Recursul reclamanţilor a fost respins prin Decizia nr. 151 din 10 februarie 2009.
S-a reţinut că sporul solicitat se acordă numai în condiţiile art. 8 din H.G. nr. 281/1993 iar metodologia de acordare este aceea prevăzută de Regulamentul Comun nr. 6366/1132/1993 al Ministerului Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, care presupune identificarea locurilor de muncă, expertizarea acestora şi încadrarea lor în categoria acelora cu condiţii deosebite, pe baza buletinului eliberat de Autoritatea de Sănătate Publică.
Buletinele eliberate de A.S.P. trebuie confirmate de inspectorii de muncă din cadrul I.T.M., în sensul că, pe durata efectuării analizei să fi fost aplicate toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor de muncă.
Sub acest aspect, procedurile pentru includerea serviciului în care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii, nu au fost respectate astfel că nu se regăseşte în anexele la Regulamentul mai sus menţionat.
Instanţa de recurs a înlăturat şi apărarea formulată în sensul că aflaţi în situaţii similare funcţionari publici din ţară au beneficiat de sporul respectiv, fapt ce generează o stare de reală, întrucât, instanţa de judecată nu se poate substitui organelor abilitate să identifice şi determine locurile de muncă ce prezintă condiţii vătămătoare, aceasta şi pentru faptul că prin lege specială s-a prevăzut procedura de stabilire a unor astfel de locuri.