C. civ., art. 969. art. 970. art. 977 C. proc. civ., art. 109 alin. (2)
Potrivit clauzei compromisorii prevăzute în art. 19.1 („Reglementarea amicală şi arbitrală”) din „Condiţii generale”, astfel cum a fost amendată de părţi prin „Condiţiile particulare”, care fac parte integrantă din contractul de subcontractare încheiat la 3 martie 2004, „Dacă o dispută de orice fel apare între contractor şi subcontractor în legătură cu lucrările subcontractului sau rezultând din ele, fie în timpul execuţiei lucrărilor sub-contractului sau după terminarea lor şi fie înainte sau după rezilierea subcontractului sau terminarea lui în alt mod, atunci contractorul sau subcontractorul vor putea înainta celeilalte părţi o notificare a disputei, caz în carc părţile vor încerca în următoarele 65 de zile să rezolve pe cale amiabilă disputa înainte de începerea arbitrajului, in această notificare se va specifica faptul că a fost făcută în conformitate cu această clauză. Orice dispută care nu a fost reglementată pe cale amiabilă în termen de 56 de zile de la data înaintării unei asemenea notificări va fi rezolvată conform regulilor de conciliere şi arbitraj din legislaţia română; limba arbitrajului fiind limba română, iar locul arbitrajului Bucureşti, România. Arbitrajul poate începe înainte sau după terminarea lucrărilor subcontractului, cu condiţia ca obligaţiile contractorului şi subcontractorul ui să nu fie modificate din cauza efectuării arbitrării în timpul desfăşurării lucrărilor subcontractului”.
Rezultă din această clauză că, în lipsa notificării sau, după caz, în lipsa respectării termenului de 56 de zile pentru rezolvarea amiabilă a disputei, niciuna dintre părţi nu poate sesiza, în mod valabil, Tribunalul arbitral. De aceea, nu a putut fi primită susţinerea reclamantei potrivit cu care procedura prealabilă prevăzută de părţi ar fi facultativă, deoarece textul s-ar referi la posibilitatea, şi nu la obligativitatea parcurgerii ei. deoarece simpla folosire a condiţionalului optativ, iar nu a imperativului, nu este de natură să confere textului un caracter facultativ, căci, după cum se ştie, interpretarea contractului se face potrivit intenţiei comune a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor (art. 977 C. civ.).
In realitate, verbul „vor putea” din sintagma „contractorul sau subcontractorul vor putea înainta celeilalte părţi o notificare a disputei” nu se referă la chestiunea obligativităţii ori nu a procedurii de rezolvare amiabilă a disputelor, ci la „facultatea”, adică la însuşi „dreptul subiectiv civil”, deci la prerogativa juridică recunoscută oricăreia dintre părţi de a recurge la soluţionarea disputei, prerogativă care constituie o facultate, iar nicidecum o îndatorire juridică. Ca oriec facultate sau posibilitate juridică (iar dreptul la acţiune este, conform opiniei unanim admise, tot o prerogativă juridică individuală, indiferent da natura ei substanţială ori procesuală), şi titularul ei este liber să recurgă ori nu la ea, însă, dacă o va exercita, va trebui să se conformeze tuturor condiţiilor procedurale prevăzute de lege ori stabilite de comun acord prin contract. Or, clauza 19.1
mai sus citată, carc prevede condiţia reglementării amiabile a disputelor, având natură contractuală, este obligatorie, iar nu facultativă, trebuind, aşadar, respectată inclusiv de către organul de jurisdicţie (art. 969 şi art. 970 C. civ.).
în sfârşit, dar nu în ultimul rând, caracterul obligatoriu al procedurii de rezolvare amiabilă a litigiului este confirmat şi de art. 67.2 din „Condiţiile generale ale contractelor pentru lucrări de construcţii civile F.I.D.I.C.” (F./.D./.C. Conditions of Contract for Works of Civil Engineering Construction, Pari. I. General Conditions with Forms of Tender and Agreement. 4′h edition. 1987), care au fost încorporate în clauza 19.1 din „Condiţiile generale” citate, pentru a reglementa soluţionarea oricăror dispute dintre reclamantă şi pârâtă.
Aşadar. în speţă, existenţa unei proceduri de rezolvare amiabilă este obligatorie şi ca trebuie rcspectată de ambele părţi [art. 969 alin. (I) C. civ.: „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”], sub sancţiunea respingerii cererii arbitrale ca prematură [art. 109 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil prin analogie: „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate facc numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”].
în aceste condiţii, expedierea prin fax pârâtei a unui înscris intitulat „extras de cont”, cu următorul conţinut: „Conform dispoziţiilor în vigoare, vă înştiinţăm că în evidenţele noastre contabile la data de 31 decembrie 2007 unitatea dumneavoastră figurează cu următorul sold – 580.061,00 Ici (…). în termen de 5 zile de la primire urmează să ne restituiţi acest extras confirmat pentru suma acceptată, iar. în caz de refuz total sau parţial, să anexaţi copia explicativă cuprinzând obiecţiile dumneavoastră. Prezentul extras de cont ţine loc de conciliere conform procedurii arbitrale”.
Un astfel de fax nu respectă niciuna dintre condiţiile de formă cerute de art. 19.1 din „Condiţiile generale” mai sus citate pentru a fi socotit ca având valoarea „notificării unei dispute” derivate din încheierea sau executarea contractului de subcontractarc (subantre-priză) şi nici de conţinut, deoarece nu se referă decât la existenţa unui debit de
580.061.00 lei. nu însă şi la celelaltc pretenţii carc alcătuiesc capctclc 2, 3 şi 4 ale cercrii arbitrale. Deci menţiunea respectivă – „Prezentul extras de cont ţine loc de conciliere conform procedurii arbitrale” -, neîndeplinind cerinţele prevăzute de art. 19.1. nu poate fi calificată notificare în sensul acestei prevederi contractuale, astfel încât este lipsită de oriec relevanţă juridică.
în consecinţă. Tribunalul arbitral a reţinut nercspectarea procedurii de reglementare amiabilă a disputelor izvorâte din contractul de subcontractarc (subantrepriză) încheiat la data de 3 martie 2004, în sensul că nu a făcut dovada notificării disputei legate de pretenţiile carc fac obiectul prezentei acţiuni arbitrale, în conformitate cu art. 19.1 din Partea I „Condiţiile generale”, şi nici a convocării pârâtei la conciliere ori a existenţei vreunui proces-verbal sau a altui înscris întocmit în acest scop. astfel încât cererea arbitrală a fost prematur introdusă, fiind, aşadar, întemeiată excepţia ridicată în acest sens de pârâtă, care a fost admisă, dispunându-se respingerea acţiunii ca prematur introdusă.
Sentinţa arbitrală nr. 248 din 30 octombrie 2009
