Prin sentinţa civilă nr. 3351/16.12.2001, Tribunalul Sibiu, secţia comercială, a anulat ca netimbrată cererea reclamantei S.C. „O” S.A. Sibiu, în contradictoriu cu pârâta „A” S.A. Sibiu şi cu pârâtul T.I.
Pentru a pronunţa sentinţa, tribunalul a reţinut că, la data de 16.06.2000, pârâtul T.I., conducându-şi autoturismul, a efectuat o depăşire neregulamentară, a trecut pe contrasens şi a lovit frontal un alt autoturism. Reclamanta, în calitate de asigurătoare pentru acest din urmă autoturism, a plătit suma de 69.217.720 lei asiguratei sale S.C. „S” S.R.L. Sibiu şi, în limitele indemnizaţiei plătite, a înţeles să se folosească de acţiunea în regres împotriva pârâtei ,A” S.A. Sibiu, în calitate de asigurătoare a pârâtului T.I., în temeiul Legii nr. 136/1995. Tribunalul a reţinut însă că, deşi a acordat un termen pentru a plăti taxa de timbru, reclamanta nu s-a conformat dispoziţiei instanţei, motiv pentru care a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997.
împotriva sentinţei, reclamanta a declarat recurs, invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, motivat de faptul că tribunalul nu a soluţionat şi capătul de cerere privitor la obligarea pârâţilor în solidar la plata dobânzii legale începând cu 26.09.2001 şi până la data achitării prejudiciului de către pârâta „A” S.A., respectiv 5.11.2002. S-a motivat, de asemenea, că tribunalul este competent să judece cauza, deoarece aceasta are natură comercială.
Recursul este fondat pentru următoarele motive. în temeiul art. 56 Cod comercial, este supus legii comerciale contractul încheiat între un comerciant şi un necomerciant, iar conform art. 3 pct. 17 şi 18, precum şi art. 6 Cod comercial, are natură comercială orice contract de asigurare. In speţă, obligarea opusă de reclamantă pârâţilor, nu izvorăşte dintr-un contract, ci se întemeiază pe fapta ilicită comisă de pârâtul T.I. Sub acest aspect, reclamanta şi-a fundamentat pretenţiile pe dispoziţiile art. 998 şi pe cele ale art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările. Prin urmare, raportul juridic dedus judecăţii în cauza de faţă are natură civilă, iar competenţa de judecată a procesului aparţine în primă instanţă judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. Cum competenţa materială a instanţei este de ordine publică, vătămarea se prezumă şi această excepţie poate fi invocată de judecător în orice stare a pricinii.
Conform art. 105 alin. 2 teza finală şi art. 108, în temeiul art. 304 alin. 1 pct. 3 şi art. 304′ Cod procedură civilă, recursul a fost admis, sentinţa a fost casată, iar cauza a fost trimisă Judecătoriei Sibiu, spre competentă soluţionare.
Curtea de Apel Alba Iulia, decizia civilă nr. 1049 din 23 mai 2003
