La individualizarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea comisă, instanţa fondului, deşi a argumentat că inculpatul este recidivist, fiind multiplu condamnat anterior, a orientat în mod nejustificat sancţiunea penală înspre minimul special dat de noile limite calculate după reducerea cu o treime a acestora, potrivit art. 3201alin. (7) C.proc.pen., astfel că pedeapsa nu este proporţională cu fapta săvârşită care, prin consecinţele produse asupra victimei coroborate cu persoana inculpatului, are o gravitate deosebită ce trebuia sancţionată pentru a răspunde exigenţelor de represiune, corecţie, prevenţie şi reeducare a infractorului.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1588 din 21 noiembrie 2013
Prin sentinţa penală nr. 722/10.09.2013, judecătoria l-a condamnat pe inculpatul M.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C.pen. şi art. 3201alin. (7) C.proc.pen.
Conform art. 33 lit. a) C.pen., a constatat că prezenta infracţiune este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 388/10.05.2011 a aceleiaşi instanţe şi pe care a descontopit-o în componentele sale pe care apoi, potrivit art. 36 alin. (1) C.pen. le-a recontopit, stabilind pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 6 luni, astfel că a dispus ca în final inculpatul să execute în total 5 ani şi 6 luni închisoare.
S-a constatat că inculpatul este arestat în executarea unei pedepse definitive.
În temeiul art. 36 alin. (3) C.pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, precum şi în executarea pedepsei definitive, începând cu data de 25.02.2011, la zi. S-a anulat mandatul de a pedepsei nr. 448/2011 emis în baza sentinţei penale nr. 388/10.05.2011 a judecătoriei şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în baza prezentei sentinţe.
S-a luat act că partea vătămată N.S. nu s-a constituit parte civilă.
Conform art. 14 alin. (3) lit. b) C.proc.pen. cu referire la art. 998 NCC, a fost obligat inculpatul la plata a 3.948,25 lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă B.
Potrivit art. 191 C.proc.pen., inculpatul a fost obligat şi la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut rezumativ că în noaptea de 10.02.2011, în jurul orelor 23:30 inculpatul M.V. i-a aplicat părţii vătămate N.S. mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi abdomenului cu consecinţa producerii unor traumatisme cranio-faciale şi abdominale, care au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa. Conform raportului de expertiză medico-legală nr. A14/50/777/26.04.2011, urmare loviturilor primite, victima a suferit un traumatism cranio-facial cu escoriaţii şi echimoze faciale şi un traumatism abdominal, contuzie renală bilaterală cu hematurie macroscopică. Datorită celui din urmă traumatism, după pregătirea preoperatorie, în data de 19.02.2011, partea vătămată a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, practicându-se cistorafia (sutura vezicii urinare). Spitalul Judeţean de Urgenţă B., unde victima a fost internată în perioada 11.02.2011 – 02.03.2011 – Secţia Chirurgie-Urologie – prin adresa nr. 9978/03.06.2013 s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.948,25 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare. Înaintea începerii cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat că recunoaşte fapta reţinută în actul de sesizare şi nu solicită administrarea de probe solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte. Situaţia de fapt astfel reţinută prin actul de inculpare şi recunoscută de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C.pen.
Starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C.pen. este atrasă de condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 5/04.01.2002 a judecătoriei, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsă executată până la 8.06.2001, iar cea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C.pen., este dată de condamnarea anterioară a inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 439/26.05.2008, pronunţată de aceeaşi judecătorie, pedeapsă executată în perioada 31.12.2008 – 14.08.2010, când a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 472 zile, iar prezenta faptă a fost săvârşită anterior împlinirii acestei durate. La dozarea pedepsei aplicate, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.pen., dar şi statutul său de recidivist şi i-a aplicat acestuia pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C.pen., constatând că infracţiunea din cauza de faţă este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv anterior, a descontopit pedeapsa de 5 ani închisoare în pedepsele componente de 5 ani închisoare, 4 ani închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 472 zile închisoare, rest rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 439/26.05.2008 a judecătoriei, pentru care a dispus revocarea liberării condiţionate. Apoi, în baza art. 36 alin. (1) C.pen., a contopit toate pedepsele şi menţinând revocarea liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 472 zile închisoare, rămas neexecutat, a stabilit pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care a sporit-o cu 6 luni motivat de numărul infracţiunilor săvârşite şi de pericolul social al acestora, astfel că pedeapsa finală ce va fi executată de inculpat este de 5 ani şi 6 luni închisoare. Instanţa de fond a constatat că inculpatul este arestat în executarea unei pedepse definitive şi, în temeiul art. 36 alin. (3) C.pen., a scăzut din pedeapsa aplicată spre executare, perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, precum şi perioada executată, începând cu data de 25.02.2011 – la zi. Pe cale de consecinţă, a fost anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 448/2011 emis în baza sentinţei penale nr. 388/10.05.2011 a judecătoriei şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în baza prezentei sentinţe. În latură civilă, instanţa a lua act că partea vătămată N.S. nu s-a constituit parte civilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a exercitat recurs Parchetul de pe lângă judecătorie, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Sub un prim aspect, recurentul-parchet a susţinut că pedeapsa aplicată de instanţa fondului nesocoteşte criteriile de individualizare şi nu ţine seama de starea de recidivă postcondamnatorie şi în care inculpatul se află şi nici de urmările produse asupra victimei căreia viaţa i-a fost primejduită de agresiunea exercitată asupra sa prin cauzarea unor traumatisme cranio-faciale şi abdominale vindecabile în 30-35 zile de îngrijiri medicale. Sub un al doilea aspect, s-a criticat omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 referitoare la prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, în condiţiile în care infracţiunea comisă de acesta se află printre cele prevăzute în actul normativ sus-citat.
Curtea, verificând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză şi a actelor şi lucrărilor dosarului, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, astfel cum prevede art. 3856alin. (3) C.proc.pen., în limita motivelor de casare prevăzute de art. 3859alin. (3) din acelaşi cod, a constatat că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Prima instanţă a analizat în mod corect şi complet actele şi lucrările dosarului şi a stabilit răspunderea penală a inculpatului M.V. pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C.pen. şi pe care acesta a recunoscut-o solicitând ca judecata sa să aibă loc conform procedurii simplificate de judecată pentru a beneficia de reducerea limitelor pedepsei, aşa încât instanţa de fond a evocat şi a aplicat corect dispoziţiile art. 3201alin. (7) C.proc.pen. Cu toate acestea, la individualizarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea comisă, instanţa fondului, deşi a argumentat că inculpatul este recidivist, fiind multiplu condamnat anterior, a orientat în mod nejustificat sancţiunea penală înspre minimul special dat de noile limite calculate după reducerea cu o treime a acestora, potrivit art. 3201alin. (7) C.proc.pen., adică acelea cuprinse între 1 an şi 4 luni închisoare şi 6 ani şi 8 luni închisoare.
Astfel, Curtea a considerat că pedeapsa de 2 ani închisoare este nejustificat de blândă, nefiind proporţională cu fapta săvârşită care, prin consecinţele produse asupra victimei coroborate cu persoana inculpatului, are o gravitate deosebită ce trebuia sancţionată astfel încât pedeapsa să răspundă exigenţelor de represiune, corecţie, prevenţie şi reeducare a infractorului. În egală măsură, potrivit fişei de judiciar aflate la fila 65 dosar urmărire penală, inculpatul M.V. a fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 388/10.05.2011 a judecătoriei, definitivă prin decizia penală nr. 993/07.07.2011 a Curţii de Apel Ploieşti la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui autovehicul fără permis, iar prin sentinţa penală nr. 439/26.05.2008 a aceleiaşi judecătorii, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea unor infracţiuni de furt calificat. Aceste pedepse anterioare dovedesc rezistenţa opusă de inculpat faţă de procesul de reeducare şi îndreptare, dar atrag şi incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi b) C.pen. referitoare la recidiva postcondamnatorie şi cea postexecutorie în care inculpatul se află, aşa cum în mod corect a stabilit instanţa fondului.
Perseverenţa infracţională, înţeleasă ca stăruinţă şi insistenţă în atitudinea de a intra în conflict cu legea penală, nu poate fi negată şi constituie un element important în procesul de individualizare a pedepsei care diferenţiază o persoană ce nu a săvârşit infracţiuni în decursul existenţei sale de cea care a comis astfel de fapte şi care atrag agravarea răspunderii sale penale în condiţii de recidivă postexecutorie. Este de netăgăduit că pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa manieră încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii şi să evite în viitor comiterea unor fapte antisociale. Astfel, după o condamnare în anul 2008 la pedeapsa de 3 ani închisoare executată în regim de detenţie între 31.12.2008 şi 14.08.2010, când a fost liberat condiţionat – având un rest de pedeapsă neexecutat de 472 zile închisoare – inculpatul M.V. a comis din nou – în timpul liberării condiţionate – alte infracţiuni pentru care a fost din nou condamnat, în anul 2011 la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, în condiţiile în care activitatea sa infracţională a început încă din anul 1991 când a fost întâia dată condamnat pentru comiterea unor infracţiuni de furt calificat pentru care a fost arestat preventiv şi apoi încredinţat colectivului de muncă pentru 2 ani. În aceşti termeni, în mod judicios recurentul-parchet a criticat soluţia primei instanţe în privinţa individualizării pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, în condiţiile aplicării art. 3201C.proc.pen., dar şi ale recidivelor postcondamnatorie şi postexecutorie în care acesta se află, solicitarea agravării răspunderii sale penale prin majorarea cuantumului pedepsei penale fiind deplin justificată.
Drept consecinţă, reţinând ca fiind fondată şi cea de-a doua critică a recurentului referitoare la omisiunea primei instanţe de a dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice ale acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, deşi dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2008, Curtea a casat în parte în latură penală sentinţa şi, rejudecând în fond, a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa recurată în pedepsele componente de: 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C.pen. şi cu aplicarea art. 3201alin. (7) C.proc.pen., 5 ani închisoare, 4 ani închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 388/10.05.2011 a judecătoriei şi 472 zile închisoare, rest rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 439/26.05.2008 a aceleiaşi judecătorii, pentru care s-a revocat liberarea condiţionată conform sentinţei penale nr. 388/10.05.2011, precum şi sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare.
Apoi, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C.pen. şi cu aplicarea art. 3201alin. (7) C.proc.pen., de la 2 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare pe care, în baza art. 36 alin. (1) C.pen. a contopit-o cu pedepsele componente, precum şi cu sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 388/10.05.2011 a Judecătoriei Buzău stabilind pedeapsa rezultantă cea mai grea aceea de 5 ani şi 6 luni închisoare care va fi executată de inculpat. În baza art. 36 alin. (3) C.pen., a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată de inculpat de la 25.02.2011 – la zi.
În egală măsură, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor lor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, menţinând în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
(Judecător Simona Petruţa Buzoianu)
