C. civ.. art. 1143
Reclamanta a efectuat pentru pârâtă. în anul 2005. mai multe transporturi internaţionale rutiere de mărfuri, fiecarc pc bază de „comandă-contract” emisă de pârâtă (beneficiar) şi acceptată de reclamantă (transportator) prin executare. Transporturile se efectuau pc bază de „scrisoarc de transport internaţional C.M.R.”, iar plata lor se făcea pc bază de factură, emisă pentru fiecare transport, în 30 de zile de la primirea documentelor prevăzute în comanda-contract. Nici în facturi şi nici în scrisorilc de transport nu s-a menţionat numărul comenzii-contract în baza căreia au fost emise, fapt care a contribuit la ncconcordanţe în stabilirea lor şi la dificultăţi în identificarea pe fiecare transport. De asemenea, în unele ordine de plată nu se indicau facturile în contul cărora se făcea plata.
Pârâta nu contestă debitul de I.730 euro reprezentând rest de preţ al transportului efectuat de reclamantă pe baza comenzii-contract nr. 509139/2005, dar îl „compensează” cu pretenţia sa la suma de I.730 euro reprezentând penalităţi facturate reclamantei cu factura nr. 2667747 din 20 februarie 2006.
Examinând „compensaţia” efectuată de pârâtă, precum şi obiecţiunilc reclamantei. Tribunalul arbitral a reţinut că, potrivit art. 1143 C. civ., „când două persoane sunt datoare una alteia, se operează între dânsele o compensaţie care stinge amândouă datoriile în felul şi cazurile expuse mai jos”.
Compensaţia este aşadar un mod de stingere, specific obligaţiilor reciproce, prin carc obligaţiile de aceeaşi natură (în bani) ce revin unor persoane, care sunt, în acelaşi timp, creditor şi debitor una faţă de cealaltă, se sting până la concurenţa celei mai mici.
în cazul de faţă nu operează nici compensaţia legală, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1143 şi urm. C. civ., şi nici compensaţia convenţională. întrucât reclamanta nu a fost de acord cu o atare compensaţie, contestând existenţa şi legalitatea datoriei de 1.730 euro. ce reprezintă pretenţia pârâtei la despăgubiri. Poate opera însă. în anumite condiţii, compensaţia judiciară. Instanţele de judecată procedează în acest fel atunci când, într-un proces, pârâtul formulează, prin cerere reconvenţională, pretenţii proprii împotriva reclamantului şi face dovada lor.
Uneori, pentru ca pârâtul să poată obţine reducerea sau chiar neutralizarea unei pretenţii a reclamantului, nu este necesară introducerea unei cereri reconvcnţionale, ci este suficientă o simplă apărare în fond. în litigiul de faţă, pârâta nu a formulat faţă de reclamantă nicio pretenţie carc. în caz de admitere, să fie transpusă în dispozitiv, ci solicită numai, pc calc de apărare, respingerea pretenţiei acesteia. în sumă de 1.730 curo. ca fiind achitată prin scăderea din costul total al transportului de 3.000 euro a sumei de
1.730 Euro reprezentând prejudiciul cauzat de reclamantă pârâtei prin plata de penalităţi cătrc D.
Pc de altă parte, reclamanta recunoaşte, prin cererca înregistrată sub nr. 12 din 13 septembrie 2007, „eroarea care s-a strecurat în cerere noastră introductivă privind numărul facturii şi cel al comenzii”. Această „eroare” care subzistă este însă de natură să lipsească acţiunea de temei legal. Dacă se iau însă în considerare comenzile-contract şi facturile indicate de pârâtă în apărare şi care se învederează a fi reale, acest cfect poate fi evitat.
Astfel, în privinţa apărărilor pârâtei tinzând la respingerea pretenţiilor reclamantei, Tribunalul arbitral a reţinut că paguba este corect stabilită prin înscrisurile depuse la dosar. Obligaţia reclamantei de acoperire a pagubei îşi are temei direct în contractul-comandă dintre ca şi pârâtă nr. 509139 din 26 septembrie 2005, iar nu în raporturile dintre pârâtă şi D. La dosar s-a depus factura pentru suma de 1.730 curo, emisă de D„ factură carc în mod corect nu a fost refuzată la plată de cătrc pârâtă, precum şi refactu-rarca sumei de 1.730 curo cătrc reclamantă. în aceste condiţii, cele două datorii sunt stinse, iar acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Sentinţa arbitrală nr. 182 din 27 septembrie 2007
