ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 526
Ședința publică din data de 15 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
–
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamantul, cu domiciliul în municipiul Târgoviște, str. – -, bloc. 9, Sc. A, etaj 3,. 95, jud. D și intervenientul Sindicatul Energie din cadrul SC SA Sucursala cu sediul în comuna,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1461 din 21 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu domiciliul în municipiul Târgoviște, str. -, – 9,. A,. 6, jud. D, cu domiciliul în,-, bloc. 4,. B,. 1, jud. D, SC SA – Sucursala, cu sediul în comuna, jud. D și Sindicatul Energie și Solidaritate din cadrul SC SA Sucursala, cu sediul în,–3, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant, personal și asistat de avocat, recurentul-intervenient Sindicatul Energie din cadrul SC SA – Sucursala, prin vicepreședinte G personal și asistat de avocat, și intimata-pârâtă SC SA – Sucursala, reprezentată de .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursurile sunt declarate și motivate în termen și scutite de plata taxei de timbru.
Părțile prezente având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursurilor.
Avocat, pentru recurentul-reclamant, având cuvântul arată că reclamantul a înțeles să se judece cu angajatorul pentru obligarea acestuia să rețină cotizația de 0,5% din salariul brut și să vireze acești bani în contul Sindicatului Energie și cu pârâtul Sindicatul Energie și Solidaritate sub aspectul încasării necuvenite a cotizației reținută de angajator și virată în contul sindicatului, iar instanța de fond trebuia să califice în mod corect conținutul cererii și calitatea procesuală a părților și să se pronunțe asupra calității procesuale pasive a pârâților și.
De asemenea, precizează că potrivit art. 91 alin.2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, reținerea și deducerea fiscală a cotizației se fac în baza cererii organizației sindicale la care se atașează lista membrilor de sindicat și semnătura acestora de acceptare a reținerii, obligație respectată de Sindicatul Energie, însă vechiul sindicat nu a respectat această obligație legală și nu a înaintat angajatorului situația noilor săi membrii deși cunoștea că unii dintre membrii săi nu mai fac parte din acest sindicat, deoarece a fost parte în recursul declarat împotriva constituirii noului sindicat, iar pe de altă parte chiar consilierul unității a făcut o cerere pentru a afla componența exactă a noului sindicat.
Totodată, menționează că din sentința aflată la fila 8 se observă împrejurarea că vechiul sindicat a susținut în procesul de constituire a noului sindicat Energie, faptul că nu există cereri legale de demisie din partea membrilor acestuia, iar instanța a decis ca noul sindicat este legal constituit și a respins recursul vechiului sindicat Energie și Solidaritate.
Astfel, conform art. 164 din Codul muncii se stipulează că nici o reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. Așadar, prin faptul că intimații au continuat să rețină și să vireze cotizația recurentului în contul unul sindicat din care acesta nu mai făcea parte, au încălcat dreptul la libera asociere al recurentului.
Pentru motivele învederate solicită admiterea recursului și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, sens în care depune concluzii scrise. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru recurentul-intervenient Sindicatul Energie prin vicepreședinte G, având cuvântul solicită admiterea cererii de intervenție astfel cum a fost formulată.
Consilier juridic, pentru intimata-pârâtă SC SA – Sucursala, având cuvântul arată că angajatorii vor reține și vor vira sindicatului cotizația de sindicat pe statele lunare de plată, la cererea organizațiilor sindicale la care se atașează lista membrilor de sindicat și semnătura acestora de acceptare a reținerii.
De asemenea, menționează că o astfel de cerere nu s-a formulat de către Sindicatul Energie, iar aspectele privind aderarea sau retragerea membrilor de sindicat sunt probleme care țin de organizarea internă a sindicatelor și societatea nu se poate implica în astfel de litigii.
Față de motivele arătate solicită respingerea recursului ca nefondat, precum și a cererii de intervenție și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Reclamantul a chemat în judecată pârâții SC ” ” – Sucursala SA, prin reprezentantul legal al acesteia – directorul societății – și Sindicatul Energie și Solidaritate din cadrul acestei sucursale, prin reprezentantul său, pentru a fi obligați să-și exprime liber voința de a face parte din sindicatul sus-menționat, cerând totodată obligarea angajatorului la despăgubiri în sumă de 100.000 RON, reprezentând pagubă pentru acesta, rezultată din îngrădirea libertății sindicale.
În motivarea acțiunii, a susținut reclamantul că la data de 7 septembrie 2007 încunoștiințat sindicatul că își dă demisia din cadrul acestuia nemaidorind să fie membru, dar a refuzat să semneze demisia, iar la 4 septembrie 2007 sesizat conducerea societății pârâte, prin, să i se rețină cota de 0,5% din salariul brut lunar și să vireze sumele de bani respective celuilalt sindicat din unitate – Energie și Solidaritate -, solicitare care i-a fost respinsă nelegal, situație în care i s-a reținut din salariu câte 1%, sume care au fost virate nelegal primului sindicat.
Pârâta SC “” -Sucursala SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii întrucât Sindicatul Energie nu a solicitat virarea către aceasta a cotei arătate din salariul brut lunar al reclamantului, iar aspectele legate de aderarea sau retragerea membrilor de sindicat țin de organizarea internă a sindicatelor și astfel societatea pârâtă nu are nicio competență în acest sens, invocându-se totodată și în ședința publică de la 4 decembrie 2007 excepția necompetenței materiale a tribunalului care revine potrivit legii judecătoriei.
Această excepție a fost respinsă de instanța de fond prin încheierea de la aceeași dată, față de obiectul acțiunii introductive care privește virarea contestației către alt sindicat și nu retragerea din sindicat sau aderarea la alt sindicat.
La termenul din 4 decembrie 2007, reclamantul a precizat (fila 36 dosar fond) că înțelege să cheme în judecată și Sindicatul “Solidaritate și Energie”, prin președintele său, care a fost introdus în cauză.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 1461 din 21 decembrie 2007, respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esență că reclamantul nu a dovedit că a înregistrat cererea de demisie din 7 septembrie 2007 la Sindicatul Energie și Solidaritate, iar din aceste probe reiese că sindicatul din care face parte reclamantul nu a respectat procedura imperativă prevăzută de Contractul colectiv de muncă la nivel național.
Referitor la despăgubirile solicitate în sumă de 100.000 lei (RON) s-a reținut că prin reținerile efectuate cu titlu de cotizație de către organizația sindicală, reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 269 alin.(1) din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și Sindicatul “Energie” din cadrul SC “-Sucursala ” SA, criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate.
În recursul său, reclamantul a susținut în esență că instanța de fond nu s-a pronunțat în niciun fel asupra calității procesuale pasive a pârâților persoane fizice, și, cu toate că figurau în această calitate și prin atitudinea lor a încălcat dreptul reclamantului de a alege sindicatul la care să adere, iar prima instanță nu a dat curs administrării probelor solicitate sub acest aspect de către reclamant.
De asemenea, nu au fost respectate dispozițiile statutare sindicale de către liderul Sindical, îngrădind reclamantului dreptul de asociere, iar pârâtul nedând curs solicitării reclamantului cu privire la virarea cotizației către cealaltă organizație sindicală.
Instanța de fond nu a luat în considerare necesitatea efectuării unei expertize de specialitate referitoare la cotizația sindicală invocată, iar aceeași instanță nu a obligat la despăgubiri pentru îngrădirea dreptului reclamantului la afilierea sindicală, al căror cuantum înțelege să-l diminueze la câte 1000 pentru fiecare din pârâți.
Față de cele arătate, reclamantul a cerut casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei aceleiași instanțe pentru completarea probatoriilor.
Sindicatul “Energie” din cadrul SC “-Sucursala ” SA a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului-recurent, solicitând admiterea recursului acestuia din urmă achiesând la toate motivele de recurs și apărările făcute de recurent pe parcursul procesului cu privire la încălcarea drepturilor sale legale de afiliere sindicală și refuzul nelegal de acceptarea demisiei sale și refuzul transferării cotizației așa cum s-a invocat de reclamant.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul reclamantului este nefondat și în consecință și cererea de intervenție accesorie sus-menționată.
Reclamantul-recurent a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate privind cele două perdoane fizice, și, motiv de recurs care este nefondat, cele două persoane fiind reprezentanții legali ai societății pârâte și Sindicatului “Solidaritate și Energie” – introdus în cauză la cererea președintelui său, iar potrivit disp.art. 35 din Decretul nr. 31/1954 reprezentanții legali ai persoanelor juridice respective acționează în numele acestora, iar actele lor sunt actele persoanei juridice înseși, situație în care aceștia nu pot fi obligați separat de aceste persoane juridice, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată împotriva societății pârâte și sindicatului respectiv.
Probele administrate în cauză au fost corect apreciate și interpretate, iar completarea lor nu mai este necesară cum a solicitat reclamantul, în condițiile în care probele existente sunt de natură a dezlega cauza sub toate aspectele.
De asemenea, din probe nu reiese că au fost încălcate drepturile reclamantului la libera asociere sindicală din moment ce nu a formulat cerere scrisă de demisie din sindicatul lui care a făcut parte, iar în legătură cu virarea sumelor de bani reprezentând contribuția la fondurile sindicale, au fost respectate dispozițiile art. 91 alin.(1) din Contractul colectiv de muncă la nivel național în aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 54/2003.
În aceste condiții nu se justifică nici obligarea pârâților la plata despăgubirilor solicitate de reclamant inițial de 100.000 lei (RON) și apoi diminuate – în recurs – la 1000 lei, neexistând niciun temei legal sub acest aspect.
Nesubzistând motive de nulitate ale sentinței atacate, care este legală și temeinică sub toate aspectele în sensul disp.art. 304 și 3041Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul reclamantului ca nefondat în baza art. 312 din același cod, ceea ce impune în consecință și respingerea ca nefondată și a cererii de intervenție în interesul recurentului-reclamant, formulată de Sindicatul “Energie” din cadrul intimatei-pârâte.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul în municipiul Târgoviște, str. – -, bloc. 9, Sc. A, etaj 3,. 95, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1461 din 21 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu domiciliul în municipiul Târgoviște, str. -, – 9,. A,. 6, jud. D, cu domiciliul în,-, bloc. 4,. B,. 1, jud. D, SC SA – Sucursala, cu sediul în comuna, jud. D și Sindicatul Energie și Solidarității din cadrul SC SA Sucursala, cu sediul în,–3, jud.
Respinge ca nefondată, cererea de intervenție în interesul recurentului-reclamant, formulată de intervenientul Sindicatul Energie din cadrul SC SA – Sucursala cu sediul în comuna,-, jud. D, împotriva sentinței civile civile nr. 1461 din 21 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
— – — – –
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 2120
Tehnored.TL/SȘ
2 ex./26.05.2008
f- Tribunalul Dâmbovița
G