Infracţiune de evaziune fiscală. Jurisprudență Infracţiuni


Tribunalul BACĂU Sentinţă penală nr. 359 din data de 19.11.2013

Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 8985/P/2010 din 28.11.2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inc. P.C.A. pentru comiterea infracțiunii de evaziunii fiscală și deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării prev. de art. 9 al. 1 lit. a Lg. 241/2005 și art. 296/1 al. 1 lit. l Lg. 571/2003 deoarece în data de 10.11.2010, deținea ilegal cantitatea de 2341 pachete țigări, respectiv 46.820 țigarete, cu timbru de Republica Moldova, fără a putea prezenta documente de proveniență, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat prin ascunderea sursei impozabile, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 19.841 lei, parțial recuperat.

La termenul din 17.09.2013, inc. P.C.A. a declarat în fața instanței că știe pentru comiterea căror fapte este trimis în judecată, recunoaște infracțiunile așa cum sunt reținute în rechizitoriu, cunoaște toate probele administrate în faza de urmărire penală și, și le însușește și solicită să fie judecat conform procedurii prevăzute de art. 320/1 cod pr. penală.

Instanța constată că, din probatoriul administrat în faza de urmărire penală, rezultă următoarea situație de fapt:

În data de 10.11.2010, la ora 06:36, inc. P.C.A. este contactat telefonic de o persoană de sex masculin, terminalul mobil al acesteia fiind localizat în jud. Vaslui. Procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice demonstrează faptul că, discuția dintre cei doi, deși aceștia nu folosesc în mod explicat cuvinte și expresii cu privire a tranzacția de țigări, este de fapt o comandă pentru un transport pe care inc. P.C.A. urma să îl facă în acea zi. Astfel, persoana rămasă neidentificată îi cere inculpatului să ajungă până la ora 08:00 la o locație cunoscută de amândoi, din contextul convorbirii reieșind că cel care urma să achiziționeze cantitatea de țigări, este nemulțumit de un transport anterior, cerând în mod e4xpres ca de această dată aspectul pachetelor să fie unul corespunzător și “să nu fie ca celelalte”;. Inculpatul îi dă asigurări că țigările sunt în folie și că va ajunge cu acestea până la ora 08.00.

În aceiași dimineață, puțin mai târziu, la ora 07.08, inc. P.C.A. este contactat de aceiași persoană, al cărei terminal mobil este localizat de această dată în zona unui teren extravilan aparținând jud. Bacău, convorbirea dintre cei doi stabilind locul de întâlnire și anume domiciliul acestei persoane rămasă neidentificată.

Până să ajungă la locul de întâlnire, la ieșirea din localitatea O., pe DN 2F, organele de poliție au oprit autoturismul de culoare verde, condus de inc. P.C.A., care a declarat că nu transporta bunuri sau valori care să fie plasate în afara legii. În urma verificării autoturismului, în portbagajul acestuia a fost găsită o geantă în care se aflau 1000 pachete (20.000 țigări), marca “P.”; ce aveau aplicate timbre de Republica Moldova, pentru care inculpatul nu a putut prezenta aceste de proveniență.

În aceste împrejurări, inculpatul a declarat că cele 1000 pachete fac parte dintr-o cantitate mai mare de țigări, pe care a achiziționat-o în ziua de 09.11.2010 din mun. Iași, menționând totodată că la domiciliul sau din jud. Bacău se află și restul de 1600 pachete țigări de aceiași marcă. Despre Această marfă, inculpatul a declarat că intenționa să o comercializeze în mun. Bacău.

Cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, organele de poliție au procedat la indisponibilizarea autoturismului. acesta a fost restituit în data de 29.11.2010 către R.R.V., care a prezentat un contract de vânzare-cumpărare ce atestă că este proprietarul autoturismului.

În baza autorizației de percheziție la imobilul de domiciliu al inc. P.C.A., din jud. Bacău, ocazie cu care au fost identificate un număr de 1341 pachete țigări (26.820 țigarete) marca P., despre care inculpatul a afirmat că un număr de 580 pachete provin din achiziția efectuată în data de 09.11.2010, iar diferența de 761 pachete provine din alte transporturi anterioare.

Prin adresa nr. 5992/2010, D.J.A.O.V. Bacău a comunicat faptul că prejudiciul adus bugetului de stat este de 19.841 lei ca urmare a neplății taxelor vamale, accizelor și a TVA-ului. Din aceiași adresă reiese că inculpatul nu este persoană autorizată și nu are calitatea de antreprenor fiscal.

Inculpatul P.C.A. a recunoscut comiterea faptelor, declarând că intenționa să comercializeze cantitatea de țigări pe care o deținea, iar cele 1000 pachete pe care le transporta în ziua de 10.11.2010 urma să le vândă unei persoane pe care o cunoaște sub apelativul de “P.”;. Totodată inculpatul a declarat că avea cunoștință de faptul că țigările provin din contrabandă.

Pe parcursul cercetărilor, inc. P.C.A. a achitat prejudiciul adus bugetului de stat, din chitanța seria CHANV/2009 nr. 0062865 din data de 13.01.2011 reieșind că a plătit suma de 2000 lei, iar suma de 17.841 lei a plătit-o cu chitanța nr. 12554/14.10.2013.

Tutunul este unul dintre produsele pentru care legiuitorul a înțeles să instituie un regim special, fiind interzisă atât producerea lui în afara antrepozitului fiscal cât și deținerea în afara sa, dacă pentru această acciză nu a fost plătită.

Prin art. 206/53, se instituie obligația ca “pentru produsele accizabile care sunt transportate sau sunt deținute în afara antrepozitului fiscal, originea trebuie să fie dovedită, folosindu-se un document care va fi stabilit prin norme metodologice”;, iar potrivit art. 206/61 “produsele accizabile pot fi eliberate pentru consum sau pot fi importate pe teritoriul României numai dacă acestea sunt marcate conform prevederilor prezentei secțiuni”;.

Marcarea se efectuează prin timbre sau banderole a căror eliberare se aprobă de către autoritățile competente. (art.206/63, art. 206/64).

În speță, fiind vorba despre o operațiune ce ar fi trebuit fi supusă regulilor aplicabile în materie de import, inculpatul trebuia să facă dovada că produsele accizabile provin de la un antrepozit sau importator, din moment ce la el s-a întrerupt circuitul economic.

Conform alin. 3 al art. 206/51 din Legea 571/2003, în cazul importului unui produs accizabil, care nu este plasat în regim suspensiv, momentul plății accizelor este momentul înregistrării declarației vamale de import, dată de la care acciza devine exigibilă (art. 212, art. 213 al. 2 din Lg. 571/2003).

În drept fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării prev. de art. 296/1 al. 1 lit. l Lg. 571/2003.

Instanța apreciază că nu există concurs de infracțiuni între deținere în afara antrepozitului fiscal și evaziune fiscală, ci doar o infracțiune unică de deținere în afara antrepozitului fiscal.

Recuperarea sumelor ce reprezintă obiectul obligației fiscale (acciză) exclude posibilitatea reținerii în concurs, și a infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. a Lg. 241/2005.

Această infracțiune incriminează ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile dacă s-a realizat în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Conform art.2 lit.e din Legea nr.241/2005, obligații fiscale sunt cele prevăzute exclusiv de Codul fiscal și de procedură fiscală, printre acestea regăsindu-se și acciza (art.2 lit.g din Codul fiscal).

Or, sustragerea de la plata accizei, prin ascunderea bunului sau sursei impozabile sau taxabile, se realizează într-o manieră particulară prin săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal. într-adevăr, această infracțiune este o modalitate faptică de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005 (deținerea în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile, pentru care accizele nu au fost percepute conform legii, fapt ce face exigibilă obligația de plată a accizei reprezintă o ascundere a bunului taxabil în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale), însă ea a fost reglementată distinct, printr-o normă cu caracter special care va exclude de la aplicare norma cu caracter general, respectiv art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005.

Reținerea ambelor infracțiuni, atâta art. 2961 alin.1 lit. l din Legea nr.571/2003, cât și a art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005 ar avea caracter redundant, ilustrând un concurs de calificări sau de texte care se rezolvă prin aplicarea principiului specialia generalibus derogant.

Concluzia de mai sus nu este infirmată nici de faptul că infracțiunea din Codul fiscal nu prevede expres cerința scopului sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cerință regăsită doar în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005.

Într-adevăr, formal, această cerință nu apare în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 2961 alin.1 lit.l din Codul fiscal, însă este consubstanțială acestuia. Argumentul îl constituie art.20621 alin.2 din Codul fiscal, interpretarea acestuia. Potrivit acestei dispoziții legale, când acciza nu a fost plătită, deținerea produselor accizabile poate avea loc doar într-un antrepozit fiscal. Per a contrario, deținerea produselor accizabile în afara antrepozitului fiscal presupune o acciză neplătită.

Existând, conform art.20621 alin.2 din Codul fiscal, obligația deținerii de produse accizabile cu acciză neplătită exclusiv în cadrul antrepozitului fiscal, încălcarea sa, prin deținerea unor astfel de produse în afara antrepozitului fiscal, semnifică intenția și scopul sustragerii de la plata accizei.

De asemenea, deținerea produselor accizabile în afara antrepozitului fiscal, nemarcate, peste limita prevăzută de lege, știind că provin din contrabandă, reprezintă o activitate ilicită. Or, a considera că orice venituri, licite sau ilicite, sunt supuse impozitelor extinde excesiv incidența legii privind evaziunea fiscală deoarece presupune obligația autodenunțării pentru persoanele care comit infracțiuni din care realizează venituri. În ipoteza de față, sursa potențial generatoare de este însăși activitatea infracțională care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.2961 alin.1 lit. l din Codul fiscal.

Infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005, nu poate fi reținută ori de câte ori veniturile nedeclarate provin din săvârșirea unor infracțiuni. O asemenea ipoteză este posibilă numai în măsura în care există o dispoziție legală expresă în acest sens (de pildă, art.17 lit.g din Legea nr.78/2000 care incriminează evaziunea fiscală comisă în legătură cu infracțiunile de corupție), ceea ce în cauza de față nu există.

Așadar, instanța în baza art. 334 cod pr. penală va schimba încadrarea juridică a infracțiunilor din art. 9 al. 1 lit. a Lg. 241/2005 și art. 296/1 al. 1 lit. l Lg. 571/2003 în art. 296/1 al. 1 lit. l Lg. 571/2003, infracțiune pentru care inculpatul va fi condamnat.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța va avea în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptei, gravitatea ei, valoarea prejudiciului și faptul că acesta a fost recuperat integral, precum și periculozitatea inculpatului care este infractor primar, a recunoscut săvârșirea infracțiunii și o regretă sincer. Față de aceste criterii de individualizare și aplicând dispozițiile art. 320/1 cod pr. penală, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse privativă de libertate orientată spre minimul special prevăzut de lege este necesar și suficient pentru reeducarea inculpatului.

Instanța apreciază că în cauză nu se impune aplicarea art. 74/1 al. 2 cod penal care reprezintă o cauză de reeducare a pedepsei sau de aplicare a unei sancțiuni administrative având în vedere numărul mare de țigarete cu care inculpatul a fost prins și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii.

Se va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 al. 2 cod penal.

Având în vedere împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social al acesteia nu foarte ridicat, persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale, a manifestat sinceritate recunoscând și regretând fapta comisă, instanța consideră că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins fără executarea ei în regim de deținere efectiv.

În consecință, instanța va suspenda condiționat executarea pedepsei conform art. 81 cod penal, va fixa termen de încercare de 3 ani potrivit art. 82 cod penal și va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 cod penal.

Se va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale în condițiile prevăzute de art. 71 al. 5 cod penal.

Potrivit art. 88 cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii din 10.11.2010.

În temeiul art. 118 lit. f C.penal instanța va confisca de la inculpat 2341 pachete de țigări marca “P.”; aflate în custodia DRAOV Bacău.

Pe latură civilă va lua act că inculpatul a achitat integral prejudiciul cauzat în valoare de 19.841 lei.

Constatând culpa procesuală a inculpatului, acesta va și obligat conform art. 191 al. 1 cod pr. penală să plătească statului suma de 1400 lei cheltuieli judiciare din care 1100 lei în faza de urmărire penală.

Se va constata că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

Conform art. 334 C.pr.penală schimbă încadrarea juridică a infracțiunilor din art. 9 al. 1 lit. a Legea nr. 241/2005 și art. 2961 al. 1 lit. l Legea nr. 571/2003 în art. 2961 al. 1 lit. l Legea nr. 571/2003.

Condamnă pe inc. P.C.A., pentru comiterea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării prevăz. de art. 2961 al. 1 lit. l Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 3201 C.pr.penală la pedeapsa de 1 an închisoare.

Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăz. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C.penal pe durata și în condițiile prevăz. de art. 71 al. 2 C.penal.

Conform art. 88 C.penal deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii din 10.11.2010.

Potrivit art. 81 C.penal suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate.

Fixează termen de încercare de 3 ani conform art. 82 C.penal și atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăz. de art. 83 C.penal.

Suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale în condițiile prevăz. de art. 71al. 5 C.penal.

În temeiul art. 118 lit. f C.penal confiscă de la inculpat 2341 pachete de țigări marca “P.”; aflate în custodia DRAOV Bacău.

Ia act că inculpatul a achitat integral prejudiciul cauzat în valoare de 19.841 lei.

Potrivit art. 191 al. 1 C.pr.penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1400 lei cheltuieli judiciare din care 1100 lei în faza de urmărire penală.

Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și de la comunicare cu partea civilă.