Potrivit art. 2.1 din contractul încheiat între părţi, raportat la anexa I, obiectul contractului constă în „construcţie site web: , în limba română”. Ultimul alineat al aceleiaşi anexe stabileşte termenul de predare a lucrării: „termenul de predare a lucrării este 1 (una) lună de la data semnării contractului”. Având în vedere conţinutul şi efectele contractului nr. 217 din 9 ianuarie 2007, Tribunalul arbitral a apreciat că acesta nu este (numai) un contract de prestări servicii, ci un autentic contract de comandă, deoarece pârâta şi-a asumat o dublă obligaţie: obligaţia de a crea opera (sitc-ul . în limba română), pe de o parte, şi obligaţia de a ceda respectiva operă (site) reclamantei, pc de altă parte. Natura complexă a obligaţiei pârâtei conferă un conţinut complex contractului litigios. Există obligaţia pârâtei de a crea site-ul mai sus menţionat, obligaţie specifică contractului de de lucrări, dar şi dreptul reclamantului de a utiliza sitc-ul. Acest drept este caracteristic contractului de valorificare a drepturilor patrimoniale de autor.
Din probatoriul administrat a rezultat că sitc-urilc şi . funcţionale la data soluţionării litigiului, sunt asemănătoare din punctul de vedere al conţinutului şi al modalităţii de prezentare. Primul site se referă, de exemplu, la operaţiuni denumite bunkern, orden, puffern, aceste denumiri fiind fireşti în condiţiile în care Mhandel este o persoană juridică de drept privat german. Cel de-al doilea site aparţinând unei persoane juridice de drept privat român (reclamanta din speţă) se referă la operaţiuni de înmagazinare (bunkern), ordonare (orden). tamponarc (puffern).
Pe de altă parte, relaţiile de colaborare dintre reclamantă şi persoana juridică de drept privat german au inspirat pe reprezentanţii legali ai SC S.A.G. SRL în demersul de comandare a realizării unui site de către pârâtă, site similar persoanei juridice de drept privat Mhandel. întrucât beneficiarul contractului litigios este o persoană juridică română, iar sitc-ul urma a fi „construit” pentru aceasta din urmă, a fost achiziţionat domeniul . Domeniul societăţii germane, , nu putea fi folosit de reclamantă, persoană juridică de drept privat român, pentru postarea site-ului acesteia din urmă. Formularea imprecisă a obiectului contractului a permis pârâtei să aprecieze, în primă fază, că varianta în limba română a site-ului este , iar versiunea în limba română a site-lui este . Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât denumirea legală a beneficiarei site-lui include şi termenul „Sanduro”. Or, în practica furnizării unor astfel de servicii, beneficiarul are tot interesul ca site-ul să fie chiar un element de identificare. Această identificare se realizează prin includerea, totală sau parţială, a denumirii legale în chiar denumirea site-ului.
în temeiul art. 977 C. civ., Tribunalul arbitral a apreciat că obiectul contractului litigios îl reprezintă „construcţia” site-ului , versiunea în limba română a site-lui . Pe cale de consecinţă, obiectul contractului ..construcţie site web: , în limba română”, astfel cum este stabilit formal de părţi, se referă, de fapt, la „construcţie site web “.
Având în vedere natura juridică de contract de comandă a contractului litigios, obligaţia pârâtei de „construcţie” a site-ului înseamnă atât obligaţia de creare a respectivului site, cât şi de cedare celui care a comandat-o. adică reclamantei beneficiar, la care se adaugă şi obligaţia de realizare a unui nou design al site-ului.
Or, Tribunalul arbitral a reţinut că sitc-ul este „construit” (sub aspectul obligaţiei de creare) şi. de asemenea, funcţional.
Prin urmare, obligaţia de „construcţie” a site-ului este îndeplinită de pârâtă şi în varianta cedării respectivului site. echivalând practic cu verificarea îndeplinirii obligaţiei de publicare a site-ului pe serverul reclamantei beneficiar. O asemenea verificare este importantă, pentru considerentul că publicarea site-ului pe serverul reclamantei ar fi permis acesteia din urmă să îl consulte, să formuleze eventuale obiecţiuni cu privire la modalitatea de realizare a acestuia.
Necunoaşterea de către reclamantă a procedurii de publicare pe serverul acesteia a site-lui a împiedicat desfăşurarea unei colaborări prompte şi eficiente, astfel cum atestă corespondenţa electronică din 7 august şi 9 august 2007. încercările pârâtei de a posta pe serverul reclamantei site-ul , corelate cu existenţa şi funcţionalitatea acestuia din urmă la data soluţionării litigiului, fundamentează, în lipsa oricărei probe furnizate de reclamantă, incidenţa aplicării prezumţiei că site-ul a fost creat şi cedat (publicat pe serverul reclamantei) de pârâtă.
Referitor la împrejurarea privitoare la îndeplinirea sau nu de către pârâtă a obligaţiei de realizare a noului design al site-ului wAvw.mhandel.de, Tribunalul arbitral a reţinut că reclamanta nu a furnizat nicio probă cu privire la designul acestui site anterior încheierii contractului cu pârâta, dar nici cu privire la designul aceluiaşi site ulterior încheierii respectivului contract. Drept urmare. Tribunalul arbitral a reţinut existenţa şi funcţionalitatea , având un anumit design, dar Iară a putea stabili dacă acesta este vechiul sau noul design.
în consecinţă, acţiunea reclamantei vizând obligarea pârâtei la plata de daune reprezentând valoarea contractului de comandă pretins a fi nerespectat de pârâtă a fost respinsă.
Sentinţa arbitrală nr. 223 din 21 noiembrie 2008
