ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.148
Ședința publică din data de 13 februarie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Cristina
– — –
Grefier –
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC D SRL Târgoviște, -. -., nr.9, – 9,.A,.4,.19, județ D, împotriva sentinței civile nr.1206 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliat în comuna, nr.400, județ D și -, domiciliată în G,-, județ
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 6 februarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitate apărătorului recurentei să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 13 februarie 2008, dând următoarea decizie:
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Reclamanții și au solicitat anularea dispozițiilor nr. 7 și 14 din 31 mai 2007 emise de intimata SC -D SRL Târgoviște, prin care s-a dispus în baza art. 58, 65 și 66 din Codul muncii, desfacerea contractului individual de muncă încheiat între părți începând cu 31 mai 2007, concediere care este nelegală.
Motivând cererea introductivă reclamanții au susținut că dispoziția este nelegală deoarece nu au fost respectate dispozițiile art. 68-71 din Codul muncii, procedându-se la o concedierea colectivă deghizată, fără respectarea prevederilor art. 169-170 din Codul muncii, iar desființarea locului de muncă nu are o cauză serioasă, în condițiile în care cu aceeași dată, cu aceeași motivare au fost concediați alți 12 salariați.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată, deoarece s-a dispus concedierea reclamanților din cauza deciziei de demolare, reconstrucție și retehnologizare a Stației nr. 7 G, cei 12 salariați neputând fi trecuți decât parțial în alte locuri de muncă disponibile, respectiv trei dintre aceștia, în condițiile în care SA a stabilit un plafon de salarii ce nu poate fi depășit, sub sancțiunea amenzii.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, declarații de martori și interogatorii.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 1206 din 28 noiembrie 2007, admis acțiunea și a anulat deciziile de concediere, a dispus reintegrarea acestora pe posturile deținute anterior, obligând pârâta să plătească reclamanților o despăgubire egală cu drepturile salariale cuvenite de la data concedierii până la reintegrare, indexate, majorate și reactualizate. De asemenea, pârâta a fost obligată la 1000 lei, cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că reconstrucția stației în care și-au desfășurat activitatea reclamanții, nu reprezintă o cauză reală și serioasă în sensul disp. art. 65 alin.2 din Codul muncii privind concedierea, deoarece după reconstrucția și modernizarea stației aceasta urmează a funcționa în continuare.
Prin urmare, a reținut tribunalul, nu este efectivă desființarea locului de muncă și nu subzistă dificultăți economice care să impună reducerea strictă a locurilor de muncă.
Împotriva acestei sentințe societatea pârâtă a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Criticând sentința, pârâta a susținut, în esență, că existența posturilor pe care le-au deținut reclamanții nu depind de voința sa, ci de voința uni terț, respectiv proprietarul stației – SC SA. Mai susține recurenta că locurile de muncă în cauză nu figurează în organigrama sa ci a SC SA.
Se mai susține în recurs că o parte din salariații stației, inclusiv reclamanții, au refuzat redistribuirea și schimbarea atribuțiilor de serviciu, situație în care devin inoperante dispozițiile art. 53 din Codul muncii.
Pe de altă parte, se susține că soluția pronunțată de instanță este eronată deoarece eventualele drepturi care trebuie acordate reclamanților sunt în proporție de numai 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și nu de 100% cum a acordat instanța de fond.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare prin care au invocat nulitatea recursului, deoarece nu conține motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, iar pe fond au solicitat respingerea lui ca nefundat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată, în raport de criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată următoarele:
Referitor la nulitatea recursului, curtea va respinge această excepție, întrucât recurenta a dezvoltat pe larg motivele pe care se întemeiază cererea sa și această dezvoltare face posibilă încadrarea lor într-unele din motivele prev. de art.304 pr.civ. Mai mult, fiind o cauză ce nu este susceptibilă a fi atacată cu apel, în cauză sunt aplicabile disp. art.3041pr.civ.
Pe fondul cauzei, curtea va reține că motivul de recurs privind greșita anulare a dispozițiilor de concediere de către prima instanță este nefondată, deoarece într-adevăr nu au fost respectate prevederile Codului muncii privind concedierea.
stației în care și-au desfășurat activitatea intimații-reclamanți presupune doar o întrerupere temporară a activității, cu consecința prevăzută de art. 53 din Codul muncii, privind plata unei indemnizații mai reduse și nu desfacerea contractului de muncă.
În ce privește concedierea nu subzistă o cauză serioasă și reală, din cele prevăzute de art. 65 alin.2 din Codul muncii, după modernizare stația urmând să fie repusă în stare de funcționare și urmând să necesite același număr de angajați.
Salariații stației au fost preluați de societatea recurentă de la SC SA, astfel că nu poate fi primită susținerea că posturile lor nu se află în organigrama recurentei.
Recurenta nu a făcut dovezi că ar fi oferit reclamanților alte locuri de muncă, le-ar fi dispus alte atribuții și aceștia ar fi refuzat, astfel că nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Referitor la acordarea de către instanța de fond a despăgubirilor solicitate în totalitate, reprezentând drepturile salariale cuvenite, Curtea reține că această soluție este greșită deoarece în perioada modernizării și retehnologizării, salariații stației pot beneficia, conform art. 53 din Codul muncii, de o indemnizație de numai 75% din salariul de bază al funcției ocupate, în perioada întreruperii temporare a activității salariații aflându-se la dispoziția angajatorului. Prin urmare nu se poate dispune o despăgubire în cuantum mai mare decât drepturile de care salariații ar fi beneficiat dacă nu le-ar fi fost desfăcut nelegal contractul de muncă.
Astfel fiind, recursul de față este fondat și în baza art. 304 pct.9 și 312 Cod pr.civilă urmează a fi admis, curtea urmând să modifice în parte sentința în sensul că drepturile salariale acordate cu majorări și indexări reclamanților de la concediere până la reintegrare, pe perioada întreruperii activității pentru motive economice, vor fi în cuantum de 75% lunar, conf. dart.53 din Codul muncii, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Se va lua act că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată cu prilejul dezbaterilor.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului declarat de pârâta SC D SRL Târgoviște, invocată de intimații reclamanți și.
Admite recursul declarat de SOCIETATEA COMERCIALĂ “-D” SRL Târgoviște cu sediul în Târgoviște, str. -. -., nr.9, -9,.A,.4,.19, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1206 din data de 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliat în comuna G, nr.400, județul D și, domiciliată în G,-, județul
Modifică în parte sentința în sensul că drepturile salariale acordate cu majorări și indexări intimaților-reclamanți de la concediere până la reintegrare, pe perioada întreruperii activității pentru motive economice, sunt în cuantum de 75% lunar, conf. art. 53 din Codul muncii.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Cristina
– – – – – – –
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored./AF
3 ex./11.03.2008
f- Tribunalul Dâmbovița
