Legea nr. 509/2002, art. 1 alin. (2) lit. a) şi b).
art. 6 alin. (2) lit. d). art. 10 alin. (2) R.P.A. ale C.A.C.I. de pe lângă C.C.I.R. , art. 63 alin. (1)
Tribunalul arbitral a stabilit natura juridică a contractului în litigiu. Potrivit pct. I.l. ..Importatorul deleagă dealerul să efectueze căutarea cumpărătorilor şi să organizeze vânzarea producţiei importatorului pe teritoriul contractat, în schimbul unui comision”. Potrivit pct. I.2 ultimul alineat teza finală, importatorul va încheia un contract de livrarc-producţie cu o persoană juridică sau fizică. înfiinţată şi activă conform legislaţiei României pc teritoriul contractat (cumpărătorul). Utilizarea titulaturilor ..contract de comision”, ..importator”, „dealer” îndreptăţeşte Tribunalul arbitral să analizeze regulile generale din materia intennedierii comerciale. La nivel principial, contractul de comision este contractul pc carc o parte, numită comisionar, se obligă, pc baza împuternicirii celeilalte părţi, numită comitent, să închcic anumite acte de comerţ, în nume propriu, dar pe scama comitentului, în schimbul unei remuneraţii, numită comision. Ceea ce este de esenţa contractului de comision, varietate a mandatului comcrcial tară reprezentare, este încheierea de cătrc comisionar proprio nomine a actelor juridice cu un terţ, dar pc scama comitentului. Contractul în litigiu nu este un contract de comision, întrucât SC V. SRL nu arc prerogativa contractuală de a încheia un contract de livrarc-producție cu terţul. Cumpărătorul, identificat de SC V. SRL, încheie contractul de livrarc-producție cu SC
A.V.C. A. SRL Bucureşti (pct. 1.2. ultimul alineat din contractul litigios).
Prin urmare, este vorba despre un contract de agenţie, astfel cum este reglementat de Legea nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi. Potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 509/2002, agentul comcrcial permanent este împuternicit în mod statornic fie să negocieze afaceri pentru altă persoană fizică sau juridică (comitent), fie să negocieze şi să încheie afaceri în numele şi pe seama comitentului. SC V. SRL are prerogativa contractuală de a negocia afaceri pentru SC A.V.C. A. SRL, astfel cum stipulează art. 2.1.1 din contractul litigios: „(…) să efectueze căutarea cumpărătorilor pe teritoriul contractat; să ţin negocieri prealabile cu cumpărătorii; să convină cu cumpărătorii condiţiile contractuale (…)”. Calificarea contractului litigios drept contract de agenţie are drept consecinţă aplicarea principiilor statuate de Legea nr. 509/2002.
în speţă, pârâta datorează suma pretinsă prin acţiune reprezentând comision plus suma reprezentând TVA aferent comisionului, din următoarele considerente: pârâta nu a contestat dreptul reclamantei de a solicita plata comisionului, astfel cum este evidenţiată în conţinutul „Precizărilor” la întâmpinare, situaţie care echivalează cu recunoaşterea de către pârâtă a efectuării vânzărilor automobilelor marca „Gaz” dotate cu motor „Andoria”. Caracterul reciproc şi interdependent al contractului litigios, corelat cu efectuarea propriu-zisă a vânzării respectivelor automobile. îndreptăţeşte pe reclamantă să solicite plata comisionului. Naşterea dreptului la plata comisionului nu este condiţionată de emiterea sau anularea unei facturi fiscale, ci de perfectarea propriu-zisă a vânzării automobilelor contractate. Or. pârâta, necontestând dreptul reclamantei la plata comisionului, de fapt nu contestă încheierea propriu-zisă a vânzării automobilelor mai sus menţionate. Pârâta s-a limitat la a afirma că „(…) cele 4 autoturisme au fost vândute în luna iulie, şi nu în luna aprilie
Neemiterea de către comitent a actului adiţional aferent fiecărei vânzări perfectate, pe fondul înrăutăţirii relaţiilor de afaceri cu agentul, nu exonerează pe pârâtă de răspundere pentru neplata comisionului. Or. potrivit art. 6 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 509/2002. comitentul este obligat să plătească agentului remuneraţia în condiţiile şi la termenele stabilite prin contract sau prin lege. De asemenea, comitentul are obligaţia de a plăti comisionul în cuantumul stabilit legal sau contractual, fiind exclusă aplicarea unui comision de 4% sau 5% care se aplică doar în măsura stabilirii discountului, şi nu a comisionului.
Prin urmare. Tribunalul arbitral a stabilit cuantumul comisionului prin raportare la calculul efectuat de pârâtă cu privire la vânzările din 2007 şi centralizat la data de 14 iulie 2009, calcul necontestat în prezentul litigiu, conform căruia reclamanta a calculat un comision de 6%, respectiv de 7%. Tribunalul arbitral a calificat această practică de calculare a comisionului în cuantum de 6%, respectiv de 7% ca fiind o veritabilă obişnuinţă comercială (course ofdealing). Spre deosebire de uzanţele comerciale (usages of trade, reguli obiective formate la nivelul întregii ramuri a comerţului şi cu privire Ia toţi cei ce practică un asemenea comerţ), obişnuinţele comerciale reprezintă practici în mod constant aplicate în raporturile dintre anumiţi parteneri de afaceri. Tribunalul arbitral a reţinut că pe parcursul anului 2007 a fost aplicat în mod constant în raporturile dintre părţile prezentului litigiu un comision pentru fiecare vânzare în cuantum de 6%, 7%, 9%. Pe cale de consecinţă, aplicarea procentului de 6% şi 7% a devenit o veritabilă obişnuinţă comercială. Posibilitatea soluţionării litigiului şi în temeiul uzanţelor comerciale [art. 63 alin. (1) din Regulile de procedură ale Curţii] îndreptăţeşte Tribunalul arbitral să soluţioneze prezenta dispută şi în temeiul obişnuinţelor comerciale – uzanţe comerciale aplicabile în mod constant numai în raporturile dintre subiecţi de drept determinaţi.
Această concluzie decurge din formularea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 509/2002: „în lipsa unor prevederi legale sau a unor stipulaţii derogatorii, agentul are dreptul de a primi o remuneraţie în conformitate cu uzanţele comerciale ale zonei şi sectorului de piaţă în care acesta operează. în absenţa unor asemenea uzanţe, agentul este îndreptăţit să primească o remuneraţie corespunzătoare, ţinând seama de toate aspectele caracteristice operaţiunilor efectuate”. Tribunalul arbitral a reţinut că este neîntemeiată contestarea de către pârâta comitent a cuantumului comisionului solicitat pe cale arbitrală de către reclamanta agent şi a dispus admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la plata comisionului astfel stabilit.
Sentinţa arbitrală nr. 184 din 27 iulie 2009
