Dosar nr- – cont.dec.de concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1166
Ședința publică din 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Sas
Grefier
La ordine, judecarea recursului declarat de pârâta SC CO SA, prin administrator, cu sediul în,-, județul S, împotriva sentinței civile nr.1305 din 11 iunie 2009 a Tribunalului Suceava – secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtei recurente și reclamantul intimat.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr- la data de 2 martie 2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC CO SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a deciziei nr.1 din 13.02.2009 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei să-l reintegreze pe postul avut anterior și să-i plătească toate drepturile salariale până la reintegrarea efectivă.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în data de 12.03.2009 a primit prin scrisoare recomandată decizia nr.1 din 13.02.2009 prin care i se comunica desfacerea contractului de muncă începând cu data de 13.02.2009.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că are încheiat contract de muncă cu pârâta și că în perioada 13.02.2005 – 31.12.2008 a îndeplinit funcția de conducător auto, iar la data de 3.01.2009 când s-a prezentat la muncă i s-a comunicat că este în concediu fără plată, fără a exista o solicitare din partea sa în acest sens.
Totodată, reclamantul a mai arătat că ulterior acestei date s-a prezentat de mai multe ori la sediul societății pentru a vedea care este statutul său, ocazie cu care a aflat că pe postul său lucrează o altă persoană din afara societății și totodată că societatea se înregistra cu cheltuieli cu salariul său mai mari decât a ridicat pe parcursul desfășurării contractului de muncă.
Reclamantul a susținut că demersul său a înfuriat conducerea societății care a procedat la desfacerea contractului de muncă și că decizia emisă de pârâtă privind concedierea sa încalcă mai multe condiții de formă prevăzute de art.268 din codul muncii, respectiv pe cele prevăzute la alin.2, lit. a, b,c, și Mai arată că sancțiunea a fost dispusă fără a se efectua o cercetare disciplinară prealabilă ceea ce face ca măsura concedierii să fie nulă.
Prin întâmpinare, pârâta CO SA a solicitat respingerea contestației ca nefondată, cu motivarea că decizia contestată este legală fiind emisă cu respectarea legii și că reclamantul a încălcat atribuțiile prevăzute în fișa postului și în regulamentul de ordine interioară. A mai arătat că faptele și atitudinea fostului angajat de a denigra pârâta rezultă din referatele întocmite de responsabilii compartimentelor de conducere, că reclamantul a fost convocat în vederea efectuării cercetării prealabile dar că acesta nu s-a prezentat fără a indica vreun motiv obiectiv.
A mai susținut că la individualizarea sancțiunii aplicate s-au avut în vedere atât împrejurările în care faptele au fost săvârșite precum și gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare și comportarea generală a acestuia.
Tribunalul Suceava – secția civilă, prin sentința nr. 1305 din 11 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- a admis contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC CO SA; a dispus anularea deciziei nr.1/13.02.2009 emisă de către pârâtă; a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii și a obligat pârâta să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Înainte de analizarea fondului cauzei, sub aspectul temeiniciei deciziei de sancționare atacată, instanța are obligația de a verifica dacă decizia contestată cuprinde toate elementele a căror omisiune este sancționată de legiuitor cu nulitatea absolută potrivit art.268 alin.2 din codul muncii.
Textul menționat la litera “a” prevede sub sancțiunea nulității absolute că în decizie se cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară pentru a putea fi legală.
Privind această mențiune în decizie trebuie descrisă în mod concret fapta (faptele), pentru care a fost aplicată sancțiunea disciplinară.
Descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară presupune menționarea aspectelor care o individualizează și anume data la care a fost săvârșită și modalitatea în care s-a comis, în raport de care să se poată verifica temeinicia celor reținute în sarcina contestatorului.
Astfel, în decizia nr.1 din 13.02.2009 nu este descrisă nici o faptă și nu se arată care sunt acele nereguli pentru care a fost necesară aplicarea sancțiunii disciplinare ci doar se precizează “se desface contractul individual de muncă pe motive de abateri grave de la regulile de disciplină”.
faptelor abia cu ocazia formulării întâmpinării nu înlocuiește omisiunea pârâtei întrucât fiind vorba de o nulitate absolută pentru nerespectarea cerințelor de formă ad validitatem nu poate fi acoperită prin confirmare.
Din analiza deciziei contestată s-a mai constatat că nu s-au îndeplinit nici cerințele prevăzute în art.268 alin.2 lit.b, c e și f nefiind precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau pentru care nu a fost efectuată cercetarea, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs pârâta CO, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea hotărârii atacate.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, că prima instanță a omis să cerceteze toate documentele depuse la dosar în apărarea și susținerea punctului lor de vedere.
Astfel, a arătat că reclamantul, în ciuda faptului că avea obligația de a respecta toate clauzele prevăzute în fișa postului și în regulamentul de ordine interioară, acesta s-a dovedit a fi de rea-credință denigrând societatea, patronatul, colegii de serviciu, aducând grave prejudicii societății atât patrimoniale cât și morale, iar urmarea comportamentului necorespunzător, încălcarea în mod voit a normelor sanitare și a atitudinii fostului angajat, precum și a prejudiciilor aduse societății, s-a decis desfacerea contractului individual de muncă începând cu data de 13.02.2009, în temeiul art. 58 al. 1, 61 (a) și 63 din Codul Muncii, deci cu respectarea cerințelor legale.
Recurenta a rezumat pe scurt conținutul referatelor întocmite de responsabilii compartimentului de conducere ce se referă strict la abaterile disciplinare ale reclamantului intimat.
Totodată, a mai arătat că în urma efectuării cercetării prealabile și a notificării acestuia cu mențiunea de a se prezenta la sediul societății, acestuia s-a propus să renunțe la acest post întrucât nu reușea să-și îndeplinească obligațiile în cauză, însă acesta a refuzat orice conciliere cu reprezentanții societății.
De asemenea, a mai arătat că reclamantul nu s-a prezentat la sediul societății pentru a rezolva amiabil problemele cauzate, deși a fost notificat – 04.01.2009, astfel încât s-a decis desfacerea contractului de muncă în temeiul art. 58 alin. 1, 61 (a) și 63 din Codul muncii.
În drept, pârâta recurentă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 304/1 Cod procedură civilă.
Reclamantul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu disp. art.268 alin. 2 din Codul Muncii, “Sub sancțiunea nulității absolute, decizia de sancționare trebuie să cuprindă obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din Statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.267 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată”.
Examinând decizia de sancționare contestată, aflată la fila 5 dosar fond, Curtea constată că aceasta nu conține descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și nici nu sunt precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau pentru care nu a fost efectuată cercetarea, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă.
Descrierea faptelor care constituie abatere disciplinară abia cu ocazia formulării întâmpinării, nu poate suplini omisiunile din cuprinsul deciziei de sancționare, întrucât dispozițiile încălcate de către pârâta recurentă au un caracter imperativ, fiind prevăzute sub sancțiunea nulității absolute pentru nerespectarea cerințelor de formă ad validitatem.
Prin urmare, decizia de sancționare contestată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 268 alin. 2 lit. a, b, c și f din Codul muncii și întrucât acestea au un caracter imperativ, fiind prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, Curtea constată că în mod corect prima instanță a admis contestația formulată de reclamant.
Pentru aceste considerente, constatând că criticile formulate de către pârâta recurentă sunt neîntemeiate, iar sentința recurată este legală, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC CO SA, prin administrator, împotriva sentinței civile nr.1305 din 11 iunie 2009 a Tribunalului Suceava – secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Ex. 2/04.11.2009
