C. proc. pen., art. 195 alin. (1)
Procedura îndreptării erorilor materiale, prevăzută de art. 195 C. proc. pen., nu poate fi folosită pentru schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare a instanţei.
Decizia penală nr. 624/R din 21 octombrie 2005 – M.B.
în baza art. I1 din Legea nr. 61/1991, a fost condamnat inculpatul M.I.N. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fară drept de cuţit.
în baza art. 321 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
în baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
La pronunţarea acestei soluţii, a avut în vedere conduita inculpatului, incompatibilă cu respectul reciproc, cu păstrarea demnităţii umane, cu menţinerea decenţei în cuvinte şi atitudini, acesta lovind-o în incinta discotecii pe partea vătămată, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare posttraumatică un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale, exercitând această lovire activă într-o zonă corporală interesată (coapsa stângă), cu ajutorul unui cuţit tip fluture.
Pe calea îndreptării erorii materiale, prima instanţă a rectificat erorile strecurate în dispozitivul sentinţei, clarificând temeiurile juridice ce au antrenat condamnarea inculpatului, în sensul că la infracţiunea prevăzută de Legea nr. 61/1991 s-a adăugat şi pct. 1 al art. I1, iar la parag. 2 privitor la infracţiunea de ultraj s-a adăugat alin. (1).
Totodată, s-a rectificat şi temeiul obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, reţinându-se art. 191 alin. (1) în loc de art. 191 alin. (2) C. proc. pen.
Tribunalul Braşov, prin decizia penală nr. 200/2005, a respins ca nefondat apelul promovat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov axat pe majorarea pedepselor aplicate, al reţinerii greşite a temeiului obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, apreciind că pedepsele sunt perfect adaptate cazului individual concret, luându-se în calcul toate coordonatele expuse în C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )
împotriva acestei soluţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a declarat recurs, criticând-o sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate, al greşitei aplicări a legii cu privire la înlăturarea aspectelor de nelegalitate din cuprinsul sentinţei penale pe calea încheierii de îndreptare a erorii materiale.
Curtea, ţinând cont că un dispozitiv trebuie să fie conceput şi redactat concis, explicit şi categoric, că erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural, erori la care face referire art. 195 alin. (1) C. proc. pen., nu privesc şi încadrarea juridică dată faptelor comise, că în speţă s-a recurs la o modificare a dispozitivului sentinţei, nefiind admisibilă folosirea procedurii prevăzute de art. 195 C. proc. pen., a admis recursul dedus judecăţii şi, rejudecând, în scopul realizării unei concordanţe între conţinutul legal al infracţiunii şi conţinutul concret al acesteia, a stabilit următoarele încadrări juridice: art. 321 alin. (1) C. pen. şi art. I1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
De asemenea, a schimbat temeiul obligării la plata cheltuielilor judiciare către stat din art. 191 alin. (2) în art. 191 alin. (1) C. proc. pen.
întrucât pe calea procedurii reglementată prin art. 195 C. proc. pen. nu se poate opera o schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, Curtea, ţinând cont că încheierea pronunţată în şedinţa din 29 martie 2005 face parte integrantă din hotărârea apelată, văzând că pedepsele aplicate sunt de natură a-i influenţa modificarea comportamentului, iar acest rezultat să nu fie numai de moment, trecător, ci de durată, statornic, a admis recursul dedus judecăţii doar sub aspectul încadrării juridice reţinute la fond, menţinând dispoziţiile relative la întinderea pedepselor, apreciindu-le a fi adecvate atât în raport cu pericolul social concret al faptelor comise, cât şi cu periculozitatea inculpatului, cu şansa de reeducare pe care o prezintă.
