Prin sentinţa penală nr.2492/09.10.2006, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosar penal nr.48/197/2005, s-a dispus, în baza art.197 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, condamnarea inculpatului B.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, parte vătămată C.I.
În baza art.61 alin.1 Cod penal, a fost revocată liberarea condiţionată din pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.2414/14.11.2002 a Judecătoriei Braşov, iar restul neexecutat, de 509 zile închisoare, a fost contopit cu pedeapsa de mai sus, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 5 ani închisoare.
În baza art.65 alin.2 Cod penal, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii tuturor drepturilor prev. de art.64 Cod penal pe o durată de 5 ani.
În baza art.357 alin.3 Cod procedură penală, inculpatului i-au fost interzise drepturile prev. de art.64 Cod penal pe durata prev. de art.71 Cod penal.
În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal, a fost dedusă prevenţia începând din data de 01.08.2005 la zi.
În baza art.346 Cod procedură penală, s-a constatat că partea vătămată C.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare, în care a fost inclus şi onorariul avocatului din oficiu, Ministerului de Justiţie, conform art.189 alin.1 Cod procedură penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, în fapt, în seara zilei de 31.07.2005, în timp ce partea vătămată C.I. se întorcea de la serviciu şi parcurgea distanţa dintre Hălchiu şi Satu Nou, inculpatul a exercitat violenţa asupra sa, determinând-o astfel să întreţină relaţii sexuale cu acesta.
Deşi inculpatul nu a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, prima instanţă a apreciat că vinovăţia acestuia este dovedită, având în vedere declaraţia părţii vătămate, din cuprinsul căreia rezultă înseşi identitatea inculpatului şi care se coroborează cu alte mijloace de probă, respectiv, declaraţia fiicei acesteia, căreia i-a povestit imediat cele întâmplate; în plus, inculpatul avea asupra sa o geantă mare neagră şi o bicicletă, aspecte confirmate de acesta, aspecte pe care partea vătămată nu avea cum să le cunoască, dacă nu ar fi existat o întâlnire între aceştia; apoi, declaraţiile martorei B.L. vin să întărească faptul că inculpatul a plecat din Satu Nou în jurul orelor 22.30, ulterior întâlnindu-se cu partea vătămată; susţinerile inculpatului conform cărora ar fi ajuns în Codlea în jurul orelor 23.00 şi a stat până dimineaţa în faţa locuinţei fiului fostei sale concubine, nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
La individualizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedere criteriile prev. de art.72 Cod penal, precum şi circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, infracţiunea comisă fiind îndreptată împotriva relaţiilor sociale care ocrotesc libertatea sexuală a persoanei, dar şi circumstanţele personale, inculpatul fiind recidivist postcondamnatoriu, nerecunoscând comiterea faptei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul, solicitând achitarea, iar prin decizia penală nr.26/A/05.02.2007, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar penal nr.48/197/2005, a fost respinsă calea de atac promovată, menţinându-se dispoziţiile primei instanţe.
În baza art.381 Cod procedură penală, duratei arestării preventive i-a fost adăugată perioada cuprinsă între 09.11.2006 şi 05.02.2007, menţinându-se starea de arest preventiv.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, apelantul a fost obligat la plata către stat a sumei de 170 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar suma de 100 lei, onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi înaintat din fondurile Ministerului de Justiţie.
Pentru a decide în acest sens, Tribunalul Braşov a reţinut că vinovăţia inculpatului B.F. reiese, fără echivoc, din coroborarea probelor administrate în cauză în acest sens susţinerile părţii vătămate C.I. coroborându-se, aşa cum o impune art.75 Cod procedură penală, cu cele concluzionate în raportul de constatare medico-legală nr.2591/01.08.2003 întocmit de S.J.M.L. Braşov( fila 41 D.U.P.), cu procesul verbal de cercetare la faţa locului, cu procesul verbal de prezentare pentru recunoaştere dar şi cu declaraţiile martorilor, toate cele expuse conturând, fără dubiu, că inculpatul a săvârşit fapta penală reţinută în sarcina sa prin Sentinţa Penală nr.2492/09.11.2006 a Judecătoriei Braşov.
Tribunalul nu a reţinut susţinerile inculpatului– care nu a recunoscut comiterea infracţiunii – întrucât, pe de-o parte, acestea nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză, iar pe de altă parte, poziţia procesuală a acestui inculpat a fost una oscilantă pe parcursul prezentului proces în care a prezentat diferite „ versiuni” cu unicul scop al exonerării sale de răspunderea penală. Şi individualizarea pedepsei aplicate inculpatului B.F. a fost realizată cu respectarea criteriilor vizate de art.72 Cod penal în acest sens observându-se limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului Penal, gradul de pericol social al faptelor comise – urmărindu-se art.18/1 al.2 Cod penal în principal prin prisma afectării grave a libertăţii sexuale a unei femei în vârstă de 57 de ani – dar şi persoana infractorului care este pe de o parte multiplurecidivist şi persistă în ignorarea valorilor sociale acordate de legea penală iar, pe de altă parte, a adoptat o atitudine nesinceră şi oscilantă pe parcursul prezentului proces penal.
S-a reţinut, că se impune – faţă de natura infracţiunii săvârşite dar şi relativ la circumstanţele concrete ale prezentei cauze – în care partea vătămată este în vârstă de 57 de ani ceea ce conturează distinct personalitatea infracţională a inculpatului – interzicerea tuturor drepturilor prev. de art.64 Cod penal ca pedeapsă accesorie în sensul art.71 Cod penal.
Inculpatul a formulat recurs, solicitând casarea hotărârilor pronunţate şi achitarea sa în temeiul art.11 pct. 2 lit.a rap. la art.10 lit.c Cod procedură penală, întrucât nu a comis fapta reţinută în sarcina sa.
Recursul formulat de fondat însă pentru alte motive decât cele invocate de recurent.
Astfel, prima instanţă a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, b,c, d, e Cod penal, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii tuturor drepturilor prev. de art.64 alin.1 Cod penal, pe o durată de 5 ani.
Prin Legea nr.278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi au fost modificate dispoziţiile art.71 Cod penal, devenind obligatorie, de drept, doar interzicerea drepturilor prev. în art.64 lit.a-c; interzicerea şi a drepturilor prev. de art.64 lit.d şi e a fost lăsată la aprecierea instanţelor de judecată, alin.3 al art.71 stipulând criteriile în baza cărora se poate aplica această pedeapsă accesorie.
În speţa dedusă judecăţii, în raport de infracţiunea pentru care inculpatul a fost judecat şi condamnat de prima instanţă, de circumstanţele concrete în care acesta a comis faptele, precum şi de datele care caracterizează persoana inculpatului şi având totodată în vedere practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în privinţa necesităţii de a analiza circumstanţele concrete care să determine interzicerea persoanelor condamnate să exercite drepturi fundamentale, aplicată ca pedeapsă accesorie (Hotărârea Sabou şi Pîrcălab contra României şi Hotărârea Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord) nu rezultă că se impune a-i fi interzise şi drepturile prev. de art.64 lit. a teza I şi lit.c Cod penal, ca pedeapsă accesorie; din nici unul din actele aflate la dosarul cauzei nu reiese împrejurarea că infracţiunea ar fi comisă sau ar avea vreo legătură cu exerciţiul dreptului fundamental de a alege sau cu exercitarea unei funcţii, profesii sau activităţi.
Curtea apreciază însă că inculpatul, al unei infracţiuni de viol, săvârşită faţă de o persoană în vârstă de 57 de ani, este impropriu de a exercita drepturile părinteşti şi de fi tutore sau curator, fiind totodată inapt să exercite dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Prin urmare, instanţa de recurs va proceda la o nouă reindividualizare judiciară a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, fiind astfel incidente dispoziţiile art.385 ind.9 pct.14 Cod procedură penală. Ca atare, va interzice inculpatului doar drepturile prevăzute în art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a, lit. b, d şi e Cod penal.
Cu privire la pedeapsa complementară, se constată că prima instanţă a interzis inculpatului toate drepturile prev. de art.64 alin.1 Cod penal, fără ca în cuprinsul considerentelor să se regăsească motivele care au determinat-o la o atare individualizare a acestei pedepse; instanţa de apel nu a verificat hotărârea primei instanţe din acest punct de vedere.
Curtea constată că hotărârile supuse prezentului control judiciar sunt netemeinice sub aspectul conţinutului pedepsei complementare, fiind necesară o nouă individualizare a acesteia. În raport de considerentele mai sus expuse, referitoare la pedeapsa accesorie, în cauză se impune ca inculpatului Budi Francisc să-i fie interzise, cu acest titlu doar drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a, b,d şi e Cod penal, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Sub aspectul criticilor invocate de recurent, Curtea le apreciază ce nefiind fondate.
Instanţele de fond au analizat şi valorificat în mod judicios toate probele administrate în cauză, rezultând fără nici un dubiu vinovăţia acestuia în comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat. Temeinic, instanţele au valorificat declaraţiile date de inculpat în cursul procesului penal, interpretarea acestora realizându-se prin prisma dispoziţiilor art. 69 Cod procedură penală. Partea vătămată l-a indicat fără nici un dubiu pe inculpat ca fiind autor al violului a cărui victimă a fost, descrierea făcută acestuia conducând la identificarea lui B.F.; în plus, inculpatul nu a oferit nici o explicaţie plauzibilă asupra a ceea ce a făcut în noaptea de 31.07.2005, în jurul orelor 23,00, prezenţa sa alături de alte persoane fiind confirmată doar până în jurul orelor 22,00 -22,40.
Ca atare, este nefondată susţinerea recurentului, prin avocat, de achitare în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a Cod procedură penală, dispoziţiile art.385 ind.9 pct.18 Cod procedură penală nefiind incidente în cauză.
În considerarea tuturor acestor argumente de fapt şi de drept, constatând că hotărârile recurate sunt netemeinice sub aspectul aplicării art.71, 64 Cod penal, respectiv, art.65 alin.1 Cod penal, în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d Cod procedură penală rap. la art. 385 ind.9 pct.14 Cod procedură penală, Curtea va admite recursul formulat de inculpatul B.F. împotriva deciziei penale nr.26/A/15.12.2006, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar penal nr. 48/197/2005, pe care o va casa sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor accesorii şi complementare, desfiinţând în aceleaşi limite şi sentinţa penală nr.2492/09.11.2006 a Judecătoriei Braşov.
Rejudecând în aceste limite, din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei inculpatului îi vor fi interzise drepturile prevăzute în art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a, lit. b, d, e Cod penal
În baza art.65 alin.2 Cod penal, inculpatului B.F. îi va fi aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a, lit. b, d, e Cod penal, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Va fi dedusă în continuare pentru inculpatul-recurent starea de arest preventiv începând din data de 05.02.2007 până în prezent, urmând a fi menţinută arestarea sa preventivă.
În baza art.192 alin.3, art.189 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, în acestea fiind inclus şi onorariul avocatului din oficiu, de 100 lei, care va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie şi va fi plătit Baroului Braşov.
(Dosar nr. 48/197/2005, Decizia penală nr. 342/R – N.Ţ.)
