Recurentul nu arată care este dreptul său recunoscut de lege, vătămat prin actul administrativ contestat.
Dizolvarea nu presupune încetarea activităţii pârâtului cu privire la emiterea de hotărâri de maximă importanţă de care depinde funcţionarea normală a serviciilor publice din Municipiul Bucureşti.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 266/CA/2002 pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a V-a Civilă şi de Administrativ, reclamanta Municipiul Bucureşti a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei să se dispună anularea Hotărârii Consiliului Generai al Municipiului Bucureşti nr. 51 din 28.02.2002 privind aprobarea bugetului local pe 2002.
Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 1 din Legea nr. 29/ 1990 a contenciosului administrativ, iar în fapt se arată că modul inoportun prin care a fost dată hotărârea are implicaţii deosebit de grave asupra activităţii Municipiului Bucureşti.
Se enumeră, în situaţia în care hotărârea atacată şi-ar produce efectele, necesitatea pentru reclamant de a concedia circa 400 de angajaţi, plata de daune datorate nerespectării contractelor în derulare, în care municipalitatea este parte, lipsa veniturilor necesare finalizării unor programe ample, în care este implicată municipalitatea, nerespectarea obligaţiilor de organismele internaţionale, obligaţii asumate în baza unor contracte externe.
Reclamantul solicită suspendarea, iar pe fond, anularea hotărârii atacate.
Prin întâmpinarea depusă, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Pe fond, pârâta a pus concluzii de respingere ca nefondată a acţiunii socotind că cererea promovată de Primarul General este una conform dispoziţiilor Legii nr. 215/2001, care, în loc să ducă la îndeplinire hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, respectiv a consiliilor locale şi sectoarelor, solicită să suspende, respectiv să anuleze o hotărâre privind bugetul Consiliului General al Municipiului Bucureşti pe anul 2002, ceea ce echivalează practic cu blocarea activităţii unui oraş cu mai mult de 2.000.000 de locuitori.
Părţile au solicitat şi tribunalul a încuviinţat acestora proba cu înscrisuri, probă care a fost administrată.
Prin sentinţa civilă nr. 400/F/16.05.2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a V-a Civilă şi de Contencios Administrativ, s-au respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Pe fond, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de Municipiul Bucureşti prin Primarul General privind anularea Hotărârii nr. 51/28.02.2002 emisă de pârât.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a apreciat ca nefondate excepţiile invocate în raport de dispoziţiile Legii nr. 215/2001.
Pe fond, Tribunalul a apreciat că reclamantul nu are, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, drepturi recunoscute de lege vătămate, aspectele invocate ca motive de nelegalitate a hotărârii privind oportunitatea emiterii acestui act.
Se apreciază, pe de altă parte, că în baza Legii nr. 215/2001 şi a Legii nr. 89/1998 privind finanţele publice locale se permite Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ca organ deliberativ, să aducă modificări proiectului de lege propus de pârât.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, timbrat, pârâtul pentru nelegalitate, invocând ca motiv de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 10 din C. pr. civ.
Recursul a fost înregistrat sub nr. 1576/2002 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ.
Recurenta, în susţinerea motivului de recurs invocat, arată că în mod greşit instanţa a apreciat actele dosarului şi nu a reţinut motivele de nelegalitate invocate privind HCGMB nr. 51 din 28.02.2002 privind aprobarea bugetului local pe anul 2002.
In susţinerea recursului se critică sentinţa pe fond pentru faptul de a se fi pronunţat instanţa asupra excepţiei necompetenţei pârâtului de a emite hotărâri în raport de situaţia specială în care se găseşte prin dizolvarea dispusă de Guvern în temeiul dispoziţiilor H.G. nr. 1/2002 emisă conform art. 57 din Legea nr. 215/2001.
Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă şi de Contencios Administrativ.
Analizând recursul declarat, Curtea, pentru următoarele considerente, îl va aprecia ca nefondat.
în primul rând, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 10 C. pr. civ., în raport de aspectele invocate de recurentă.
Instanţa de fond a avut în vedere toate probele dosarului şi s-a pronunţat ţinând cont de toate actele şi susţinerile părţilor.
în mod corect, prin sentinţa recurată s-a concluzionat că în raport de obiectul acţiunii – anularea H.C.G.M.B. nr. 51/2002 prin care s-a aprobat bugetul local pe anul 2002, recurenta nu are un drept recunoscut de lege vătămat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/ 1990.
Mai mult, recurenta, nici în cererea de recurs nu arată care este dreptul său recunoscut de lege, vătămat prin actul administrativ contencios.
în al doilea rând, instanţa de recurs nu va reţine susţinerea în sensul că pârâtul, fiind dizolvat conform H.G. nr. 1/2002 conform art. 57 din Legea nr. 215/2001, nu avea competenţa de a emite hotărârea contestată. Aceasta deoarece dizolvarea nu presupune încetarea activităţii pârâtului în ceea ce priveşte emiterea de hotărâri de maximă importanţă de care depinde funcţionarea normală a serviciilor publice din Municipiul Bucureşti.
Hotărârea nr. 51/2002 prin care s-a aprobat bugetul local pe anul 2002 este legală, fiind emisă în îndeplinirea sarcinilor legale ce aparţin Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Nemulţumirea reclamantului constă în faptul că pârâtul, în calitate de organ deliberativ şi legislativ local, a operat modificări în programul bugetului local, iniţiat de primar în cadrul şedinţei de consiliu, dar aceste modificări nu infirmă legalitatea actului administrativ contestat.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 3121 (C. pr. civ.), va respinge ca nefondat recursul declarat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa recurată. (Judecator Apostol Filofteia)
(Secţia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 455/2002)
