Dosar nr- – contestație decizie de concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 132
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Sas
Grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea, domiciliată în comuna Șcheia, județul S, împotriva sentinței civile nr.1628din07 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă în dosarul nr-.
Concluziile dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2010, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 28 ianuarie 2010.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 618/86/26.01.2009 petenta – a chemat în judecată pe intimata Banca Comercială solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei de concediere nr. 200 din 30.12.2008 emisă de intimată, reintegrarea în funcție si obligarea intimatei la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate începând cu data de 1.01.2009, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că, în fapt, începând cu data 15.12.2003 a ocupat funcția de manager operațiuni (director economic) în cadrul Băncii Comerciale – Sucursala S și a îndeplinit, conform fisei postului, următoarele atribuții si responsabilități principale: organizează, coordonează, controlează și răspunde de activitățile de contabilitate, clientelă, resurse umane și informatică desfășurate de unitate.
A mai arătat petenta că principalele atribuții aferente postului priveau:
Pe linie avizări: avizează operațiuni conform prevederilor din de.
Pe linie de decontări: angajează prin semnătură, unitatea, alături de director, în toate operațiunile patrimoniale; verifică și răspunde de corecta întocmire a raportărilor către Centrală și remiterea acestora la termenele stabilite; asigură desfășurarea în bune condiții a decontărilor valutare cu respectarea legislației în vigoare; răspunde de efectuarea corectă a decontărilor și de înregistrarea la CIP a documentelor care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de normele legale în domeniu; urmărește stingerea obligațiilor rezultând din titluri executorii pe baza disponibilului existent în cont, iară acceptul clientului; asigură arhivarea documentelor din cadrul compartimentului în conformitate cu normelor de arhivare ale.
Pe linie de clientelă: verifică dosarul juridic al clientului, urmărește corecta încadrare în categoria de client, conform clasificării stabilite în normele băncii.
Pe linie de trezorerie:este deținător de chei, asigurând integritatea valorilor din tezaur.
Pe linie de resurse umane: verifică documentele necesare angajării personalului unității; întocmește contractul individual de muncă al salariaților unității și actele adiționale la acesta și asigură înregistrarea acestora la ITM – ul județean, gestionează și completează carnetele de muncă ale salariaților unității; ține evidența concediilor salariaților din unitate; efectuează pontajul și îl trimite departamentului de resort din centrală; verifică statele de plată și notele contabile aferente salariilor; întocmește și depune la termene legale declarațiile privind salariile; realizează evaluarea salariaților din subordine, conform normelor; asigură un climat de lucru corespunzător în cadrul compartimentului operațiuni, controlează conduita personalului din subordine, stimulează lucrul în echipă și previne apariția de conflicte sau rezolvă operativ aceste conflicte atunci când s-au declanșat.
Pe linie de contabilitate: organizează și conduce evidența sintetică și analitică a patrimoniului unității; asigură și răspunde de reflectarea fidelă, corectă și la termen a tuturor operațiunilor patrimoniale în evidența contabilă a unității; acționează pentru păstrarea integrității patrimoniului băncii; verifică jurnalele de operațiuni ale administratorilor de cont; coordonează inventarierea periodică și în mod obligatoriu la finele fiecărui an a mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar, precum și a valorilor existente în casierie și magazine, analizând rezultatele inventarierilor efectuate și asigurând valorificarea completă, corectă și legală a rezultatelor inventarierii; efectuează toate lucrările de evidență contabilă care țin de contabilitatea proprie a unității; execută orice alte sarcini de serviciu trasate de directorul unității, în vederea desfășurării în condiții optime a activității unității.
Pe linie de raportări: răspunde de întocmirea și depunerea la termenele legale a declarațiilor privind plata impozitelor, taxelor și fondurilor speciale datorate la nivelul sucursalei; întocmește raportările solicitate de centrala băncii.
Pe linie de risc: identifică și raportează evenimentele generatoare de risc operațional și reputațional și indicatorii de risc operațional.
Pe linie de control intern – principalele obiective de control intern privesc: efectuarea înregistrărilor în numai pe baza documentelor justificative, în acest sens se verifică zilnic la sfârșitul zilei jurnalele de operațiuni cu documentele înregistrate; verifică valorile introduse în tezaur conform prevederilor Normei de.
A mai precizat petenta că verificarea zilnică, la sfârșitul zilei a jurnalelor administratorilor de cont de la Reprezentanțele arondate sucursalei (sunt reprezentanțe și în afara orașului, respectiv R și F) nu era practic posibilă, deoarece ora de închidere a reprezentanțelor era apropiată de cea a sucursalei, distanța până la reprezentanțe și numărul lor (4) nu permitea efectuarea acestor verificări deoarece, nu avea cum sa le aibă fizic la sucursală la sfârșitul zilei de lucru (angajatorul nu a prevăzut și modalitatea de lucru, în această privință, pentru unitățile cu reprezentanțe).
Petenta a mai arătat că la data emiterii fișei postului (fișe standard emise de centrala băncii care nu pot fi modificate de către unitățile din teritoriu) Norma de era abrogată. În plus față de fișa postului (pe baza deciziilor directorului unității) avea responsabilități pe linie de și Protecția.
A mai arătat petenta că prin decizia de desfacere a contractului individual de muncă i-au fost aduse ca argumente justificative în luarea deciziei cinci acuzații ce au conchis la faptul că ar fi efectuat abateri disciplinare grave în conformitate cu regulamentul intern al băncii.
Cu privire la cele cinci motive ce stau la baza motivării deciziei, petenta a precizat următoarele:
1. Referitor la motivarea că “a avizat operațiunile de lichidare a depozitelor (la termen și înainte de scadență) sesizate de către salariatul la Reprezentanta R în lipsa cererilor clienților pentru lichidarea depozitelor fiind încălcate prevederile pct. 13 ultimul aliniat din Procedura nr. 119 din 12.11.2004 privind procedurile de control intern efectuate la nivelul Compartimentului Operațiuni din unitățile teritoriale” petenta a arătat ce înseamnă operațiunile de sesizare si avizare si anume: sesizarea unei operațiuni de desființare de depozit este practic transpunerea în sistemul informatic a solicitării verbale a clientului de a desființa un depozit, iar avizarea unei operațiuni de desființare de depozit înseamnă transferul banilor din contul de depozit al clientului în contul curent al acestuia.
În mod concret, a arătat petenta, după identificarea clientului cu cartea de identitate sau alt act de legitimare, administratorul de cont sesiza (inițial operațiunea de lichidare a depozitului în sistemul informatic către) persoana cu drepturi de avizare a acestei operațiuni, respectiv managerul de operațiuni sau înlocuitorul acestuia, după care o informa telefonic de această solicitare, ea verifica în sistemul informatic clientul, suma depozitului, apoi aviza operațiunea de lichidare (prin aceasta se generau notele contabile aferente desființării depozitului, iar operațiunea era încheiata din punct de vedere contabil) și astfel banii ajungeau în contul curent al titularului de cont.
Petenta a mai precizat că după operațiunea de avizare se lista cererea de lichidare a depozitului care se înainta clientului pentru a fi semnată, mod de lucru prevăzut și în de decontări, cap. 8, subcap. 8.2, secțiunea operațiuni secundare, arătând că depozitul intră în stare “lichidat” numai după avizarea operațiunii de lichidare și abia din acest moment se poate tipări cererea care va fi semnată de client.
Având în vedere acest mod de lucru, petenta a arătat că nu putea vedea veridicitatea acțiunilor de sesizare aferente lichidării unui depozit, solicitată de către colegii săi de la R sau oricare altă reprezentanta, în sensul: dacă lichidarea a fost sau nu solicitată de către titularul de depozit, aceasta atribuție cazând în sarcina administratorului de cont (in plus nu exista precizat în nici o normă, procedură sau adresă cum s-ar putea realiza acest lucru pentru operațiunile efectuate la reprezentante, având în vedere distanța dintre cel care sesizează operațiunea și cel care o avizează).
De asemenea, a mai precizat petenta că potrivit procedurii nr. 119/ver. l din 12.11.2004, pct. 13, liniuța 14 “la constituirea/lichidarea depozitelor la termen, administratorul de cont identifică clientul și contul”.
Prevederile pct. 13, ultimul aliniat, la care se face trimitere în decizie, se referă de fapt la controlul jurnalelor de operațiuni a administratorilor de cont, care în mod practic se poate efectua începând cu a doua zi din momentul derulării operațiunilor respective, (având in vedere distanța dintre sucursală și reprezentanțe si programul de lucru apropiat în ceea ce privește ora închiderii) și nicidecum la ce trebuie făcut în momentul avizării operațiunii de lichidare a depozitelor.
2. Referitor la motivul că “nu a verificat/nu a identificat lipsa documentelor justificative cerere lichidare depozit înainte de scadența de la jurnalele de operațiuni ale administratorului neîndeplinind sarcinile din Fișa de post și încălcând prevederile Procedurii 119 – operațiunile fiind reflectate în jurnalul de operațiuni al administratorului de cont, jurnal care se verifica si se semna de către administratorul de cont si managerul de operațiuni cu justificative anexate”. A mai precizat petenta că și-a desfășurat activitatea de control în conformitate cu prevederile normelor si procedurilor interne precum și în baza adreselor ce veneau lunar în scopul direct de a se dispune noi reguli de organizare, adrese ce veneau în completarea normelor interne. Prin urmare, activitatea de verificare și control pe linia desființărilor de depozite a desfășurat-o în baza adresei nr. -8 din 05.04.2006 ce stipulează în clar următoarele: “pentru depozitele desființate înainte de scadență managerul de operațiuni va verifica prin sondaj atât la unitatea proprie cât și la reprezentante dacă operațiunea a fost inițiată la cererea clientului”.
Petenta a mai precizat că având în vedere aceste prevederi exprese privind activitatea de control intern ce o desfășura zilnic, ținând cont de volumul mare de muncă (în medie se înregistrează peste 1.000 de operațiuni zilnic în jurnalele administratorilor de cont) probabilitatea de a găsi operațiunile de lichidare a depozitelor, prin intermediul cărora administratorul de cont a sustras sumele de bani, era foarte mică (în decursul a patru luni, respectiv septembrie – decembrie 2008 au fost efectuate 8 (opt) operațiuni de lichidare fără acordul clienților, din care 3 (trei) avizate de ea).
A mai arătat petenta că a desfășurat controlul intern prin sondaj conform adresei mai sus amintite, fiind în imposibilitatea de a putea verifica zilnic toate operațiunile ce se desfășurau în cele cinci unități, față de care desfășura controlul intern (timpul de muncă de opt ore, practic, nu ajungea pentru verificarea tuturor operațiunilor din jurnale cu documentele justificative și efectuarea celorlalte sarcini prevăzute în fișa postului).
3. Referitor la motivul că “nu a organizat corespunzător controlul intern asupra operațiunilor cu numerar la Reprezentanța R conform prevederilor ui operațiunilor cu numerar de către persoanele desemnate încălcându-se pct. 1.2 “Directorul, managerul de operațiuni și șeful casieriei centrale sau persoanele responsabile cu atribuțiile acestora din unitățile asigură conducerea corectă și la zi a evidenței operativ-contabile și răspund de buna organizare, funcționare și exercitare a controlului intern asupra operațiunilor privind activitatea cu numerar”, petenta a arătat că potrivit fișei postului, controlul intern pe linie de casierie se referă la “verifică valorile introduse în tezaur, conform prevederilor normei de casierie ” (de fapt această normă fiind abrogată, în vigoare fiind operațiunilor cu numerar).
A mai arătat petenta că în operațiunilor cu numerar se precizează la cap. IX “Evidența si verificarea valorilor existente în tezaur”, cum se desfășoară controlul de operațiuni la nivelul unității (control care se efectuează zilnic), nespecificându-se modul de lucru la unitățile care au în subordine Reprezentanțe.
Față de motivarea din decizie, că “modul de lucru de la reprezentațe este același ca la Sucursală” petenta a arătat că acest lucru nu poate fi valabil, deoarece fizic o persoană nu poate fi prezentă în cinci locuri concomitent.
Singurul loc unde se precizează modul de efectuare a controlului la reprezentanțe în ” operațiunilor cu numerar” este la cap.X “Controlul periodic al valorilor”, pct. A “Controlul valorilor efectuat de personalul cu atribuțiuni de control intern din sucursale/agenții”, lit d) unde se precizează că acest control se face “cel puțin de două ori pe lună, de către managerul de operațiuni și șeful casieriei centrale care efectuează fiecare, controale inopinate asupra valorilor gestionate si depozitate la reprezentantele subordonate”.
Petenta a mai precizat că prin efectuarea acestor controale nu au fost depistate nereguli, nu au existat diferențe “între soldul faptic și cel scriptic în ceea ce privește numerarul (chiar și pentru sumele sustrase de către, fără acordul clienților au fost editate chitanțe de eliberare numerar).
Referitor la motivul că “nu a verificat documentele de casă, nu a fost semnată prima filă a dosarului cuprinzând documentele de casă prin care să se facă dovada verificării documentelor de casă, s-au încălcat prevederile ui operațiunilor cu numerar cap. IX. ” petenta a arătat că acest motiv nu este argumentat în cadrul deciziei de concediere, pârâta omițând vădit prezentarea unei justificări pertinente întrucât în conformitate cu prevederile manualului în cauză (Cap IX – Clasarea documentelor de casă) se stipulează faptul că: “Dosarul cuprinzând documentele de casă trebuie să fie verificat de către managerul de operațiuni în ceea ce privește concordanța între totalul documentelor de casă (încasări si plăți) cu soldurile de casă”.
Modul de lucru prezentat la acest subcapitol se referă la “sucursala /agenție” si nu la reprezentante.
Petenta a mai precizat că potrivit procedurii 119/ver. l, pct. 13, liniuța doi “la plățile în numerar pentru personale fizice administratorul de cont identifică clientul solicitându-se actul de identitate”.
Referitor la motivul că “nu a exercitat controlul intern asupra operațiunilor cu numerar, conform prevederilor din fișa postului verifică modul de efectuare a plaților in numerar (lei si valută) între titularii de conturi, asigurând respectarea legislației care reglementează acest domeniu ” petenta a arătat că nici acest motiv nu este fundamentat în cadrul deciziei, apreciind motivul ca nefondat întrucât tehnic nu exista posibilitatea de a efectua plăți în numerar între titulari de conturi (între titulari de conturi se pot face operațiuni de transfer de fonduri numai pe suport de hârtie)
Referitor la “necunoașterea de către d-na a posibilității de a delega atribuții nu înlătura răspunderea acesteia”, petenta a arătat că potrivit Regulamentului de organizare si funcționare a acest lucru se realizează doar de către directorul unității (pct. 4.2.1 din – iulie 2008 si pct. 4.11. din – septembrie 2008).
Sub aspectul modalității și corectitudinii efectuării cercetării disciplinare a precizat că aceasta a fost făcută cu încălcarea prevederilor contractului colectiv de muncă întrucât în conformitate cu prevederile actului adițional nr. 3 la Contractul colectiv de nr. 1314/02.04.2007 pârâta avea obligativitatea să dispună ca din cadrul comisiei de cercetare disciplinară să facă parte cel puțin unul din reprezentanții salariaților aleși potrivit art. 20 din Legea nr. 130/1996 pentru care s-a întocmit procesul verbal din data de 10.10.2008, respectiv doamna si d-nul, aspect neîndeplinit, din comisia în cauză făcând parte doar directori de direcții din cadrul centralei Băncii Comerciale.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 76 – 78 din Codul muncii.
În dovedirea acțiunii contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.
Legal citată, intimata Banca Comercială a depus la dosar întâmpinare arătând că solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării intimata a arătat că decizia de concediere ca sancțiune disciplinară a petentei a fost dispusă potrivit prevederilor legale și după efectuarea cercetării prealabile.
A mai precizat intimata că decizia contestată conține toate elementele legale de fond și de formă.
Intimata a mai arătat că în perioada septembrie – decembrie 2008 salariatul, angajat al S – reprezentanța R în funcția de administrator de cont, a sustras din conturile clienților suma de 145.223 lei și 23606,39 euro.
Operațiunile prin care s-au sustras sumele au fost efectuate fără acordul clienților pe conturile acestora – conform fișelor de cont ale clienților – și avizate de contestatoare.
A mai arătat intimata că în contestația sa reclamanta susține fără însă a avea temeiuri legale și fundamentate în acest sens că decizia nr. 200 din 30.12.2008 emisă de Bancă a fost luată în mod abuziv, solicitând anularea deciziei, reintegrarea în funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale (indexate, majorate, reactualizate).
Față de acțiunea și pretențiile contestatoarei intimata a precizat următoarele:
1. Cu privire la activitatea de avizare/sesizare a arătat că, în fapt, contestatoarea arată modalitatea în care se realiza în concret activitatea de avizare a operațiunii de lichidare de depozit înainte de scadență, subliniind faptul că cererea de lichidare a depozitului nu se putea lista anterior avizării ei.
Cu toate acestea, contestatoarea nu s-a asigurat nici ulterior listării cererii, dacă aceasta a fost sau nu semnată de client, încălcând principiul elementar potrivit căruia orice operațiune contabilă se realizează în baza unui document justificativ, așa cum este definit acesta de art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991.
Ulterior avizării, contestatoarea putea determina veridicitatea solicitării formulate de administratorul de cont din reprezentanță, veridicitate dată de prezența semnăturii clientului pe cererea de lichidare, semnătură care în speță nu există pe niciuna dintre cererile avizate de contestatoare.
A mai arătat intimata că, în situația lichidării unui depozit din momentul lichidării și până în momentul în care banii ajung în mâna clientului se parcurg două faze: respectiv faza lichidării depozitului și faza ridicării numerarului.
În primă fază, faza lichidării, clientul se prezintă la ghișeu și solicită salariatului băncii lichidarea depozitului. Salariatul face identificarea clientului, apoi sesizează operațiunea și solicită avizarea ei. Avizarea se realizează de către un alt salariat care are acest drept, în cazul de față de către contestatoare.
În a două fază, faza ridicării numerarului, fază ce nu poate exista independent de prima, cea a lichidării, salariatul de la ghișeu eliberează numerarul clientului.
În a două fază, faza ridicării numerarului, fază ce nu poate exista independent de prima, cea a lichidării, salariatul de la ghișeu eliberează numerarul clientului.
Sesizarea și avizarea simultană era posibilă doar la operațiunea de ridicare a numerarului.
Sesizarea și avizarea simultană era posibilă doar la operațiunea de ridicare a numerarului.
Intimata a mai arătat că dacă în prima fază se respectau procedurile, contestatoarea nu încălca principiul elementar al contabilității, potrivit căruia orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ, salariatul nu ar fi ajuns în situația de a ridica numerarul, numerar care, așa cum însăși contestatoarea a arătat în acțiunea sa, s-a transferat din contul de depozit al clientului în contul curent, în momentul avizării operațiunii de lichidare, avizare realizată de contestatoare.
A mai arătat intimata că faptul că la avizarea operațiunii se generează notele contabile, deci din momentul avizării operațiunea este încheiată din punct de vedere economic, așa cum însăși contestatoarea a arătat în acțiunea formulată, iar responsabilitatea pentru existența documentelor justificative aparține persoanei care generează notele contabile.
Intimata a mai precizat că, în fapt, contestatoarea a arătat că prin Procedura nr. 119/ver.1, pct. 13, se stabilesc următoarele: la constituirea/ lichidarea depozitelor la termen, administratorul de cont identifică clientul și contul “uitând” însă să indice și faptul că, ultimul aliniat al punctului la care face referire stabilește în mod expres faptul că: “toate operațiunile sunt reflectate în jurnalul de operațiuni al administratorului cont, jurnal care se verifică și se semnează de către administratorului de cont și managerul de operațiuni, cu actele justificative anexate”.
Intimata a mai precizat că în situația în care contestatoarea ar fi respectat prevederile procedurii amintite și ar fi exercitat controlul asupra documentelor justificative anexate jurnalului de operațiuni, ar fi sesizat lipsa semnăturii clientului de pe cererea de lichidare a depozitelor și abia în această situație ar fi putut afirma că nu este responsabilă în nici un fel de frauda produsă de salariatul.
Având în vedere cele de mai sus, consideră intimata că motivul invocat de bancă pentru emiterea deciziei de concediere este întemeiat, salariata neîndeplinind sarcinile de serviciu așa cum erau stabilite prin reglementările interne și prin Legea nr. 82/1991 – Legea contabilității.
2. Cu privire la modul în care contestatoarea a desfășurat activitatea de control, intimata a enumerat reglementările interne ale băncii care privesc desfășurarea controlului intern.
A mai arătat intimata că adresa nr. 00/08/82/ din 05.04.2006 la care face referire contestatoarea pentru a justifica faptul că nu a respectat reglementările interne ale băncii în privința efectuării controlului intern este o adresă care vine în sprijinul aplicării Procedurii nr. 163/2005 privind efectuarea operațiunilor prin ghișeul universal. Procedura nr. 163/2005 a fost abrogată începând cu data de 13.08.2007 prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 69/03.08.2007 abrogând pe cale de consecință și orice alte instrucțiuni date în sprijinul aplicării ei.
În aceste condiții, a arătat intimata, în perioada septembrie – decembrie 2008 controlul intern se desfășura în baza Procedurii nr. 119/vers.1 privind procedurile de control intern efectuate la nivelul Compartimentului Operațiuni, conform căreia “toate operațiunile sunt reflectate în jurnalul de operațiuni al administratorului de cont, jurnal care se verifică și se semnează de către administratorul de cont și managerul de operațiuni cu actele justificative anexate” precum și a ui de operațiuni cu numerar.
Față de susținerea în apărare a faptului că volumul mare de muncă a făcut imposibilă depistarea operațiunilor de lichidare a depozitelor prin intermediul cărora salariatul a sustras sumele de bani, intimata a arătat că petenta nu face dovada ca a depus toate diligențele, recunoscând în nota explicativă faptul că această verificare nu a fost suficientă pentru a depista operațiunile în discuție.
A mai arătat intimata că dacă salariatul care a efectuat acele operațiuni prin intermediul cărora banca a fost fraudată nu s-ar fi autodenunțat, controlul intern efectuat de contestatoare i-ar fi permis acestuia să sustragă bani în continuare, ținând cont de faptul că aceste fapte au fost săvârșite în decursul a patru luni și nu doar într-o săptămână sau o lună.
3. Cu privire la organizarea necorespunzătoare a controlului intern asupra operațiunilor cu numerar la Reprezentanța R, față de susținerea contestatoarei că, potrivit fișei postului, controlul pe casierie se referă la verificarea valorilor introduse în tezaur, intimata a precizat că având în vedere faptul că:
– în operațiunilor cu numerar, pct. 1.2. se arată că managerul de operațiuni “asigură conducerea corectă și la zi a evidenței operativ-contabile și răspunde de buna organizare, funcționare și exercitare a controlul intern asupra operațiunilor privind activitatea cu numerar.”
– prin aceeași fișă a postului la care contestatoare face trimitere, la cap. IX pct. 3 liniuța 1 postului de muncă în raport cu produsele/rezultatele muncii, aceasta “răspunde de punerea în aplicare și respectarea dispozițiilor legale, normelor și în domeniul specific de activitate”.
– potrivit pct. 2, cap. l – Dispoziții generale – din Procedura nr. 119/2004 privind procedurile de control intern la nivelul Compartimentului Operațiuni din cadrul unităților teritoriale “Activitatea de control intern este un proces continuu, desfășurat zilnic, la care participă salariații Compartimentului operațiuni, managerul de operațiuni”
– la pct. 5 din Procedura nr. 119/2004: se definesc politicile și procedurile de control intern desfășurate în cadrul Compartimentului Operațiuni; se stabilește frecvența cu care se efectuează controlul intern: “exercitat zilnic”; se enumeră persoanele responsabile de exercitarea controlului intern: fiecare salariat care efectuează o activitate, managerul de operațiuni, directorul unității teritoriale; se stabilește scopul controlului intern “să asigure în permanență desfășurarea corectă a activităților și în caz contrar să fie în măsură să detecteze rapid deficiențele și să le remedieze, în vederea limitării riscurilor asociate activității proprii din cadrul compartimentului.”
– potrivit Cap. II, subcap. 2.1, pct. 10 clin Procedura nr. 119/2004 “orice operațiune/acțiune se supune în mod obligatoriu controlului efectuat de șeful ierarhic superior;” se dovedește că reclamanta a desfășurat în mod superficial activitatea de control intern, fapt ce a permis lui să comită infracțiunile menționate anterior.
4. Cu privire la neargumentarea motivelor prevăzute în contestație la punctele 4 și 5, intimata a precizat că în decizia ce face obiectul prezentei contestații, în preambul sunt enumerate constatările comisiei de cercetare, în vreme ce motivele care au stat la baza emiterii deciziei sunt dezvoltate în continuare, sunt argumentate și este arătat modul în care au fost înlăturate apărările formulate de salariată.
5. Cu privire la corectitudinea efectuării cercetării disciplinare, față de susținerea contestatoarei că cercetarea disciplinară a fost realizată cu încălcarea prevederilor contractului colectiv de muncă al băncii, întrucât, urmare a actului adițional nr. 3 la CCM aceasta avea obligativitatea a dispune ca din cadrul comisiei de cercetare disciplinară să facă parte un reprezentant al salariaților, intimata a arătat că Actul adițional nr. 3 la CCM prevede modificarea a două anexe ale contractului și nu precizează nimic din cele arătate de contestatoare.
Prin actul adițional nr. 1 se precizează “pentru cercetarea abaterii disciplinare și propunerea sancțiunii, Banca constituie o comisie. Din comisie poate face parte, la solicitarea persoanei cercetate și un reprezentant al salariaților.”
În speță, înainte de începerea cercetării disciplinare contestatoarea a fost întrebată dacă dorește să fie asistată de un reprezentant al salariaților, iar răspunsul acesteia a fost negativ. Despre acest fapt s-a făcut mențiune în referatul întocmit de comisia de cercetare disciplinară.
Având în vedere cele de mai sus, intimata a arătat că Banca nu a încălcat în nici un fel dreptul contestatoarei de a fi asistată de un reprezentant al salariaților, aceasta refuzând asistența.
6. Cu privire la susținerea contestatoarei privind restricționarea dreptului de delegare, în sensul că acest drept este recunoscut doar directorului unității, intimata a arătat că potrivit prevederilor ui managerului, “Delegarea este procesul prin care un manager transferă o parte din autoritatea sa unui subordonat, astfel încât acesta să poată îndeplini o anumită sarcină.”.
Având în vedere faptul că textul folosește termenul “manager”, iar nu director titulatura postului ocupat de contestatoare este aceea de “manager de operațiuni” conform reglementărilor băncii funcția de manager de operațiuni este o funcție de conducere; prin amintit se specifică și scopul delegării, respectiv: managerul este eliberat de unele sarcini mai puțin importante sau imediate, având astfel timp pentru o muncă la nivel superior; crește eficiența întrucât sunt reduse sau eliminate întârzierile în comunicare (decizia se ia mai jos); asigură o bună pregătire pentru cei cu mai puțină experiență; face structura mai flexibilă și mai adaptabilă; este o parte a programelor de perfecționare a muncii și de dezvoltare a personalului;corelează responsabilitatea cu autoritatea; dă angajaților un sentiment de mândrie, petenta se putea folosi de instituția delegării în scopul îndeplinirii sarcinilor de serviciu conform exigențelor postului.
7. Cu privire la lipsa altor sancțiuni disciplinare și a faptului că la evaluări calificativele au fost foarte bune, intimata a arătat că aceste susțineri, deși sunt adevărate, nu reprezintă un temei de nelegalitate a deciziei de concediere, întrucât conform art. 61 alin. 1 lit. a din Codul muncii “angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă de la regulile de disciplina muncii ori de la cele stabilite prin contractual individual de muncă, contractual colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară”.
Ținând cont de prevederile articolului menționat, coroborat cu art. 43 din Regulamentul Intern al Băncii conform căruia, “Săvârșirea următoarelor fapte poate atrage direct desfacerea contractului individual de muncă: săvârșirea unei abateri grave sau săvârșirea repetată a unor fapte considerate abateri disciplinare”, sancțiunea disciplinară a fost aplicată pentru faptele descrise în decizia de concediere și calificat de Regulamentul Intern al Băncii ca abateri disciplinare grave și ținând cont de faptul că, prin neîndeplinirea sarcinilor de serviciu a favorizat producerea unui prejudiciu de 145.223 le și 23606,39 euro.
În dovedirea susținerilor sale intimata a depus la dosar în copie înscrisuri, respectiv: decizia nr. 200/30.12.2008 privind sancționarea disciplinară a d-nei, ordinul Directorului General privind constituirea comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, referatul comisiei de cercetare disciplinară prealabilă nr. 43.43197/29.12.2008 în care, numele clienților în ale căror conturi s-au efectuat operațiunile în urma cărora banca a fost fraudată au fost eliminate, datorită faptului că aceste date intră sub incidența secretului bancar, reglementat de nr.OUG 99 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, convocarea salariatei nr. 58600/17.12.2008, nota explicativă, fișa de post a salariatei din 01.06.2008 și din 20.10.2008, procesul verbal nr. 2625 privind constatarea fraudei de la reprezentanța R, extras din de operațiuni cu numerar, extras din Regulamentul Intern, actul adițional la CCM nr. 1, extras din procedura nr. 119/vers.1 privind procedurile de control intern efectuate la nivelul Compartimentului Operațiuni, Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 769 din 03.08.2007 privind abrogarea procedurii nr. 163/2005 privind efectuarea operațiunilor prin ghișeul universal.
În drept intimata a invocat dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă, art. 61 lit. a din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, art. 264 lit. f din Codul muncii, art. 285 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991.
Instanța de fond a încuviințat și administrat în cauză pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba cu interogatoriul părților și proba cu declarațiile martorilor și pentru contestatoare, respectiv și, pentru intimată.
Prin sentința nr. 1628 din 07 septembrie 2009, Tribunalul Suceava – secția civilă a respins contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Banca Comercială A, ca nefondată.
Totodată a obligat contestatoarea să plătească intimatei suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost salariata intimatei în funcția de manager de operațiuni începând cu data de 15.12. 2003.
Prin decizia nr. 200/30 decembrie 2008 în baza art. 264 alin. 1 lit. f) din Codul muncii coroborat cu dispozițiile art. 42 lit. e) din Regulamentul intern al intimata a dispus sancționarea disciplinară a contestatoarei cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă începând cu data de 1 ianuarie 2009 pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu fapt ce a favorizat fraudarea băncii de către salariatul.
Potrivit art. 61 alin. 1 lit. a) angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
De asemenea, potrivit art. 62 și următoarele din Codul muncii în cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozițiilor art. 263 – 268. decizia se emite în scris și, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contestă.
Concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile și în termenele stabilite de prezentul cod.
Totodată, potrivit art. 263 – 268 din Codul muncii angajatorul dispune de prerogativă disciplinară având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită; b) gradul de vinovăție a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a)(avertismentul scris), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată. Decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării. Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta.
De asemenea, potrivit art. 75 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 – 2010 încheiat conform art. 10 și 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/21/29.12.2006 sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Pentru cercetarea abaterii disciplinare și propunerea sancțiunii, angajatorul constituie o comisie. Din comisie va face parte fără drept de vot, în calitate de observator, și un reprezentant al organizației sindicale al cărei membru este salariatul cercetat. Comisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte. Convocarea va indica cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii. În cadrul cercetării se vor stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente pe baza cărora să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției. și verificarea apărărilor salariatului cercetat sunt obligatorii. Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (4) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune stabilirea următoarelor aspecte: a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită; b) gradul de vinovăție a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Salariatul are dreptul să cunoască toate actele și faptele cercetării și să solicite în apărare probele pe care le consideră necesare.
Comisia propune aplicarea sau neaplicarea unei sancțiuni disciplinare după finalizarea cercetării.
Lucrările comisiei de disciplină se consemnează într-un registru de procese-verbale.
La stabilirea sancțiunii se va ține seama de cauzele și gravitatea faptei, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de gradul de vinovăție a salariatului, de eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
În baza propunerii comisiei de disciplină angajatorul va emite decizia de sancționare.
În cauza de față, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a constatat că decizia de concediere a petentei, ca sancțiune disciplinară, a fost emisă cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente domeniului, anterior prezentate.
Astfel, instanța a constatat că anterior emiterii deciziei de concediere intimata a efectuat cercetarea disciplinară obligatorie, potrivit art. 267 din Codul muncii, decizia de concediere a fost emisă în formă scrisă și conține toate elementele reglementate de art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Cu privire la efectuarea cercetării disciplinare, față de susținerile contestatoarei potrivită căreia la cercetare nu a participat și un reprezentant al salariaților, tribunalul a reținut că în Actul adițional nr. 1 la Contractul colectiv de muncă al se precizează că “pentru cercetarea abaterii disciplinare și propunerea sancțiunii, Banca constituie o comisie. Din comisie poate face parte, la solicitarea persoanei cercetate, și un reprezentant al salariaților.”
În speță, așa cum s-a consemnat în referatul întocmit de comisia de cercetare disciplinară, tribunalul a reținut că înainte de începerea cercetării disciplinare contestatoarea a fost întrebată dacă dorește să fie asistată de un reprezentant al salariaților, iar răspunsul acesteia a fost negativ.
Totodată, tribunalul a reținut că pentru aplicarea sancțiunii disciplinare intimata a avut în vedere prevederile art. 266 din Codul muncii reținându-se că abaterea disciplinară pentru care a fost sancționată petenta este una de o gravitate mare în raport de atribuțiile de serviciu ale acesteia.
Astfel, tribunalul a reținut că răspunderea disciplinară a contestatoarei a fost angajată pentru următoarele fapte: avizarea operațiunilor frauduloase în lipsa documentelor justificative, respectiv a cererilor clienților pentru lichidarea depozitelor; nu a verificat/identificat lipsa documentelor justificative, respectiv a cererilor clienților pentru lichidarea depozitelor înainte de scadență de la jurnalele de operațiuni ale administratorului de cont; nu a verificat documentele de casă și nu a fost semnată prima filă a dosarului cuprinzând documentele de casă prin care să facă dovada verificării documentelor de casă; neexercitarea corespunzătoare a funcției de control așa cum impuneau atribuțiile și responsabilitățile funcției de manager de operațiuni.
Cu privire la activitatea de avizare a operațiunii de lichidare a depozitului înainte de scadență apărarea contestatoarei în sensul că cererea de lichidare a depozitului nu se putea lista anterior avizării ei nu poate fi primită câtă vreme această verificare putea fi făcută ulterior listării și stabilirii veridicității solicitării dată de prezența semnăturii clientului pe cererea de lichidare, sarcină ce revenea managerului de operațiuni.
Nici modalitatea de lucru după implementarea proiectului “omul orchestră” nu diminuează responsabilitatea managerului de operațiuni, în speță a contestatoarei care avea responsabilitatea avizării în faza lichidării depozitului, faza ridicării numerarului neputând exista independent de cea a lichidării.
Cu privire la verificarea jurnalelor de operațiuni ale administratorului de cont s-a reținut că reprezintă cea mai importantă atribuție a funcției de manager de operațiuni.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut că principala modalitate prin care salariatul a fraudat banca a constat în lichidarea unor depozite ale clienților înainte de scadență și ridicarea banilor din conturile acelor clienți, ambele operațiuni efectuate fără acordul clienților în cauză.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, ca și din pozițiile exprimate ale părților, tribunalul a reținut că din momentul lichidării și până în momentul în care banii ajung în mâna clientului se parcurg două faze: faza lichidării depozitului și faza ridicării numerarului.
În prima fază, faza lichidării, clientul se prezintă la ghișeu și solicită salariatului băncii lichidarea depozitului. Salariatul face identificarea clientului, apoi sesizează operațiunea și solicită avizarea ei. Avizarea se realizează de către un alt salariat care are acest drept, în cazul de față de către contestatoare.
În acest sens, tribunalul a reținut faptul că, deși așa cum au arătat ambele părți, cererea de lichidare a depozitului înainte de scadență se listează abia după avizarea operațiunii, totuși, așa cum s-a arătat și anterior, petenta avea posibilitatea depistării lipsei acestui document cu ocazia verificării jurnalului de operațiuni al administratorului de cont în cauză, fapt care nu s-a întâmplat, evidențiind în acest fel caracterul pur formal al acestei din urmă activități ce revenea managerului de operațiuni.
Totodată, din analiza jurnalelor de operațiuni, respectiv a documentelor justificative anexate acestora, ale administratorului de cont pentru datele de 08.09.2008, respectiv 12.09.2008 ( 224 și următoarele) jurnale care ar fi trebuit să fie verificate de petentă, tribunalul a constatat că operațiunile prin care acesta a fraudat banca fie nu au anexate documente justificative, fie aceste documente justificative nu sunt semnate de clienți.
De asemenea, tribunalul a reținut că jurnalele de operațiuni erau însoțite și de jurnale de casă care sintetizau o parte din operațiunile efectuate de un administrator de cont într-o zi, printre care și transferul din casă în casă(cum este și transferul banilor din contul de depozit în contul curent) și prin consultarea cărora se ușura controlul.
În fine, tribunalul a apreciat că fraudarea băncii în decurs a patru luni de către a fost posibilă și datorită modului în care erau avizate lichidările de depozite (respectiv fără a se solicita de către managerul de operațiuni, chiar și ulterior avizării, cererea de lichidare a depozitului înainte de scadență semnată de client), combinat cu modul în care erau controlate operațiunile administratorilor de cont de către managerul de operațiuni(respectiv destul de rar – o dată pe lună – și prin sondaj), atribuții care reveneau petentei potrivit fișei postului.
Față de aceste considerente, prima instanță a apreciat că faptele reținute în sarcina contestatoarei prin decizia de sancționare reprezintă abateri disciplinare grave în raport cu prevederile art. 41 lit. h) combinat cu art. 43 lit. b) din Regulamentul intern al Băncii Comerciale “” SA, astfel încât sancțiunea aplicată de intimată este pe deplin justificată, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 78 și art. 281 din Codul muncii contestația a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, contestatoarea a arătat, în esență, că prima instanță a omis să pună în discuția părților și să se pronunțe asupra unui motiv de nulitate absolută a deciziei de sancționare disciplinară contestate, întrucât instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă, ar fi trebuit să constate neîndeplinirea de către angajator a uneia din condițiile esențiale și anume indicarea temeiului de drept (art. 268 al. 2 lit. d), în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică. Conform dispozițiilor din Codul muncii, măsura concedierii disciplinare se poate lua doar în baza art. 61 al. 1 lit. a din Codul muncii, iar decizia cuprinde doar temeiul legal care reglementează sancțiunea disciplinară, și anume art. 264 Codul muncii.
De asemenea, recurenta a arătat că instanța de fond a omis să individualizeze cu precizie elementele răspunderii disciplinare, temeiul de drept determinant pentru soluționarea cauzei în fond, iar situațiile de fapt pe care s-a întemeiat sentința recurată au fost reținute în mod greșit. Deși nu s-a putut stabili nicio legătură de cauzalitate între acțiunile/inacțiunile recurentei – contestatoare și prejudiciul adus băncii, i s-a aplicat cea mai drastică sancțiune, intimata nereținând niciuna dintre apărările învederate în timpul procedurii disciplinare.
A mai arătat că sentința recurată încalcă dreptul la un proces echitabil prin modul defectuos, incomplet și insuficient în care este motivată.
În consecință, contestatoarea recurentă a solicitat anularea deciziei de sancționare, reintegrarea sa în funcția deținută anterior și obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit, indexate, majorate și reactualizate, începând cu data de 01.01.2009. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu o sancțiune mai puțin severă.
În drept, contestatoarea recurentă a invocat disp. art. 304 Cod procedură civilă.
Intimata Banca Comercială a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că motivele de recurs sunt neîntemeiate.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus la dosar o serie de înscrisuri.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Cu privire la motivul invocat privind motivarea într-un mod defectuos, incomplet și insuficient în care este motivată sentința recurată, Curtea apreciază că acesta nu este dat în cauză.
Astfel, prima instanță a făcut o amplă analiză a probelor administrate în cauză, a constatat că decizia contestată a fost emisă cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, a stabilit faptele pentru care a fost angajată răspunderea disciplinară a contestatoarei, a reținut că abaterea disciplinară pentru care aceasta a fost sancționată este una de o gravitate mare în raport de atribuțiile de serviciu ale acesteia și a apreciat că fraudarea băncii în decurs de patru luni de către numitul a fost posibilă și datorită modului în care erau avizate lichidările de depozite, combinat cu modul în care erau controlate operațiunile administratorilor de cont de către managerul de operațiuni, atribuții care reveneau petentei potrivit fișei postului.
De altfel, Curtea constată că, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, deși dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu, motivarea hotărârilor, acest drept nu este absolut, judecătorul nefiind ținut să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, ci doar argumentelor decisive, care trebuie să își găsească reflectare în hotărâre (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, der Hurk Olanda, hotărâre din 19.04.1994, seria A nr. 288, par. 61; Comisia Europeană a Drepturilor Omului, dec. din 2 aprilie 1973, plângere nr. 5460/72, de la Convention, vol. 16, p. 152).
Or, argumentele decisive invocate în fața primei instanțe de către contestatoarea își găsesc reflectare în sentința recurată, iar aprecierea primei instanțe referitoare la abaterea disciplinară pentru care contestatoarea a fost sancționată, despre care a reținut că este de o gravitate mare în raport de atribuțiile de serviciu ale acesteia, este de natură a conduce la concluzia că instanța de fond a considerat că sancțiunea aplicată a fost în mod corect individualizată, neimpunându-se înlocuirea acesteia cu o alta mai puțin severă.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dat cazul de modificare a sentinței prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu disp. art. 268 al. 2 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ),
“Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute laart. 267alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.”
Examinând decizia nr. 200/30.12.2008, privind sancționarea disciplinară a contestatoarei recurente, Curtea constată că aceasta cuprinde toate elementele prevăzute de textul de lege sus-menționat, inclusiv indicarea temeiului de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară, respectiv cel prevăzut de art. 264 al. 1 lit. f din Codul muncii (desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă).
Prin urmare, în decizia de sancționare s-a menționat în mod corect temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară, legiuitorul neprevăzând în mod expres obligativitatea indicării și a dispozițiilor art. 61 al. 1 lit. a din Codul muncii, privind posibilitatea angajatorului de a dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
Față de cele reținute, Curtea constată că nu se poate reține niciunul dintre cazurile de nulitate absolută a deciziei contestate.
În ceea ce privește faptele reținute în sarcina contestatoarei recurente, pentru care aceasta a fost sancționată prin decizia contestată, Curtea reține că acestea au fost următoarele: avizarea operațiunilor frauduloase în lipsa documentelor justificative, respectiv a cererilor clienților pentru lichidarea depozitelor, omisiunea de a verifica/identifica lipsa documentelor justificative – cerere lichidare depozit înainte de scadență de la jurnalele de operațiuni ale administratorului de cont, organizarea necorespunzătoare a controlului intern asupra operațiunilor cu numerar la Reprezentanța R, omisiunea de a verifica documentele de casă și nesemnarea primei file a dosarului cuprinzând documentele de casă prin care să facă dovada verificării documentelor de casă, neexercitarea controlului intern asupra operațiunilor cu numerar, conform prevederilor din fișa postului.
Referitor la criticile formulate prin motivele de recurs cu privire la unele dintre faptele care au fost reținute în sarcina contestatoarei recurente, Curtea reține următoarele:
Cu privire la activitatea de avizare a operațiunii de lichidare a depozitului înainte de scadență, Curtea constată că în mod corect prima instanță a înlăturat apărarea contestatoarei, în sensul că cererea de lichidare a depozitului nu se putea lista anterior avizării ei, având în vedere faptul că această verificare putea fi efectuată ulterior listării și stabilirii veridicității solicitării dată de prezența semnăturii clientului pe cererea de lichidare, sarcină ce revenea managerului de operațiuni.
Nici insuficiența timpului necesar pentru a putea verifica toate operațiunile efectuate într-o zi nu o poate exonera pe contestatoarea recurentă de răspunderea disciplinară, având în vedere prevederile 5 privind delegarea.
În ceea ce privește verificarea jurnalelor de casă, Curtea constată că aceasta nu este reglementată a se efectua prin sondaj, iar insuficiența timpului necesar pentru a putea verifica toate operațiunile, nu o poate exonera pe contestatoarea recurentă de răspunderea disciplinară, având în vedere prevederile 5 privind delegarea.
Referitor la exercitarea controlului intern asupra activităților de casierie, Curtea constată că cele 3 controale efectuate de către contestatoarea recurentă la Reprezentanța R în perioada septembrie – decembrie 2008, nu au fost suficiente pentru a descoperi operațiunile desfășurate de către numitul cu încălcarea reglementărilor interne.
Curtea reține că recurenta a invocat în apărare lipsa timpului fizic necesar îndeplinirii tuturor atribuțiilor de serviciu.
Deși prin motivele de recurs contestatoarea a arătat că intimata nu a stabilit limitele competențelor și a responsabilităților pe care le delegă, Curtea constată că recurenta nu a făcut dovada faptului că, anterior perioadei septembrie-decembrie 2008, i-a adus la cunoștință intimatei insuficiența timpului necesar pentru a-și îndeplini în mod corespunzător toate atribuțiile de serviciu și nici că i-a solicitat acesteia să îi comunice modul în care a stabilit limitele competențelor și a responsabilităților pe care le delegă.
Față de această împrejurare, apărarea formulată de către contestatoarea recurentă, privind lipsa timpului fizic necesar îndeplinirii în mod corespunzător a tuturor atribuțiilor de serviciu, nu poate fi primită.
Curtea constată că recurenta a comis faptele reținute în sarcina sa din culpă simplă, fără prevedere, întrucât nu a prevăzut urmările acestora, deși putea și trebuia să le prevadă. Prin neîndeplinirea corespunzătoare a tuturor sarcinilor de serviciu ale contestatoarei recurente, s-a favorizat fraudarea băncii intimate de către numitul, astfel încât în cauză există legătură de cauzalitate între faptele comise și rezultatul produs.
Având în vedere cele reținute, Curtea constată că recurenta nu și-a îndeplinit în mod corespunzător toate sarcinile de serviciu stabilite prin fișa postului, prin normele și procedurile interne, împrejurare care a favorizat fraudarea băncii intimate de către numitul, astfel după cum s-a reținut în decizia de sancționare nr. 200/30.12.2008, emisă de către intimată, în cauză fiind, deci, întrunite elementele constitutive ale răspunderii disciplinare.
Cu privire la cererea formulată în subsidiar, privind înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă al contestatoarei recurente, cu o altă sancțiune mai puțin severă, Curtea o constată ca fiind întemeiată.
Astfel, potrivit disp. art. 266 din Codul muncii, “Angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele:
a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită;
b) gradul de vinovăție a salariatului;
c) consecințele abaterii disciplinare;
d) comportarea generală în serviciu a salariatului;
e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.”
Deși potrivit disp. art. 266 din Codul muncii, stabilirea și aplicarea sancțiunilor disciplinare este atributul angajatorului, Curtea constată că nicio dispoziție legală nu interzice dreptul instanțelor de judecată investite cu soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor de sancționare, dreptul de a aplica ele însele o sancțiune, prin înlocuirea celei inițiale, în cazurile în care se constată că sancțiunea aplicată este prea severă față de abaterea săvârșită, dar care nu poate rămâne nesancționată.
Prin urmare, Curtea apreciază că, având în vedere faptul că prin admiterea contestației și înlocuirea sancțiunii aplicate cu alta mai ușoară, se creează contestatorului o situație favorabilă celei avute anterior, instanțele de judecată au dreptul de a înlocui o sancțiune disciplinară cu o alta mai puțin severă.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât în conformitate cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, “Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.”
Prin Legea nr. 30/1994, România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și protocoalele adiționale la aceasta nr. 1, 4, 6, 7, 9, 10, acestea devenind, astfel, izvor de drept intern obligatoriu și prioritar, cu consecința imediată a aplicării lor de către instanțele de judecată române.
Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmărește protejarea unor drepturi concrete și efective, iar nu teoretice și iluzorii, Curtea constată că, în cazul în care s-ar considera că aplicarea sancțiunilor disciplinare este atributul exclusiv al angajatorului, li s-ar încălca salariaților una dintre cele mai importante garanții oferite de art. 6 din Convenție, respectiv dreptul de acces la o instanță.
Curtea constată că realizarea caracterului educativ și preventiv pe care trebuie să îl aibă răspunderea disciplinară, impune o corelare justă a sancțiunii aplicate cu gravitatea faptei comise, pentru individualizarea sancțiunii fiind necesar să se țină seama de toate criteriile prevăzute de lege.
Or, dacă nu s-ar recunoaște instanțelor de judecată dreptul de a înlocui o sancțiune disciplinară cu o alta mai puțin severă, s-ar nesocoti însăși realizarea funcției preventive și educative a răspunderii disciplinare.
În speță, Curtea apreciază că, prin aplicarea celei mai aspre sancțiuni disciplinare prevăzute de art. 264 din Codul muncii, intimata nu a procedat la o corelare justă a sancțiunii cu gravitatea faptelor reținute în sarcina contestatoarei recurente, împrejurare care este de natură să nu asigure rolul educativ și preventiv al răspunderii disciplinare.
La individualizarea sancțiunii ce se impune a fi stabilită în sarcina contestatoarei recurente, Curtea are în vedere criteriile prevăzute de art. 266 din Codul muncii, respectiv împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a contestatoarei, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a contestatoarei, precum și existența eventualelor sancțiuni disciplinare suferite anterior de către aceasta.
Astfel, Curtea constată că recurenta a avut de efectuat un volum mare de activitate în cadrul BĂNCII COMERCIALE, faptele comise nefiind săvârșite cu intenție, ci din culpă simplă, fără prevedere, iar anterior, recurenta nu a mai suferit sancțiuni, a avut un comportament corespunzător la serviciu, iar consecințele abaterii disciplinare au fost cauzate în mare măsură și ca urmare a faptelor prejudiciabile comise de către numitul.
În considerarea acestor criterii, Curtea apreciază că scopul sancțiunii disciplinare, de reeducare a contestatoarei recurente și de prevenire a săvârșirii altor abateri, poate fi atins prin aplicarea unei sancțiuni mai puțin severe decât cea a desfacerii disciplinare a contractului de muncă, aplicată inițial de către intimată.
Astfel, ținând cont de faptul că sancțiunile se aplică în mod gradual, în funcție de fapta comisă și de gradul de vinovăție al salariatului și constatând că recurenta a acționat cu cea mai ușoară formă de vinovăție, Curtea apreciază că aplicarea sancțiunii disciplinare a reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%, prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii, este necesară, dar și suficientă, pentru a asigura rolul educativ și preventiv al răspunderii disciplinare.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 al. 1-3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de contestatoarea împotriva sentinței nr. 1628/07.09.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă în dosarul nr-, va modifica în totalitate sentința recurată și în rejudecare va modifica decizia nr. 200/30.12.2008 emisă de intimata BANCA COMERCIALĂ, în sensul că va înlocui sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, aplicată contestatoarei prin decizia sus-menționată, cu sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%, prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii.
De asemenea, va dispune reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior în cadrul Sucursalei Sa B ĂNCII COMERCIALE și o va obliga pe unitatea intimată BANCA COMERCIALĂ ca, după aplicarea sancțiunii disciplinare a reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%, să plătească contestatoarei despăgubiri constând în salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea, împotriva sentinței nr. 1628 din07 septembrie 2009pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă în dosarul nr-.
Modifică în totalitate sentința recurată și în rejudecare:
Modifică decizia nr. 200/30.12.2008 emisă de intimata Banca Comercială, în sensul că înlocuiește sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, aplicată contestatoarei prin decizia sus-menționată, cu sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%, prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii.
Dispune reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior în cadrul Sucursalei Sa B ăncii Comerciale
Obligă unitatea intimată Banca Comercială ca, după aplicarea sancțiunii disciplinare a reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%, să plătească contestatoarei despăgubiri constând în salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
.
Tehnodact.
Ex. 2 / 26.02.2010
