Dosar nr- – Litigiu de muncă –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 685
Ședința publică din 21 mai 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier – –
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta“R & G Internațional”, cu sediul în municipiul B,-, – E,. 1,. 3,. 10, sector 1, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.271din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani – Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtei recurente, reprezentantul pârâtului intimat Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, precum și reclamanta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani la data de 26 noiembrie 2008, înregistrată sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții ” Internațional” B și Inspectoratul Teritorial d e Muncă a județului B, solicitând să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 78/10 noiembrie 2008 și să fie obligată prim pârâta la plata a 75% din salariul de bază, conform art. 53 din Codul muncii și art. 43 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost angajată de prim – pârâtă cu contract individual de muncă, iar la data de 5 noiembrie 2008 nu a mai fost primită în incinta societății, pe motiv că activitatea acesteia se suspendă. Ulterior a primit prin poștă decizia atacată, prin care era înștiințată că se află în concediu fără plată pentru o perioadă de 3 luni. Acest act a fost emis fără acordul ei, iar în conformitate cu actele normative menționate, pentru această perioadă trebuia să fie plătită cu 75% din salariul de bază.
Pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă Bai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că între el și reclamantă nu există raporturi de muncă.
Reclamanta a precizat că a înțeles să cheme în garanție această instituție, întrucât are obligația de a acționa administrativ și penal împotriva angajatorului, în măsura în care constată că nu a respectat dispozițiile legale privind raporturile de muncă.
Prin întâmpinare, pârâta ” Internațional” s-a opus acțiunii. A arătat că reclamanta a fost angajată ca muncitor necalificat la secția sticlă începând cu data de 01.10.2008. În anul 2008 societatea a cumpărat de la “ART ” spațiul de producție și utilaje în vederea fabricării unor produse de sticlă și porțelan. Începând cu 1.10.2008 au fost preluați angajații “ART “, însă cei care lucrau la secția sticlă au dat dovadă de delăsare și indolență, au absentat nemotivat și nu au realizat producția planificată, astfel că a fost necesară oprirea temporară a activității în această secție, cu acordarea a 15 zile de concediu fără plată salariaților, inclusiv reclamantei.
Activitatea secției a fost întreruptă în mod repetat la inițiativa angajaților, motivând întârzieri la plata salariilor, iar din luna noiembrie 2008 acest incident a căpătat caracter permanent. La datele de 5 și 6 noiembrie 2008 reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu.
Prin decizia nr. 30/10.11.2008 administratorul societății a stabilit suspendarea activității secției sticlă pentru 15 zile și acordarea concediului fără plată angajaților, interval de timp în care urma să se opteze fie pentru reluarea activității, fie pentru concedierea colectivă. Din eroare, prin adresele expediate serviciul a comunicat angajaților că se află în concediu fără plată pentru 3 luni de zile.
Începând cu luna ianuarie 2009 s-a procedat la desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantei. Dată fiind lipsa acesteia de la serviciu, nu se impune plata drepturilor salariale ulterior celor 15 zile de concediu fără plată.
Prin sentința nr. 271/23.02.2009, Tribunalul Botoșania admis excepția lipsei calității procesuale a Inspectoratului Teritorial d e Muncă B, respingând ca atare acțiunea reclamantei față de acest pârât. Totodată, a fost admisă în parte acțiunea, anulată decizia nr. 78/10.11.2008 și obligată pârâta ” Internațional” SRL B să-i plătească reclamantei 75% din salariul de bază pentru perioada 25.11.2008 – 4.01.2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între reclamantă și Inspectoratul Teritorial d e Muncă B nu există raporturi de muncă.
Cu actul nr. 78/10.11.2008 prim-pârâta i-a comunicat reclamantei că se află în concediu fără plată pentru 2 – 3 luni de zile, până la găsirea surselor financiare pentru plata furnizorilor de utilități.
Indiferent de denumirea sau forma actului emis – decizie sau adresă, prin acesta s-a dispus modificarea unilaterală a contractului de muncă al reclamantei, consecințele sale juridice, produse în raporturile dintre părți, fiind cele ale unei decizii a angajatorului.
În conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, nr. 2895/2006, pârâta putea să impună reclamantei un concediu fără plată de maximum 15 zile, aspect recunoscut implicit prin decizia nr. 30/10 noiembrie 2008 (filele 23 – 24 dosar fond), art. 2. După expirarea acestui termen, pârâta avea obligația reluării activității, iar în măsura în care din motive tehnice ori din alte motive se impunea ca activitatea să fie în continuare întreruptă, salariații trebuiau să primească 75% din salariul de bază avut, cu condiția ca încetarea lucrului să nu se fi produs din vina lor și să fi rămas, în tot acest timp, la dispoziția unității, conform dispozițiilor art. 43 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă.
Susținerile pârâtei privind culpa reclamantei, care a întrerupt lucrul și a lipsit nemotivat, producând însemnate pagube angajatorului sunt infirmate chiar de documentele atașate dosarului de aceasta, în care nu figurează și numele reclamantei. De altfel, reclamanta neavând calitate de personal calificat, nu avea atribuții directe privind realizarea produselor de sticlă.
Întrucât de la 5.01.2009 contractul individual de muncă al reclamantei a fost desfăcut, pretențiile deduse judecății au fost acordate până la 4.01.2009.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal pârâta ” Internațional” SRL B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor a reiterat susținerile de la prima instanță, arătând, în esență, că nulitatea nu poate fi primită în raport de natura actului contestat, care este o adresă și care nu a produs consecințe juridice. Neprezentarea reclamantei la serviciu nu s-a produs ca urmare a comunicării acestei adrese.
Actul care a produs consecințe juridice îl constituie decizia nr. 30/10.11.2008 a administratorului societății, care a fost afișată la intrarea în unitate și în secția sticlă și nu a fost contestată.
De asemenea, a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 43 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, întrucât cauzele care au condus la întreruperea activității au fost daunele provocate prin neîndeplinirea normelor, cât și întreruperea nejustificată a activității sau lipsa de la serviciu.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, curtea constată neîntemeiat recursul.
Astfel, cu adresa nr. 78/10.11.2008 (fila 3 dosar fond), recurenta i-a comunicat reclamantei că începând cu data de 10.11.2008 se află în concediu fără plată pentru o perioadă de 2 – 3 luni, până la găsirea surselor financiare pentru plata furnizorilor de utilități.
Prin acest act s-a produs o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantei, modificare determinată de anumite probleme financiare ale societății.
Executarea contractului este guvernată de principiul stabilității în muncă, ceea ce presupune că modificarea poate interveni numai în condițiile prevăzute de lege, modificarea unilaterală fiind, de principiu, interzisă. În acest sens, prin art. 43 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 – 2010 s-a prevăzut că, “în cazul în care din motive obiective este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activității, pentru maximum 15 zile pe an, cu obligativitatea reluării ei, unitatea, cu acordul sindicatelor, poate acorda concediu fără plată”.
În mod corect prima instanță a înlăturat apărările pârâtei privind forma actului contestat, care este o adresă, iar nu o decizie.
Măsura contestată a fost luată prin decizia nr. 30/10 noiembrie 2008 a administratorului societății. În lipsa dovezii că această decizie i-ar fi fost comunicată reclamantei, aceasta este în drept să solicite nulitatea actului prin care i s-a adus la cunoștință măsura unilaterală privind încetarea contractului său de muncă, potrivit art. 284 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
Măsura înscrisă în adresă este cea care produce efecte juridice, neputându-i-se imputa salariatei inexistența voinței angajatorului ori pretinsa eroare de comunicare a acesteia.
Este lipsită de relevanță împrejurarea că decizia ar fi fost afișată la sediul societății, câtă vreme recurenta însăși afirmă că reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu începând cu data de 5 noiembrie 2008.
În ce privește pretinsele abateri disciplinare ale reclamantei, invocate de recurentă, acestea nu pot constitui temei al întreruperii activității salariatului, angajatorul având la dispoziție dispozițiile art. 264 din Codul muncii.
De altfel, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că întreruperea activității secției sticlă s-ar fi datorat vreunei fapte imputabile reclamantei, ci “pierderilor de producție rezultate din nerealizările de normă și rebuturi din punct de vedere calitativ, înregistrate în lunile august – octombrie 2008”.
Or, reclamanta a fost preluată începând cu 1.10.2008 de la “ART “, ca muncitor necalificat.
Așadar, la 1.10.2008 pârâta cunoștea problemele legate de nerealizările de normă și rebuturi, având a-și îndeplini, în mod responsabil, atribuțiile prevăzute de art. 40 alin. 1 lit. a și b din Codul muncii, privind luarea măsurilor adecvate pentru remedierea deficienților constatate, inclusiv prin verificarea normelor de muncă sau a salariaților sub aspectul corespunderii profesionale cu locurile de muncă în care i-a încadrat.
Din referatele întocmite la 4.11.2008 și, respectiv, la 7.11.2008 de șeful secției sticlă rezultă că la data de 4 noiembrie 2008 muncitorii secției “au refuzat să înceapă lucrul la ora 7.00 pe motiv că nu și-au primit salariile pe luna septembrie”. În lipsa unor probe contrare, această apărare dovedește că angajatorul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. d din Codul muncii, aceea de a informa salariații cu privire la situația economică și financiară a societății, încât corect a fost înlăturată de prima instanță.
Față de cele ce preced, constatând că Tribunalul Botoșani, prin sentința pronunțată, a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 43 alin. 5 și art. 53 alin. 1 din Codul muncii, curtea,
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta “R & G Internațional”, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.271din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani – Secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 10.06.2009
