între reclamantă şi pârâta I (SC R.L.I.F.N. SA) s-a încheiat un contract de leasing financiar privind transmiterea dreptului de folosinţă asupra unui autovehicul de import. Potrivit prevederilor contractului (art. 3.3), plata redevenţelor contractuale (a ratelor de leasing) urma a fi garantată de reclamanta/utilizator cu un număr de 36 bilete la ordin. Condiţiile generale ale contractului cuprind în Secţiunea 2 şi în Secţiunea 3 dispoziţii care reglementează plata redevenţelor (carc sunt numite şi rate de leasing sau obligaţii de plată), precum şi utilizarea biletelor la ordin; în mod expres se arată că, dacă utilizatorul va întârzia plata mai mult de 10 zile de la data scadenţei, locatorul va prezenta biletul la ordin pentru plată la banca utilizatorului (art. 3.2 din Condiţiile generale ale contractului).
în speţă, între reclamantă şi pârâta 1 a intervenit o neînţelegere privind plata taxei de primă înmatriculare. întrucât vânzătorul autovehiculului şi-a îndeplinit cu întârziere obligaţia de livrare, a devenit incidenţă obligaţia de plată a acestei taxe, pe care a achitat-o pârâta I.
Reclamanta a comunicat acesteia că nu înţelege să suporte această taxă, întrucât obligaţia de a o plăti a fost asumată de pârâta 2 (SC I.A. SRL), care a şi emis în acest sens o scrisoare cu valoarea unui angajament de plată şi care a fost făcută cunoscută pârâtei I.
Pârâta 1, considerând că problema suportării taxei de primă înmatriculare este o chestiune ce trebuie rezolvată între reclamantă şi pârâta 2, a apreciat că prin plata taxei de prima înmatriculare a suferit un prejudiciu, pentru a cărui recuperare a procedat la încasarea unor bilete la ordin emise de reclamantă.
Procedând astfel, reclamanta a săvârşit un abuz contractual. Din examinarea probelor depuse la dosar rezultă că nu există nici o dispoziţie contractuală care să reglementeze regimul taxei de primă înmatriculare şi nici un mandat acordat de reclamanta/utilizator prin carc pârâta 1 să fie împuternicită să achite această taxă în numele şi pc seama reclamantei.
De altfel, la data semnării contractului, părţile nici nu aveau cum să ia în considerare această taxă, întrucât ea nu era aplicabilă la data prevăzută pentru livrarea autoturismului (luna decembrie 2006). Trimiterea pârâtei 1 la prevederile art. 13.1 din contract este nerelevantă. întrucât acestea stipulează doar obligaţia utilizatorului de a suporta taxele, tarifele şi impozitele contractuale, dar nu îndreptăţesc pârâta I să execute bilete la ordin emise de reclamant pentru garantarea plăţii redevenţelor contractuale. Mai mult, nu există nicio altă dispoziţie contractuală care să permită pârâtei 1 să încaseze respectivele bilete la ordin, pentru a acoperi plata taxei de primă înmatriculare.
Procedând astfel, pârâta I a utilizat în mod abuziv un instrument contractual conceput cu o altă destinaţie, iar ulterior a pretins o întârziere artificială în plata redevenţelor, întrucât. deşi reclamanta, astfel cum a dovedit, a achitat la scadenţă redevenţclc datorate, pârâta 1 a imputat aceste plăţi asupra „întârzierii plăţii” taxei de primă înmatriculare, punând în operă, astfel, un mecanism prin care reclamanta I este mereu în întârziere.
Pentru aceste motive, acţiunea reclamantei a fost admisă faţă de pârâta I în ceea ce priveşte pretenţiile constând în daune reprezentând taxă de primă înmatriculare.
Cu privire la pretenţiile formulate faţă de pârâta 2, Tribunalul arbitral a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei convenţii arbitrale valide care să con fere acestui tribunal competenţa de soluţionare a cererii sale. în aceste codiţii. Tribunalul arbitral a constatat că nu este competent să soluţioneze cererea îndreptată împotriva pârâtei 2, reclamanta având deschisă calea unei acţiuni de drept comun.
Sentinţa arbitrată nr. 97 din 9 mai 2008
