C. civ., art. 1096 alin. (1), art. 1539
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 65 din 21 aprilie 2003. închciat de reclamantă prin comisionar (mandatar) SC E.C. SRL, în calitate de vânzător, şi pârâta PF (SC) C. & C. SRL. reprezentată prin pârâtul C.C., cu funcţia de director general, în calitate de cumpărător, reclamanta a livrat pârâtei cantitatea de 12.610 kg seminţe de porumb, soiurile Hudson şi F 376. la preţul de 29.917,33 curo (794.430.000 ROL), din carc s-a plătit un avans de 5190,62 curo (179.932.660 ROL), restul de 17.726.76 curo urma să fie plătit în 2 rate egale până la data de 10 septembrie 2003, în curo sau, după caz, în Ici, la cursul B.N.R. din ziua plăţii (art. 4 şi art. 5).
Cât priveşte modalitatea de plată efectivă a preţului mărfii cumpărate, prin art. 13 din contract s-a convenit că „plata contravalorii mărfii livrate va fi efectuată de către SC C.D. SRL (…) conform datelor scadente din contract, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2003”.
Ulterior, printr-un înscris intitulat .Addendum” la contractul nr. 65 din 21 aprilie 2003, semnat la 10 august 2003 de reclamantă şi SC C.D. SRL, în temeiul art. 13 din contract, s-a convenit eşalonarea plăţii debitului restant în cursul anului 2004. prelungindu-se termenul de valabilitate a contractului până la data de 31 decembrie 2004 (art. 1 şi art. 2), „toate celelalte condiţii contractuale rămânând neschimbate” (art. 3).
Prin urmare, conform clauzelor contractuale, plata preţului mărfii livrate trebuia făcută de cumpărător nu direct, ci prin intermediul SC C.D. SRL, în calitate de mandatar al reclamantei, căruia pârâta SC C. & C. SRL i-a plătit, pe bază de chitanţă, întreaga sumă de 699.332.390 ROL pretinsă de reclamantă, conform fişei de cont şi chitanţelor anexate, sumă care însă nu a fost efectiv plătită de către mandatar vânzătorului, după cum rezultă din notificarea pentru conciliere directă tăcută la data 9 august 2004 direct către SC C.D. SRL, precum şi din plângerea penală împotriva acesteia tăcută tot de către reclamantă contra administratorului acestei societăţi, R.B., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prevăzută de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )
Faţă de aceste împrejurări. Tribunalul arbitral a respins ca neîntemeiată susţinerea reclamantei în sensul că această plată făcută către SC C.D. SRL nu ar avea nicio relevanţă, „atâta timp cât o astfel de clauză nu există în contractul nr. 65 din 21 aprilie 2003″, ci. dimpotrivă, ea există, fiind inclusă în art. 13 din contract şi în baza căreia cele două părţi, reclamanta SC l.T.C. SRL şi SC C.D. SRL au semnat un addendum la acest contract, prin care au eşalonat plata ratelor restante aferente obligaţiilor derivate din acest contract. Faptul că SC C.D. SRL nu şi-a onorat propriile obligaţii de a vira sumele înca-satc de la cumpărător în contul reclamantei nu poate fi imputat pârâtei SC C. & C. SRL, cât timp aceasta facc dovada că şi-a executat propriile obligaţii, deoarece, altminteri, ar însemna ca ca să fie obligată să plătească de două ori. iar reclamanta sau, după caz, SC C.D. SRL să se îmbogăţească fără justă cauză.
Potrivit art. 1096 alin. (1) C. civ.. pentru a fi valabilă, „plata trebuie să se facă creditorului sau împuternicitului său. sau aceluia ce este autorizat de justiţie sau de lege a primi pentru dânsul”.
Cum reclamanta a agreat ca, în limitele stipulate în contract, plata preţului să se facă de cumpărător prin SC C.D. SRL. rezultă că o astfel de plată este valabilă şi liberatorie, iar în caz de nepredare a sumelor de către mandatar reclamantei, acesteia, ca beneficiar al plăţii, iar nu pârâtei SC C. & C. SRL îi revine sarcina şi totodată dreptul de a cere mandatarului să dea socoteală pentru sumele primite, conform regulilor de la mandat (art. 1539 şi urm. C. civ.) şi. în caz de refuz, să ceară în instanţă obligarea acestuia la plata lor.
în concluzie. Tribunalul arbitral a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă contra pârâtei SC C. & C. SRL. urmând ca reclamanta să îşi recupereze sumele plătite de aceasta exclusiv de la SC C.D. SRL. conform regulilor de drept comun.
Sentinţa arbitrală nr. 103 din 17 mai 2007
