ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.308
Ședința publică din data de 17 februarie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
–
–
–
Grefier – –
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în P,-, județul P, cu domiciliul ales la. Av., cu sediul în P,-,.3,.B,.3, județul P, împotriva sentinței civile nr. 2744 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți SC România SA, cu sediul în P, str. -. – G nr.25, județul P, -, toți cu domiciliul ales în P, str. -. – G nr.25, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 10 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea la data de 17 februarie 2009 când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții România A P, și -, să se dispună anularea deciziei de sancționare disciplinară nr.764/04.07.2008 pron care i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art.264 alin.1 lit.f Codul muncii; obligarea pârâților,în mod solidar și indivizibil la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat; repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de muncă nr.-/1978, începând cu data angajării și-a desfășurat activitatea în mod corespunzător, la data de 22.05.2008 fiind convocat de managerul resurse umane în vederea efectuării cercetării disciplinare pentru o presupusă abatere disciplinară.
A mai arătat reclamantul, că decizia a fost emisă contrar legii deoarece pârâta se limitează în cuprinsul deciziei în a face o prezentare generală a clauzelor încălcate.
In dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu acte, martori.
Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, si.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.2744 din 29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, și -, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, și -, față de acești pârâți, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea față de ceilalți pârâți.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității proceuale a pârâților, și -, că prezenta contestație împotriva deciziei de sancționare a fost formulată în mod greșit în contradictoriu cu managerii operațiuni tratament și managerul resurse umane, calitate procesuală pasivă având numai România A, întrucât raporturile de muncă s-au stabilit între aceastea în calitate de angajator și contestatorul în calitate de angajat.
Față de acesta, în baza art.138 Cod procedură civilă, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, și – și a respins acțiunea față de aceștia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că în baza art.263 din Codul muncii angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica potrivit legii sancțiuni disciplinare angajaților ori de câte ori a constatat că aceștia au sâvârșit o abatere disciplinară.
Potrivit art.263 alin.2 din Codul muncii, abaterea disciplinară este o fapta în legătura cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale din regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă, dispozițiile legale ale conducătorului ierarhic.
A mai reținut instanța de fond, că prin decizia nr.764/2008 pârâta SC România SA a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantului, reținându-se că acesta nu a îndeplinit atribuțiile de serviciu privind supravegherea și controlul de tratament termic, ceea ce constituie o încălcare a obligațiilor specifice postului ocupat privind respectarea procedurilor și instrucțiunilor de lucru.
De asemenea, s-a mai reținut, că din declarația martorului rezultă că reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă întrucât nu a respectat procesul tehnologic, martorul fiind prezent numai la una din ședințele în care s-au analizat abaterile reclamantului.
Totodată, instanța de fond a reținut, că martorii audiați la solicitarea intimatei- și, au relevat în depoziții că, reclamantul a făcut o informare parțială privind urmărirea utilajelor exploatate, respectiv că, reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă în luna ianuarie 2008, deoarece nu a respectat procesul tehnologic, iar în lunile premergătoare desfacerii contractului nu a respectat normele privind procesul pe care trebuia să-1 urmeze șarja după întrerupere.
Coroborând înscrisurile depuse în cauză cu depozițiile martorilor, tribunalul a apreciat că rezultă, că reclamantul a săvârșit o abatere disciplinară de natură să atragă aplicarea dispozițiilor art.263 din Codul muncii, considerente față de care tribunalul a respins acțiunea față de ceilalți pârâți ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A arătat recurentul că prima instanță a pronunțat o sentință cu o dispoziție lapidară, nu a realizat o analiză de substanță a cauzei, nu a menționat explicit care sunt considerentele pentru care a apreciat ca neîntemeiat fiecare capăt de cerere.
La pronunțarea soluției prima instanță și-a format convingerea în urma analizării declarațiilor martorilor, dintre care doi au fost și ei implicați în fapta pentru care a fost sancționat sau au participat la cercetarea disciplinară.
De asemenea, a mai învederat recurentul, decizia de sancționare nu prevede care dispoziție din regulament sau contract colectiv de muncă au fost încălcate, că unitatea angajatoare nu a suferit nicio pagubă, că avea în subordine un număr mare de salariați care lucrau în locații diferite, astfel încât era imposibil să verifice la fiecare oră dacă aceștia îndeplineau sau nu sarcinile ce le reveneau prin fișa postului.
Recurentul a mai precizat că este salariat al unității de 30 de ani, timp în care și-a desfășurat activitatea în mod corespunzător, sens în care apreciază că sancțiunea aplicată este prea aspră în raport cu dispozițiile Codului muncii care prevăd că sancțiunile se aplică în mod gradual în funcție de anumite criterii.
Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe fond admiterea contestației.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința primei instanțe este legală și temeinică, fiind pronunțată cu luarea în considerare a caracterului grav al abaterilor săvârșite, repetarea acestora într-un interval scurt de timp precum și cu respectarea dispozițiilor din Regulamentul intern al societății care prevăd că pentru aceste abateri sancțiunea aplicabilă este aceea a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.
Curtea examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și în raport de dispozițiile legale care au incidență în cauză și de disp.art.3041Cod procedură civilă, constată că recursul este fondat, pentru următoarele următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în considerentele hotărârii, dispozițiile art.263 din Codul muncii conform cărora angajatorul dispune de prerogrativa disciplinară, având dreptul de a aplica potrivit legii sancțiuni disciplinare angajaților ori de câte ori a constatat că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Prima instanță și-a format convingerea pe baza declarațiilor martorilor și a înscrisurilor depuse la dosar, reținând că recurentul-reclamant a săvârșit o abatere disciplinară de natură să atragă aplicarea disp.art.263 din Codul muncii, statuând în concluzie, că sancțiunea aplicată de către angajator este în raport cu gravitatea faptei.
Prima instanță însă, nu a dat eficiență disp.art.266 Codul muncii.
Astfel, stabilirea sancțiunii disciplinare nu poate avea loc în mod arbitrar, ci inclusiv în funcție de responsabilitatea riguroasă și cumulativă a criteriilor prevăzute de art.266 Codul muncii care prevede că angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșită de salariat, având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului și eventualele sancțiuni disciplinare pe care le-a mai săvârșit anterior.
În cadrul soluționării contestației la decizia de desfacere a contractului de muncă, instanța de judecată, în cadrul prerogativelor sale, are posibilitatea să verifice dacă, conducerea unității cu prilejul individualizării sancțiunii a respectat dispozițiile art.266 din Codul muncii.
În cazul de față, deși motivarea soluției este lapidară, se poate presupune că prima instanță a considerat că sancțiunea aplicată de angajator este oportună.
Curtea, analizând însă actele dosarului, apreciază că, chiar dacă în Regulamentul de ordine interioară, fapta săvârșită de contestator, în raport de sancțiunea aterioară, este apreciată ca abatere disciplinară gravă sancționată cu concedierea disciplinară, față de dispozițiile din Codul muncii invocate anterior, aplicarea măsurii disciplinare celei mai severe pe cale ierarhică este disproporționată.
Astfel, se poate observa că gradul de vinovăție a salariatului, care a recunoscut fapta, comportarea generală la serviciu a acestuia, durata mare a timpului în care a fost salariatul pârâtei, împrejurările în care a fost comisă abaterea în raport de faptul că nu au existat consecințe ale acestei abateri disciplinare, nu concordă cu sancțiunea cea mai drastică aplicată salariatului, care are urmări dramatice asupra vieții acestuia și a familiei lui, lipsindu-l de unica posibilitate de existență, salariul.
În baza celor care preced, Curtea apreciază că abaterea disciplinară săvârșită are o gravitate mai redusă decât cea considerată de angajator și de prima instanță și că în raport de împrejurările în care a fost săvârșită și de persoana reclamantului, se impunea o altă măsură.
Pe cale de consecință, Curtea constată că recursul este fondat, sens în care, conform art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul că va anula în parte decizia nr.764/4.07.2008 și va înlocui sancțiunea desfacerii contractului de muncă cu sancțiunea prev. de art.264 lit.c din Codul muncii, respectiv retrogradarea din funcție pentru o durată de 60 de zile.
Totodată, va dispune reintegrarea în muncă a salariatului și plata către acesta a drepturilor conform art.78 alin.1 din Codul muncii și se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, conform art.274 Cod procedură civilă, Curtea va admite în parte cererea și va obliga pârâta la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în P,-, județul P, cu domiciliul ales la. Av., cu sediul în P,-,.3,.B,.3, județul P, împotriva sentinței civile nr. 2744 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți SC România SA, cu sediul în P, str. -. – G nr.25, județul P, -, toți cu domiciliul ales în P, str. -. – G nr.25, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că anulează în parte decizia nr.764/04.07.2008 și înlocuiește sancțiunea desfacerii contractului de muncă cu sancțiunea prev. de art.264 lit.c, respectiv retrogradarea din fucție pe o perioadă de 60 de zile.
Dispune reintegrarea în muncă a reclamantului și plata către acesta a despăgubirilor conform 78 alin.1 Codul muncii.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Admite în parte cererea privind cheltuielile de judecată și obligă pârâa la 3000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 17 februarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
– – – – – – –
Grefier,
Red.
Tehnored.
3 ex./16.03.2009
dosar fond – – Tribunalul Prahova
judecători fond-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
