Dobândă legală. Cuantum


C. com., art. 43

O.G. nr. 9/2000 art. 4

Capătul de cerere privind suma de 775 euro solicitată de reclamantă, reprezentând dobânda legală de 6% pe an, calculată la suma admisă (33.674 euro). pe perioada de la data scadenţei – 25 mai 2007 – şi până la data introducerii acţiunii – 12 octombrie 2007 -a fost admis.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 43 C. com.. potrivit cărora datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, precum şi dispoziţiile art. 4 din O.G nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii

băneşti, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 356/2002. potrivit cărora în relaţiile de comerţ exterior sau în alte relaţii economice internaţionale, atunci când legea română este aplicabilă şi când s-a stipulat plata în moneda străină, dobânda legală este de 6% pe an. s-a dispus admiterea acestui capăt de cererc şi obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 775 euro reprezentând dobânda legală în cuantumul determinat de tribunal.

Sentinţa arbitrată nr. 228 din 27 noiembrie 2008