Contract de vânzare-cumpărare. Constatarea rezoluţiunii. Cuantumul penalităţilor de întârziere şi perioada acordării lor


C. com., art. 46 C. civ., art. 969, art. 1073 şi urm.

Legea nr. 469/2002, art. 4 alin. (1) şi (3)

între părţile litigiului s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din data de 26 martie 2007, prin care pârâta se obliga să livreze produsele menţionate în contract (Totem 3 feţe. 2 feţe 270 cm x 380 cm. I faţă 100 cm x 580 cm. cadru metalic profile oţel casetat cu casete diond 4 mm grosime sigle decupate din komacel 20 mm grosime vopsite culorile agreate, iluminat cu 5 proiectoare halogen), la preţul de achiziţie fără TVA. din care 30% se plătea la data semnării contractului, iar 70% în termen de 15 zile de la livrare. Termenul de execuţie a lucrărilor, de livrare, montaj şi instalare era fixat pentru 6 aprilie 2007.

Deşi la data semnării contractului reclamanta plătise deja 30% din preţul contractului, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată de a finaliza lucrarea contractată până la data de 6 aprilie 2007 şi ulterior, la 13 aprilie 2007. a expediat o singură piesă din ansamblu, respectiv structura metalică 5.5 x 2.8 m. în aceste condiţii, reclamanta a invitat pârâta la conciliere pentru 16 iulie 2007. în legătură cu rezoluţiunea contractului, restituirea avansului şi plata de penalităţi pentru întârziere. Pârâta nu a dat curs şi nici nu şi-a executat obligaţia, astfel că cererea reclamantei este în parte întemeiată şi a fost admisă astfel.

S-a constatat rezoluţiunea contractului din 26 martie 2007 din culpa pârâtei, deoarece, potrivit art. 13 din Condiţiile generale de execuţie şi livrare produse, „prezentul contract încetează de plin drept, tară a fi necesară punerea în întârziere şi oriec altă formalitate prealabilă, în cazul în care una dintre părţi nu îşi execută una dintre obligaţiile esenţiale din prezentul contract mai mult de 15 zile de la înştiinţarea de către cealaltă parte a neîn-deplinirii obligaţiei (…)”. Cum livrarea produselor contractate este o obligaţie esenţială, iar pârâta nu şi-a îndeplinit-o nici după înştiinţarea de către reclamantă, cererea acesteia de a se constata rezoluţiunea contractului este întemeiată.

S-a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei de bani pe carc reclamanta a plătit-o drept avans, cu bună-credinţă, chiar înainte de semnarea contractului, deoarece, în condiţiile nccxecutării obligaţiei contractuale, nu se justifică reţinerea avansului de către pârâtă.

S-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 6.101,68 lei cu titlu de penalităţi de întârziere pe perioada 10 aprilie 2007 – 8 mai 2008. Reclamanta a solicitat prin acţiunea precizată plata sumei de 6.899,41 lei, de la data de 6 aprilie 2007, data scadenţei obligaţiei. până la data de 8 mai 2008. ultimul termen de judecată, precum şi obligarea pârâtei la penalităţi în continuare, până la plata efectivă.

Această cerere nu a fost admisă, deoarece, pe de o parte, art. 4 alin. (I) din Legea nr. 469/2002 prevede că penalităţile se calculează începând cu prima zi lucrătoare după data scadenţei (10 aprilie 2007, scadenţa a fost pe 6 aprilie 2007, iar 7 aprilie – 9 aprilie 2007 au fost zile libere – sâmbătă, duminică şi luni, a doua zi de Paşti), iar. pe de altă parte, potrivit art. 4 alin. (3) din aceeaşi lege, totalul penalităţilor pentru întârziere nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul. Limitarea penalităţilor s-a făcut la avansul achitat de reclamantă, nefiind echitabil şi legal ca ele să continue până la concurenţa preţului de achiziţie, care nu a fost achitat în întregime de către reclamantă.

Având in vedere considerentele precedente şi ţinând seama de prevederile art. 969 şi art. 1073 şi urm. C. civ., de cele ale art. 46 C. com. şi de cele ale Legii nr. 469/2002, acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, constatându-se rezoluţiunea contractului încheiat între părţi şi obligarea pârâtei la restituirea sumei reprezentând avansul de 30% din preţ. precum şi la plata sumei de 6.101.68 lei cu titlu de penalităţi.

Sentinţa arbitrală nr. 110 din 22 mai 2008