Dosar nr- – contestație decizie de concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 749
Ședința publică din 28 mai 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier: – –
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în orașul G H,-, județul S, împotriva sentinței nr.1478din17 septembrie 2008pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă, în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 21 mai 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 28 mai 2009, când,
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din data de 14.05.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta Direcția Silvică S prin reprezentanții săi legali, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată să-i achite drepturile salariale cuvenite și neachitate reprezentând: contravaloarea tichetelor de masă, premii trimestriale, premii ocazionate de sărbătorile de Paști și de C, premii anuale aferente perioadei mai 2007 – mai 2008, indexate și actualizate, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 4.000.000 lei noi și la plata obligațiilor către bugetul de stat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamantul a arătat că prin decizia nr. 1312/6.05.2005 a Direcției Silvice S s-a dispus suspendarea contractului său de muncă din funcția de șef la Centrul de prelucrare fructe de pădure, conform prevederilor art. 52 alin. 1 lit. “c” din Codul muncii, unitatea formulând împotriva sa plângere penală sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu prevăzut de art. 248 din Codul penal.
Procedând astfel, Direcția Silvică Saî ncălcat art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României comițând un abuz de drept și prin aceea că a dispus schimbarea locului său de muncă prin decizie unilaterală aducându-i atingere drepturilor și intereselor sale legitime astfel încât a ajuns în prezent să lucreze la Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului S pentru că nu a fost pus în situația anterioară și anume aceea de contabil șef la Centrul de prelucrare fructe de pădure.
A mai precizat reclamantul că, cererea privind daunele morale este justificată ca o reparație morală la suferințele fizice și psihice cauzate de cercetarea și urmărirea penală fiindu-i afectate demnitatea, onoarea, prestigiul de care se bucura în familie și societate.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată.
În motivare a arătat că cererea privind drepturile salariale este nefondată întrucât prin decizia nr. 347/26.05.2008 i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă reclamantului ca urmare a faptului că nu s-a prezentat la locul de muncă începând cu luna mai 2007 și până în prezent.
Eventualele nemulțumiri ale acestuia cu privire la decizia de sancționare vor fi soluționate de instanța competentă ele nefăcând obiectul prezentului dosar.
Drepturile salariale aferente perioadei mai 2005 – aprilie 2007 fac obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Suceava, unitatea îndeplinindu-și obligațiile legale de plată a tuturor drepturilor salariale.
Pe toată perioada suspendării și în prezent reclamantul a fost salariatul Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului
În ce privește plata daunelor morale reclamantul nu a făcut dovada acestora iar cuantumul acestora este aberant.
Prin sentința civilă nr. 1478 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 1312/6.05.2005 pârâta Direcția Silvică Sad ispus suspendarea contractului de muncă încheiat cu reclamantul în temeiul dispozițiilor art.52 alin.1 din Codul muncii și art. 50 lit. “c” din Contractul colectiv de muncă, până la finalizarea cercetării penale.
Potrivit textului de lege sus amintit, angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului, situație ce se regăsește în speță.
Reclamantul avea posibilitatea să conteste acest act unilateral al angajatorului în termenul prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. “a”, respectiv 30 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei de suspendare astfel încât această decizie nu mai poate fi analizată după mai bine de 3 ani de la emiterea ei.
În situația în care contractul individual de muncă a fost suspendat în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. 1 lit. “c” din Contractul colectiv de muncă, constatarea nevinovăției salariatului prin ordonanță sau rezoluția parchetului dată în soluționarea plângerii penale formulate de angajator nu este de natură a conduce automat la obținerea de către reclamant a unor daune morale.
Luând măsura suspendării contractului de muncă, angajatorul nu se pronunță asupra vinovăției sau nevinovăției angajatorului și nici asupra răspunderii sale penale acestea fiind chestiuni a căror soluționare întră în sfera de activitate a organelor judiciare.
În art. 52 alin. 2 din Codul muncii legiuitorul se referă expres la reparația ce se acordă salariatului în situația constatării nevinovăției sale și anume că își reia activitatea avută anterior și i se va plăti o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Față de această situație instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit ca urmare a emiterii deciziei de suspendare de către pârâtă așa încât, în temeiul dispozițiilor art. 998 din Codul civil, raportat la art. 269 din Codul muncii așa cum a fost modificată Legea nr. 237/2007, a respins cererea privind acordarea daunelor morale ca nefondată.
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale (premii trimestriale și anuale, prime de Paști și C), aferente perioadei mai 2007 – mai 2008, prin nici un mijloc de probă reclamantul nu a făcut dovada că a prestat muncă în beneficiul pârâtei și nu a fost recompensat, potrivit dispozițiilor art.154 din Codul muncii.
Dimpotrivă, el însuși recunoaște că nu s-a mai prezentat la serviciu din luna martie 2007, dată la care era salariat al Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului
În această situație nu este dată nici obligația pârâtei prevăzută de art. 40 alin. 1 lit. “f” de a plăti contribuțiile la bugetul de stat, în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată și a respins acțiunea având ca obiect, în opinia instanței “contestație decizie de concediere”.
În această situație, consideră recurentul, este privat în dreptul de a formula o nouă acțiune având ca obiect “contestație decizie de concediere”, întrucât se poate invoca autoritatea de lucru judecat.
De asemenea, recurentul a arătat că în mod greșit prima instanță a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în cuantum de 4.000.000 lei noi, în condițiile în care, potrivit contractului individual de muncă nr. 446/9.02.2005, art. 2 alin. 2 “constatarea nevinovăției ca urmare a suspendării din funcție obligă angajatorul la plata prejudiciilor morale în cuantum de 4.000.000 lei noi”.
Mai arată că însăși intimata, prin răspunsul nr. 25580/18.08.2008 recunoaște faptul că datorează daune morale în condițiile în care au fost cuprinse clauze exprese în acest sens în contractul individual de muncă, fiind obligatorii pentru instanțe.
A arătat recurentul că nu era necesară nici un fel de altă dovadă a prejudiciului moral suferit, în condițiile în care, prin actul adițional la contractul individual de muncă nr. 446/2005 s-a statuat în mod clar și indubitabil cuantumul lor.
A arătat recurentul că nu are nici o culpă în faptul că nu a prestat muncă în favoarea intimatei, în condițiile în care, prin decizia nr. 321/30.03.2007, i s-a schimbat locul de muncă, fără acceptul sau consimțământul său, încălcându-se dispozițiile art. 41 din Codul muncii, astfel încât intimata trebuie să fie obligată să-i plătească în totalitate, toate drepturile solicitate.
Celelalte susțineri ale recurentului reprezintă argumente în sprijinul motivelor de recurs reținute de instanță.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9, 10, art. 3041și art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Intimata Direcția Silvică Saf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat intimata că nu s-a încheiat cu reclamantul nici un contract individual de muncă cu nr. 446 din 9.02.2005 care să conțină clauze relative la plata daunelor morale.
De asemenea, a arătat că recurentul nu s-a prezentat la serviciu, din culpa sa exclusivă, pe durata de peste un an, astfel încât nu este justificată cererea de plată a drepturilor salariale.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
A invocat recurentul motivul pentru promovarea căii de atac a recursului reglementat de art. 304 pct. 6 din Codul d e procedură civilă, în sensul că instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut – ultra petita.
Or, din întregul material probator administrat în fața primei instanțe și din considerentele sentinței civile atacate, vizând obiectul cererii și susținerile în prescurtare ale părților, cu arătarea dovezilor, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, rezultă că prima instanță a analizat cererile formulate de reclamant, de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale, a daunelor morale și a obligațiilor către bugetul de stat.
Din actele și lucrările dosarului nu rezultă că instanța de fond ar fi analizat vreo “contestație decizie de concediere”.
Față de aceste considerente reține Curtea că în cauză nu este dat motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 din Codul d e procedură civilă, mențiunea “contestație decizie de concediere” din dispozitivul sentinței atacate fiind o simplă eroare materială care, date fiind dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, poate fi înlăturată de instanța de recurs.
A depus reclamantul recurent în fața instanței de fond, în copie, actul adițional la Contractul individual de muncă nr. 446/9.02.2005 (fila 116 dosar fond).
În acest act adițional apare adăugat “constatarea nevinovăției ca urmare a suspendării din funcție obligă angajatorul la plata prejudiciilor morale în cuantum de 40.000.000.lei și anularea concedierii, obligă angajatorul la plata prejudiciilor morale în cuantum de 40.000.000 lei”.
Aceste adăugiri, completări, nu sunt certificate prin semnătură de către angajator.
Mai mult chiar, acest act adițional nu apare înregistrat în arhiva Direcției Silvice
Ca răspuns la adresa nr- a Curții de APEL SUCEAVA, intimata a arătat că în evidențe apare înregistrat sub nr. 446/9.02.2005, deciziei emisă de către Direcția Silvică S prin care reclamantul recurent se eliberează cu acceptul său din funcția de contabil șef la Ocolul Silvic și se numește în funcția de contabil șef la fostul Centru de prelucrare fructe de pădure (fila 47 dosar recurs).
În dovedirea acestor susțineri intimata a depus la dosar în copie decizia nr. 446/9.02.2005 (fila 52 dosar recurs).
În art. 287 din Codul muncii este consacrată obligația angajatorului să depună dovezile în apărarea sa, sarcina probei revenindu-
Și Legea nr. 168/1999 instituie sarcina probei unității printr-o normă juridică imperativă.
Este firesc să fie așa, întrucât documentația ce a stat la baza emiterii actelor unilaterale de către unitate se află la aceasta, salariatul neavând acces la aceasta.
În spiritul și cu respectarea acestor dispoziții legale, intimata a dovedit că în actele și evidențele ei nu apare înregistrat sub nr. 446/9.02.2005 nici un act adițional la contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul, depunând la dosar înscrisul cu acest număr ce apare înregistrat în arhiva sa.
Față de cele mai sus relatate reține Curtea că nu poate acorda înscrisului depus de recurent la fila 116 dosar fond valoarea juridică a unui înscris probator întrucât acesta nu apare evidențiat în arhiva unității de la care se presupune că ar emana și cuprinde completări, adăugiri necertificate de partea care se presupune că l-ar fi întocmit.
Acordarea daunelor morale, admisibilă în principiu, trebuie să-și găsească suport în prejudiciul moral suferit de reclamant pe planul aprecierii sociale.
Aceasta presupune în primul rând probațiunea existenței unui prejudiciu moral, prejudiciu a cărei întindere, de o anumită gravitate, să fie probată sau prezumată și în legătură cu care reparația patrimonială să fie de natură a-l acoperi total sau parțial.
Or, recurentul nu a făcut nici o dovadă în acest sens, sarcina probei în dovedirea existenței prejudiciului moral invocat revenindu-
În mod eronat susține recurentul că, prin răspunsul nr. 25580/18.08.2008, intimata ar fi recunoscut că datorează daune morale.
În precizările înregistrate sub nr. 25580/18.08.2008, depuse la filele 81 – 84 dosar fond, intimata Direcția Silvică S arată chiar faptul că nu poate fi obligată la plata daunelor morale, atât timp cât prin clauze contractuale nu s-a convenit asupra posibilității acordării lor, solicitarea reclamantului în acest sens neavând nici un temei în fapt sau în drept.
Tocmai în susținerea acestor precizări intimata a invocat decizia nr. 40 din 7.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin decizia nr. 321/30.03.2007 a Direcției Silvice S (fila 48 dosar recurs) s-a decis că, începând cu data de 2.04.2007 reclamantul își reia activitatea desfășurată anterior suspendării contractului individual de muncă și va ocupa funcția de contabil șef la Ocolul Silvic, cu delegație, până la organizarea și susținerea concursului, în temeiul art. 52 alin. 2 din Codul muncii și art. 50 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă nr. 3701/2006.
Această decizie a făcut obiectul controlului judecătoresc iar prin sentința civilă nr. 910 din 20 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- a fost anulată în parte însă numai în sensul înlăturării de la art. 2 a mențiunilor privind reîncadrarea cu delegație, până la organizarea și susținerea concursului (art. 49 – 51 dosar recurs).
Astfel, în ce privește funcția pe care trebuie să o ocupe reclamantul, de contabil șef la Ocolul Silvic, decizia a fost menținută de instanță ca fiind legală și temeinică.
În cererea de recurs reclamantul recunoaște practic că nu a mai prestat activitate în favoarea intimatei, considerând că în mod nelegal această parte l-a împiedicat să-și reia și să exercite aferentă funcției de contabil șef în cadrul Centrului de prelucrare fructe de pădure.
În acest sens, arată partea în cererea de recurs că “nu există nici un fel de culpă referitor la neprestarea muncii” (fila 10 dosar recurs).
Salariul este un element esențial al contractului de muncă, o parte componentă a obligațiilor asumate de angajator și a cauzei juridice a obligației persoanei angajate; el constituie totalitatea drepturilor bănești cuvenite pentru munca prestată.
Or, în condițiile în care recurentul reclamant nu a mai prestat nici o activitate în favoarea intimatei la Ocolul Silvic așa cum s-a dispus prin decizia nr. 321/30.03.2005 emisă de Direcția Silvică S, decizie menținută de instanță sub aspectul locului unde munca urma să fie prestată, față de dispozițiile art. 154 din Codul muncii reține Curtea că cererea de plată a drepturilor salariale și de achitare a contribuțiilor la bugetul de stat este neîntemeiată.
Față de aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, urmează ca instanța să admită recursul și să modifice în parte sentința civilă atacată în sensul că va înlătura din dispoziție mențiunea “contestație decizie de concediere”.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul,împotriva sentinței nr. 1478 din17 septembrie 2008pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă sus menționată, în sensul că:
Înlătură din dispozitiv mențiunea privind “contestație decizie de concediere”.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. jud. -, aflat în,
semnează președintele instanței.
Red.
Jud. fond
Tehnored..
Ex. 2 / 23.06.2009
