C. civ., art. 977. art. 983
Cererea de obligare a pârâtei la plata taxei pe valoare adăugată, aferentă operaţiunii de vânzare-cumpărare încheiate cu reclamanta, prin care pârâta a dobândit proprietatea unei staţii de asfalt, obligă la interpretarea voinţei reale a părţilor la încheierea contractului cu privire la cuantumul sumei ce reprezintă preţul vânzării, adică preţ şi TVA, situaţie în care pârâta datorează TVA. deoarece nu a plătit decât preţul, sau preţul include şi TVA. împrejurare care exclude orice obligaţie din partea pârâtei, fiind irclcvant a se stabili în cauză din culpa cui nu s-a întocmit factura care ar fi trebuit să poarte menţiunea TVA de 19% de colectat.
Sub acest aspect. Tribunalul arbitral a reţinut că, din modul în care părţile au executat contractul imediat după încheierea lui, într-un interval de câteva luni, rezultă faptul că. atunci când părţile au prevăzut în contract. în art. 2, că preţul total este de 875.000 euro (TVA. taxe vamale incluse), au avut în vedere că TVA nu trebuie colectat de reclamantă şi plătit de pârâtă. Cu alte cuvinte, părţile au considerat că TVA nu arc niciun impact asupra preţului, operaţiunea fiind scutită de TVA. Prin urmare, intenţia reală comună a părţilor a fost ca reclamanta să primească drept preţ pentru bunul vândut suma de 875.000 curo, şi nicidecum ca această sumă să fie redusă cu suma reprezentând 19% TVA.
în consecinţă, nu este vorba de clauze îndoielnice (art. 2 şi anexa I din contract) care. potrivit art. 983 C. civ., trebuie interpretate în favoarea pârâtei. Faţă de modul în care părţile au cxecutat contractul, clauzele nu sunt îndoielnice, ci intenţia reală a părţilor este
clară: întrucât TVA nu trebuia să fie colcctat şi plătit, ci mărfurile vândute sunt scutite de la plata TVA cu drept de deducere (în interpretarea de atunci a părţilor), reclamanta trebuia să primească întreaga sumă de 875.000 curo cu titlu de preţ (ce includea celelalte taxe).
Faptul că ulterior s-a dovedit că părţile au fost în eroare cu privire la faptul că TVA nu trebuia colectat şi plătit nu poate avea impact asupra cuantumul sumei la care reclamanta este îndreptăţită să o primească cu titlu de preţ al bunului vândut. Este evident că ambele părţi sunt în culpă. Dc asemenea, ambele părţi aveau obligaţia legală să ia toate măsurile pentru a întocmi legal facturile fiscale, sub sancţiunile prevăzute de Codul fiscal.
Prin urmare, tribunalul, constatând că intenţia reală a părţilor a fost ca reclamanta să primească cu titlu de preţ suma de 875.000 curo, a stabilit că cererea reclamantei ca TVA să se calculeze asupra sumei de 875.000 curo (ca bază de impozitare), şi nu să se deducă din această sumă. este întemeiată şi, în consecinţă. în temeiul art. 977, art. 969 alin. (1), art. 970 alin. (1) C. civ., a admis acţiunea arbitrală astfel cum a fost formulată şi a obligat pârâta la plata sumei de 546.421,36 lei cu titlu de taxă pe valoarea adăugată.
Sentinţa arbitrală nr. 212 din 30 septembrie 2009
