Contestație decizie de sancționare. Decizia 312/2009. Curtea de Apel Ploiesti


ROMÂNIA SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 312

Ședința publică din data de 18 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu

Judecător – – –

Grefier –

Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de reclamantul SINDICATUL LIBER INDEPENDENT ȘANTIER CONSTRUȚII cu sediul în Târgoviște,str.-, nr.50, județul D, împotriva sentinței civile nr. 2001 din 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE CONSTRUCȚII- cu sediul în Târgoviște, str.-, nr.50, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul reclamantă în baza împuternicirii din 18.02.2009,intimata pârâtă reprezentată de consilier juridic în baza împuternicirii nr. 157/17.02.2009.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic, pentru recurentul reclamant având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Consilier juridic, pentru intimata pârâtă având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic, pentru recurentul reclamant având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea acțiunii.

Consilier juridic, pentru intimata pârâtă având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală. Depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, în baza

lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, reclamantul Sindicatul Liber Independent Șantier Construcții Târgoviște, în numele salariatului a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Construcții Târgoviște pentru ca în contradictoriu cu aceasta să se constate nulitatea deciziei de sancționare nr.28/28 mai 2008 și să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite pe perioada suspendării contractului individual de muncă al salariatului.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a susținut că prin decizia nr. 28/28 mai 2008 emisă de pârâtă, s-a dispus sancționarea salariatului, membru al sindicatului reclamant, în sensul suspendării contractului său individual de muncă pe o perioadă de 10 zile începând cu data de 2 iunie 2008, cu motivarea de a fi refuzat executarea unor lucrări ordonate de maistrul.

A mai susținut reclamantul că motivându-și refuzul, salariatul a invocat lipsa calificării necesare pentru a lucra cu o motocositoare și a instructajului de protecția muncii, în fișa postului său de mecanic nefiind prevăzută atribuția de a efectua lucrări cu un asemenea utilaj.

În plus, reclamantul a mai arătat că decizia de sancționare este nulă, deoarece sancțiunea a fost aplicată mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile și obligatorii, iar în drept a invocat dispozițiile codului muncii.

În dovedirea acestor susțineri, reclamantul a depus înscrisuri (filele 5-13) și a formulat concluzii scrise (fila 29).

Pârâta Direcția de Construcții Târgoviște, fiind legal citată, a formulat întâmpinare (filele 16-18) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate cu motivarea că salariatul a refuzat nejustificat să execute atribuțiile de serviciu încredințate de maistrul, așa cum rezultă din referatul nr.527/22 mai 2008.

A arătat pârâta că a achiziționat a motocositoare cu scopul de a întreține spațiile de joacă pentru copii a căror amenajare intră în obiectul de activitate al societății, iar salariatul a refuzat nejustificat să o preia și utilizeze, comițând astfel o abatere disciplinară,sancționabilă potrivit art.17 lit.b din Regulamentul de Ordine Interioară și art.263 alin.1 din codul muncii.

Pârâta s-a mai apărat în sensul că a respectat întocmai dispozițiile art.267 din codul muncii referitoare la procedura cercetării disciplinare, scop în care salariatul a fost convocat în scris, a dat o declarație în care și-a expus motivele atitudinii sale, iar decizia de sancționare a sa a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art.268 din același cod.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.2000 pronunțată la data de 27 noiembrie 2008 respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că salariatul, membru al sindicatului reclamant, este încadrat pe postul de mecanic, având potrivit fișei postului, ca atribuții principale: executarea lucrărilor de debitare, formarea de elemente metalice ce intră în componența confecțiilor metalice, lucrări de ărie necesare pe șantier și alte lucrări primite de la maistrul său. Între acestea, salariatului i s-a ordonat să taie cu cositoarea electrică, iarba de pe un spațiu de joacă pentru copii, amenajat de societate, iar acesta a refuzat cu motivarea că nu intră în sarcina sa executarea unei asemenea lucrări.

Tribunalul a stabilit că potrivit fișei postului, salariatul avea obligația de a efectua orice însărcinări dispuse de maistrul secției, șeful său direct, așa încât refuzul său constituie abatere disciplinară și a fost sancționat în mod legal și temeinic de angajator prin decizia nr.28/2008.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamantul Sindicatul Liber Independent Șantier Construcții Târgoviște a exercitat recurs (filele 4-5) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Un prim motiv invocat de recurent constă în ignorarea de către prima instanță a dispozițiilor art.75 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național 2007-2010, în sensul că sub sancțiunea nulității absolute, nicio sancțiune nu poate fi dispusă fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, ori pârâta nu a făcut dovada respectării acestei proceduri.

O altă critică vizează împrejurarea că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea argumentând refuzul salariatului de a îndeplini o sarcină trasată de șeful său direct, pe baza atribuțiilor din fișa postului căci acestea lasă loc arbitrariului și oferă angajatorului posibilitatea de a depăși cadrul raporturilor de muncă stabilite pentru fiecare post sau funcție și care ar intra în contradicție cu calificarea profesională a angajaților.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și în fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulate.

Intimata-pârâtă a formulat și depus concluzii scrise (filele 10-12) prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat de reclamant este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele care succed:

Salariatul membru al sindicatului recurent, este angajat al intimatei-pârâte Direcția de Construcții Târgoviște pe postul de mecanic, iar atribuțiile sale de serviciu sunt stabilite prin fișa postului depusă la dosarul de fond la fila 7.

La data de 16 mai 2008, maistrul salariatului a întocmit un referat prin care a sesizat refuzul nejustificat de a executa unele lucrări ce i-au fost încredințate, respectiv tăiatul ierbii de pe un teren de joacă pentru copii, co o cositoare electrică (motocositoare) și a propus sancționarea sa cu suspendarea contractului de muncă pentru 5 zile. Referatul a fost înregistrat la societate sub nr.527/20.05.2008( fila 6 dosar fond).

Urmare a cestui referat, salariatul a fost convocat la sediul societății pentru ziua de 22 mai 2008, orele 8.00 (fila 8 dosar fond) când, potrivit declarației personal scrise de acesta (fila 9) i s-a adus la cunoștință despre motivul convocării și i s-a acordat posibilitatea să-și pregătească apărările și probele în raport de abaterea disciplinară care i-a fost imputată.

Din nici un mijloc de probă nu rezultă că față de salariat nu s-ar fi desfășurat procedura prealabilă a cercetării disciplinare, recurentul-reclamant afirmând atât prin acțiunea introductivă cât și prin recursul de față, că unitatea pârâtă a eludat dispozițiile art.75 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național 2007-2010 (denumit în continuare ) ceea ce atrage nulitatea deciziei de sancționare nr.28/28 mai 2008.

Atât prevederile art.75 din cât și ale art.267 din codul muncii, stabilesc, sub sancțiunea nulității absolute, că nicio sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile, rațiunea acesteia fiind aceea de a da salariatului posibilitatea reală și efectivă de a-și susține toate apărările în favoarea sa și de a-i respecta dreptul la apărare față de abaterea disciplinară pentru care s-a declanșat procedura cercetării.

Câtă vreme în dosarul de fond există înscrisurile ce dovedesc că salariatul a fost înștiințat despre ziua, ora și locul desfășurării cercetării sale disciplinare, i s-a adus la cunoștință motivul și împrejurările pentru care este cercetat și i s-a acordat posibilitatea de a-și prezenta în scris argumentele și apărările față de fapta imputată, nu se poate susține că cercetarea disciplinară prealabilă nu a fost efectivă.

În plus, Curtea mai reține din verificarea declarației salariatului că acesta nu a negat că a refuzat să execute lucrarea dispusă dar s-a apărat că nu are calificarea necesară și instructajul de protecția muncii pentru a utiliza cositoarea electrică, ceea ce semnifică împrejurarea, de netăgăduit că a fost încunoștințat și ascultat cu privire la fapta, urmările și împrejurările concrete ale acesteia.

Sub acest aspect, critica recurentului privind lipsa cercetării disciplinare prealabile, nu se justifică.

Astfel cum în mod corect a stabilit instanța de fond, Curtea constată că disputa părților este legată nu de efectuarea cercetării disciplinare prealabile ci de justificarea refuzului salariatului de a executa sarcina dispusă, fiindcă numai un refuz nejustificat generează abaterea disciplinară, cu consecința sancționării sale.

În aceste circumstanțe, se constată că tribunalul a interpretat și aplicat corect dispozițiile din Regulamentul de Ordine Interioară al Direcției de Construcții Târgoviște, depus în dosarul de fond la filele10-11 și potrivit cărora orice salariat este obligat, conform art.10: să respecte ordinea și disciplina la locul de muncă, programul de muncă și să execute la timp sarcinile și obligațiile care decurg din fișa postului -.

În egală măsură, în fișa postului, salariatul are stabilită, între altele și atribuția de a “executa alte lucrări primite de la maistrul în subordinea căruia se află, conform programelor de lucrări”(fila 7 dosar fond).

O atare lucrare a refuzat să efectueze salariatul, condiții în care s-a stabilit abaterea disciplinară săvârșită și a fost sancționat prin decizia a cărei nulitate a cerut a fi constatată.

Refuzul său este lipsit de o justificare rezonabilă și obiectivă, în condițiile în care recurentul-reclamant nu a precizat și dovedit în ce constă calificarea specială pe care salariatul a invocat că nu o are pentru a utiliza o coasă electrică de tăiat iarbă, așa cum s-a apărat cu ocazia audierii sale în faza cercetării disciplinare prealabile, prin prisma calificării sale de -mecanic.

Pentru considerentele care preced, Curtea constată că recursul nu este fondat și în temeiul art.312 cod pr.civ. va fi respins ca atare, cu consecința menținerii în totalitate ca fiind legală și temeinică, a sentinței civile nr.2000 pronunțate la 27 noiembrie 2008 de Tribunalul Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul SINDICATUL LIBER INDEPENDENT ȘANTIER CONSTRUȚII cu sediul în Târgoviște,str.-, nr.50, județul D, împotriva sentinței civile nr. 2001 din 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE CONSTRUCȚII- cu sediul în Târgoviște, str.-, nr.50, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18. 02.2009.

Președinte Judecători

— – — – – –

Grefier

Tehnored.

2 ex./5.03.2009

f–Trib.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120