ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.502
Ședința publică din data de 11 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Traian
– –
Grefier –
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SRL, cu sediul în comuna, sat nr.239, județul P, prin administrator, domiciliat în Câmpina,-, -.5,.23, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1558 din data de 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Câmpina,-,.17,.A,.7, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SRL, prin administrator, asistat de avocat, din Baroul Prahova, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta-pârâtă depune la dosar împuternicirea avocațială, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă arată că intimatul-reclamant a renunțat la capătul de cerere privind anularea deciziei nr.15/2007, această renunțare implică cel puțin în parte, obligarea la plata cheltuielilor de judecată în temeiul disp. art. 246 pct. 3 Cod pr.civilă.
Precizează că nu există nicio dovadă că intimatul-reclamant ar fi solicitat sau că ar fi depus acte în vederea încheierii unui contract de muncă.
Din declarațiile martorilor rezultă că pe perioada cât a lucrat fără contract de muncă intimatul și-a primit drepturile bănești în totalitate, acesta neexprimându-și nici o nemulțumire în acest sens.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
După terminarea ședinței de judecată s-a prezentat în instanță intimatul-reclamant care solicită respingerea recursului ca nefondat.
– 2 –
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 1558/2007 a Tribunalului Prahova, constată următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.15/2007, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pe perioada 9 mai 2007 – 15 august 2007 și înscrierea în carnetul de muncă a acestei perioade.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a angajat la unitatea pârâta la data de 9 mai 2007, fiind nevoit să-și dea demisia la 15 august 2007, ocazie cu care a constatat că figura în evidențe numai cu o lună de muncă, respectiv 15 iulie – 15 august, deși acesta și-a desfășurat activitatea începând cu 9 mai 2007.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul s-a angajat la 15 iunie 2007 conform contractului individual de muncă încheiat între părți și că i-au fost achitate toate drepturile salariale până la data demisiei.
La termenul de judecată din data de 24 octombrie 2007 reclamantul și-a precizat obiectul cererii, arătând că nu înțelege să conteste nici o decizie și că solicită drepturile salariale pe perioadele 9.05. – 15.06.2007 și 1.07. – 15.08.2007.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prins sentința sus-menționată a admis acțiunea, a constatat că reclamantul a fost salariatul societății pe perioada 9 mai 2007 până la 15 august 2007 și a obligat pârâta la plata drepturilor salariale pentru perioadele menționate în precizarea la acțiune.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit contractului individual de muncă reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă în perioada 15 iunie 2007 și până la 15 august 2007 când și-a data demisia.
În realitate, astfel cum a rezultat din proba testimonială, reclamantul și-a început activitatea la societatea pârâtă la data de 9 mai 2007, lucrând după același program și în aceleași condiții cu ceilalți salariați.
Cu privire la plata drepturilor salariale tribunalul nu a reținut apărarea pârâtei că salariile angajaților se plăteau în plic fără listă de plată.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că atât timp cât reclamantul a renunțat la primul capăt de cerere al acțiunii, acesta trebuia obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Pe fond, recurenta pretinde că în cauză nu sunt aplicabile prev. art. 16 Codul muncii, deoarece reclamantul nu a solicitat încheierea contractului de muncă începând cu mai 2007 și nici nu a prezentat actele necesare încheierii unui astfel de contract.
Instanța a mai greșit atunci când a obligat recurenta la completarea cărții de muncă, deoarece această atribuțiune revine ITM -ului.
În fine, se arată de către recurentă că pe perioada cât și-a desfășurat activitatea reclamantul și-a primit drepturile bănești cuvenite cu titlu de salariu, situație care rezultă în principal din depozițiile martorilor. De asemenea, pentru
– 3 –
perioada 1 – 15 august 2007 drepturile salariale au fost expediate reclamantului prin poștă, însă acesta a refuzat primirea, situație în care acesta invocă propria culpă.
Examinând soluția, prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă și a temeiurilor de casare prev. de art. 304 și 3041Cod pr.civilă, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Renunțarea la unul din capetele de cerere din acțiune nu este echivalentă cu renunțarea la judecată a acțiunii, astfel că pârâta nu poate pretinde obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, atâta vreme cât aceasta se află în culpă procesuală, acțiunea astfel cum a fost precizată fiind admisă și în cauză sunt incidente prevederile art. 274 Cod pr.civilă.
Nefondată este și susținerea împotriva căreia în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 16 Codul muncii, deoarece nu există nici o interdicție legală pentru un salariat să pretindă și să dovedească faptul că a avut calitatea de salariat la o societate și în afara perioadei menționate în contractul individual de muncă.
Sub acest aspect din motivarea recursului rezultă și recunoașterea implicită a reclamantei care a arătat că întârzierea încheierii contractului individual de muncă s-a datorat reclamantului care nu a prezentat actele necesare acestei operațiuni.
Cu privire la plata drepturilor bănești, Curtea va reține că și în ipoteza în care drepturile salariale se plătesc în plic, acest lucru nu scutește pe angajator să întocmească state de plată care să fie semnate de salariați la momentul primirii drepturilor salariale.
Această procedură a fost respectată parțial de către recurentă, astfel cum rezultă din interogatoriul de la fila 36 – dosar fond, luat reclamantului și în care aceasta recunoaște că a primit suma de 347 lei pe luna iulie 2007 prin stat de plată și încă 172 lei prim mandata poștal, sumă a cărei primire a refuzat-
Constatând că pârâta se contrazice în propriile susțineri, instanța de fond în mod corect a apreciat că aceasta nu a făcut dovada plății tuturor drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru timpul lucrat.
În fine, ultima critică se vădește a fi de asemenea, nefondată, deoarece susținerea recurentei că numai Inspectoratele Teritoriale de Muncă au competență și atribuțiuni în completarea carnetelor de muncă este și potrivit legii în ipoteza în care aceste instituții sunt deținătoare ale carnetelor de muncă mențiunile se fac în temeiul actelor emise de angajator sau al hotărârilor judecătorești acolo unde este cazul.
Față de aceste considerente recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SRL, cu sediul în comuna, sat nr.239, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1558 din data de 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu
– 4 –
intimatul-reclamant, domiciliat în Câmpina,-,.17,.A,.7, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Traian
Grefier,
Red. /
2 ex./16.04.2008
f- – Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120