ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.297
Ședința publică din data de 11 martie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Alexandru
– –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT PUBLIC P, cu sediul în P,-, județul P, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 87 din data de 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în P,-,.5,.19, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată Regia Autonomă de Transport Public P, reprezentată de și intimatul-contestator, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este motivat și a fost declarat în termen legal.
Consilier juridic pentru recurenta-intimată depune la dosar delegația de reprezentare juridică, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Intimatul-contestator depune la dosar întâmpinare, un exemplar de pe aceasta fiind comunicată și recurentei-pârâtei, prin reprezentantul său legal, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-intimată arată că, la data de 30 august 2008, intimatul-reclamant având funcția de controlor legitimații de călătorie în cadrul Pap ărăsit locul de muncă între orele 19,00 – 21,00 fără a anunța șeful ierarhic și fără a avea bilet de voie eliberat în acest sens.
Precizează că, potrivit art.12.6 pct. 8 din Regulamentul Intern al Regiei, fapta privind părăsirea locului de muncă, fără bilet de voie se sancționează cu reducerea salariului de bază cu 5-10% pe o durată de 1- 3 luni.
Apreciază că, sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală având în vedere că aceasta s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu au fost dovedite de intimatul-reclamant, acesta nefăcând dovada că între orele
– 2 –
19,00 – 21,00 a participat la o ședință de sindicat. Instanța de fond trebuia să-i pună în vedere intimatului-contestator să facă dovada în acest sens, întrucât P nu poate dovedi, iar proba cu acte ține exclusiv de Sindicatul al cărui membru este intimatul-reclamant.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii, menținerea deciziei de sancționare ca fiind temeinică și legală.
Intimatul-reclamant având cuvântul arată că este lider de sindicat și are dreptul la 40 de ore libere pe lună și în luna august nu a solicitat învoiri.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat de intimata Regia Autonomă de Transport Public P, împotriva sentinței civile nr.87 din data de 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, constată următoarele:
Contestatorul a chemat în judecată pe intimata Regia Autonomă de Transport Public P, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de sancționare nr.15186 din data de 20 septembrie 2007.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că în data de 30 august 2007 fiind de serviciu în schimbul II, orele 1300– 2100, la ora 1900a cerut șefului ierarhic învoire de două ore, acesta fiind de acord.
Mai arată că, la data de 30 august 2007 fost pontat 6 ore lucrate și 2 ore învoire, situație care se poate observa din fluturașul de salariu înregistrat la Serviciul Financiar.
Susține contestatorul că este lider de sindicat și are dreptul la 40 ore libere pe lună conform statului și nu a apelat niciodată la acest drept.
În dovedirea acțiunii contestatorul a depus la dosar acte, respectiv decizia de sancționare, fluturașul de salariu și sentința civilă nr.35 din 25 iunie 2007 Judecătoriei Ploiești.
Intimata Regia Autonomă de Transport Public P în temeiul disp. art. 115 Cod pr.civilă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, întrucât potrivit art. 12.6 pct. 8 din Regulamentul Intern al acesteia, fapta constând în părăsirea serviciului fără bilet de voie se sancționează cu reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%, astfel că sancțiunea este temeinică și legală.
După administrarea probatoriilor Tribunalul Prahova prin sentința sus-menționată admis contestația formulată de contestatorul și a anulat decizia nr.15186 din 20 septembrie 2007 emisă de pârâta Regia Autonomă de Transport Public
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin decizia de sancționare nr. 15186 din data de 20 septembrie 2007 emisă de pârâta Regia Autonomă de Transport Public P, contestatorul a fost sancționat cu diminuarea salariului cu 5% pe o lună conform disp. art. 264 lit. d Codul muncii.
– 3 –
Această sancțiune a fost întemeiată pe dispozițiile art. 12.6 pct. 8 din Regulamentul Intern al pârâtei potrivit cărora părăsirea serviciului fără bilet de voie se sancționează cu reducerea salariului cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni, însă reclamantul a avut 2 ore învoire, așa cum rezultă din fluturașul de salariu, aflat în copie xerox – fila 3 dosar fond.
Totodată, contestatorul potrivit Statutului Sindicatului în calitatea de lider de sindicat are dreptul la 40 de ore libere pe lună.
Nu se poate susține că contestatorul s-ar încadra la disp. art. 126 alin.7 – “părăsirea serviciului și incintei unității în timpul serviciului fără bilet de voie”, întrucât conform fișei colective de prezență pe luna august 2007, acesta figurează în data de 30 august 2007 pontat 6 ore lucrate și 2 ore învoire și motivarea intimatei că mențiunea “învoit” a fost făcută din eroare, deoarece contestatorul trebuia trecut absent nemotivat nu poate constitui un argument pentru menținerea sancțiunii.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că nu a stabilit corect situația de fapt, constând în aceea că, la data de 30 august 2007contestatorul, care îndeplinea funcția de controlor legitimații de călătorie în cadrul Regiei Autonome de Transport Public Pap ărăsit locul de muncă între orele 19 – 21 fără anunța șeful ierarhic și fără a avea bilet de voie eliberat în acest sens.
Astfel, instanța de fond, deși constată că o asemenea faptă se sancționează cu reducerea salariului de bază cu 5-10% pe 1-3 luni, conform Regulamentului de ordine interioară, contestatorul fiind sancționat cu reducerea cu 5% pe o lună a salariului de bază, în mod greșit a reținut că acesta a beneficiat de învoire din partea șefului ierarhic urmare unei cereri adresate verbal, fără a cerceta sau a se baza pe acte doveditoare în acest sens – bilet de voie, cerere scrisă de învoire înregistrată
De asemenea, contestatorul nu a făcut nici o dovadă în sensul că în intervalul orar în care a părăsit locul de muncă ar fi desfășurat o activitate cu caracter sindical, astfel că împrejurarea reținută de instanța de fond privind calitatea sa de lider sindical este lipsită de relevanță.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Prin decizia de sancționare contestată, intimatului i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 264 lit.d Codul muncii constând în diminuarea cu 5% pe o lună a salariului ca urmare a încălcării dispozițiilor art.12.5. pct. 7 din Regulamentul intern, constând în aceea că în ziua de 30 august 2007 fiind de serviciu în schimbul II a plecat de la program la orele 19 fără acordul șefului ierarhic superior.
La baza aplicării acestei sancțiuni se află Raportul de neconformitate nr.14/30.09.2007 întocmit de șeful Serviciului siguranța circulației – Control legitimații, raport care este însă contrazis de foaia colectivă de prezență pe luna august 2007 din care rezultă că în ziua respectivă contestatorul a fost învoit timp de 2 ore și care este semnată de același șef de serviciu, precum și de “fluturașul de salariu” în care este făcută expres mențiunea învoiri – 2 ore, situație care duce la
– 4 –
concluzia că aplicarea sancțiunii este nejustificată, contestatorul fiind învoit la momentul plecării de la locul de muncă pentru că, altfel raportul de neconformitate ar fi fost întocmit la 30 august 2007, ziua săvârșirii abaterii, și nu 3 septembrie 2007, cum s-a întâmplat în realitate.
În plus, ținând seama de împrejurarea că în litigiile de muncă sarcina probei incumbă angajatorului, recurenta era cea care avea obligația să dovedească faptul că din eroare ar fi întocmit foaia colectivă de prezență cu mențiunea “învoit” în loc de “absent nemotivat”, în cazul contestatorului și nu acestuia obligația de a dovedi că a fost învoit și că în acest interval de timp ar fi desfășurat o activitate sindicală.
În raport cu aceste considerente recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT PUBLIC P, cu sediul în P,-, județul P, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 87 din data de 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în P,-,.5,.19, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Alexandru
– – – – – –
Grefier,
Red./
2 ex./26.03.2008
f- – Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120