de 12.09.2008, cu nerespectarea termenului de 5 zile impus de art. 75 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă.
Prevederea legală ce impune efectuarea cercetării disciplinare are caracterul unei măsuri de protecție, în scopul de a preveni aplicarea unei sancțiuni disciplinare nejustificate.
Ea își găsește cu atât mai mult rațiunea în cazul desfacerii contractului de muncă, care reprezintă cea mai gravă sancțiune disciplinară.
Art. 62 alin. 2 din Codul muncii prevede că, sub sancțiunea nulității absolute, decizia de concediere trebuie să fie motivată în fapt și în drept, iar art. 74 alin. 1 din același act normativ dispune că aceasta va conține, în mod obligatoriu, motivele care determină concedierea.
, în baza art. 268 alin. 2 din Codul muncii, decizia trebuie să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și prevederile din statutul profesional, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.
Motivarea în fapt presupune că decizia trebuie să cuprindă ce anume abateri sunt reținute în sarcina salariatului, descrierea acestora, data comiterii și cea a luării la cunoștință de cel în drept să emită decizia. Se impun menționate datele respective având în vedere că, potrivit art. 268 alin. 1 din Codul muncii, decizia de sancționare trebuie emisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Or, decizia nr. 356 din 15.09.2008 nu cuprinde datele la care a săvârșit contestatorul abaterii reținută în sarcina sa.
De asemenea, sub sancțiunea nulității absolute, decizia trebuie să cuprindă în mod obligatoriu prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat (art. 268 alin. 2 lit. b din Codul muncii ).
Or, decizia atacată nu cuprinde aceste prevederi.
Sub sancțiunea nulității absolute, decizia trebuie să cuprindă și instanța competentă la care sancțiunea poate fi criticată (art. 268 alin. 2 lit. f din Codul muncii ).
Potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. c, tribunalele sunt competente să soluționeze și contestațiile împotriva deciziilor de concediere.
Or, în decizi atacată se menționează că se poate formula contestație la Judecătoria Rădăuți.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 36 din 1.04.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta “” R, împotriva sentinței nr. 349 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă, în dosarul nr-.
Obligă recurenta “” R să plătească intimatului, suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
pentru judecător –
pensionat, semnează președintele
instanței
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex.2 /08.05.2009
