Indreptarea erorilor materiale. Omisiunea pronunţării asupra tuturor apelurilor declarate. Caz de casareprevăzut de art.385/9 pct.10 Cod procedură penală.
Omisiunea pronunţării asupra tuturor apelurilor
declarate nu poate fi considerată o eroare materială,
fiind incident cazul de casare prevăzut de art.385/9
alin.1 pct.10 Cod procedură penală, tribunalul
nepronunţându-se asupra unei cereri esenţiale pentru
părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să
influenţeze soluţia procesului.
(Curtea de Apel Piteşti – decizia penală
nr.528/R din 27 septembrie 2007)
Prin sentinţa penală nr.651 din 13 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, inculpata a fostcondamnată pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente, săvârşite în formă continuată, şi achitată pentru săvârşireaunei a treia infracţiuni.
Pe latură civilă, printre altele, a fost admisă acţiunea civilă a părţii civile Statul Român – Agenţia Naţională deAdministrare Fiscală, inculpata fiind obligată, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 162.762 lei şi adobânzilor şi penalităţilor aferente.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpata Aldea Eugenia în calitate de administrator al SC”GENA PROD” SRL Corbi a ridicat în mod repetat din patrimoniul acestei societăţi, în perioada iunie 2000 – decembrie2004, diferite sume de bani sub formă de avansuri în valoare totală de 301.496,68 lei. Aceste sume nu au fost justificate cudocumente legale şi au fost folosite în scopuri contrare intereselor societăţii. Deasemenea, inculpata a reţinut de la salariaţi şi nu a virat în termen de 30 de zile de la scadenţă sumele de banireprezentând contribuţii cu reţinere la sursă respectiv: şomaj, CAS şi impozite pe salarii iar în perioada martie 2003 -decembrie 2004 s-a sustras de la obligaţia privind plata contribuţiei asigurătorului la fondul de şomaj în valoare totală de3.312,45 lei.
Cu privire la infracţiunea prev. de art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990 s-a apreciat că nu sunt întruniteelementele constitutive ale acesteia, astfel încât în baza art.11 pct.2 lit. “a” rap. la art.10 lit. d” c.proc.pen. s-a dispusachitarea.
În legătură cu latura civilă a cauzei s-a reţinut că pretenţiile părţii civile Agenţia Naţională de AdministrareFiscală sunt fondate pentru suma de 162.762 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi inculpata,criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia penală nr.75 din 05 aprilie 2007, Tribunalul Argeş a admis apelul declarat de PARCHETUL DEPE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşiinstanţa de fond.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că au fost încălcate principiul unicităţii răspunderiipenale şi autoritatea de lucru judecat, pronunţându-se două soluţii de condamnare pentru aceleaşi fapte.
Astfel fiind, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate absolută în contextul dispoziţiilor art.197alin.2 c.proc.pen. În mod similar, instanţa de fond a soluţionat greşit latura civilă a cauzei obligând pe inculpată ladespăgubiri civile reprezentând contravaloarea prejudiciuluiprodus în perioada martie 2002 – februarie 2003, deşi pentru această sumă mai exista un titlu executoriu.
Având în vedere că Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi inculpata au criticat împreunăaspectele reţinute mai sus, în baza art.379 pct.2 lit. “b” c.proc.pen. şi art.197 alin.1 şi 2 c.proc.pen. au fost admise ambeleapeluri, desfiinţată în întregime sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
S-a recomandat ca instanţa de fond să procedeze conform art.335 alin.2 c.proc.pen. dispunând reunirea cauzeide faţă cu cea în care a fost pronunţată sentinţa penală nr.306/2003 a Judecătoriei Curtea de Argeş, desfiinţând parţialaceasta din urmă sentinţă şi pronunţând o nouă hotărâre în raport cu toate actele materiale care intră în conţinutulinfracţiunii continuate.
Impotriva acestei decizii, au declarat recurs Direcţia generală a Finanţelor Publice Argeş şi Agenţia Naţionalăde Administrare Fiscală – reprezentantă a Statului Român, citate în cauză de către tribunal, ca părţi civile, acesteaneindicând criticile pe care le aduc hotărârii atacate.
Prin decizia penală nr.528/R din 27 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, au fost admiserecursurile declarate de părţile civile Direcţia generală a Finanţelor Publice Argeş şi Statul Român, prin Agenţia Naţionalăde Administrare Fiscală şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Curtea a reţinut următoarele:
Verificând minuta întocmită conform art.309 Cod procedură penală, s-a constatat că tribunalul a admisapelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Conţinutul minutei se regăseşte în dispozitivul în extenso” al deciziei penale nr.75/2007 pronunţată deTribunalul Argeş.
Ulterior, prin încheierea camerei de consiliu din data de 25.04.2007, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a dispus, în baza art.195 Cod procedură penală, îndreptarea, din oficiu, a erorii materiale din dispozitivul deciziei penalenr.75/5.04.2007 a Tribunalului Argeş, în sensul că a fost înlocuită menţiunea admite apelul” cu menţiunea admiteapelurile”.
Având în vedere această situaţie, prin prisma articolului nr.195 Cod procedură penală, curtea a notat că, nuconstituie eroare materială în sensul dispoziţiilor mai înainte menţionate, omisiunea instanţei de a se pronunţa şi de a seconsemna în minuta şi dispozitivul deciziei soluţia dată apelului declarat de una dintre părţi.
Lecturând minuta deciziei, curtea a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine asupra cărui apel a deliberatinstanţa de apel.
Din examinarea deciziei tribunalului, s-a constatat că acesta a omis să se pronunţe asupra apelului declarat decătre inculpată. Chiar dacă în considerentele deciziei se examinează motivele de apel ale inculpatei, motivarea hotărâriieste ulterioară deliberării şi nu poate suplini omisiunea de a se pronunţa cu privire la calea de atac folosită de una dinpărţile litigante.
Această omisiune nu poate fi considerată o eroare materială, cum în mod greşit a socotit instanţa de apel,încercând să o remedieze printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale, în baza art.195 Cod procedură penală.
O atare omisiune, în opinia curţii, constituie caz de casare a hotărârii, potrivit art.385/9 alin.1 pct.10 Codprocedură penală, tribunalul nepronunţându-se asupra unei cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturilelor şi să influenţeze soluţia procesului.
