ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.204
Ședința publică din data de 26 februarie 2008
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Cristina Mihaela Moiceanu Alexandru
– –
Grefier –
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatoarea, domiciliată în V de M,-,.2A,.A,.3,.14, județul P, împotriva sentinței civile nr.3 din data de 7 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI P, cu sediul în P,–16, județul P și COMPLEXUL DE SERVICII COMUNITARE S P, cu sediul în P,- bis, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-contestatoare, personal, asistată de avocat -, din Baroul Prahova și intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului P, reprezentată de , lipsind intimatul Complexul de Servicii Comunitare S
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este motivat și a fost declarat în termen legal.
Avocat – având cuvântul pentru recurenta-contestatoare depune la dosar împuternicirea avocațială, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului P depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică nr. 95 din 26 februarie 2008, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că părțile nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat – având cuvântul pentru recurenta-contestatoare arată că dispoziția nr. 304 din 21 septembrie 2007 emisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului P este nelegală și netemeinică.
Apreciază că, procedura cercetării prealabile s-a efectuat în mod nelegal, în baza unui pretins referat care nu există la dosarul cauzei.
– 2 –
De asemenea, arată că dispoziția de suspendare a fost emisă la data de 28 iulie 2007 într-o zi de sâmbătă când intimata nu are program de lucru, neexistând nicio sesizare în acest sens, dispoziție care nu se află la dosarul cauzei.
Mai arată că recurenta-contestatoare a fost convocată de două ori să dea explicații despre o pretinsă abatere disciplinară, însă a fost cercetată pentru mai multe aspecte privind activitatea sa profesională.
Susține că nici din raportul comisiei de cercetare prealabilă și nici din dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă nu reiese consecințele presupuselor abateri disciplinare, neexistând dovezi în acest sens.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii contestației, anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea contestatoarei în muncă, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimată arată că instanța de fond a apreciat în mod corect probatoriul administrat în cauză, pronunțându-se asupra tuturor motivelor invocate.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Depune la dosar note scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să se dispună în contradictoriu cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) – Complexul de Servicii Comunitare Sf. P, anularea Dispoziției nr.304/21.09.2007 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă și obligarea pârâtei la reintegrarea sa în muncă, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la reîncadrarea efectivă în muncă.
În motivarea contestației petenta a susținut că prin această dispoziție în mod netemeinic și nelegal i s-a desfăcut contractul individual de muncă, invocându-se disp.art.28 din Regulamentul de Ordine Interioară, fișele postului coroborate cu art.39 pct.2 lit.b și c din Codul Muncii, fiind indicate generic dispozițiile pretins încălcate, fără a menționa în concret faptele pretins săvârșite, ceea ce atrage nulitatea absolută a dispoziției.
S-a mai susținut de asemenea în motivarea contestației de către petentă, că nu s-a efectuat în mod temeinic și legal cercetarea disciplinară prealabilă, arătând că s-au luat mai multe note explicative salariaților de care nu are cunoștință și, care, de altfel, nu aveau competența de a-i aprecia activitatea.
În motivarea contestației, petenta a solicitat proba cu acte.
Pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că în urma Referatului întocmit de Comisia de Cercetare Prealabilă Disciplinară înregistrat la nr.1A 23311/24.08.2007, s-a adus la cunoștința conducerii DGASPC, faptul că petenta – instructor de educație, nu respecta regulile de igienă în
– 3 –
cazul copiilor, folosind obiecte de igienă și protecție personale ale copilului bolnav de și la ceilalți copii din grupă, nu folosește mănuși de protecție în momentul în care intră în contact cu copii din grupă, din declarațiile luate reieșind că petenta, la alimentația copilului cu nu folosește mănușile, nu respectă dreptul la intimitate al copiilor.
Prin sentința civilă nr.3 din 07.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahovas -a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Din cuprinsul referatului nr.1A 23311/24.08.2007 rezultă că, contestatoarea, încadrată la Complexul de Servicii Comunitare Sf. P în funcția de instructor de educație, nu a respectat regulile de igienă, întrucât a folosit obiecte de igienă și protecție personală ale copiilor bolnavi de și la ceilalți copii din grupă și nu a folosit mănuși de protecție când intra în contact cu copii din grupă.
În baza disp.art.268 al.1 din Codul Muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților, ori de câte ori constată că aceștioa au săvârșit o abatere disciplinară.
Conform prevederilor art.256 al.2 din Codul Muncii, abaterea disciplinară reprezintă o faptă în legătură cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, sau CCM aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor.
Prin dispoziția contestată nr.304/21.09.2007 DGASPC a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatoarei, reținând că aceasta, contrar atribuțiilor de serviciu și al complexului de servicii comunitare, a folosit obiecte de igienă și protecție personală ale copilului bolnav de la ceilalți copii din grupă și nu a folosit mănuși de protecție în momentul în care intra în contract cu copii din grupă.
Fapta săvârșită de contestatoare, constituie abatere disciplinară, astfel că în mod corect prin decizia contestată s-a dispus desfacerea contractului de muncă.
A apreciat instanța de fond că susținerea contestatoarei conform căreia, în cuprinsul deciziei nu s-a indicat decât generic dispozițiile pretins încălcate fără individualizarea în concret a faptei săvârșită, nu poate fi reținută, deoarece așa cum reiese din decizia contestată faptele săvârșite de contestatoare au fost menționate.
De asemenea, a mai apreciat instanța de fond că nu poate fi reținută nici susținerea conform căreia nu s-a efectuat procedura cercetării disciplinare prealabile, în mod temeinic, deoarece după cum rezultă din actele depuse în cauză a fost instituită o comisie de cercetare disciplinară prealabilă care a întocmit referatul nr.25479/17.09.2007, fiind înștiințată contestatoarea conform adresei nr.A 23929/13.09.2007 de a se prezenta la data de 10.09.2007 orele 8 la sediul Complexului de Servicii Comunitare Sf. P pentru a da explicații pentru nerespectarea regulilor de igienă și folosirii necorespunzătoare a obiectelor de uz personal a copiilor infestați cu.
– 4 –
Împotriva acestei sentințe, contestatoarea a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală, deoarece procedura de cercetare disciplinară prealabilă este lovită de nulitate ca urmare a multiplelor neregularități menționate în motivele de recurs vizând suspendarea contractului individual de muncă printr-o decizie emisă într-o zi nelucrătoare, chestionarea recurente, lipsa unor semnături, greșita sesizare a comisiei pe baza unui referat întocmit de – șef birou, arătându-se totodată că, din raportul Comisiei de cercetare disciplinară nu rezultă dovezile în temeiul cărora s-a reținut că aceasta ar fi încălcat normele de disciplină la locul de muncă.
Mai mult decât atât nu rezultă din actele întocmite de Comisia de cercetare nici consecințele presupuselor abateri săvârșite de aceasta.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Pretinsele neregularități invocate de recurentă nu constituie și cauze de nulitate în senul prevăzut de disp. art.267 Codul Muncii, întrucât sesizarea conducerii unității putea fi făcută de orice salariat pentru că declanșarea procedurii disciplinare este atributul exclusiv al conducerii unității și poate fi dispusă chiar și din oficiu, iar raportul de cercetare disciplinară care a stat la baza emiterii deciziei este amplu și temeinic motivat, semnat de către toți membrii comisiei și a fost însoțit atât de declarațiile unora din membrii colectivului în care recurenta și-a desfășurat activitatea, cât și de notele explicative luate contestatoarei, fiind respectate dispozițiile legale sus-menționate.
Pe fondul cauzei, deși contestă realitatea și corectitudinea declarațiilor persoanelor audiate la cercetarea disciplinară cu ocazia judecății în primă instanță contestatoarea nu a solicitat efectuarea de probatorii incluzând și depozițiile de martori din care să rezulte abaterile săvârșite în sarcina sa nu sunt reale.
Este adevărat că, potrivit art.287 Codul Muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, această obligație legală fiind îndeplinită de către angajator prin depunerea odată cu întâmpinarea a dosarului disciplinar întocmit contestatoarei, iar aceasta la rândul său avea obligația legală de a dovedi susținerile făcute în contestație în sensul că nu se face vinovată de săvârșirea vreunei abateri.
Astfel, potrivit probelor administrate s-a constatat că recurenta a încălcat atribuțiunile stabilite prin Regulamentul de ordine interioară și fișa postului de instructor de educație prin aceea că nu a purtat mănuși de protecție și nu a folosit peria cu ocazia igienizării grupurilor sanitare, precum și în contactul cu minorii internați, nu a folosit echipament de protecție nici în cazul minorului bolnav de și chiar mai mult a folosit obiecte de igienă și protecție personală ale acestui copil și la ceilalți copii, existând risc major de infestare, nu a respectat dreptul la intimitate al copiilor, nu a promovat o relație armonioasă între copii cu efecte asupra stării psihice a acestora.
Așa fiind, Curtea constată că recursul este nefundat și urmată a fi respins ca atare.
– 5 –
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea, domiciliată în V de M,-,.2A,.A,.3,.14, județul P, împotriva sentinței civile nr.3 din data de 7 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI P, cu sediul în P,–16, județul P și COMPLEXUL DE SERVICII COMUNITARE S P, cu sediul în P,- bis, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Marilena Panait, Cristina Mihaela Moiceanu Alexandru
– – – – – –
Grefier,
Red./
3 ex/12.03.2008
f- – Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120