Dosar nr- – Conflict de muncă –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1144
Ședința publică din 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Sas
Grefier
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Consiliul Județean, cu sediul în municipiul B, nr. 1-3, județul B și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în mun. B,-, județul B, prin reprezentanții legali, împotriva sentinței nr. 537 din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani – Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat , pentru pârâtul recurent Consiliul Județean și -, reprezentantul reclamantului Sindicatul B, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B și reclamanții intimați:, -, C, A, -, G, (), Batcă, -, c, (), CuD.nu, (decedată) -, (), -, -, Micuța, -u -, G, I, (), (), (), -, Celia, (), -, C, ia, a, scu, -, Vitel, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul legal al Sindicatului B – -o a depus la dosar precizări.
Instanța, constatând că recursurile se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru pârâtul recurent Consiliul Județean B, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentantul Sindicatului B – oas olicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Botoșani, ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr. 124 din 5 ianuarie 2009, Sindicatul “” B în numele și pentru membrii de sindicat, -, -, -, -, -, -, C, A, –, G, (), Batcă, -, -, -, c, -, -, (), -, CuD.nu, -, (),(Decedată) –, -, -, (), -, -, -, –, Micuța, -u -, G, I, -, (), -, () -, ( ), –, -, -, Celia-, (), -, C, ia, a, scu, -, și, care au fost înscriși în tabelele anexă nr. 1, 2 și 3 la cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea pârâților Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului reprezentată prin director executiv și Consiliul Județean B, reprezentat prin președinte la plata în solidar:
1. de despăgubiri bănești egale cu indemnizația de concediu de odihnă pentru perioada efectiv lucrată din anul 2007, calculată în raport cu veniturile salariale aferente lunii decembrie 2007, pentru prejudiciul suferit de reclamanții – asistenți maternali profesioniști menționați în tabelul anexă 1, ca urmare a neefectuării în natură din motive neimputabile lor, a concediului de odihnă aferent anului 2007;
2. de despăgubiri bănești egale cu indemnizația de concediu de odihnă, calculată pentru perioada efectiv lucrată din anul 2006 în raport cu veniturile salariale aferente lunii decembrie 2006, pentru prejudiciul suferit de reclamanții – asistenți maternali profesioniști menționați în tabelul anexă 2, ca urmare a neefectuării în natură din motive neimputabile lor, a concediului de odihnă aferent anului 2006;
3. de despăgubiri bănești egale cu indemnizația de concediu de odihnă, calculată pentru perioada efectiv lucrată din anul 2005 în raport cu veniturile salariale aferente lunii decembrie 2005, pentru prejudiciul suferit de reclamanții – asistenți maternali profesioniști menționați în tabelul anexă 3, ca urmare a neefectuării în natură, din motive neimputabile lor, a concediului de odihnă aferent anului 2005;
Totodată reclamanții, prin reprezentant, au solicitat actualizarea în funcție de rata inflației a drepturilor bănești mai sus menționate (pct. 1-3) și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate, conform art. 274 Cod procedură civilă.
În fapt, s-a arătat că acțiunea a fost introdusă de către Sindicatul “” B, în numele și pentru asistenții maternali profesioniști menționați în tabelele anexă 1, 2 și 3, membri de sindicat, în temeiul prevederilor art. 28 din Legea nr. 54/2003 și ale Statutului Sindicatului “”
De asemenea, că reclamanții au calitatea de asistenți maternali profesioniști, iar în anii 2005, 2006 și 2007 au fost salariați ai B, desfășurându-și activitatea în baza unor contracte individuale de muncă încheiate pe durată determinată și beneficiind de drepturile de personal prevăzute de legislația muncii pe perioada existenței raporturilor de muncă – respectiv art. 8 alin. 1 din nr.HG 679/2003 și nr.OUG 26/1997, republicată.
În plus, legislația națională, inclusiv Constituția României, precum și cea internațională reglementează dreptul tuturor salariaților la un concediu plătit, iar art. 38 din Codul muncii interzice, sub sancțiunea nulității, orice convenție sau tranzacție prin care salariații ar renunța, în tot sau în parte, la dreptul de concediu de odihnă sau la alte drepturi precum și prin care s-ar urmări limitarea acestora.
Mai mult, deși chiar în contractele individuale de muncă ale reclamanților a fost înscris dreptul la concediu de odihnă și durata acestuia, în perioada 2005 – 2007 pârâta B le-a acordat doar scriptic concediul de odihnă, iar în unele cazuri nici măcar în această modalitate.
În realitate, au mai arătat reclamanții, în toate cazurile, copii au rămas neîntrerupt în grija lor, îndeplinindu-și toate obligațiile cuprinse în fișa postului și asumându-și toate responsabilitățile specifice activității desfășurate.
Soluția aleasă de pârâta B de a solicita acordul asistenților maternali de a menține copilul aflat în plasament în perioada în care aceștia erau pontați ca fiind în concediu de odihnă, anulează practic latura nepatrimonială a dreptului la concediu de odihnă, constând în însăși efectuarea concediului, în folosirea timpului liber și în suspendarea obligației salariaților de a presta munca, ceea ce atrage – susțin aceștia – nulitatea absolută a respectivului acord, conform prevederilor legale.
Drept urmare, deoarece angajatorul nu a luat măsurile necesare ca asistenții maternali profesioniști să beneficieze efectiv de concediu de odihnă, reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a neefectuării în natură a concediilor de odihnă pentru anii 2005 (reclamanții din anexa 3) și pentru anii 2006 și 2007 (reclamanții din anexele 2 și respectiv 1).
Din motive de echitate și similitudine, reclamanții au solicitat ca despăgubirile să fie egale cu nivelul indemnizațiilor de concediu de odihnă, luând ca bază de calcul veniturile salariale aferente lunilor decembrie 2005 (pentru anul 2005), decembrie 2006 (pentru anul 2006) și decembrie 2007 (pentru anul 2007).
Reclamanții au solicitat ca toate sumele anterior menționate să fie actualizate în funcție de rata inflației.
Au invocat ca precedente judiciare sentința civilă nr. 1684/ 04.12.2006 a Tribunalului Botoșani și sentința civilă nr. 514/04.05.2007 (completare dispozitiv), irevocabile prin decizia nr. 616/2007 Curții de APEL SUCEAVA și sentința civilă nr. 267/05.03.2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, confirmată și validată de instanța de recurs prin decizia nr. 342/R – CM/19.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.
În drept, reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 din Codul muncii, art. 14 și 61 din Legea nr. 24/ 2000, art. 41 din Constituția României, nr.HG 250/1992, republicată, nr.HG 679/2003, art. 20 din nr.OUG 26/1997, republicată, Directiva nr. 93/104/CE privind protecția și securitatea lucrătorilor și directivele ulterioare în acest sens.
În dovedire, reclamanții au depus înscrisuri.
Pârâtul Consiliul Județean Baf ormulat întâmpinare (filele 59 – 60 dosar) la acțiunea reclamanților, solicitând respingerea acesteia ca nefondată atât față de acest pârât cât și față de pârâta
Cu privire la fondul cauzei, pârâtul a susținut că prin nr.HG 679/2003 au fost reglementate condițiile de obținere a atestatului de asistent maternal profesionist cât și specificul activității acestei profesii. Or, la art. 10 lit. f este înscrisă obligația de a continua activitatea desfășurată și în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepția cazului în care separarea de copii plasați sau încredințați pentru această perioadă este autorizată de către angajator.
Cu toate acestea, reclamanții nu au formulat asemenea cereri de separare, astfel încât nu pot beneficia atât de indemnizație de concediu cât și de drepturi salariale pentru perioadele în care ar fi trebuit să fie în concediu de odihnă.
Față de specificul deosebit al activității de asistent maternal profesionist, pârâtul a apreciat că legiuitorul a dorit să reglementeze drepturile și obligațiile acestei categorii profesionale prin norme speciale care derogă de la regula generală, respectiv de la Codul muncii.
Pârâta Bad epus întâmpinare (filele 64 – 65 dosar) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 537 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea; bligați pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B și Consiliul Județean B să plătească reclamanților:, și despăgubiri egale cu indemnizațiile de concediu de odihnă cuvenite fiecăruia dintre ei, în raport de perioada efectiv lucrată în anul 2005, cu luarea în considerare ca bază de calcul, a veniturilor salariale aferente lunilor decembrie 2005, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B și Consiliul Județean B să plătească reclamanților:, și despăgubiri egale cu indemnizațiile de concediu de odihnă cuvenite fiecăruia dintre ei, în raport de perioada efectiv lucrată în anul 2006, cu luarea în considerare ca bază de calcul, a veniturilor salariale aferente lunilor decembrie 2006, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B și Consiliul Județean B să plătească reclamanților:, -, -, -, -, -, C, A, –, G, (), Batcă, -, -, -, c, -, -, (), -, CuD.nu, -, (), (decedată) -, -, -, (), -, -, -, –, Micuța, -u -, G, I, -, (), -, () -, ( ), –, -, -, Celia-, (), -, C, ia, a, scu, -, despăgubiri egale cu indemnizațiile de concediu de odihnă cuvenite fiecăruia dintre ei, în raport de perioada efectiv lucrată în anul 2007, cu luarea în considerare ca bază de calcul, a veniturilor salariale aferente lunilor decembrie 2007, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B și Consiliul Județean B să plătească reclamanților: -, și despăgubiri egale cu indemnizațiile de concediu de odihnă cuvenite fiecăruia dintre ei, în raport de perioada efectiv lucrată în anul 2007, pentru diferența de zile de concediu neefectuat, cu luarea în considerare ca bază de calcul, a veniturilor salariale aferente lunilor decembrie 2007, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților:, și și a fost respins ca nefondat capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Chiar dacă, conform tabelelor depuse de către pârâta B, unii dintre reclamanți au fost pontați, total sau parțial, ca fiind în concediu de odihnă iar alții nu au fost pontați astfel, în fapt situația lor a fost similară: au asigurat cu unele excepții pentru anumiți reclamanți pe tot parcursul fiecărui an, copiilor aflați în plasament ocrotirea, îngrijirea, educația și supravegherea necesară, îndeplinindu-și efectiv toate atribuțiile prevăzute prin fișa postului.
Drept urmare, pentru întreg anul aceștia trebuiau să primească salarii întrucât potrivit art. 154 alin. 1 din Codul muncii “salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza unui contract individual de muncă”.
Așadar, chiar dacă au prestat activitate pe durata întregului an, reclamanții nu au beneficiat în mod efectiv de concediul de odihnă anual plătit, deși acest drept este garantat tuturor salariaților atât de art. 41 alin. 2 din Constituția României cât și de art. 39 alin. 1 lit. c și art. 139 alin. 1 din Codul muncii, în acord cu prevederile art. 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (ce a abrogat Directiva 93/104/CE).
În plus, în acord cu dispoziția de principiu din art. 38 din Codul muncii, alin. 2 al art. 139 din Codul muncii prevede în mod expres că “dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări”.
Drept urmare, tribunalul a înlăturat apărările formulate de pârâtul Consiliul Județean B în sensul că legiuitorul a dorit ca prin nr.HG 679/2003 – normă specială – să se deroge de la norma generală reprezentată de Codul muncii în ceea ce privește dreptul la concediul de odihnă anual al asistenților maternali profesioniști. Aceasta întrucât, potrivit art. 14 și art. 61 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.
Așadar, printr-o hotărâre de guvern, emisă pentru organizarea executării legilor, nu se pot institui norme derogatorii de la Codul muncii – lege organică conform art. 73 alin. 3 pct. p din Constituția României.
De altfel, art. 10 lit. f din nr.HG 679/2003 prevede obligația asistentului maternal profesionist de a asigura “continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepția cazului în care separarea de copiii plasați sau încredințați pentru această perioadă este autorizată de către angajator”, text normativ care duce la două concluzii: cea dintâi se referă la existența unei reglementări explicite a dreptului la concediul legal de odihnă pentru asistentul maternal profesionist, iar cea dea doua are în vedere posibilitatea separării acestuia de copii în perioada concediului de odihnă cu autorizarea angajatorului.
Așadar, faptul că reclamanții au luat în considerare în mod prioritar interesul superior al copiilor plasați sau încredințați și nu au optat pentru separarea de aceștia în perioada în care ar fi trebuit să efectueze concediile de odihnă anuale nu le poate fi imputat acestora prin lipsirea lor de acest drept.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că, atât timp cât exista o prevedere legală expresă prin care se stabilesc obligațiile asistentului maternal profesionist, inclusiv aceea de a asigura continuitatea activității și pe parcursul concediului de odihnă, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești pentru prejudiciul suferit de asistenții maternali profesioniști.
Arată recurentul că prevederile stipulate în art. 10 lit. f din nr.HG 679/2003 au caracter imperativ, legiuitorul prevăzând în mod expres situația în care copiii pot fi separați de asistentul maternal în grija căruia se află.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. f al nr.HG 679/2003, astfel încât, în perioada aferentă concediului de odihnă nu pot primi decât indemnizația de concediu și nu alte drepturi salariale, deoarece norma specială primează în fața normei generale.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8, 9 și 10 lit. f din nr.HG 679/2003 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de recurs, Curtea reține următoarele:
HG nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesional, dispune în art. 10 lit. f că asistentul maternal profesionist are obligația să asigure continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepția cazului în care separarea de copii plasați sau încredințați pentru această perioadă este autorizată de către angajator.
Dreptul la concediul de odihnă este prevăzut de art. 39 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Concediul de odihnă constituie una din formele timpului liber, a cărui necesitate și însemnătate deosebită rezultă din conținutul dispozițiilor legale care îl reglementează, cât și din practica raporturilor sociale de muncă.
sa pozitivă asupra sănătății salariaților, posibilitățile recreative pe care le oferă, rolul său de factor în creșterea randamentului muncii, prin urmare funcțiile sale sociale pun în lumină importanța concediului de odihnă.
El este un drept garantat tuturor salariaților și nu poate face obiectul unei cesiuni, renunțări sau limitări (art. 139 Codul muncii ).
Acest drept unic, de natură completă, este definit prin legătura indisolubilă a două laturi:
– nepatrimonială, constând în însăși efectuarea concediului în folosirea timpului liber, în suspendarea obligației salariatului de a presta munca;
– patrimonială, constând în dreptul la indemnizații de concediu pentru perioada efectuării lui.
Însă trebuie avut în vedere că folosirea efectivă a concediului de odihnă asigură îndeplinirea finalității sale, a funcției recreative și de protecție și, de aceea, legea îi acordă prioritate, compensarea în bani a concediului de odihnă fiind posibilă în condiții restrictive.
Art. 141 alin. 4 din Codul muncii dispune în mod clar și neechivoc că este permisă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, în cazul încetării contractului individual de muncă.
Astfel, tocmai pentru a da eficiență funcției recreative și de protecție a acestui drept, reclamanții intimați trebuiau să solicite angajatorului să beneficieze efectiv de concediu de odihnă.
Or, reclamanții față de care acțiunea a fost admisă nu au formulat cereri pentru separarea de copii plasați sau încredințați pe perioada concediului de odihnă.
Au beneficiat, teoretic de concediu de odihnă și au primit indemnizație de concediu de odihnă.
Acordarea încă o dată a acestei indemnizații, prin obligarea pârâților la plată, nu poate acoperi prejudiciul invocat de reclamanți, în sensul că nu au beneficiat efectiv de concediu de odihnă.
De esența concediului de odihnă este suspendarea obligației salariatului de a presta și nu posibilitatea de a beneficia de o dublă despăgubire pentru neefectuarea în mod efectiv a concediului sau posibilitatea compensării în bani a acestui drept.
Faptul că este concediul de odihnă un drept garantat tuturor salariaților și nu poate forma obiectul unei cesiuni, renunțări sau limitări, așa cum impune art. 139 din Codul muncii, trebuie privit nu numai din punct de vedere al conduitei angajatorului ci și din punct de vedere al conduitei salariatului.
Astfel, așa cum angajatorul nu poate limita dreptul la concediul de odihnă al salariatului, nici salariatul nu poate renunța la acest drept în favoarea unei compensații în bani.
Reclamanții, trebuie să solicite practic ca executarea acestui drept la concediul de odihnă să le fie efectiv garantată și nu compensarea în bani a concediului neefectuat.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9, art. 3041, art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să admită recursurile și să modifice în parte sentința civilă atacată în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, (decedată – moștenitor C-tin), -, -, ia, și, respingând acțiunea formulată de ceilalți reclamanți.
Reclamanții față de care acțiunea a fost admisă sunt părțile ale căror contracte individuale de muncă au încetat, așa cum rezultă din evidența depusă la filele 88 – 112 dosar fond de către pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Pentru acești reclamanți este permisă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, așa cum rezultă din dispozițiile art. 141 alin. 4 Codul muncii.
Va menține Curtea celelalte dispoziții ale sentinței atacate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâțiiConsiliul Județeanși Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, prin reprezentanții lor legali, împotriva sentinței nr.537din24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani – Secția civilă (dosar nr-).
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanții:, (decedată – moștenitor C-tin), -, -, ia, și.
Respinge cererea formulată de ceilalți reclamanți.
Menține celelalte dispoziții ce nu sunt contrare prezentei decizii. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 23.10.2009
