Pensie intretinere sistare Obligaţii de întreţinere


Sentinta civila nr.888

Sub numarul … din …. s-a înregistrat pe rolul acestei instante cererea formulata de catre reclamantul … în …., prin care solicita ca în contradictoriu cu pârâta …., domiciliata în …., în calitate de reprezentanta legala a minorului …., sa se dispuna sistarea platii pensiei de întretinere la care reclamantul a fost obligat, în favoarea minorului.

În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca prin hotarâre judecatoreasca a fost obligat la plata unei pensii de întretinere în favoarea minorului …, nascut la …., pe care a platit-o pâna în prezent. A mai precizat reclamantul ca prin sen.civ.nr…. a … s-a constatat ca nu este tatal minorului …., acesta fiind motivul pentru care solicita încetarea obligatiei de plata a pensiei de întretinere.

Actiunea nu a fost întemeiata în drept.

În probatiune, reclamantul a depus la dosarul cauzei copia sentintei civile mentionata anterior (filele ….).

Pârâta, legal citata, nu a formulat întâmpinare si nici nu s-a prezentat în fata instantei pentru a propune probe în aparare.

Din oficiu, la dosarul cauzei au fost atasate, în fotocopie, sen.civ.nr…. si sen.civ.nr…., ambele ale …. (filele ….). De asemenea, la solicitarea instantei, ….., a depus un extras din registrul de nastere privitor la minorul …. (fila …).

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca actiunea formulata de catre reclamantul …. este întemeiata. Astfel, prin sen.civ.nr…. a …., definitiva si irevocabila prin neapelare, potrivit referatului atasat la fila …, a fost admisa cererea de revizuire formulata de catre numitul …, a fost desfiintata sen.civ. nr…. a …, fiind admisa actiunea reclamantului si constatându-se ca acesta nu este tatal minorului …, nascut la ….

Prin urmare, nu mai subzista nici un temei legal pentru ca reclamantul sa fie obligat la plata unei pensii de întretinere în favoarea minorului, reclamantul nemaiavând obligatia legala de întretinere, cât timp, prin hotarâre judecatoreasca irevocabila, s-a stabilit ca nu este tatal minorului.

Având în vedere aceste considerente, instanta urmeaza sa admita actiunea formulata de catre reclamantul ….. în contradictoriu cu pârâta …., în calitate de reprezentant legal al minorului …., având ca obiect sistare de întretinere si sa dispuna sistarea pensiei de întretinere la plata careia a fost obligat pârâtul în favoarea minorului …., prin sen.civ.nr….. a …., începând cu data formularii cererii.