Contestație decizie de sancționare. Decizia 1234/2009. Curtea de Apel Suceava


Dosar nr- – contestație decizie de sancționare –

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1234

Ședința publică din 20 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela

JUDECĂTOR 2: Sas Laura

JUDECĂTOR 3: Bratu

Grefier

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Serviciul de Ambulanță Județean, cu sediul în municipiul S,-, județul S, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.1327din15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal s-a prezentat avocat, pentru reclamantul intimat – -, lipsă fiind acesta și reprezentantul pârâtului recurent.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătoarea reclamantului intimat a depus la dosar împuternicire avocațială, chitanța nr. 111 din 19.10.2009, pentru suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat și fișa dosarului nr-, din programul ECRIS, care are același obiect cu prezenta cauză și prin care a fost respins recursul declarat de Serviciul de Ambulanță Județean

Instanța constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru reclamantul intimat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței anexate la dosar.

A arătat că în mod corect prima instanță a reținut că din decizia atacată lipsește descrierea faptei și instanța competentă la care sancțiunea poate fi atacată, fiind lovită astfel de nulitate absolută.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 23.03.2009, contestatorul a solicitat, în contradictoriu cu Serviciul de Ambulanță Județean S, anularea deciziei nr. 35 din 16.02.2009 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, a arătat contestatorul că, decizia contestată este lovită de nulitate absolută, întrucât nu conține descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, nu se indică dovezile care atestă situația de fapt și nu se indică instanța competentă să soluționeze cauza.

Pe fond, contestatorul a arătat că decizia este neîntemeiată, prin activitatea desfășurată neîncălcându-se relațiile de muncă sau disciplina muncii.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii.

Prin întâmpinare, Serviciul de Ambulanță Județean Sas olicitat respingerea contestației, ca nefondată, întrucât “fapta care constituie abatere disciplinară”, “dovezile” și “data săvârșirii” erau indicate în referatul dr., iar data luării la cunoștință de către conducerea unității este data înregistrării referatului.

De asemenea, a arătat intimatul că, decizia contestată conține, pe articole și categorie de abatere, normele încălcate de salariat, descrierea faptei, precum și calea de atac, fiind respectate dispozițiile Codului muncii cu privire la deciziile de sancționare.

Pe fondul cauzei, a arătat intimatul că, prin comportamentul său, contestatorul nu a îndeplinit prevederile regulamentelor care organizează în Serviciul de Ambulanță Județean S, refuzând în mod evident să-și exercite îndatoririle de serviciu.

Prin sentința civilă nr. 1327 din 15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr- a fost admisă contestația, anulată decizia nr. 35 din 16.02.2009 emisă de intimat și a fost obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 268 alin. 2 din Codul muncii, aplicarea sancțiunii disciplinare se face prin decizie care trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute, următoarele: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară, termenul în care sancțiunea poate fi contestată, instanța competentă la care poate fi contestată sancțiunea.

Privind prima mențiune, în decizie trebuie descrisă concret fapta pentru care a fost sancționat angajatul, cu menționarea aspectelor care o individualizează: în ce constă, modalitatea în care s-a comis, în raport cu care să se poată verifica temeinicia celor reținute în sarcina salariatului.

A apreciat că, lipsa acestei mențiuni nu poate fi suplinită de existența ei în referatul de cercetare disciplinară și aceasta cu atât mai mult cu cât nu există vreo dovadă că referatul ar fi fost comunicat salariatului odată cu decizia de sancționare.

Cum, din decizia atacată, lipsește atât descrierea faptei, cât și instanța competentă la care sancțiunea poate fi atacată, s-a apreciat că, în conformitate cu art. 268 alin. 2 din Codul muncii aceasta este lovită de nulitate absolută, impunându-se admiterea contestației.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul Serviciul de Ambulanță Județean S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că, respectând Codul muncii, conducerea unității a procedat la analiza împrejurărilor, gravitatea faptei și gradul de vinovăție a salariatului și a stabilit impunerea sancționării conform art. 264 alin. 1 lit. a, art. 266 și a art. 267 alin. 1.

Arată recurentul că, referitor la descrierea faptei, decizia de sancționare emisă de angajator menționează referatul dr., referat care a fost adus la cunoștința salariatului și a conducerii unității și conține toate datele necesare analizării evenimentelor petrecute la data de 9.02.2009.

Mai arată recurentul că, dispozițiile Codului muncii au fost respectate și referitor la menționarea căii de atac a deciziei – actul de sancționare emis de conducerea unității are o formulare standard, prin care angajatul sancționat este informat cu privire la contestația pe care o poate adresa instanței judecătorești și termenul de 30 de zile în care poate acționa.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 Cod procedură civilă.

Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:

Prin decizia nr. 35 din 16.02.2009 emisă de Serviciul de Ambulanță Județean S, a fost sancționat disciplinar contestatorul intimat cu “Avertisment scris”.

Se reține în această decizie că a fost aplicată sancțiunea, “având în vedere referatul doamnei dr., coordonator al R, act înregistrat la nr. 971/13.02.2009”.

Conform art. 268 alin. 2 lit. a și f din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

Prin urmare, decizia trebuie să cuprindă motivarea în fapt, adică ce anume determină aplicarea sancțiunii disciplinare, și anume, după caz, abaterea sau abaterile repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv aplicabil sau regulamentul intern săvârșite de salariat, descrierea acesteia (acestora), data comiterii și cea a luării la cunoștință de cel îndreptățit să emită decizia.

Or, decizia contestată nu cuprinde nici unul din aceste aspecte.

Menționarea în cuprinsul deciziei a referatului în care sunt relatate aspectele ce impun aplicarea unei sancțiuni disciplinare nu înlătură în nici un fel sancțiunea nulității absolute impusă de art. 268 alin. 2 Codul muncii, întrucât, motivarea în fapt trebuie să fie cuprinsă în decizie, nu în alte înscrisuri.

Sigur că trebuie indicate și dovezile care atestă situația de fapt reținută, referatul putând fi o asemenea dovadă, însă motivarea în fapt nu poate lipsi din decizia de aplicare a unei sancțiuni disciplinare.

Instanța competentă să soluționeze contestația reprezintă o altă mențiune care trebuie înscrisă în decizia de sancționare.

Prin urmare, în decizia de sancționare trebuie indicat tribunalul în a cărui circumscripție își are sediul sau reședința reclamantul, deci salariatul sancționat, în conformitate cu prevederile art. 284 alin. 2 din Codul muncii.

O formulare generală, “drept de contestație la instanțele judecătorești”, nu acoperă obligativitatea indicării instanței competente să soluționeze contestația.

Așadar, decizia de sancționare, pentru a fi legală, trebuie să conțină și elementele enumerate de art. 268 alin. 2 lit. a, f din Codul muncii. Lipsa lor atrage nulitatea absolută a măsurii dispuse de recurentul angajator.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul să plătească intimatului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 111/19.10.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Serviciul de Ambulanță Județean, împotriva sentinței nr.1327din15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă (dosar nr-).

Obligă recurentul Serviciul de Ambulanță Județean S să plătească intimatului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnodact.

2 ex. 29.10.2009

jud.fond: