Dosar nr- – contestație decizie de concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 156
Ședința publică din 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Oana
JUDECĂTOR 3: Vințilă Narcisa
Grefier – –
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul în municipiul S,-, -.A,. 25 și la Cabinet avocat, cu sediul în municipiul S,- împotriva sentinței nr. 1440 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă – în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 9 februarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea avocaților părților să depună concluzii scrise, cauza s-a amânat pentru astăzi, 16 februarie 2010.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din data de 28 ianuarie 2009, contestatoarea în contradictoriu cu intimata Banca Comercială “” SA Sibiu, prin reprezentanții legali, a contestat decizia nr. 203 din 30 decembrie 2008 emisă de intimată solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acesteia, reintegrarea în funcția deținută anterior și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate începând cu data de 1 ianuarie 2009.
În motivare, contestatoarea a arătat că a ocupat funcția de administrator cont în cadrul Băncii Comerciale “” SA – Sucursala S, cu atribuțiile enumerate în fișa postului.
Cu privire la cele două motive care stau la baza desfacerii contractului de muncă contestatoarea a precizat următoarele:
Referitor la activitatea de avizare/sesizare, contestatoarea a arătat că modalitatea în care se realiza în concret avizarea operațiunii de lichidare a depozitului înainte de scadență nu permitea ca cererea de lichidare a depozitului să se listeze anterior avizării ei, astfel încât exista imposibilitatea verificării veridicității acțiunilor de sesizare solicitate de salariații de la reprezentanța
Că, odată cu implementarea proiectului “omul orchestră”, administratorul de cont deținea puteri depline în privința operațiunilor cu numerar, ceea ce a permis salariatului să ridice numerarul transferat din contul de depozit al clientului în contul curent, în momentul avizării operațiunii de lichidare.
Cu privire la verificarea jurnalelor de operațiuni, contestatoarea a arătat că și-a desfășurat activitatea de control în conformitate cu prevederile normelor și procedurilor interne și că volumul mare de muncă a pus-o în imposibilitatea de a putea verifica zilnic toate operațiunile.
Referitor la procedura de desfășurare a cercetării disciplinare a susținut contestatoarea că a fost realizată cu încălcarea prevederilor contractului de muncă al băncii prin aceea că intimata nu a dispus ca din comisia de cercetare disciplinară să facă parte și un reprezentant al salariaților.
A mai arătat contestatoarea că măsura desfacerii contractului de muncă luată de intimată constituie un abuz, cu atât mai mult cu cât nu a mai fost sancționată disciplinar, iar la evaluare calificativele au fost foarte bune.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată și menținerea deciziei de concediere ca fiind legal emisă.
A arătat că, sancțiunea disciplinară a fost aplicată pentru faptele descrise în decizia de concediere și calificate de Regulamentul intern al băncii ca abateri disciplinare grave.
A mai arătat intimata că prin neîndeplinirea sarcinilor de serviciu/îndeplinirea lor cu superficialitate de către contestatoare s-au favorizat condițiile pentru fraudarea băncii de către salariatul, prejudiciul fiind de aproximativ 250.000 RON.
Tribunalul Suceava – secția civilă – prin sentința nr. 1440 din 29 iunie 2009 a respins contestația ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Contestatoarea a fost salariata intimatei în funcția de administrator cont începând cu data de 2 decembrie 2003.
Prin decizia nr. 49 din 7 iulie 2006, contestatoarea a dobândit calitatea de înlocuitor al managerului de operațiuni, asumându-și astfel atribuțiile și responsabilitățile postului ocupat de aceasta din urmă, în perioada 1-7 septembrie 2008. În perioada 24-25 noiembrie 2008 managerul de operațiuni s-a aflat în delegație la Sibiu, contestatoarea înlocuind-o pe aceasta.
Prin decizia nr. 203 din 30 decembrie 2008 intimata Banca Comercială “” SA Sibiu a dispus sancționarea disciplinară a contestatoarei cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă începând cu data de 1 ianuarie 2009 pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, fapt ce a favorizat fraudarea băncii de către salariatul.
Răspunderea disciplinară a contestatoarei a fost angajată pentru următoarele fapte: avizarea operațiunilor frauduloase în lipsa documentelor justificative și neexercitarea corespunzătoare a funcției de control așa cum impuneau atribuțiile și responsabilitățile funcției de manager de operațiuni, funcție preluată pe perioada lipsei titularului,.
Cu privire la activitatea de avizare a operațiunii de lichidare a depozitului înainte de scadență, apărarea contestatoarei în sensul că cererea de lichidare a depozitului nu se putea lista anterior avizării ei, nu a fost primită, câtă vreme, această verificare putea fi făcută ulterior listării și stabilirii veridicității solicitării dată de prezența semnăturii clientului pe cererea de lichidare, sarcină ce revenea managerului de operațiuni.
S-a apreciat că nici modalitatea de lucru după implementarea proiectului “omul orchestră” nu diminuează responsabilitatea managerului de operațiuni, în speță a contestatoarei, care avea responsabilitatea avizării în faza lichidării depozitului, faza ridicării numerarului neputând exista independent de cea a lichidării.
Cu privire la verificarea jurnalelor de operațiuni ale administratorului de cont, s-a reținut că reprezintă cea mai importantă atribuție a funcției de manager de operațiuni. Contestatoarea recunoaște prin nota explicativă că din totalul de aproximativ 1000 de operațiuni zilnice cuprinse în 6-7 jurnale, ea verifica doar 10-15 operațiuni, astfel încât era imposibil să fie depistate operațiunile efectuate cu încălcarea reglementărilor legale fapt ce denotă lipsa de diligență a contestatoarei în efectuarea operațiunii de control.
Cu privire la efectuarea cercetării disciplinare, aceasta s-a desfășurat cu respectarea disp. art. 267 din Codul muncii, iar la solicitarea contestatoarei, contrar susținerilor acesteia, a participat și un reprezentant al salariaților -, așa cum s-a consemnat în referatul întocmit de comisia de cercetare disciplinară.
Față de aceste considerente instanța de fond a apreciat că faptele reținute în sarcina contestatoarei prin decizia de sancționare reprezintă abateri disciplinare grave în raport cu prevederile Regulamentului intern al băncii, astfel încât sancțiunea aplicată de intimată este justificată.
Împotriva sentinței a declarat recurs contestatoarea criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de fond nu a analizat dacă decizia directorului Sucursalei Băncii Comerciale “”, nr. 32 din 28 octombrie 2008 privind desemnarea înlocuitorilor pentru semnături la nivelul Sucursalei S (act juridic care nu este avizat pentru legalitate de către un ) poate constitui o delegare a sa în postul de manager de operațiuni, delegare care i-ar fi conferit obligația de a efectua control asupra celorlalți salariați ai sucursalei, atribuții exclusive postului de director și manager operațiuni. Ori, ea ar fi putut fi cel mult delegată să îndeplinească atribuțiile de serviciu din contractul individual de muncă și fișa postului de administrator cont la o altă sucursală a băncii. de operațiuni putea fi înlocuit – în perioada în care nu era prezent la serviciu din motive obiective – doar de către o altă persoană angajată tot în funcția de manager operațiuni, fie la o altă sucursală, fie la centrală sau cu directorul unității teritoriale.
Intimata nu a făcut dovada existenței unui act adițional la contractul de muncă prin care să-i fie atribuite, chiar pentru o perioadă limitată de timp, alte atribuții decât cele stabilite prin contract și fișa postului de administrator cont.
Odată cu implementarea programului ” universal” s-a elaborat procedura 163 din 26.08.2005 care înlocuia procedura 119/12.11.2004 din dorința de a atrage cât mai mulți clienți, însă banca nu a luat în considerare faptul că, prin servirea clienților la un singur ghișeu de către un singur salariat, nu se mai putea exercita controlul asupra administratorului de cont, existând astfel riscul producerii unei devalizări.
A mai susținut că, prin adresa nr. 779 din 7 aprilie 2006 banca a adus la cunoștința directorilor de sucursale că în cursul lunii martie a fost implementat proiectul “omul orchestră” în 24 de unități, restul de 32 urmând a implementa proiectul până la sfârșit lunii mai 2006 prin aceiași adresă reamintindu-se la Cap. VI că ” pentru depozitele desființate înainte de scadență managerul de operațiuni va verifica prin sondaj atât la unitatea proprie cât și la reprezentanțe dacă operațiunea a fost inițiată la cererea clientului”.
Intimata a susținut prin întâmpinare că procedura nr. 163/2005 a fost abrogată începând cu data de 13 august 2007 prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 769 din 3 august 2007, abrogându-se, pe cale de consecință și orice instrucțiuni date în sprijinul acesteia și, prin urmare ar fi fost valabilă procedura nr. 119/2004 care nu prevedea deloc existența ghișeului universal, fapt ce nu corespunde realității întrucât ghișeul universal a funcționat și funcționează în continuare.
În cadrul procedurii 119 modalitatea de control era reglementată doar pentru o singură unitate și nu pentru unitățile teritoriale cu reprezentanțe.
Ori, era imposibil de efectuat controlul zilnic de către o singură persoană la toate unitățile arondate (în număr de 5) și, în plus, nu exista nici o reglementare în ce privește modalitatea de arhivare a jurnalelor de operațiuni ale administratorilor de cont de la reprezentanțe ( dacă ar fi trebuit să rămână la reprezentanțe, controlul acestora se putea realiza de două ori pe lună nicidecum zilnic, iar dacă trebuiau aduse la sucursală verificarea lor se putea face ulterior zilei efectuării operațiunii și nu în ziua realizării lor). Dacă mențiunile din adresa intimatei nr- din 29.01.2008, – ce nu i-a fost comunicată – ar fi fost implementate în sistemul informatic al băncii, operațiunea de ” avizare simultană” ar fi fost inactivată (deci practic nu s-ar mai fi putut realiza) și în aceste condiții nu ar fi fost nevoie să se revină obsesiv, 11 luni mai târziu (după constatarea fraudării băncii) cu 3 adrese, respectiv 00/08.2/42685 din 19.12.2008, 0025/252 din 22.12.2008 și 00/08.2/43073 din 24.12.2008, care aduceau la cunoștință că începând cu data de 29.12.2008 se va schimba parametrizarea operațiunilor în sistem, prin efectuarea acestora de către 2 utilizatori (sesizare – avizare utilizatori diferiți).
Cu privire la verificarea jurnalelor operațiunilor administratorilor de cont aceasta s-a realizat în baza Procedurii 163/2005 și a adresei -8 din 05.04.2006 ce stipulează că ” pentru depozitele desființate înainte de scadență managerul de operațiuni va verifica prin sondaj atât la unitatea proprie cât și la reprezentanțe dacă operațiunea a fost inițiată la cererea clientului”. Nici nu s-ar fi putut proceda altfel de vreme ce jurnalele se depuneau la reprezentanțe la 3-4 zile după întocmire, operațiunile care trebuiau avizate fiind în număr foarte mare și de o complexitate crescută.
Devalizarea băncii nu s-a produs numai prin ridicarea de numerar din contul clienților fără acordul lor, ci și prin efectuarea (direcționarea) unor plăți sau încasări (în lei sau în valută) în sau din conturi greșite (ale altor titulari), operațiuni care se pot face cu ordine de plată, CEC-uri, bilete la ordin, dispoziții de plată valutare și furturi efective din bancomate.
Recurenta a criticat sentința și sub aspectul individualizării măsurii disciplinare întrucât nu s-au avut în vedere rezultatele foarte bune avute în anii anteriori, susținând că măsura luată i-a închis orice posibilitate de a mai lucra vreodată într-o bancă.
În consecință, a solicitat, în principal admiterea contestației în sensul anulării deciziei, reintegrarea în funcție și plata drepturile salariale începând cu 1 ianuarie 2009 sau, în subsidiar, înlocuirea măsurii disciplinare cu una mai puțin coercitivă.
În susținerea recursului, contestatoarea a depus la dosar deciziile emise de intimată nr. 49/7.07.2006 și 32 din 28.10.2008; un extras din norma de decontări; adresele mai multor societăți comerciale și bănci prin care i se comunică imposibilitatea angajării în prezent; o caracterizare a băncii Bank, unitate unde a lucrat anterior; un articol de ziar; adresele unor clienți ai băncii care fac aprecieri asupra activității sale.
La termenul de judecată din data de 9.02.2010, apărătorul recurentei a mai învederat că decizia de sancționare disciplinară este lovită de nulitate absolută, deoarece nu îndeplinește condițiile imperative impuse de art. 268 al. 2 din Codul muncii, referitoare la indicarea temeiului de drept în baza căreia a fost aplicată sancțiunea. De asemenea, a susținut că sentința instanței de fond trebuie desființată întrucât încalcă dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin modul defectuos, incomplet și insuficient în care este motivată hotărârea.
Prin întâmpinare, intimata Banca Comercială SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prin decizia nr. 49/2006, contestatoarea a dobândit calitatea de înlocuitor al managerului de operațiuni al sucursalei, abaterea disciplinară reținută în sarcina sa fiind săvârșită cu vinovăție, sub forma neglijenței, sancțiunea aplicată fiind justă.
În susținerea întâmpinării s-au depus înscrisuri, respectiv procedurile nr. 119/12.11.2004 și nr. 163/26.08.2005; hotărârea nr. 769/3.08.2007 a Consiliului de Administrație al Băncii Comerciale SA și nr. 1558/5.12.2008 a Comitetului de Direcție al aceleași bănci, precum și un raport de expertiză contabilă extrajudiciară.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, probatoriul administrat și dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În cauză, instanța de fond a constatat, după analiza probelor administrate, că a dobândit calitatea de manager de operațiuni prin decizia nr. 49/2006, asumându-și astfel atribuțiile și responsabilitățile postului ocupat de numita în perioadele 1-7 septembrie 2008, 24-25 noiembrie 2008 când aceasta din urmă a fost în concediu de odihnă și în delegație, a descris faptele reținute în sarcina contestatoarei pe care le-a apreciat ca fiind abateri grave, considerând că sancțiunea disciplinară a fost just individualizată și nu se impune înlocuirea cu o alta mai ușoară.
Considerentele primei instanțe sunt pertinente pentru cauza dedusă judecății, aceasta vizând conținutul cadrului general al reglementărilor legale incidente cauzei, neputându-se aprecia că s-au reținut alte aspecte decât cele puse în discuția părților.
Se critică prin cererea de recurs faptul că instanța nu a analizat decizia nr. 32/2008 a directorului Sucursalei Banca SA S, și nici apărarea potrivit căreia nu a avut loc o delegare de atribuții prin deciziile directorului sucirsalei.
După cum se observă din cuprinsul sentinței atacate, prima instanță a tratat problema delegării contestatoarei în postul de manager operațiuni reținând că prin decizia directorului sucursalei a preluat atribuțiile postului ocupat de în perioada în care aceasta a lipsit de la serviciu din motive obiective. Este adevărat că prima instanță nu a făcut o analiză amănunțită a actelor emise de intimată în acest sens, deși contestatoarea a invocat că în baza celor două decizii nu putea prelua atribuțiile managerului de cont ( 109 dosar fond), însă Curtea apreciază că acest fapt nu este de natură să ducă la o altă situație de fapt și nu reprezintă un motiv de modificare a sentinței atacate (caracterul succint sub acest aspect al motivării sentinței), în condițiile în care instanța s-a pronunțat și a analizat, chiar succint, așa cum s-a arătat, chestiunea delegării contestatoarei pe postul de manager operațiuni.
Cum hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate și nici nu se poate aprecia că s-au reținut alte aspecte decât cele puse în discuția părților, Curtea constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
C de-al doilea motiv de recurs vizează caracterul nelegal și netemeinic al sentinței, apreciindu-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, s-a susținut, în principal, că greșit instanța a reținut că sunt întrunite elementele răspunderii disciplinare și, în subsidiar, că se justifică aplicarea celei mai severe dintre sancțiunile disciplinare.
Privitor la cel dintâi aspect, Curtea reține că în cauză s-a dovedit îndeplinirea condițiilor antrenării răspunderii disciplinare, sens în care a motivat și instanța de fond.
Recurenta susține că decizia directorului Sucursalei Băncii Comerciale SA, nr. 32/28.10.2008 privind desemnarea înlocuitorilor pentru semnături, nu constituie o delegare în postul de manager operațiuni, așa încât, neavând obligația exercitării atribuțiilor și responsabilităților funcției de manager operațiuni, nu a săvârșit nici o abatere. A mai susținut că nu există nici un act (fișa postului, act adițional la contractul de muncă) prin care să se fi stabilit delegarea tuturor atribuțiilor managerului de operațiuni, inclusiv a celei de control ulterior.
În fapt, decizia nr. 32/2008 stabilește în ce o privește pe contestatoare același lucru cu decizia nr. 49/2006, respectiv dreptul de semnătura în relația cu clientela și cu terții în locul managerului de operațiuni, cu deosebirea că în decizia nr. 32 sunt nominalizați mai mulți angajați pentru care se stabilește acest regim (17 față de 4).
În speță, nu este vorba de instituția delegării reglementată de disp. art. 43 din Codul muncii ci de delegarea de atribuții pe trepte ierarhice și compartimente de muncă, măsură ce ține de organizarea muncii într-o unitate, în virtutea căreia atribuțiile conferite prin lege unei persoane cu funcții de conducere sunt executate de o alta.
A se aprecia că o asemenea măsură nu poate fi luată, ar însemna să se aducă prejudicii importante unității care ar fi pusă în imposibilitatea de a proceda la o mai bună organizare a muncii, a unor departamente ori servicii.
În aceste condiții nu are relevanță faptul că în fișa postului contestatoarei nu s-au evidențiat și aceste atribuții și nici că nu s-a întocmit un act adițional la contractul individual de muncă, atribuțiile persoanei cu funcții de conducere fiind exercitate de contestatoare în baza delegării conducerii unității, a acordului său de voință, și având în vedere norma internă de control Standard 5 – Delegare.
Contestatoarea și-a dat acordul în acest sens prin semnarea pe cererea de concediu a managerului de operațiuni și în registrul de primire a comunicării deciziilor de delegare.
Acesta a fost și motivul pentru care apărările sale în fața primei instanțe, dar și în recurs au vizat, în principal, inconsecvența băncii în stabilirea modalității de lucru a angajaților și supraaglomerarea acestora, îndeosebi a administratorului de cont și managerului de operațiuni, deficiențe de organizare care în opinia sa au constituit cauza principală a producerii prejudiciului de către angajatul.
În consecință, corect a reținut instanța de fond că recurenta în baza deciziei conducerii băncii a preluat atribuțiile persoanei desemnate să o înlocuiască.
Chiar dacă prejudiciul a fost cauzat băncii ca urmare a sustragerii unor sume de către alt salariat, nu se poate ignora atitudinea culpabilă a contestatoarei care dacă ar fi depus o diligență mai mare în exercitarea controlului activității administratorului de cont, ar fi putut descoperi maniera frauduloasă de lucru a acestuia.
Angajarea răspunderii disciplinare impune îndeplinirea cumulativă a cinci condiții și anume: calitatea de salariat a celui împotriva căruia se îndreaptă, existența unui rezultat dăunător, existența unei fapte ilicite săvârșite de salariat, existența unui raport de cauzalitate între ultimele două condiții, precum și vinovăția salariatului.
În raport de probatoriul administrat, întemeiat instanța de fond a reținut că recurenta a avizat operațiuni de lichidare depozite cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare și că a manifestat lipsă de diligență în efectuarea măsurilor de control, aceasta în calitatea sa de înlocuitor al managerului de operațiuni, calitate conferită de deciziile emise de intimată în acest sens și despre care contestatoarea a semnat de luare la cunoștință.
Susține recurenta că procedura nr. 163/26.08.2008 se aplica la data când se reține săvârșirea abaterilor, însă s-a dovedit în cauză că aceasta fusese abrogată prin Hotărârea Consiliului de Administrație al băncii nr. 769/3.08.2007, fapt comunicat sucursalei cu adresa nr- din 29.01.2008, prin care se aduce la cunoștință că începând cu data de 1.02.2008 aplicația ” avizare simultană” va fi inactivată.
În aceste condiții este evident că modalitatea de lucru nu putea fi exercitată decât în baza procedurii anterioare care nu fusese abrogată și anume nr. 119/12.11.2004 în condițiile în care nu se adoptaseră noi proceduri.
A se reține o altă situație de fapt, înseamnă a se accepta ideea că activitatea din bancă nu mai era supusă nici unor reguli sau norme, angajatorul nefiind ținut să dovedească reintrarea în vigoare a procedurii anterioare.
Aceeași procedură (nr. 119/2004) prevedea și faptul că toate operațiunile sunt reflectate în jurnalul de operațiuni al administratorului de cont, jurnal care se verifică și se semnează de către administratorul de cont și managerul de operațiuni cu actele justificative anexate, așa încât nu poate fi primită apărarea recurentei potrivit căreia verificarea trebuia făcută prin sondaj.
Mai susține recurenta că volumul de muncă era prea mare lipsind timpul fizic necesar îndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor asumate, însă apărarea nu subzistă cât timp acest fapt nu a fost adus la cunoștința conducerii unității și ținând seama de faptul că numărul de operațiuni verificate de către contestatoare era mult prea mic față de totalul acestora.
În consecință, Curtea constată că recurenta a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, forma de vinovăție fiind a culpei simple, prin neîndeplinirea în mod corespunzător a sarcinilor de serviciu, fapt ce a generat posibilitatea fraudării băncii de către un alt salariat, în cauză existând legătură de cauzalitate între faptă și rezultat, fiind întrunite elementele constitutive ale răspunderii disciplinare.
Privitor la critica adusă modului de individualizare a sancțiunii, Curtea reține că într-adevăr, stabilirea sancțiunii disciplinare nu poate avea loc în mod arbitrar ci exclusiv în funcție de respectarea riguroasă și cumulativă a unor criterii precis determinate.
Aceste criterii vizează împrejurările săvârșirii faptei, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii, vătămarea adusă în concret raporturilor de muncă, comportarea generală în serviciu, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Se impune ca fapta ilicită (abaterea disciplinară) să se afle într-o legătură cauzală cu un rezultat nociv pe plan disciplinar, existența unui prejudiciu determinat în concret nefiind o condiție a stabilirii răspunderii disciplinare ci a celei patrimoniale.
În speță, probatoriul administrat conduce la concluzia că volumul de muncă prea mare cu care s-a confruntat contestatoarea și deficiențele organizatorice ale intimatei care nu a urmărit modul în care sunt respectate procedurile care reglementează modalitatea de lucru în bancă au favorizat săvârșirea de către aceasta a abaterilor disciplinare reținute prin decizia contestată. Față de aceste elemente și ținând seama de împrejurarea că faptele comise nu au fost săvârșite cu intenție ci din culpă, iar anterior recurenta nu a mai săvârșit abateri având la serviciu un comportament corespunzător, instanța apreciază că măsura disciplinară prev. de art. 264 al. 1 lit. f din Codul muncii este mult prea aspră impunându-se reindividualizarea sa, în caz contrar criteriile prevăzute de art. 266 din Codul muncii, rămânând fără conținut și eficiență juridică.
Ca atare, aplicarea sancțiunii prev. de art. 264 al. 1 lit. d din Codul muncii, respectiv reducerea salariului de bază cu 10 % pe o durată de o lună, apare ca fiind mai potrivită și adaptată scopului reeducării recurentei contestatoare.
În acest sens, Curtea reține și faptul că prin decizia nr. 132 din 28 ianuarie 2010 a Curții de APEL SUCEAVA – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, numitei, titulara postului de manager operațiuni din cadrul băncii, sancționată în urma aceleiași împrejurări, i-a fost înlocuită măsura disciplinară a desfacerii contractului de muncă cu măsura reducerii salariului de bază cu 10 % pe o durată de 3 luni.
Așa fiind, în temeiul art. 312 al. 1-3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în totalitate sentința atacată și în rejudecare va modifica decizia emisă de intimată, în sensul înlocuirii sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă aplicată contestatoarei cu sancțiunea disciplinară a reducerii salariului bază cu 10 % pe timp de o lună, sancțiune prevăzută de art. 264 al. 1 lit. d din Codul muncii.
Pe cale de consecință, potrivit art. 78 al. 2 din Codul muncii și având în vedere solicitarea contestatoarei, aceasta va fi repusă în situația anterioară emiterii actului de concediere prin reintegrarea în funcția deținută anterior, intimata urmând să-i plătească despăgubiri constând în salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat la data desfacerii contractului de muncă până la data reintegrării efective.
Cât privește motivul de recurs de ordine publică invocat de apărătorul recurentei cu ocazia dezbaterii în fond a recursului, referitor la încălcarea dreptului recurentei la un proces echitabil prin aceea că hotărârea a fost motivată defectuos, incomplet și insuficient, instanța reține că, într-adevăr, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul la un proces echitabil presupune și motivarea hotărârilor, însă acest drept nu este unul absolut, judecătorul fiind ținut să răspundă argumentelor decisive ale părților și care trebuie să-și găsească reflectarea în hotărârea pronunțată.
Prima instanță a răspuns argumentelor decisive invocate de contestatoare, iar aprecierea asupra abaterii disciplinare în sensul că este de o gravitate sporită, conduce la concluzia că instanța a considerat că sancțiunea aplicată de intimată este justă și nu se impune înlocuirea acesteia.
În consecință, nu se poate aprecia că a avut loc o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea mai reține că, la același termen de judecată, din data de 9 februarie 2010, cât și prin concluziile scrise, apărătorul recurentei a invocat nulitatea absolută a deciziei emise de intimată, întrucât în cuprinsul acesteia nu s-a indicat temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea, însă această critică nu a fost formulată în termenul de motivare a recursului și nefiind de ordine publică, nu poate fi primită.
Celelalte apărări ale recurentei, formulate oral prin apărătorul său la judecata în fond a recursului sau prin concluziile scrise, nefiind evidențiate în memoriul de recurs, nu se impun a fi analizate față de dispozițiile art. 80 din Legea 168/1999, coroborat cu art. 303 al. 1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea împotriva sentinței nr. 1440 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Modifică în totalitate sentința nr. 1440/29.06.2009 a Tribunalului Suceava și, în rejudecare:
Modifică decizia nr. 203 din 30.12.2008 emisă de intimata Banca Comercială SA Sibiu în sensul că înlocuiește sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, aplicată contestatoarei prin decizia sus-menționată, cu sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe o durată de o lună cu 10 %, prevăzut de art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii.
Dispune reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior în cadrul Sucursalei Sa B ăncii Comerciale SA Sibiu.
Obligă unitatea intimată Banca Comercială SA ca, după aplicarea sancțiunii disciplinare a reducerii salariului de bază pe o durată de o lună cu 10 %, să plătească contestatoarei despăgubiri constatând în salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
–
Tehnored.
Ex. 2/23.03.2010
