C. civ.. art. 969. art. 1004. art. 1012. art. 1017, art. 1066. art. 1069
Tribunalul arbitral a reţinut că MoU (Memorandumul de înţelegere), prin conţinutul său, este o promisiune sinalagmatică de vânzare, un contract prin care părţile vânzători şi cumpărător, având atât calitatea de promitent, cât şi calitatea de beneficiar – se obligă reciproc una faţă de alta să încheie în viitor contractul de vânzare-cumpărare de părţi sociale creativ, convenind conţinutul esenţial al acestuia. Această promisiune de vânzare nu transmite şi nici nu obligă la transmiterea proprietăţii, ci la încheierea în viitor, cel mai târziu până la 31 ianuarie 2008. a unui contract prin care să se realizeze transmiterea proprietăţii. Aşa cum precizează MoU (clauzele 3.3 şi 3.12), acest contract ar putea fi în (being „enfonceable”) şi, aşa cum prevede art. 969 C. civ., avea putere de lege între părţile contractante. MoU fiind un de vânzare-cumpărare şi având ca efect naşterea obligaţiei reciproce de a facc, adică a obligaţiei de a încheia, în viitor, contractul promis, precum şi pe aceea de a angaja răspunderea contractuală a părţii care încalcă obligaţiile asumate.
Potrivit clauzei 3.12 din MoU însă, obligaţia de a încheia contractul promis era afectată de condiţia obţinerii aprobării consiliului de supraveghere al I. AG dată în termen de 30 de zile de la data încheierii MoU (12 noiembrie 2007). Această clauză reprezintă o condiţie suspensivă în sensul art. 1004 şi art. 1017 C. civ.
Potrivit art. 1004 C. civ., „obligaţia este condiţională când perfectarea ci depinde de un eveniment viitor şi necert”, iar potrivit art. 1017 C. civ., „obligaţia, sub condiţie suspensivă. este acea carc depinde de un eveniment viitor şi necert. Obligaţia necondiţională nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului”.
în cazul de faţă. convenindu-se termenul de 30 de zile. devine aplicabil art. 1012 C. civ.: „Când obligaţia este contractată sub condiţia că un eveniment oarecare se va întâmpla într-un timp fixat, condiţia este considerată ca neîndeplinită, dacă timpul a expirat fără ca evenimentul să se întâmple”.
Conform clauzei 3.12 din MoU. „evenimentul viitor şi necert” de care depindea însăşi existenţa raportului juridic de obligaţie era obţinerea acordului pârâtei. în termen de 30 de zile de la data încheierii MoU. în cauză nu se contestă că acest acord nu a fost obţinut, cumpărătoarea declarând, prin scrisoarea din 22 ianuarie 2008, că se retrage din contract, în această situaţie, potrivit art. 1017 C. civ., obligaţia de a încheia în viitor contractul de cesiune de părţi sociale creativ nu s-a perfectat.
Prin urmare, în conformitate cu art. 1012 C. civ., expirarea termenului de 30 de zile pentru obţinerea acordului duce, în lipsa unei stipulaţii contrare, la constatarea că obligaţia de încheiere a contractului promis nu a luat naştere. Aşa fiind, faţă de pctitul
acţiunii, devine f<irâ interes a se examina consecinţele neinformării contractantului sau ale continuării unor demersuri pentru realizarea obligaţiei, chiar dacă acestea reprezintă un mod defectuos de lucru al uneia sau alteia dintre părţi.
Esenţialul în acest litigiu este stabilirea răspunderii pentru năruirea tranzacţiei.
Sub acest aspect. Tribunalul arbitral a reţinut că părţile au convenit expres prin finalul clauzci 3.12 că. „în eventualitatea în care cumpărătorul nu va obţine toate aprobările necesare de la I. AG în termen de 30 de zile de la semnarea prezentului MoU, vânzătorii vor avea dreptul de a se retrage din tranzacţie şi de la executarea prezentului MoU fără a plăti daune cumpărătorului, iar cumpărătorul renunţă prin prezentul la orice acţiune ar avea împotriva vânzătorului sau a unuia dintre aceştia”. Clauza corelativă privind răspunderea cumpărătorului este clauza 5-4. potrivit căreia „este convenit în mod expres că, în cazul în carc cumpărătorul va refuza să procedeze la semnarea contractului de vânzare şi sau la finalizarea acestuia”. în condiţiile executării de către vânzători a propriilor obligaţii (precum în cazul de faţă), „cumpărătorul va despăgubi vânzătorii pentru costurile aferente tranzacţiei, printr-o sumă fixă prestabilită de 180.000 euro. cu titlu de penalitate”.
Or. în virtutea clauzelor citate. în cazul în care cumpărătorul nu obţine aprobarea consiliului de supraveghere al SC I. AG în termen de 30 de la data MoU, vânzătorii vor avea dreptul de a se „retrage” din contract fără nicio indemnizare a vânzărilor. în timp ce. în acest caz, de neobţincre a aprobării, cumpărătorul va plăti vânzătorilor o penalitate de
180.000 euro. Clauza 5.4 din MoU reprezintă, în sensul art. 1066 şi art. 1069 C. civ.. o compensaţie a daunelor-interese pe carc creditorul Ic suferă din neexecutarea obligaţiei principale, caracterizată ca atare şi de clauza 5.4 din MoU. Potrivit acestei clauze, creditorul este obligat să dovedească existenţa şi întinderea prejudiciului. De altfel, în cazul de faţă, culpa cumpărătorului rezultă din însuşi faptul ncobţinerii acordului Consiliului de supraveghere al societăţii I. AG , iar prejudiciul a fost prestabilit la suma de 180.000 euro, sumă care nu poate fi redusă – aşa cum cere pârâta în subsidiar , dată fiind ireductibilitatea sumei convenite prin respectiva clauză, reductibilitatea putând interveni numai în cazul unei clauze penale abuzive, ceea ce nu este cazul clauzei în speţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor MoU şi al dispoziţiilor legale la care s-a făcut referire. Tribunalul arbitral a dispus admiterea acţiunii şi a obligat pârâta să plătească celor doi reclamanţi suma de bani solicitată cu titlu de clauză penală.
Sentinţa arbitrală nr. 40 din 5 martie 2009
