Dosar nr- – contestație decizie de concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1338
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Maierean Ana
Grefier C –
Pe rol judecarea recursului declarat de intimata ” ” SRL D prin administrator, cu sediul în orașul D,-, județul B, împotriva sentinței nr.433din1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat reprezentantul intimatei-recurente, administrator și contestatoarea-intimată asistată de avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Administrator, pentru recurentă, a solicitat instanței admiterea recursului, învederând că intimata și-a depus demisia după ce a părăsit locul de muncă, aceasta nemenționând data de la care solicita încetarea raportului de muncă și nici motivele luării acestei decizii, fapt care l-a pus în imposibilitatea de a respecta prevederile Codului muncii.
Avocat, pentru contestatoarea-intimată, a solicitat instanței respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, considerând că în mod corect prima instanță a reținut că actul contestat este lovit de nulitate absolută, acesta necuprinzând mențiuni cu privire la cercetarea prealabilă disciplinară ori aspecte din statul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare cu privire la recursul declarat în cauză.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 26.01.2009 pe rolul Tribunalului Botoșani – secția civilă sub nr- a fost înregistrată contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SC ” ” SRL D prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 9 din 01.01.2009, obligarea intimatei de a emite o nouă decizie de încetare a contractului de muncă prin demisie începând cu 24.12.2008 cât și la plata drepturilor salariale la zi.
În motivare a arătat, în esență, că decizia a fost emisă într-o zi nelucrătoare, i-a fost comunicată abia la 12.01.2009, nu a fost efectuată cercetarea prealabilă, nu s-au indicat prevederile încălcate și nici nu a fost indicată instanța la care putea să conteste actul, fiind încălcate prevederile art. 267 – 268 din Codul Muncii.
În ceea ce privește situația de fapt a învederat că începând cu 04.12.2008 i s-a interzis accesul în cadrul societății astfel că a fost nevoită să demisioneze. Cu toate acestea patronul societății a ignorat cererea de încetare a raporturilor de muncă.
Intimata nu a depus întâmpinare, dar la termenul din 18.03.2009 a atașat documentația care a stat la baza emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Prin sentința civilă nr.433 din 01 aprilie 2009, Tribunalul Botoșania disjuns capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale, a admis contestația, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.9 din 01 ianuarie 2009 emisă de intimată precum și încetarea raporturilor de muncă dintre părți prin demisie începând cu data de 24 decembrie 2008.
Prin aceeași sentință intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că decizia de sancționare este nulă necuprinzând mențiunile prevăzute de art.268 alin.2 lit.b și c din Codul Muncii și că prin înscrisurile adresate pârâtei la 24 decembrie 2008 reclamanta a solicitat încetarea raporturilor de muncă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta invocând motive de netemeinicie și nelegalitate.
În dezvoltarea acestor motive, recurentul arată că reclamanta a părăsit locul de muncă după care și-a depus demisia punându-l pe administrator în imposibilitatea de a efectua cercetarea disciplinară.
Mai arată că reclamanta nu a colaborat în vederea rezolvării pe cale amiabilă a incidentelor semnalate în timpul serviciului și că deși a afirmat că nu își mai poate desfășura activitatea în cadrul societății nu a menționat data de la care solicită încetarea raporturilor de muncă și nici motivele.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este nefondat.
În mod corect a reținut instanța de fond că decizia de sancționare contestată este lovită de nulitate absolută.
Astfel, înainte de analizarea fondului cauzei sub aspectul vinovăției sau nevinovăției intimatei reclamante și, implicit, a legalității și temeiniciei deciziei de sancționare atacată, instanța are obligația de a verifica dacă decizia contestată cuprinde toate elementele a căror omisiune este sancționată de legiuitor cu nulitatea absolută, potrivit dispozițiilor art.268 alin.2 din Codul Muncii.
Ori din analiza deciziei contestate rezultă că aceasta nu cuprinde mențiunile obligatorii de la literele b și c ale alin.2 al art.268 din Codul Muncii.
Nulitatea prevăzută de art.268 alin.2 din Codul Muncii are caracterul unei nulități exprese, fiind prevăzută anume de lege.
Sub acest aspect, decizia de sancționare este lovită de nulitate absolută iar soluția primei instanțe este corectă, contrar susținerilor recurentei.
Apărările recurentei în sensul că nu a fost posibilă colaborarea cu intimata în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile sunt contrazise de către probele administrate.
Astfel, Curtea constată că nu există niciun înscris din care să rezulte că a convocat-o pe intimată în vederea cercetării disciplinare prealabile așa cum impun dispozițiile art.267 alin.2 din Codul Muncii.
Corect s-a reținut de către prima instanță că raporturile de muncă încetează la data de 24 decembrie 2008, întrucât art.79 alin.2 din Codul Muncii dă dreptul angajatului să probeze data depunerii demisiei cu orice mijloc de probă, în cazul refuzului angajatorului de aoî nregistra.
Totodată, se reține că potrivit art.79 alin.3 din Codul Muncii, salariatul are dreptul de a nu motiva demisia.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că sentința primei instanțe este temeinică și legală, astfel că în baza art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata “” SRL D împotriva sentinței nr. 433 din 01 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă, în dosarul nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
Ex. 2/ 20.11.2009
jud.fond: –
.
