ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.265
Ședința publică din data de 13 februarie 2009
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Dan Andrei Enescu Vera
: — –
Grefier: –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în comuna D,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1754 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții SUD SRL B – DIRECȚIA REGIONALĂ CENTRU DE DISTRIBUȚIE – PUNCT DE LUCRU T cu sediul în Târgoviște,–32 județul D și SC SUD SRL B- cu sediul în B, sector 4,–6.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul reclamant avocat din cadrul Baroului D, în baza împuternicirii avocațiale din 28.01.2009, iar pentru intimații pârâți, potrivit delegațiilor nr. 652/9.02.2009 și nr. 347/4.02.2009 depuse la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este scutit de plata taxei de timbru. Se mai învederează că din partea intimaților-pârâți s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă, la care s-au anexat, în copie, cererile recurentului-reclamant din 26.03.2008 și 26.05.2008 și Monitorul Oficial nr.679/28.07.2004.
Curtea înmânează recurentului-reclamant un exemplar al întâmpinării formulate.
Avocat pentru recurentul-reclamant declară că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și că alte cereri nu mai are de formulat.
Consilier juridic pentru intimații-pârâți declară că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația părților că alte cereri nu mai au de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru recurentul-reclamant, avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond admiterea acțiunii întrucât în mod flagrant prima instanță a considerat că decizia de concediere este emisă legal. Apreciază că decizia de desfacere a contractului individual de muncă este lovită de nulitate, întrucât art.60 alin.1 din Codul muncii interzice desfacerea contractului de muncă pe perioada incapacității de muncă, decizia fiind emisă la 25.02.2008, iar incapacitatea intervine începând cu data de 22.02.2008 și durează până la jumătatea lunii mai. Instanța de fond, în considerentele sentinței, apreciază că recurentul ar fi trebuit să-și anunțe anticipat starea de incapacitate de muncă, dar acesta nu avea cum să știe că urmează să fie bolnav. Cum decizia de desfacere a contractului individual de muncă este lovită de nulitate, aceasta nu-și poate produce efectele.
Și în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, acesta este întemeiat, întrucât în cuprinsul deciziei de concediere recurentul este sancționat pentru 3 fapte săvârșite în perioada 2006 – noiembrie 2007, cercetarea făcându-se în anul 2008. Dispozițiile art.268(1) din Codul muncii precizează că angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei, deci contestatorul a fost sancționat pentru niște fapte prescrise. De altfel, contestatorul a fost convocat, atunci când s-a făcut cercetarea disciplinară, să-și precizeze punctul de vedere pentru niște fapte petrecute din 2007, dar în conținutul deciziei se rețin și fapte petrecute în anul 2006și ca atare acesta nu a putut să-și facă apărările necesare. Ba mai mult, acestuia i s-a comunicat că i se va reduce salariul cu 10 %, dar în realitate i s-a desfăcut contractul de muncă.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței ce o depune la dosar. Depune la dosar extras din Revista română de Dreptul.
Având cuvântul în fond pentru intimații-pârâți, consilier juridic solicită respingerea recursului ca nelegal și nefondat, având în vedere atât considerentele reținute de instanța de fond, cât și ținând cont de motivele inserate în întâmpinare. Precizează că decizia de desfacere a contractului individual de muncă din data de 25.02.2008 a fost emisă imediat după cercetarea disciplinară la care recurentul-reclamant a fost prezent, deci nu era în incapacitate temporară de muncă. Faptul că ulterior, în cursul aceleiași zile, la orele 22,00, acesta a fost internat, situație ce rezultă din interogatoriul luat acestuia, nu poate duce la nulitatea deciziei. În data de 26.02.2008, prin fratele recurentului, a solicitat eliberarea unei adeverințe de salariat, lucru care s-a și realizat. Învederează că măsura încetării contractului individual de muncă s-a pus în aplicare după ce a încetat starea de incapacitate a recurentului. La fila 162 din dosarul de fond recurentul, printr-o adresă formulată la 25.05.2008, și-a dat acordul cu privire la încetarea contractului de muncă începând cu 19.05.2008. Din conținutul deciziei de concediere rezultă că i s-a reținut doar o faptă, însă în preambulul acestei decizii s-a făcut referire și la alte fapte. Chiar dacă în referat și în convocare s-a menționat că va fi sancționat cu 10 % din salariu, aceasta este doar o propunere făcută de persoana care a cercetat abaterea, sancțiunile fiind aplicate doar de conducerea societății, în funcție de gravitatea sancțiunii, cu precizarea că recurentul mai fusese sancționat.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC Sud SA, Direcția Regională Centru, punct de lucru Târgoviște pentru ca în contradictoriu cu aceasta să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 3/25.02.2008 emisă de pârâtă, prin care reclamantul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă și pe cale de consecință, să se dispună reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior, respectiv șef Târgoviște, cu obligarea pârâtei la plata salariilor indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi și de care ar fi beneficiat reclamantul în situația în care nu ar fi fost concediat.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost concediat de pârâtă datorită faptului că a executat modificări, fără documentație tehnică, la instalațiile de utilizare a gazelor naturale în perioada 2006 – 2007, la mai mulți clienți ai SC Sud din localitatea
A mai susținut reclamantul că la momentul emiterii deciziei de concediere- 25.02.2008, cât și la momentul comunicării acesteia- 03.03.2008, se afla în incapacitate temporară de muncă, așa cum rezultă din certificatele de concediu medical depuse la dosar.
De asemenea, s-a arătat că decizia de sancționare a fost comunicată în timp ce reclamantul se afla în spital, în aceste condiții concedierea fiind lovită de nulitate absolută.
Reclamantul a mai invocat prescrierea dreptului de a aplica sancțiunea pentru două dintre abaterile care i s-au imputat, care s-au petrecut în anul 2006.
De asemenea, s-a susținut de către reclamant că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor imputate și că nu s-a respectat procedura cercetării disciplinare, fiind încălcate disp.art.267 alin.2 din Codul Muncii, învederându-se totodată că dacă reclamantul ar fi cunoscut la momentul convocării ce sancțiune disciplinară urmează să primească, acesta și-ar fi fundamentat apărarea în mod adecvat, reclamantul fiind indus în eroare în sensul că i se va aplica doar măsura reducerii salariului de bază, cu 10%, pe o perioadă de trei luni.
Pârâta a formulat precizări cu privire la calitatea procesuală pasivă, arătând că SC Sud SA B s-a divizat în două societăți, în speță având calitate procesuală pasivă SC Sud Rețele B – punct de lucru Târgoviște, societate la care reclamantul a fost transferat în urma divizării vechii societăți și care a figurat în continuare în proces, în calitate de pârâtă, iar la termenul din 02.10.2008, față de precizările aduse de reprezentantul acestei societăți, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, și a SC Sud Rețele SRL B, reclamantul fiind de acord cu această măsură.
Pârâta SC Sud Rețele B – Punct de lucru Târgoviște a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și nelegală, susținând că decizia de sancționare disciplinară a fost emisă la 25.02.2008, după ce reclamantul a fost convocat pentru efectuarea cercetării disciplinare, în urma căreia a fost emis procesul-verbal 137/25.02.2008, prin care s-a dispus și sancționarea reclamantului.
S-a mai arătat că decizia de sancționare disciplinară a fost emisă de aceeași zi în care s-a efectuat cercetarea disciplinară, respectiv la 25.02.2008, când reclamantul a fost prezent, iar acesta nu a anunțat unitatea că se află în concediu medical, decizia nefiind lovită de nulitate.
De asemenea, s-a susținut că reclamantul a mai fost anterior sancționat disciplinar, cu reducerea salariului de bază pe 3 luni, pentru fapte săvârșite în anul 2006, decizia contestată în prezenta cauză fiind emisă pentru fapte săvârșite în luna noiembrie 2007, beneficiarul serviciilor furnizate de reclamant dând o declarație pe proprie răspundere că reclamantul a executat instalația nouă de alimentare cu gaze naturale pe exteriorul casei, rezultând din cuprinsul procesului-verbal de constatare încheiat la 26.11.2007 de angajați ai Sud că la același client au fost găsite două puncte de ardere montate improvizat și ilegal, lucrare executată de.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri și interogatorii administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1754 din 30.10.2008, Tribunalul Dâmbovițaa respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a efectuat în condiții necorespunzătoare, improvizate și fără documentație legală modificări la instalația de gaze la domiciliul numitului din comuna D, lucrarea efectuată necorespunzător fiind descoperită de martorul — în luna noiembrie 2007 și tot acesta a verificat și la sfârșitul aceleiași luni dacă s-a remediat lucrarea corespunzător normelor legale și dacă s-a obținut documentația necesară constatând că nu s-a realizat nicio schimbare față de prima verificare de la începutul lunii.
S-a mai arătat că martorul a anunțat și pe, dar acesta l-a ignorat spunându-i că nu este problema sa, iar în urma depistării acestei abateri, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă, sancțiunea fiind aplicată în termenul prevăzut de lege, respectiv art. 268 din Codul Muncii întrucât fapta a fost depistată în luna noiembrie 2007, iar măsura s-a dispus înăuntru termenului limită de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
De asemenea, s-a reținut că sancțiunea s-a aplicat pentru o singură faptă, cea din noiembrie 2007 aplicându-se sancțiunea cea mai gravă, de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, întrucât reclamantul mai fusese sancționat disciplinar pentru astfel de fapte și cum reclamantul a recidivat în săvârșirea unei fapte interzisă de legea gazelor nr. 351/2004, capitolul XVI – art. 109 alin.6, de Regulamentul privind autorizarea și verificarea persoanelor fizice care desfășoară activități de proiectare, execuție și exploatare în sectorul gazelor naturale capitolul IV art. 16, încălcându-se procedura de lucru PL-D 601;1303;801, singura sancțiune care mai putea fi aplicată în raport cu dispozițiile legale la care s-a făcut referire, era desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Pe baza răspunsului la interogatoriu dat de reclamant, tribunalul a reținut că la momentul la care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă acesta s-a aflat la serviciu, deteriorarea stării de sănătate intervenind după luarea măsurii disciplinare, concluzionându-se astfel că desfacerea contractului individual de muncă nu s-a dispus în timpul incapacității temporare de muncă, ci anterior.
Totodată, s-a arătat că aplicarea sancțiunii disciplinare s-a făcut după declanșarea procedurii cercetării disciplinare prealabile, astfel că reclamantul nu putea cunoaște anterior acestei proceduri măsura ce se va dispune în vederea formulării unei apărări pertinente și chiar dacă nu a făcut-o la momentul respectiv, pe calea contestației formulată la instanță, reclamantul a avut posibilitatea să administreze probe pe toate aspectele pe care le-a contestat, nereușind însă să dovedească cele susținute, probele administrate dovedind, așa cum s-a reținut, contrariul.
Față de aceste considerente, instanța a respins contestația ca nefondată.
Împotriva sentinței primei instanțe reclamantul a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Susține recurentul că în mod greșit i-a fost respinsă cererea considerându-se neîntemeiat că susținerile acestuia nu au fost dovedite.
Astfel, printr-un prim motiv de recurs, se arată că s-a reținut eronat faptul că desfacerea contractului de muncă nu s-a dispus în timpul incapacității temporare de muncă a recurentului, situație contrazisă de probele existente la dosar, rezultând din certificatele de concediu medical că atât la momentul emiterii deciziei de concediere, cât și la momentul comunicării acesteia, recurentul se afla în incapacitate temporară de muncă.
Așa fiind, se arată că angajatorul a încălcat dispozițiile art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, incapacitatea temporară de muncă a recurentului fiind stabilită prin certificat medical conform legii, instanța ajungând în mod eronat la concluzia că măsura a fost dispusă și comunicată ulterior încetării incapacității temporare de muncă, situație în care concedierea dispusă este lovită de nulitate absolută, făcându-se trimitere și la practica și literatura de specialitate, care a apreciat în unanimitate că decizia de desfacere a contractului individual de muncă pe perioada incapacității temporare de muncă este lovită de nulitate absolută.
Într-un alt motiv de recurs, se susține că nici motivarea instanței potrivit căreia prin emiterea deciziei atacate nu au fost încălcate disp.art. 268 din Codul muncii nu este legală întrucât în speță, concedierea recurentului s-a dispus pe motiv că ar fi executat modificări, fără documentație tehnică, la instalațiile de utilizare a gazelor naturale în perioada 2006- noiembrie 2007, la mai mulți clienți ai societății din localitatea D, însă pentru două din cele trei abateri imputate, săvârșite în cursul anului 2006, aplicarea sancțiunii este prescrisă.
Prin urmare, arată recurentul, atâta timp cât sancțiunea aplicată are în vedere și fapte din anul 2006, este de netăgăduit că sancțiunea este neîntemeiată în condițiile în care la aprecierea gravității faptei și la individualizarea sancțiunii putea fi luată în considerare exclusiv presupusa abatere din luna noiembrie 2007, care nu putea să atragă sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Nici cu privire la aspectele de fond ale cauzei, arată recurentul, sentința nu este întemeiată întrucât temeiurile pentru care acesta a fost sancționat sunt nejustificate, acesta neexecutând niciodată modificări, fără documentație tehnică, la instalațiile de utilizare a gazelor naturale, susțineri confirmate și de persoanele care ar fi reclamat modificările în discuție.
Se mai învederează că prin convocarea la cercetarea disciplinară recurentului i s-a adus la cunoștință și faptul că urmează să fie sancționat cu reducerea salariului de bază cu 10%, pe o perioadă de 3 luni, astfel că intimata considera că era vinovat înainte că acesta să-și susțină nevinovăția, inducându-l în eroare pe recurent în sensul că urmează să fie sancționat prin aplicarea unei măsuri disciplinare care nu avea consecința deosebit de negativă constând în pierderea locului de muncă, încălcând astfel art. 267 alin. 2 din Codul muncii.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii, invocându-se și disp.art. 3041Cod. pr. civilă, depunându-se la dosar și practică judiciară și literatură de specialitate.
Intimații pârâți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, depunând la dosar o serie de înscrisuri, în copie.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
În conformitate cu disp.art. 60 alin.1lit.a din Codul muncii, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.
Împrejurarea că la data de 29.02.2008 recurentului reclamant i-a fost eliberat certificatul de concediu medical seria – nr. – ( fila 10 dosar fond), pentru un număr de 5 zile începând cu data de 25.02.2008- când i-a fost emisă și decizia de concediere nr. 3/25.02.2008- nu poate constitui un argument suficient pentru constatarea nulității deciziei de concediere pe motivul încălcării dispozițiilor art. 60 alin.1 lit.a din Codul muncii.
Aceasta, deoarece, așa cum rezultă din probatoriile administrate în cauză, recurentul reclamant a fost prezent la cercetarea disciplinară efectuată la data de 25.02.2008, potrivit procesului verbal de cercetare, pe care l-a semnat.
De asemenea, chiar în răspunsul dat la interogatoriul luat inițial la solicitarea intimatei SC Sud Rețele, Direcția Regională Centrul de -Punct de lucru Târgoviște, recurentul a recunoscut că a fost prezent la cercetarea disciplinară din data de 25.02.2008, iar la acel moment nu se afla în concediu medical, motiv pentru care a răspuns că nu a adus la cunoștința intimatei că se afla în incapacitate temporară de muncă, iar în suplimentul la interogatoriu luat la solicitarea aceleiași intimate, recurentul a arătat că a fost internat de urgență abia în seara zilei de 25.02.2008, în jurul orelor 22.
În acest context, așa cum justificat a concluzionat și prima instanță, deteriorarea stării de sănătate a recurentului a intervenit după luarea măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă al acestuia și nu se poate reține că s-ar fi încălcat de către intimată dispozițiile art. 60 alin.1 lit.a din Codul muncii.
Totodată, faptul că decizia de sancționare disciplinară contestată în prezenta cauză a fost comunicată recurentului la data de 3.03.2008, când acesta se afla în concediu medical, nu poate duce la concluzia că decizia respectivă ar fi lovită de nulitate.
În condițiile în care intimatului angajator i s-a adus la cunoștință numai în data de 26.02.2008 faptul că recurentul se afla în concediu medical, așa cum rezultă din răspunsul la suplimentul de interogatoriu luat recurentului, contractul de muncă al acestuia suspendându-se de drept conform art. 50 lit.b din Codul Muncii, intimatul a luat în considerare toate certificatele medicale depuse de recurent până la data de 18.05.2008 inclusiv, pe care i le-a plătit, măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă al recurentului executându-se efectiv începând cu data de 19.05.2008- reprezentând prima zi după încetarea perioadei de incapacitate temporară de muncă a recurentului. Însuși recurentul precizat, de altfel, că decizia de sancționare a acestuia intră în vigoare începând cu data de 19.05.2008, potrivit cererii înregistrate sub nr. 738/26.05.2008, depusă în copie la dosarul de fond (fila 162).
Nici cel deal doilea motiv de recurs, prin care se susține că pentru parte din abaterile pentru care recurentul a fost sancționat disciplinar a intervenit prescripția aplicării sancțiunii disciplinare, nu este întemeiat.
Astfel, așa cum rezultă din conținutul deciziei de sancționare disciplinară nr. 3/25.02.2008, a fost reținută și descrisă ca abatere disciplinară pentru care recurentul a fost sancționat prin decizia respectivă numai abaterea săvârșită de acesta în cursul lunii noiembrie 2007- fiind respectat termenul de 6 luni pentru emiterea deciziei de sancționare, prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul muncii – făcându-se pe larg trimitere în cuprinsul deciziei și la argumentele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de recurent privitoare la această abatere reținută în sarcina sa, și anume, că a executat în luna noiembrie 2007 modificări, fără documentația tehnică, la instalația de utilizare gaze naturale la clientul din localitatea
Împrejurarea că în cuprinsul deciziei nr. 3/25.02.2008 se face referire, în partea introductivă, la conținutul referatului nr. 16/14.02.2008 întocmit de numitul, inginer șef Exploatare Târgoviște, referat în care sunt menționate și fapte comise anterior lunii noiembrie 2007, începând cu luna noiembrie 2006, nu duce la concluzia că recurentul a fost sancționat disciplinar și pentru aceste fapte, după cum pretinde nejustificat recurentul.
De asemenea, sancțiunea aplicată recurentului, de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, a fost luată cu respectarea dispozițiilor art. 266 din Codul muncii, ținându-se cont de gravitatea abaterii comise, precum și de faptul că anterior, recurentul mai fusese sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază, cu 10%, pe o perioadă de 3 luni.
Nici critica prin care se susține că sentința atacată nu este întemeiată și că recurentul nu ar fi executat modificări, fără documentație tehnică, la instalația de utilizare gaze naturale la domiciliul numitului nu poate fi primită.
Astfel, atât din întreaga documentație care a stat la baza aplicării sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al recurentului, cât și din depoziția martorului – audiat în cauză la instanța de fond, rezultă că modificarea la instalația de utilizare gaze naturale la clientul a fost executată de recurentul reclamant.
Martorul – este cel care a încheiat la data de 26.11.2007, împreună cu numitul, procesul verbal de constatare depus în copie la fila 101 dosar fond, cei doi fiind delegați ai Sud B-Sucursala Gaze Târgoviște, prin procesul- verbal respectiv constatându-se că la domiciliul numitului din localitatea s-au găsit două puncte de ardere montate improvizat și ilegal, lucrare executată de, abonatul susținând că nu putut încheia lucrarea de gaze deoarece are mai multe lucrări.
Martorul – a declarat, de altfel, în instanță și faptul că a discutat cu recurentul reclamant pentru a lămuri problema de la proprietarul și i s-a răspuns de către recurent că nu este problema sa, iar la rândul său, proprietarul a spus martorului că recurentul a mai fost împreună cu o altă persoană.
Faptul că recurentul reclamant a depus în susținerea contestației adresate instanței de fond o declarație extrajudiciară, nedatată, dată de numitul, prin care acesta, contrar declarației inițiale, a susținut că instalația de gaze ar fi fost executată de un vecin de-al său pe nume, iar numai instalația termică ar fi fost executată de fiul acestuia, recurentul reclamant din prezenta cauză – declarația respectivă fiind depusă și cu ocazia cercetării sale disciplinare – nu poate conduce la concluzia că în realitate, nu recurentul ar fi fost cel care a executat instalația de gaze, câtă vreme, probatoriile administrate în cauză, corect interpretate de prima instanță, conduc la concluzia că instalația de gaze a fost executată de recurent.
De altfel, și Comisia de Cercetare Disciplinară a recurentului a consemnat pe larg în cuprinsul procesului verbal nr. 137/25.02.2008 pentru care anume motive nu poate reține declarația nedatată dată de, depusă în apărare de către recurent, diferită de cea inițială dată de aceeași persoană, după cum și în cuprinsul deciziei de sancționare disciplinară s-au menționat motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, așa cum impun disp.ar. 268 alin. 2 litera c din Codul muncii.
Aplicarea sancțiunii disciplinare, de desfacere a contractului de muncă, poate fi făcută, în mod firesc, numai după terminarea cercetării disciplinare prealabile și nu înainte de aceasta, odată cu convocarea recurentului la efectuarea acestei cercetări, care s-a făcut cu respectarea disp.art. 267 alin. 2 din Codul muncii, prin convocare scrisă, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii, astfel încât împrejurarea că în conținutul convocării comunicate recurentului s-a menționat că s-a propus sancționarea disciplinară a acestuia cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni, cu 10%, nu poate determina constatarea nulității deciziei de concediere.
În cursul cercetării disciplinare recurentul a putut să formuleze și să susțină toate apărările și să ofere persoanelor împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le-a considerat necesare, la efectuarea cercetării fiind prezent și liderul de sindicat de la Punctul de lucru Târgoviște, comisia propunând în unanimitate, în urma cercetării, desfacerea disciplinară a contractului de muncă al recurentului, așa cum rezultă din conținutul procesului-verbal de cercetare disciplinară depus la dosarul de fond.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 Cod pr. civilă îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna D,-, județ D, împotriva sentinței civile nr.1754 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți SUD SRL B- DIRECȚIA REGIONALĂ CENTRU DE DISTRIBUȚIE – PUNCT DE LUCRU T cu sediul în Târgoviște,–32 județul D și SC SUD SRL B- cu sediul în B, sector 4,–6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Dan Andrei Enescu Vera
– – — – — –
Grefier
–
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
/FA
2009-03-11
2 ex.
Trib.D nr-
