C. fam., art. 43 alin. 3, art. 97
Legea nr. 272/2004, art. 2 , art. 14 , art. 16.
Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 8
Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copii, art. 4
Dreptul de a păstra legături personale cu minorul trebuie să-i fie asigurat părintelui care locuieşte în alt stat şi în raport de posibilităţile sale de a-l exercita, în condiţii normale şi în interesul copilului.
Atâta timp cât în cauză nu s-a dovedit că deplasarea minorilor la mamă în Spania ar dăuna intereselor acestora, intimata reclamantă prezentând garanţii materiale şi morale suficiente pentru petrecerea de către cei doi minori a unei luni de vacanţă de vară la această reşedinţă, simpla opoziţie a tatălui nu poate fi primită.
Secţia pentru cauzele cu minori şi de familie – Decizia civilă nr. 24/23 februarie 2009
Constată că prin sentinţa civilă nr.664/2006 a Judecătoriei Orăştie s-a admis în parte acţiunea reclamantei M.L. formulată împotriva pârâtului M.E.V. având ca obiect modalitatea de vizitare a minorilor M.D.G. născută la 4.11.1995 şi M.G.I. născut la 19.08.1997 şi a fost obligat pârâtului să-i permită reclamantei să-i ia pe minori la domiciliul său din Spania timp de o lună în timpul vacanţelor şcolare de vară şi o săptămână în cursul vacanţelor de iarnă, la locuinţa din O., jud. Hunedoara.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin hotărârea de divorţ, rămasă definitivă şi irevocabilă, minori rezultaţi din căsătoria părţilor au fost încredinţaţi spre creştere şi educare tatălui reclamant, cu obligarea mamei pârâte la plata pensiei de întreţinere în favoarea celor doi minori.
Probele dosarului relevă că reclamanta s-a stabilit în Spania, începând cu anul 2002, în prezent având domiciliul legal în această ţară, lucrează şi locuieşte într-un imobil închiriat împreună cu unul dintre fraţii săi, cu spaţiu şi confort corespunzător, că reclamanta a în ţară de mai multe ori, a stat mai mult de o lună, perioadă în care i-a luat pe cei doi minori să locuiască în locuinţa ei din O.
Pârâtul nu a fost de acord ca reclamanta să aibă legături personale cu minorii, după programul solicitat prin acţiune, însă instanţa a apreciat că este în interesul minorilor de a avea legături personale cu mama lor la domiciliul acesteia din Spania.
Intr-adevăr, minorii sunt de vârstă şcolară, însă având în vedere distanţa de parcurs dintre cele două ţări, programul de vizitare propus prin cererea formulată nu se poate realiza în totalitate.
Astfel, instanţa a apreciat că se impune obligarea pârâtului să-i permită reclamantei să-i ia pe minori la domiciliul său din Spania timp de o lună în timpul vacanţelor şcolare de vară şi o săptămână în cursul vacanţelor de iarnă, însă la locuinţa din O., unde de altfel a mai locuit împreună cu minorii, atunci când venea în ţară.
Prin decizia nr.289/A/2006 a Tribunalului Hunedoara s-a schimbat în parte modalitatea de vizitare a minorilor menţinându-se în rest sentinţa nr.664/2006 a Judecătoriei Orăştie. Prin decizia civilă nr.23/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a casat decizia mai sus arătată cu trimiterea cauzei spre rejudecare a apelului la Tribunalul Hunedoara cu îndrumarea de a se verifica condiţiile locative ale reclamantei în Spania în vederea respectării principiului interesului superior al minorilor.
Prin decizia civilă nr. 261/A/28.10.2008 pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia civilă în Dosar nr. 03359/97/2006 s-au admis ca fondate apelurile introduse de către reclamanta M.L. şi de către pârâtul M.E.V , a fost schimbată în parte hotărârea atacată şi s-a stabilit , printre altele, modalitatea de păstrare de către reclamantă a legăturilor persoanele cu minorii în sensul că a fost obligat pârâtul să permită reclamantei să îi ia pe minori la reşedinţa ei din Spania, în perioada 1 – 31 iulie în cursul vacanţei şcolare de vară şi la domiciliul reclamantei din România pe perioada primei săptămâni din vacanţa de iarnă.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut, în esenţă, de către tribunal, cu referire la probele administrate cauzei că reclamanta prezintă garanţiile morale şi materiale necesare petrecerii de către cei doi minori a unei luni de vacanţă de vară la reşedinţa acesteia din Spania şi că cei doi minori doresc să-şi viziteze mama în Spania, astfel că apelul reclamantei s-a privit ca fondat.
Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs în termen, legal timbrat şi motivat în scris prin cererea de declarare a recursului pârâtul, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul de a se stabilii o modalitate de păstrare a legăturilor personale cu minorii pe perioada vacanţelor şcolare o lună în vacanţa de vară şi o săptămână în vacanţa de iarnă la domiciliul reclamantei din România , respectiv din localitatea O.
În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă faptul că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât nu a luat în considerare opinia exprimată de minori în camera de consiliul cu ocazia audierii, aceştia arătând că nu doresc să meargă în Spania, că din ancheta socială efectuată la locuinţa reclamantei nu rezultă relaţia care există între mama minorilor şi bărbatul cu care aceasta locuieşte iar mama nu a dovedit că manifestă interes pentru copii.
În drept, se invocă , printre altele, disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă .
La data de 6 februarie 2009 instanţa de recurs cu respectarea disp. art. 144/1 Cod procedură civilă, art. 24 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi art. 6 din Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copii , a procedat la ascultarea minorilor, opinia acestora fiind consemnată în procese-verbale aflate al dosar.
Prin decizia civilă nr. 24 din 23 februarie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat recursul pârâtului M.E.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut următoarele:
Recurentul pârât invocă în susţinerea motivelor de recurs cazul prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma acestui motiv de recurs, instanţa de recurs observă că hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, ambele instanţe au făcut o corectă aplicare a legii atât în ce priveşte administrarea probelor cât şi în ceea ce priveşte aprecierea lor, stabilind o corectă stare de fapt, soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică, criticile invocate nefiind fondate.
Speţa pune în discuţie dispoziţiile art.16 şi 22 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, ce consacră dreptul copilului la protecţia vieţii sale de familie ( denumită în continuare Legea nr. 272/2004), art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare Curte) în această materie, sens în care obiecţiunea recurentului pârât ca legăturile fireşti dintre reclamantă şi copii să se desfăşoare la domiciliul mamei din România trebuie să fie fundamentată pe probe din care să rezulte neechivoc că această limitare este impusă în interesul superior al copilului. Altfel, o atare împiedecare ori limitare afectează dreptul la respectul vieţii de familie, aşa cum conţinutul acestui drept a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii.
Potrivit legii, ambii părinţi, chiar dacă nu locuiesc împreună sunt datori să îngrijească de persoana copilului minor, astfel că părintele care nu locuieşte împreună cu minorul trebuie să păstreze dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională ( art. 100 şi 101 din Codul familiei).
Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 consacră însă şi dreptul copilului de a avea legături personale atât cu ambii părinţi, cât şi cu rudele sale şi cu celelalte persoane faţă de care a dezvoltat relaţii apropiate. Articolul 15 din lege reglementează modalităţile de exercitare a relaţiilor personale.
Şi art. 4 pct. 1-2 din Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copii (ratificată de România la data de 3 aprilie 2007 prin Legea nr. 87/2007) prevede că „ Copilul şi părinţii săi au dreptul de a obţine şi de a întreţine relaţii personale constante. Aceste relaţii personale nu pot fi restrânse sau excluse atunci când acest lucru este necesar în interesul superior al copilului.”
Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui care locuieşte în alt stat de a menţine relaţii personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeaşi răspundere în ce priveşte creşterea şi educarea copilului, cât şi dreptul copilului, care, pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult şi a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menţine legături personale nu numai cu ambii părinţi, ci şi cu rudele sale, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie şi acela de a creşte în familie.
În speţă, este de observat că minorii, M. D. G. şi M. G. I. născuţi la data de 04.11.1995 şi, respectiv, 19.08.1997, urmare a relaţiilor de căsătorie dintre părţi, au fost încredinţaţi prin hotărârea de spre creştere şi educare tatălui, pârâtului recurent iar acesta se opune ca mama, intimata reclamantă să-i deplaseze la reşedinţa sa din Spania conform programului de vizită stabilit de tribunal, ca instanţa de apel.
În apel s-a dispus efectuarea anchetei sociale şi la locuinţa reclamantei din Spania şi s-a procedat la ascultarea minorilor pentru a-şi exprima opinia cu privire la stabilirea programului de vizită şi deplasarea acestora de către mamă în Spania.
Curtea constată că din ancheta socială efectuată de autorităţile competente din Spania la reşedinţa reclamantei nu rezultă că deplasarea minorilor la mamă ar dăuna intereselor acestora, intimata reclamantă prezentând garanţii materiale şi morale suficiente pentru petrecerea de către cei doi minori a unei luni de vacanţă de vară la această reşedinţă.
Susţinerile recurentului pârât referitoare la relaţia pe care intimata reclamantă o are cu bărbatul cu care locuieşte nu pot constitui un motiv pentru a refuza deplasarea minorilor în străinătate, în contextul în care se concluzionează în ancheta socială că nu există indicii de anomalii în privinţa modului de viaţă al reclamantei care să poată împiedica minorii să petreacă jumătate din vacanţa de vară cu mama lor iar minorii în vârstă de 13 ani şi 4 luni şi, respectiv, 11 ani şi 8 luni şi-au exprimat opinia şi dorinţa de a merge la mama lor în Spania.
Este adevărat, că minorii cu ocazia audierii şi-au manifestat temerea referitoare la faptul că odată deplasaţi în Spania mama nu-i va mai lăsa să se întoarcă în ţară, însă Curtea apreciază că, în spiritul bunei-credinţe şi al înţelegerii, în interesul superior al copiilor, principial ambii părinţi trebuie să manifeste o disponibilitate maximă şi o cooperare deplină, fiind excluse şicanele, de aşa manieră încât copii să se bucure de prezenţa, de afecţiunea, de grija şi de creştere din partea ambilor părinţi.
Din această perspectivă, Curtea de Apel apreciază că este în interesul copiilor în cauză, dar şi al reclamantei de a avea o viaţă de familie, deziderat ce se poate realiza numai prin încuviinţarea reclamantei de a-i lua pe minorii la reşedinţa din Spania în perioada 1-31 iulie în cursul vacanţei şcolare de vară.
Aşa fiind, avându-se în vedere tocmai interesul superior al copiilor, acela de a păstra legături normale, fireşti cu mama lor naturală, Curtea apreciază că motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate sub acest aspect de către pârâtul recurent nu sunt fondate, urmând a fi respinse, ca atare.
Aşa fiind, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză de pârâtul M. E. V., conf. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
