Daune-interese. Nedovedirea lor


Reclamanta susţine. în esenţă, că prin ncrestituirea garanţiei au fost afectate bunele relaţii cu subcontractorul său T., aşa cum acesta i-a comunicat prin scrisoarea nr. 921 din 15 mai 2007. în plus, a suferit şi un prejudiciu de imagine, apărând în mediul comercial ca rău platnică. A evaluat daunele-intcrese la 10% din suma pe care trebuia să o plătească cu titlu de garanţie cătrc T. de 240.246 Ici, fiind îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile contractuale a pârâtei I.

Reclamanta nu a făcut însă dovada susţinerilor sale.

în mod obiectiv, T., cunoscând împrejurările, dincolo de voinţa societăţii F., în care a avut loc ncrestituirea garanţiei şi având în vedere bunele relaţii comerciale anterioare dintre cele două societăţi, putea privi ncrestituirea ca un fapt izolat, carc nu era de natură a afecta aceste relaţii. Pc de altă parte, nu s-a învederat că ncrestituirea ar 11 avut o publicitate care să fi dăunat imaginii societăţii F.

Pentru aceste considerente. Tribunalul arbitral a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.

Sentinţa arbitrală nr. 205 din 25 octombrie 2007