Prin decizia civilă nr.133/2008 a Tribunalului Brăila s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârât, reţinându-se că acesta nu a îndeplinit obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei.
Împotriva acestei decizii a promovat recurs pârâtul care a apreciat că hotărârea este neîntemeiată şi nu a avut posibilitatea să achite taxa judiciară de timbru.
Recursul a fost admis prin decizia civilă nr. 145/R din 25.02.2009, pentru următoarele considerente:
Curtea de Justiţie a Drepturilor Omului de la Strasbourg a constat încălcarea accesului la justiţie în cauze asemănătoare precum Weissman vs. România, Iorga vs. România sau Iordache vs. România, în situaţii de anulare a acţiunii sau a apelului ca netimbrat.
De altfel, în cauza Iordache situaţia este similară celei din prezentul dosar, în sensul că se anulase ca netimbrat apelul declarat de petentul ce era încarcerat şi nu achitase taxa judiciară de timbru, iar obiectul acţiunii era vizitare minori.
A reţinut Curtea că deşi cuantumul taxei de timbru nu era la prima vedere foarte important, era considerabil pentru o persoană în situaţia reclamantului care era în închisoare şi nu dispunea de nici un venit.
Instanţele îi acordaseră două termene pentru a plăti,dar reclamantul nu avea nici o posibilitate de a face rost de suma respectivă prin mijloacele sale proprii şi depindea de familia sa care nu avea nici o obligaţie legală de a-i furniza bani. Faptul că limitarea dreptului de acces intervenise în apel,după ce reclamantul beneficiase de un grad de jurisdicţie la prima instanţă,nu era de natură să conducă la o altă soluţie, deoarece statele – dacă, deşi nu sunt obligate să o facă, instituie totuşi instanţe de apel şi recurs – trebuie să acorde aceleaşi garanţii fundamentale ale articolului 6 şi în căile de atac.
În plus, Curtea a ţinut seama de miza foarte importantă a procesului care privea dreptul de vizită al reclamantului faţă de fiul său ; or, fără să nege că revine în primul rând instanţelor naţionale să stabilească întinderea rolului activ al judecătorului în baza legii naţionale, Curtea a constatat că Guvernul nu probase faptul că instanţa de apel ori cea de recurs explicaseră reclamantului consecinţele neplăţii taxei de timbru sau faptul că putea fi exonerat de plată (dat fiind faptul că, indiferent cât de incertă era la momentul faptelor, cererea de scutire reprezenta singura cale prin care apelul reclamantului putea fi examinat pe fond de judecători) şi articolul 6 fusese încălcat.
Din aceste considerente, s-a apreciat că în speţa de faţă prin anularea apelului ca netimbrat s-a produs o încălcare a dispoziţiilor art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, îngrădindu-se accesul părţii la justiţie.
