ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 353
Ședința publică din data de 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona
— –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata – T -, prin reprezentant legal, cu sediul în T,–11, județul D, împotriva sentinței civile nr. 3 din 8 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, prin reprezentant legal Sindicatul Liber Independent, cu sediul în T,–11, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-intimată – T – și intimatul-contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea, având în vedere că recurenta-intimată – T – a solicitat judecarea cauzei în lipsă, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, reclamantul Sindicatul Liber Independent T (denumit în continuare T) a chemat în judecată pe pârâta – “” – T solicitând ca în contradictoriu cu aceasta să se constate nulitatea dispoziției nr.2413/24.08.2007 prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă salariatului, reintegrarea acestuia în funcția avută cu plata drepturilor salariale aferente.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a susținut că la emiterea dispoziției contestate, societatea pârâtă a încălcat prevederile art.102 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ( denumit în continuare ) în sensul de a nu anunța în scris despre desființarea postului, numărul total al posturilor reduse și structura acestora înainte cu 60 zile calendaristice de data preavizului.
Totodată s-a invocat și încălcarea dispozițiilor art.74 din codul muncii privind conținutul deciziei de concediere-deoarece nu au fost prezentate locurile de muncă disponibile, deși ulterior s-au făcut angajări si ale art.64 din același cod în sensul că nu a fost consultată Agenția Teritorială de muncă.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.283 alin.1 și ale art.76 din codul muncii, iar in dovedirea susținerilor din cerere au fost atașate: copia dispoziției contestate și a dispoziției nr.2336/16.o8.2007(filele 3-4).
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate (filele 19-20).
S-a susținut că în capitolul VI din este reglementată procedura concedierii colective, care a fost respectată în cauză iar dispozițiile invocate de reclamant, respectiv art.102 alin.1 din același contract colectiv de muncă, nu sunt aplicabile.
A mai arătat pârâta că nu a încălcat nici prevederile art.74 din codul muncii deoarece obligația ofertei de redistribuire a salariatului subzistă doar in situația concedierii pentru inaptitudine fizică sau psihică sau in cazul concedierilor pentru necorespundere profesională, ori salariatul nu s-a aflat în niciuna din aceste situații.
La întâmpinare s-au anexat în copie:organigrama societății, dispoziția nr.1542/18.06.2007, decizia nr.83/4.05.2007 (filele 21-25).
Reclamantul a formulat note scrise, însoțite de înscrisuri (filele 26-32).
Pe baza mijloacelor de probă administrate, prin sentința civilă nr.3 pronunțată la data de 8 ianuarie 2008, Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea reclamantului, a constatat nulitatea dispoziției nr.2413/24.08.2007 emisă de pârâtă, a dispus reintegrarea salariatului pe postul deținut anterior cu acordarea tuturor drepturilor bănești-conform art.78 din codul muncii, inclusiv a tichetelor de masă corespunzător valorii lor nominale, de la data încetării contractului de muncă la reintegrarea efectivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr. 2413/24.08.2007 emisă de pârâtă s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatului, în temeiul art.65 din codul muncii și al art.56 din, ca urmare a desființării postului ocupat de acesta, concedierea fiind individuală-împrejurare cu care ambele părți ale litigiului au fost de acord.
Dispozițiile art.102 alin.1 din prevăd că în situația in care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activității ori reorganizării procesului de producție ce ar presupune desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunțe in scris sindicatul despre situația apărută și despre numărul total al posturilor ce ar urma să fie desființate precum si structura acestora.
A mai reținut instanța că textul sus-citat nu distinge după cum concedierile sunt individuale ori colective, astfel că apărarea pârâtei referitoare la inaplicabilitatea acestuia nu este întemeiată, deoarece art.70 din instituie măsuri de protecție pentru salariați identice cu cele ale art.102 din.
Fiind încălcate obligațiile prevăzute în referitoare la concedierea salariatului, potrivit art.76 fin codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, ceea ce a impus reintegrarea salariatului, acordarea drepturilor prevăzute de art.78 din același cod, de la încetarea contractului său de muncă si până la reintegrarea efectivă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta – “” – T criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie (filele 4-6).
Sub un prim aspect, recurenta a susținut că instanța de fond a greșit când a stabilit că eventuala încălcare a art.102 din atrage nulitatea deciziei de concediere, deoarece sancțiunea nerespectării sale este prevăzută de art.102 (3) lit.a din 2004-2008, respectiv plata salariului de bază avut de salariat pe durata cuprinsă între data desfacerii contractului de muncă și expirarea celor 60 zile care preced curgerea termenului de preaviz.
A mai susținut recurenta că salariatul trebuia introdus în cauză deoarece avea dreptul de a renunța la acțiune sau la judecată.
O altă critică vizează greșita interpretare a art.74 din codul muncii, deoarece acest text de lege nu sancționează cu nulitatea absolută lipsa din decizia de concediere a ofertei de redistribuire în muncă, iar în dosar există probe care demonstrează că desființarea posturilor a fost efectivă și serioasă, de la data concedierii salariatul s-a aflat la dispoziția angajatorului, activitatea secției la care lucra fiind oprită din lipsă de comenzi.
Sub un ultim aspect, recurenta a solicitat să se aibă în vedere regimul juridic al tichetelor de masă, astfel cum este prevăzut de Legea nr.142/1998 și faptul că salariatul s-a aflat la domiciliul său și a servit masa acasă, nefiind îndreptățit ca în situația reparării prejudiciului să beneficieze de tichete de masă a căror distribuire se justifică numai pentru zilele efectiv lucrate.
Drept urmare, s-a solicitat admiterea recursului și în principal modificarea în tot a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii în fond ca neîntemeiate a acțiunii reclamantului.
Intimatul reclamant T, legal citat nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a înfățișat la judecata recursului.
Curtea, verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor aduse de recurenta-pârâtă, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele așa cum prevede art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat este fondat și va fi admis pentru considerentele care succed:
Este mai presus de orice îndoială că prin dispoziția nr. 2413/24.08.2007 emisă de pârâtă s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatului, în temeiul art.65 din codul muncii și al art.56 din, ca urmare a desființării postului ocupat de acesta, respectiv cel de șef de schimb la secția OE 1 (fila 3 dosar fond).
Textele legale sus-citate au fost menționate de însuși angajator în decizia de concediere dispusă din motive care nu țin de persoana salariatului.
În această situație, alineatul 2 al art.65 din codul muncii impune ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, iar potrivit art.74 din același cod trebuie să cuprindă, între altele, lista tuturor locurilor de muncă disponibile din unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64 din cod.
În egală măsură, în conformitate cu art.102 din, în cazul reducerii de personal ca urmare a restrângerii activității ori reorganizării acesteia, angajatorul este obligat să anunțe în scris sindicatul despre situația apărută și despre numărul total al posturilor ce vor fi reduse precum și structura acestora-fără ca acest text din contractul colectiv de muncă semnat de reprezentanții sindicatului, pentru salariați și de angajator, să distingă după cum concedierea ar fi individuală ori colectivă.
Interpretând și aplicând corect dispozițiile legale ori contractuale sus-citate, prima instanță a reținut că la concedierea salariatului, societatea pârâtă nu a respectat procedura impusă de art. 74 din codul muncii, ceea ce atrage consecința prevăzută de art.76 din același cod, respectiv constatarea nulității absolute a deciziei emise cu încălcarea legii.
Sub acest aspect critica recurentei vizând greșita sancțiune aplicată de prima instanță în situația încălcării art.102 alin.1 din, a constatării nulității deciziei de concediere în loc de cea a plății salariului de bază al angajatului concediat, nu este întemeiată.
Sancțiunea stabilită de instanță este conformă cu dispozițiile art.76 din codul muncii care impune nulitatea absolută a deciziei de concediere care nu conține în mod obligatoriu, mențiunile de la lit.d privind lista tuturor locurilor de muncă disponibile din unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64 din cod.
Recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a propune salariatului un alt loc de muncă vacant în unitate, ori în cazul în care nu dispunea de un asemenea loc, nu a solicitat sprijinul agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în vederea redistribuirii celui în cauză corespunzător pregătirii sale profesionale.
Curtea constată că recurenta-pârâtă a încălcat dispozițiile art.74 din carta Socială Europeană referitoare la măsurile sociale care vizează ajutorul pentru redistribuirea sau recalificarea lucrătorilor și dispozițiile Directivei nr.78/59/CE din 20 iulie 1998 privind legislația statelor membre.
Nici cea de a doua critică a recurentei privind lipsa citării salariatului la judecata cererii care îl vizează, nu este fondată.
În conformitate cu art.282 din codul muncii, între alții, pot fi părți în conflictele de muncă sindicatele, care, potrivit art.28 alin.1 din același cod, apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislația muncii, statutele, contractele individuale sau colective de muncă,etc.
Drept urmare, acționând în numele și pentru salariatul membru de sindicat, reclamantul T nu are nevoie de un mandat expres din partea celui vizat de actul a cărui legalitate a contestat-o, acționând în interesul respectivului salariat.
Cu toate acestea, sentința recurată urmează a fi modificată pentru că ultima critică referitoare la acordarea tichetelor de masă este întemeiată.
Potrivit dispozițiilor Legii nr.142/1998 și normelor ei de aplicare adoptate prin nr.5 din 14 ian.1999 tichetele de masă – înțelese ca un drept extrasalarial având menirea de a motiva și fideliza salariații – nu se pot acorda, între alte situații, nici în cazul absenței salariatului de la locul de muncă, așa cum prevede art.11 alin.1 lit.a-d din actul normativ sus-citat.
Rezultă din interpretarea dispozițiilor legale enumerate că prezența efectivă la locul de muncă în zilele lucrătoare (sau zilele lucrate efectiv) creează dreptul de a primi tichetele de masă, ori în cauză nu se poate reține că salariatul a fost prezent la locul de muncă câtă vreme a fost concediat din inițiativa angajatorului.
În atare condiții, pentru considerentele sus-expuse, în baza art.3041rap.la art.312 cod pr.civ. recursul exercitat de recurenta-pârâtă va fi admis în sensul modificării în parte a sentinței și înlăturării obligației angajatorului de a acorda salariatului tichetele de masă-corespunzătoare în valoare nominală – menținându-se ca legale și temeinice celelalte dispoziții ale sentinței pronunțate de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de intimata – T -, prin reprezentant legal, cu sediul în T,–11, județul D, împotriva sentinței civile nr. 3 din 8 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, prin reprezentant legal Sindicatul Liber Independent, cu sediul în T,–11, județul D și în consecință:
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite în parte cererea și înlătură obligarea pârâtei la acordarea tichetelor de masă în valoare nominală.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona
— – – – — –
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored./SȘ
3 ex./27.03.2008
f- Tribunalul Dâmbovița
G
